ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1086/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal reclamanta T.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

Națională de Asigurări de Sănătate, suspendarea executării Ordinului nr. 1021

din 14 decembrie 2009 al Președintelui C.N.A.S., până la soluționarea

definitivă a acțiunii în anularea actului administrativ a cărei suspendare se

solicită.

Reclamanta a arătat

că prin Ordinul nr. 1021 din 14 decembrie 2009 s-a dispus revocarea mandatului

acordat de Președintele C.N.A.S., urmare a modificării cu peste 50% a

indicatorilor de performanță care au stat la baza încheierii Contractului de

management nr. 13 din 6 aprilie 2009, astfel cum au fost avizați prin Hotărârea

Consiliului de Administrație al C.N.A.S. nr. 26 din 13 noiembrie 2009.

Prin Sentința nr. 395

din 23 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta T.A.E., în

contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că cele două condiții prevăzute de

art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, trebuie

îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea executării unui act

administrativ.

A constatat prima

instanță că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a făcut doar

mențiunea formulării acțiunii în contencios administrativ, fără însă a dezvolta

argumentarea îndeplinirii celor două condiții de admisibilitate ale cererii de

suspendare, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența producerii

unei pagube.

În acest context,

Curtea de Apel Craiova a reținut că reclamanta nu a relevat nicio împrejurare

de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ

atacat și nici nu a justificat în mod concret iminența producerii unui

prejudiciu efectiv, revocarea mandatului acordat reclamantei neputând conduce

în mod automat la producerea unei pagube, în absența unor alte împrejurări de

fapt care să o circumstanțieze.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta T.A.E., invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În susținerea

recursului, în prima parte a acestuia, recurenta-reclamantă dezvoltă argumente

legate de nelegalitatea și netemeinicia ordinului de revocare a mandatului,

reliefând aspecte ce țin de fondul cauzei, respectiv anularea actului

administrativ menționat.

În continuare, se

critică sentința atacată sub aspectul faptului că prima instanță a făcut

confuzie între două temeiuri legale, în sensul că deși cererea introductivă a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, motivarea

instanței este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din aceeași lege, articol care

nu a fost adus în discuție.

Se mai arată că, în

mod greșit, prima instanță a apreciat că nu s-a făcut dovada iminenței

producerii unei pagube, în condițiile în care reclamanta a avut calitatea de

avocat anterior numirii în funcția de Președinte la C.A.S. Dolj, iar pentru

reintrarea în profesie trebuie să plătească o sumă de bani și să aștepte

întrunirea consiliului baroului pentru a face o cerere în acest sens.

Recursul este

nefondat.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele în

continuare arătate.

Analizând cererea de

recurs, Înalta Curte constată că, recurenta-reclamantă încearcă să suplinească

lipsa motivării cererii de chemare în judecată cu referire la îndeplinirea

condițiilor de admisibilitate a suspendării executării unui act administrativ,

respectiv cazul bine justificat constând în dovedirea unei aparențe de

nelegalitate și iminența producerii unei pagube.

Având în vedere că

prin acțiunea introductivă de instanță, singurele motive pe care reclamanta

le-a invocat în susținerea cererii de suspendare au fost cel referitor la

existența pe rolul Curții de Apel Craiova a Dosarului nr. 1604/54/2010 având ca

obiect anularea Ordinului nr. 1021 din 14 decembrie 2009 și cel cu privire la

intenția C.N.A.S. de a scoate la concurs postul pe care îl ocupa reclamanta,

Înalta Curte va analiza legalitatea hotărârii atacate doar prin prisma acestor

susțineri.

Toate argumentele

prezentate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs cu referire la aparenta

nelegalitate a ordinului atacat nu pot fi luate în considerare de instanța de

recurs, atâta vreme cât prima instanță nu a fost învestită cu analizarea

acestora.

Singura critică

concretă adusă sentinței atacate este aceea potrivit căreia deși cererea

introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004,

motivarea instanței este întemeiată pe dispozițiile art. 14 din aceeași lege,

articol care nu a fost adus în discuție.

Această susținere

este nefondată pentru următoarele argumente:

Curtea de Apel

Craiova a reținut corect temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art.

15 din Legea nr. 554/2004, aspect consemnat în considerentele sentinței

recurate, menționând și faptul că există pe rolul Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ, acțiunea reclamantei privind anularea

ordinului a cărui suspendare se solicită.

Din economia dispozițiilor

din Legea nr. 554/2004, care reglementează materia suspendării executării

actului administrativ rezultă că, indiferent de temeiul juridic al cererii de

suspendare, respectiv art. 14 ce vizează suspendarea executării în faza

procedurii prealabile sau art. 15 referitor la suspendarea executării după

introducerea acțiunii în contencios administrativ, condițiile speciale de

admisibilitate, în ambele situații sunt cele prevăzute de art. 14 alin. (1):

„cazul bine justificat" și „iminența producerii unei pagube" .

Din această

perspectivă, în mod legal, prima instanță, pentru a analiza temeinicia cererii

de suspendare s-a raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sub

aspectul îndeplinirii celor două condiții menționate mai sus. Prin urmare,

interpretarea recurentei, în sensul că hotărârea primei instanțe s-a întemeiat

pe un alt temei de drept decât cel invocat în acțiune nu are suport juridic

legal, art. 14 alin. (1) fiind sediul general al materiei suspendării

executării actului administrativ, la care se raportează și suspendarea

solicitată în cadrul acțiunii în anulare.

În ceea ce privește

susținerea recurentei în sensul că instanța de fond a trecut cu ușurință peste

iminența pagubei suferite de reclamantă prin emiterea actului administrativ,

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs, se aduc alte argumente decât

cel invocat în acțiunea introductivă, legat de intenția C.N.A.S. de a scoate la

concurs postul de Director C.A.S. Dolj. Prima instanță nu putea analiza această

condiție decât prin prisma acestui motiv, conform principiului disponibilității

părții, excedând competenței sale suplinirea din proprie inițiativă a lipsei

argumentelor din partea reclamantei în dovedirea pagubei iminente.

De altfel, din actele

dosarului de fond, rezultă că reclamanta nici pentru această unică susținere

vizând scoaterea la concurs a postului nu a produs nicio dovadă.

Concluzionând în

sensul că, prima instanță, prin sentința pronunțată a acționat în limitele

învestirii sale prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că

recursul formulat de recurenta-reclamantă este vădit nefondat și, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de T.A.E., împotriva

Sentinței civile nr. 395 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova,

secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.