ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5516/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 01 noiembrie 2006, pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta SC A. SA Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Galați, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 719.848 RON, reprezentând TVA. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că actul administrativ fiscal prin care i-a fost stabilită în sarcină obligația achitării sumei de 719.848 RON, cu titlu de TVA, a fost anulat în mod irevocabil de către instanța de judecată, astfel încât pârâta s-a îmbogățit nejustificat cu suma menționată, pe care societatea a achitat-o, dar pe care s-a stabilit că nu o datora.

Prin sentința civilă nr. 2404 din 04 decembrie 2006, Tribunalul Galați și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Galați. Curtea de Apel Galați, prin sentința civilă nr. 33 din 26 martie 2007, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să-i restituie suma de 719.848 RON, reprezentând TVA încasat și nedatorat. Recursul declarat împotriva acestei din urmă sentințe, de către pârâta D.G.F.P. Galați, a fost admis de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 386 din 31 ianuarie 2008, hotărârea atacată fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. Rejudecând în fond pricina după casare, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința („decizia”) nr. 123 din 28 octombrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, excepția necompetenței materiale invocată de reclamantă și a respins, ca nefondată, acțiunea.

Cu privire la necompetența materială, instanța a apreciat că excepția este neîntemeiată, deoarece, deși acțiunea a fost formulată în baza art. 1 din O.G. nr. 5/2001, privind somația de plată, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de casare, a stabilit și cadrul procesual referitor la competența materială. Pe fondul cauzei, instanța de fond după casare a reținut că soluția se impune, având în vedere că, deși prin hotărâri succesive, reclamantei i-a fost recunoscut dreptul la restituirea sumei în litigiu, încasată necuvenit, această obligație s-a stins prin compensare, așa cum rezultă din nota din 25 august 2005. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC A. SA Galați, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

Se apreciază că instanța fondului a respins eronat excepția privind necompetența materială și a considerat că acțiunea este neîntemeiată, înțelegând greșit nota privind compensarea obligațiilor fiscale. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Referitor la motivul de recurs prin care se apreciază că nu s-a avut în vedere competența materială, și eronat a fost respinsă excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție face precizarea că prin decizia nr. 386/2006 a instanței supreme, a fost stabilită competența în sensul că s-a admis recursul declarat de D.G.F.P.

Galați împotriva hotărârii judecătorești nr. 33/2007, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre competentă soluționare aceleiași instanței – Curtea de Apel Galați. Prin urmare, în acest recurs este de prisos să se mai examineze o problemă de drept tranșată irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe fondul recursului, prin sentința atacată, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată acțiunea, cu motivarea că prin hotărâri judecătorești succesive reclamantei-recurente i s-a recunoscut dreptul de a i se restitui suma de 719.848,717 RON, doar că prin nota de compensare, obligația s-a stins prin compensare. Conform art. 116 C. proc. fisc., rezultă că prin compensare se sting creanțele administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor cu creanțele debitorului, reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurența celei mai mici sume, dacă legea nu prevede altfel.

La alin. (4) al aceluiași text de lege se prevede cu claritate că organul fiscal poate efectua compensarea și din oficiu ori de câte ori constată existența unor creanțe reciproce. Față de toate aceste considerente și de dispozițiile legale mai sus invocate, în raport de hotărârile judecătorești succesive deținute de recurentă și recunoscute cu certitudine de organul fiscal care a procedat conform legii stingând obligația de plată prin compensare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința recurată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC A. SA Galați, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Galați împotriva „deciziei” nr. 123 din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009.