ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 833/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2127/2 septembrie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a

fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării

dispozițiilor art. 1 pct. 5 și 6 și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1586/2007

pentru modificarea și completarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate (aprobat prin H.G. nr. 972/2006), precum și a Ordinului nr. 65/28

ianuarie 2008 emis de Președintele C.N.A.S., formulată de numitul Ș.C., în

contradictoriu cu Guvernul României și cu C.N.A.S.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut în fapt că, prin Ordinul nr. 65/2008 al Președintelui C.N.A.S.

s-a dispus încetarea mandatului pe care reclamantul îl deținea în exercitarea

funcției de director general al C.A.S. Vaslui; că măsura a avut ca temei

dispozițiile art. 281 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății și pe cele ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de

Asigurări de Sănătate aprobat prin H.G. nr. 972/2006; că prin H.G. nr. 1586/2007

(M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2008) a fost modificat și completat Statutul C.N.A.S.

În drept, instanța a reținut

că, potrivit dispozițiilor art. 15, raportate la cele ale art. 14 din Legea nr.

554/2004, suspendarea executării unui act administrativ presupune întrunirea,

cumulativ, a condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei

pagube și că formularea lor imperativă denotă natura de excepție a suspendării

executării.

În raport cu definiția dată

de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazului bine

justificat, instanța a apreciat că reclamantul nu a dovedit existența acestei

condiții, întrucât el asimilează „cazului bine justificat” situația că actele

atacate ar încălca principiul neretroactivității legii civile, producând efecte

retroactiv, în condițiile în care mandatul lui expira la 15 august 2009.

A reținut instanța că

ordinul atacat de reclamant a fost adoptat în contextul reorganizării

activității CNAS care presupunea desființarea funcției ocupate de el, ca

atribute indiscutabile ale acestei autorități, ceea ce nu constituie un caz

bine justificat.

A constatat instanța că

nici încălcarea Legii nr. 53/2003 – invocată de reclamant – nu poate fi

reținută în conturarea cazului bine justificat, întrucât reclamantul nu a

dovedit că, în termen de 30 de zile, ar fi formulat o propunere de completare

sau modificare a proiectului de hotărâre de guvern.

Instanța a apreciat că nu a

fost dovedită nici condiția iminenței prejudiciului, întrucât, reclamantul

aflându-se în concediu pentru incapacitate de muncă, actul administrativ de

încetare a mandatului nu a fost pus în executare. De asemenea, a constatat

instanța că nu există dovada că reclamantul nu-și poate achita ratele la

creditele contractate, ca rezultat al privării sale de venituri salariale,

întrucât din înscrisurile depuse rezultă că nu are debite restante.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal scutită de

plata taxei de timbru.

În motivarea recursului

formulată la 8 septembrie 2008 (fila 14 dosar recurs), înainte de comunicarea

sentinței la 6 octombrie 2008, recurentul susține în fapt, în esență, că și-a

exercitat funcția de manager la C.A.S. Vaslui în temeiul contractului de

management nr. CV/3379/15 august 2005 și al Ordinului nr. 45 din 28 iulie 2005

emis de C.N.A.S., mandatul său urmând să expire la 28 iulie 2009.

Consideră recurentul că și-a

îndeplinit corespunzător toate atribuțiile prevăzute în contract și că, în

aceste condiții, dispozițiile H.G. nr. 1586/2007 – prin care au fost aduse

modificări de substanță formei de exercitare a postului de director general –

nu puteau fi puse în executare înainte de expirarea contractului încheiat de

recurent cu C.N.A.S., iar ordinul de încetare a mandatului său nu trebuia emis.

În drept, consideră

recurentul că emiterea celor două acte în condițiile arătate creează o îndoială

puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care ele se bucură,

ceea ce reprezintă un „caz bine justificat” în sensul dispozițiilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004.

În sprijinul aceleiași

susțineri, recurentul arată că – potrivit Deciziei nr. 375/2005 a Curții

Constituționale – Guvernul României are competența să stabilească durata

mandatului funcției de conducere printr-o lege nouă numai pentru viitor, nu

pentru mandatele în curs.

În ceea ce privește a doua

condiție legală din art. 14 al Legii nr. 554/2004, recurentul reiterează

susținerile din acțiune, arătând că lipsa salariului se răsfrânge grav asupra

situației patrimoniale a familiei sale din cauza creditelor bancare

contractante anterior și garantate chiar cu imobilul în care locuiește cu

familia.

La data de 15 octombrie

2008, recurentul a formulat o completare a motivelor de recurs sus arătate, dar

ea a fost depusă (expediată) cu depășirea termenului legal de 5 zile de la

comunicare (6 octombrie 2008 – 13 octombrie 2008) prevăzut de dispozițiile art.

14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, abia la 15 octombrie 2008 (fila 5 dosar recurs

– ștampila plicului de comunicare), motiv pentru care Curtea de față nu o mai

poate primi.

Recursul nu se fondează.

1.Aspectul esențial pe care

recurentul își întemeiază susținerea existenței unui „caz bine justificat” este

ideea că H.G. nr. 1586/2007 privind reorganizarea CNAS și Ordinul nr. 65/2008

emis de aceasta ca efect al reorganizării ar încălca valabilitatea mandatului

în exercițiul căruia recurentul se afla.

Recurentul consideră că cele

două acte normative își puteau produce efectele numai asupra unor contracte de

management încheiate ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1586/2007 și că

soluția contrară – care se regăsește în speță – este nelegală și se înscrie în

sfera „cazului bine justificat”.

Pentru a verifica

valabilitatea supoziției recurentului trebuie stabilit dacă încetarea contractului

de management ca act convențional încheiat de părțile în cauza de față putea

înceta pentru alte cauze decât cele specifice acestui tip de mandat salariat și

anume ca efect al unor acte normative ulterioare, iar nu al voinței părților.

Iar răspunsul este afirmativ

și el rezultă chiar din clauzele contractuale. Potrivit art. 10 „Încetarea

contractului” lit. f) una dintre cauzele de încetare este „desființarea sau

reorganizarea casei de asigurări de sănătate”.

În speță, încetarea

mandatului recurentului a fost dispusă prin Ordinul nr. 65/2008 tocmai pe

motivul reorganizării C.N.A.S.

Așadar aparența de

legalitate a ordinului a cărui suspendare se solicită rezultă din contractul

însuși, astfel încât instanța de fond a stabilit în mod legal că nu există un

„caz bine justificat” conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

dintre condițiile prevăzute cumulativ de textul susmenționat, este inutil a mai

analiza existența celei de-a doua condiții, ca urmare și argumentele

recurentului în susținerea acesteia sunt irelevante juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

reclamantul Ș.C. împotriva sentinței nr. 2127 din 2 septembrie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2009.