ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 88/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 61/F din 19 martie 2009, Curtea de

Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea formulată de reclamantul C.M., în contradictoriu cu pârâta Casa

Națională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect

suspendarea executării Ordinului nr. 330 din 27 februarie 2009 emis de

autoritatea pârâtă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 și a

dispus suspendarea executării actului administrativ până la

pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut că în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

în cauză există puternice îndoieli cu privire la legalitatea actului

administrativ contestat, pornind chiar de la premisa posibilității

revocării unilaterale a unui contract bilateral, așa cum este

contractul încheiat între reclamant și autoritatea pârâtă. In

privința existenței unei pagube iminente s-a reținut că

măsura dispusă prin ordinul contestat este de natură să

afecteze dreptul la muncă a reclamantului, precum și realizarea

veniturilor salariale din funcția deținută.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta

Casa Națională de Asigurări de Sănătate, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se arată, în esență, că reclamantul nu a

făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din

Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube, astfel încât, în mod greșit,

instanța de fond a admis cererea de suspendare.

Recursul este nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului din

perspectiva motivelor de recurs invocate și a înscrisului depus la dosar

în susținerea recursului, Înalta Curte va admite recursul și va casa

hotărârea atacată, respingând acțiunea reclamantului ca

neîntemeiată, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce

succed.

Temeiul juridic al cererii de suspendare ce face obiectul

prezentului dosar îl constituie dispozițiile art. 14 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ potrivit cărora: „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după

sesizarea, în condițiile art. 7 a autorității publice care a

emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana

vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral

până la pronunțarea instanței de fond".

Din înscrisurile depuse la dosarul de recurs, rezultă

că prin încheierea nr. 61/F din 9 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași

a luat act de renunțarea de către reclamantul C.M. la dreptul de a

cere anularea Ordinului nr. 330 din 27 februarie 2009 emis de Casa

Națională de Asigurări de Sănătate și suspendarea

acestui ordin.

Prin urmare, din coroborarea dispozițiilor art. 14

și ale art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

modificată prin Legea nr. 262/2007, care reglementează

instituția suspendării executării actului administrativ,

rezultă că dispozițiile art. 14 din lege pot produce efecte

numai până în momentul în care se pronunță instanța de

fond, cu excepția situației prevăzute de art. 15 alin. (2) din

aceeași lege, care vizează ipoteza admiterii cererii de suspendare

întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, în speță

neexistând această situație, având în vedere că reclamantul a

înțeles să renunțe la însuși dreptul de a solicita anularea

actului administrativ a cărui suspendare o solicitase anterior.

De asemenea, odată cu acțiunea principală,

având ca obiect anularea ordinului, reclamantul a formulat o nouă cerere

de suspendare, întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr.

554/2004, la care a renunțat, instanța luând act prin hotărâre

de acest act de voință. Înalta Curte apreciază că, din

punct de vedere legal și juridic, se impune soluția de

desființare a efectelor sentinței de admitere a prezentei cereri de

suspendare, având în vedere atitudinea procesuală a reclamantului anterior

expusă.

Față de aceste argumente, cercetarea îndeplinirii

condițiilor de fond în ceea ce privește cererea de suspendare

întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu mai are nici o

relevanță practică, astfel că aceasta este, în mod evident,

neîntemeiată.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

atacată și, pe fond, va respinge acțiunea reclamantului ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Națională de

Asigurări de Sănătate, împotriva sentinței nr. 61/F din 19

martie 2009 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, pe fond,

respinge acțiunea formulată de C.M., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 ianuarie 2010.