ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 833/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2127/2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării dispozițiilor art. 1 pct. 5 și 6 și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1586/2007 pentru modificarea și completarea Statutului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (aprobat prin H.G. nr. 972/2006), precum și a Ordinului nr. 65/28 ianuarie 2008 emis de Președintele C.N.A.S., formulată de numitul Ș.C., în contradictoriu cu Guvernul României și cu C.N.A.S. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că, prin Ordinul nr. 65/2008 al Președintelui C.N.A.S.

s-a dispus încetarea mandatului pe care reclamantul îl deținea în exercitarea funcției de director general al C.A.S. Vaslui; că măsura a avut ca temei dispozițiile art. 281 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pe cele ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate aprobat prin H.G. nr. 972/2006; că prin H.G. nr. 1586/2007 (M. Of. nr. 18 din 10 ianuarie 2008) a fost modificat și completat Statutul C.N.A.S. În drept, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 15, raportate la cele ale art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui act administrativ presupune întrunirea, cumulativ, a condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube și că formularea lor imperativă denotă natura de excepție a suspendării executării.

În raport cu definiția dată de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazului bine justificat, instanța a apreciat că reclamantul nu a dovedit existența acestei condiții, întrucât el asimilează „cazului bine justificat” situația că actele atacate ar încălca principiul neretroactivității legii civile, producând efecte retroactiv, în condițiile în care mandatul lui expira la 15 august 2009. A reținut instanța că ordinul atacat de reclamant a fost adoptat în contextul reorganizării activității CNAS care presupunea desființarea funcției ocupate de el, ca atribute indiscutabile ale acestei autorități, ceea ce nu constituie un caz bine justificat. A constatat instanța că nici încălcarea Legii nr. 53/2003 – invocată de reclamant – nu poate fi reținută în conturarea cazului bine justificat, întrucât reclamantul nu a dovedit că, în termen de 30 de zile, ar fi formulat o propunere de completare sau modificare a proiectului de hotărâre de guvern.

Instanța a apreciat că nu a fost dovedită nici condiția iminenței prejudiciului, întrucât, reclamantul aflându-se în concediu pentru incapacitate de muncă, actul administrativ de încetare a mandatului nu a fost pus în executare. De asemenea, a constatat instanța că nu există dovada că reclamantul nu-și poate achita ratele la creditele contractate, ca rezultat al privării sale de venituri salariale, întrucât din înscrisurile depuse rezultă că nu are debite restante. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față reclamantul, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru. În motivarea recursului formulată la 8 septembrie 2008 (fila 14 dosar recurs), înainte de comunicarea sentinței la 6 octombrie 2008, recurentul susține în fapt, în esență, că și-a exercitat funcția de manager la C.A.S.

Vaslui în temeiul contractului de management nr. CV/3379/15 august 2005 și al Ordinului nr. 45 din 28 iulie 2005 emis de C.N.A.S., mandatul său urmând să expire la 28 iulie 2009. Consideră recurentul că și-a îndeplinit corespunzător toate atribuțiile prevăzute în contract și că, în aceste condiții, dispozițiile H.G. nr. 1586/2007 – prin care au fost aduse modificări de substanță formei de exercitare a postului de director general – nu puteau fi puse în executare înainte de expirarea contractului încheiat de recurent cu C.N.A.S., iar ordinul de încetare a mandatului său nu trebuia emis. În drept, consideră recurentul că emiterea celor două acte în condițiile arătate creează o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate de care ele se bucură, ceea ce reprezintă un „caz bine justificat” în sensul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În sprijinul aceleiași susțineri, recurentul arată că – potrivit Deciziei nr. 375/2005 a Curții Constituționale – Guvernul României are competența să stabilească durata mandatului funcției de conducere printr-o lege nouă numai pentru viitor, nu pentru mandatele în curs. În ceea ce privește a doua condiție legală din art. 14 al Legii nr. 554/2004, recurentul reiterează susținerile din acțiune, arătând că lipsa salariului se răsfrânge grav asupra situației patrimoniale a familiei sale din cauza creditelor bancare contractante anterior și garantate chiar cu imobilul în care locuiește cu familia.

La data de 15 octombrie 2008, recurentul a formulat o completare a motivelor de recurs sus arătate, dar ea a fost depusă (expediată) cu depășirea termenului legal de 5 zile de la comunicare (6 octombrie 2008 – 13 octombrie 2008) prevăzut de dispozițiile art. 14 alin. 4 din Legea nr. 554/2004, abia la 15 octombrie 2008 (fila 5 dosar recurs – ștampila plicului de comunicare), motiv pentru care Curtea de față nu o mai poate primi. Recursul nu se fondează. 1.Aspectul esențial pe care recurentul își întemeiază susținerea existenței unui „caz bine justificat” este ideea că H.G. nr. 1586/2007 privind reorganizarea CNAS și Ordinul nr. 65/2008 emis de aceasta ca efect al reorganizării ar încălca valabilitatea mandatului în exercițiul căruia recurentul se afla.

Recurentul consideră că cele două acte normative își puteau produce efectele numai asupra unor contracte de management încheiate ulterior intrării în vigoare a H.G. nr. 1586/2007 și că soluția contrară – care se regăsește în speță – este nelegală și se înscrie în sfera „cazului bine justificat”. Pentru a verifica valabilitatea supoziției recurentului trebuie stabilit dacă încetarea contractului de management ca act convențional încheiat de părțile în cauza de față putea înceta pentru alte cauze decât cele specifice acestui tip de mandat salariat și anume ca efect al unor acte normative ulterioare, iar nu al voinței părților. Iar răspunsul este afirmativ și el rezultă chiar din clauzele contractuale.

Potrivit art. 10 „Încetarea contractului” lit. f) una dintre cauzele de încetare este „desființarea sau reorganizarea casei de asigurări de sănătate”. În speță, încetarea mandatului recurentului a fost dispusă prin Ordinul nr. 65/2008 tocmai pe motivul reorganizării C.N.A.S. Așadar aparența de legalitate a ordinului a cărui suspendare se solicită rezultă din contractul însuși, astfel încât instanța de fond a stabilit în mod legal că nu există un „caz bine justificat” conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ. 2. Nefiind îndeplinită prima dintre condițiile prevăzute cumulativ de textul susmenționat, este inutil a mai analiza existența celei de-a doua condiții, ca urmare și argumentele recurentului în susținerea acesteia sunt irelevante juridic.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul Ș.C. împotriva sentinței nr. 2127 din 2 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.