ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1086/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal reclamanta T.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, suspendarea executării Ordinului nr. 1021 din 14 decembrie 2009 al Președintelui C.N.A.S., până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea actului administrativ a cărei suspendare se solicită. Reclamanta a arătat că prin Ordinul nr. 1021 din 14 decembrie 2009 s-a dispus revocarea mandatului acordat de Președintele C.N.A.S., urmare a modificării cu peste 50% a indicatorilor de performanță care au stat la baza încheierii Contractului de management nr. 13 din 6 aprilie 2009, astfel cum au fost avizați prin Hotărârea Consiliului de Administrație al C.N.A.S.

nr. 26 din 13 noiembrie 2009. Prin Sentința nr. 395 din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta T.A.E., în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act administrativ. A constatat prima instanță că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a făcut doar mențiunea formulării acțiunii în contencios administrativ, fără însă a dezvolta argumentarea îndeplinirii celor două condiții de admisibilitate ale cererii de suspendare, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

În acest context, Curtea de Apel Craiova a reținut că reclamanta nu a relevat nicio împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ atacat și nici nu a justificat în mod concret iminența producerii unui prejudiciu efectiv, revocarea mandatului acordat reclamantei neputând conduce în mod automat la producerea unei pagube, în absența unor alte împrejurări de fapt care să o circumstanțieze. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta T.A.E., invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. În susținerea recursului, în prima parte a acestuia, recurenta-reclamantă dezvoltă argumente legate de nelegalitatea și netemeinicia ordinului de revocare a mandatului, reliefând aspecte ce țin de fondul cauzei, respectiv anularea actului administrativ menționat.

În continuare, se critică sentința atacată sub aspectul faptului că prima instanță a făcut confuzie între două temeiuri legale, în sensul că deși cererea introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, motivarea instanței este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din aceeași lege, articol care nu a fost adus în discuție. Se mai arată că, în mod greșit, prima instanță a apreciat că nu s-a făcut dovada iminenței producerii unei pagube, în condițiile în care reclamanta a avut calitatea de avocat anterior numirii în funcția de Președinte la C.A.S. Dolj, iar pentru reintrarea în profesie trebuie să plătească o sumă de bani și să aștepte întrunirea consiliului baroului pentru a face o cerere în acest sens.

Recursul este nefondat. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele în continuare arătate. Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că, recurenta-reclamantă încearcă să suplinească lipsa motivării cererii de chemare în judecată cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a suspendării executării unui act administrativ, respectiv cazul bine justificat constând în dovedirea unei aparențe de nelegalitate și iminența producerii unei pagube.

Având în vedere că prin acțiunea introductivă de instanță, singurele motive pe care reclamanta le-a invocat în susținerea cererii de suspendare au fost cel referitor la existența pe rolul Curții de Apel Craiova a Dosarului nr. 1604/54/2010 având ca obiect anularea Ordinului nr. 1021 din 14 decembrie 2009 și cel cu privire la intenția C.N.A.S. de a scoate la concurs postul pe care îl ocupa reclamanta, Înalta Curte va analiza legalitatea hotărârii atacate doar prin prisma acestor susțineri. Toate argumentele prezentate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs cu referire la aparenta nelegalitate a ordinului atacat nu pot fi luate în considerare de instanța de recurs, atâta vreme cât prima instanță nu a fost învestită cu analizarea acestora.

Singura critică concretă adusă sentinței atacate este aceea potrivit căreia deși cererea introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, motivarea instanței este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din aceeași lege, articol care nu a fost adus în discuție. Această susținere este nefondată pentru următoarele argumente: Curtea de Apel Craiova a reținut corect temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art. 15 din Legea nr. 554/2004, aspect consemnat în considerentele sentinței recurate, menționând și faptul că există pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ, acțiunea reclamantei privind anularea ordinului a cărui suspendare se solicită.

Din economia dispozițiilor din Legea nr. 554/2004, care reglementează materia suspendării executării actului administrativ rezultă că, indiferent de temeiul juridic al cererii de suspendare, respectiv art. 14 ce vizează suspendarea executării în faza procedurii prealabile sau art. 15 referitor la suspendarea executării după introducerea acțiunii în contencios administrativ, condițiile speciale de admisibilitate, în ambele situații sunt cele prevăzute de art. 14 alin. (1): „cazul bine justificat" și „iminența producerii unei pagube" . Din această perspectivă, în mod legal, prima instanță, pentru a analiza temeinicia cererii de suspendare s-a raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul îndeplinirii celor două condiții menționate mai sus.

Prin urmare, interpretarea recurentei, în sensul că hotărârea primei instanțe s-a întemeiat pe un alt temei de drept decât cel invocat în acțiune nu are suport juridic legal, art. 14 alin. (1) fiind sediul general al materiei suspendării executării actului administrativ, la care se raportează și suspendarea solicitată în cadrul acțiunii în anulare. În ceea ce privește susținerea recurentei în sensul că instanța de fond a trecut cu ușurință peste iminența pagubei suferite de reclamantă prin emiterea actului administrativ, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, se aduc alte argumente decât cel invocat în acțiunea introductivă, legat de intenția C.N.A.S. de a scoate la concurs postul de Director C.A.S.

Dolj. Prima instanță nu putea analiza această condiție decât prin prisma acestui motiv, conform principiului disponibilității părții, excedând competenței sale suplinirea din proprie inițiativă a lipsei argumentelor din partea reclamantei în dovedirea pagubei iminente. De altfel, din actele dosarului de fond, rezultă că reclamanta nici pentru această unică susținere vizând scoaterea la concurs a postului nu a produs nicio dovadă. Concluzionând în sensul că, prima instanță, prin sentința pronunțată a acționat în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de recurenta-reclamantă este vădit nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de T.A.E., împotriva Sentinței civile nr. 395 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.