ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 442/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4945 din 6

iunie 2000 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul S.A.

a chemat în judecată pe pârâtele SC F. SA și SC S. SA, solicitând ca, în baza probelor

ce se vor administra și prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și posesie bunurile

imobile situare în București, sector 5, precum și obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că

este proprietar al imobilelor situate în București, compuse din teren în

suprafață de 5341 mp și mai multe corpuri de casă, că bunurile au fost preluate

abuziv, neexistând un titlu legal de trecere în proprietatea statului și că în

prezent sunt deținute cu rea credință de părțile sus menționate, care refuză să

le restituie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480

și urm. C. civ., art. 492 și urm. C. civ., art. 41 alin. (1) și (2) din

Constituție, art. 135 alin. (1) și (6) Constituție, art. 1 al Primului Protocol

Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

După un prim ciclu procesual, în rejudecare,

prin sentința civilă nr. 1524 din 7 decembrie 2007, Tribunalul București, secția

a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC

F. SA.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu

cu SC F. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală.

A admis acțiunea așa cum a fost precizată,

formulată de reclamanții S.A., S.G. și S.S.A.I. în contradictoriu cu SC Q.A.B.

SRL.

A constatat nevalabilitatea titlului statului

asupra imobilului situat în București, sector 5.

A obligat pe pârâta SC Q.A.B. SRL să lase în

deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în București, sector

5, compus din teren în suprafață de 5341 mp așa cum a fost identificat prin

raportul de expertiză efectuat de expert A.V. în dosarul nr. 3489/2001 al

Curții de Apel București, pe care l-a omologat.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de

judecată.

Apelul declarat de pârâta SC Q.A.B. SRL

împotriva sentinței civile nr. 1524 din 7 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 933

din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au

reținut, în esență, următoarele:

Calitatea procesuală activă a reclamanților a

fost stabilită irevocabil prin decizia civilă nr. 1985 din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, prin care s-a stabilit că autorul reclamanților are titlu valabil

asupra imobilului în litigiu.

Imobilul revendicat a fost preluat de către stat

ca efect al Decretului nr. 92/1950, figurând la poziția nr. 6847 din anexa la

acest decret, iar titlul statului nu este valabil, actul normativ de preluare

încălcând dispozițiile Constituției României din 1948.

Având în vedere că titlul pârâtei SC Q.A.B. SRL

este un titlu intabulat ulterior titlului reclamanților, că bunul a fost

preluat de către acesta de la un neproprietar și fără titlu oneros, preferabil

este titlul reclamanților ce dețin proprietatea bunului prin dobândirea

acestuia de la un adevărat proprietar, cu titlu oneros și a fost intabulat în

Cartea Funciară anterior titlului pârâtei SC Q.A.B. SRL.

În mod corect prima instanță a avut în vedere

doar suprafața de teren revendicată și nu a dispus restituirea bunurilor

imobile construcții aflate pe teren, deoarece corpurile de casă solicitate prin

cererea de chemare în judecată nu au fost identificate, iar din raportul de

expertiză efectuat în cauză rezultă că pe acest teren nu se identificată nicio

construcție.

Împotriva deciziei nr. 933 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta SC Q.A.B. SRL

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând, în

esență, următoarele critici:

Este profund greșită motivarea instanței de apel

conform căreia buna credință a dobânditorilor invocată de pârâtă, nu ar putea

opera, deoarece titlul statului nu era un titlu valabil, iar SC F. SA a

dobândit imobilul de la stat în mod neoneros. În cauză reclamanții nu au făcut

nicio dovadă cu privire la reaua credință a celor două pârâte.

În condițiile în care SC S. SA, înființată 1991

(actualmente SC Q.A.B. SRL) a obținut de la SC F. SA inițial, dreptul de

folosință asupra terenului, iar, ulterior, dreptul de proprietate asupra

acestuia cu respectarea strictă a prevederilor legale de la momentul încheierii

actelor, subdobânditor de bună credință.

În considerentele deciziei recurate, instanța de

apel nu face nicio distincție între titlul deținut de SC Q.A.B. SRL, actuala

proprietară și titlurile SC F. SA și SC S. SA.

Decizia atacată nu a ținut cont de faptul că

intimații-reclamanții au urmat și calea deschisă de Legea nr. 10/2001, astfel

cum rezultă din notificarea adresată, prin executor judecătoresc, Primăriei

municipiului București și depusă la dosarul nr. 2208/2003 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă, astfel că în această cauză era legală și pe

deplin justificată aplicarea principiului

specialia generalibus derogant

.

Recursul este nefondat în sensul considerentelor

ce succed:

În mod corect, s-a reținut de către instanța de

apel împrejurarea potrivit căreia calitatea procesuală activă a reclamanților a

fost stabilită irevocabil prin decizia civilă nr. 1985 din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, decizie prin care s-a reținut că autorul reclamanților are titlu

valabil asupra imobilului în litigiu.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la

dosar, imobilul revendicat a fost preluat de către stat ca efect al Decretului

nr. 92/1950, iar dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001

republicată calificată drept abuzive preluările de imobile în temeiul

Decretului nr. 92/1950, acest act normativ de preluare încălcând dispozițiile

Constituției României din 1948.

Se constată că, în speță, în mod corect au

reținut instanțele că titlul statului nu este valabil, iar imobilul a fost

trecut în proprietatea statului fără titlu. Fiind vorba de o preluare abuzivă,

statul nu putea să înstrăineze imobilul ulterior, în mod valabil, către

subdobânditori. În aceste condiții titlul de proprietate al reclamanților este

mai bine caracterizat decât cel al pârâtei, care a dobândit bunul de la un

non

dominus

, iar buna credință a dobânditorilor (invocată de către pârât) nu le

conferă acestora preferabilitate în cadrul unei acțiuni în revendicare

formulată de adevărații proprietari. Astfel fiind, se constată că, în mod

corect a reținut instanța de apel că buna-credință în prezenta cauză nu poate

opera deoarece titlul statului nu era un titlu valabil, dobândirea bunului

făcându-se de către SC F. SA acționar în cadrul SC S. SA, al cărui patrimoniu,

ca urmare a unei fuziuni prin absorbție a revenit SC Q.A.B. SRL fără titlu

oneros, iar pârâta din prezenta cauză, SC Q.A.B. SRL, avea cunoștință de faptul

că Decretul nr. 92/1950 încălca dispozițiile constituționale ale Constituției

României de la 12948 și că a dobândit bunul de la un neproprietar. Totodată se

reține că decizia instanței de apel cuprinde considerentele pentru care s-a

acordat eficacitate titlului dobândit de reclamanți, astfel că nu se justifică

susținerile recurente-pârâte potrivit cărora instanța de apel nu face nicio

distincție între titlul deținut de SC Q.A.B. SRL și titlurile SC F. SA și SC S.

SA.

De asemenea, se constată a fi nefondată și

critica recurentei-pârâte privind neaplicarea de către instanța de apel a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, potrivit principiului

specialia generalibus

derogant

.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată

la data de 6 septembrie 2000, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001

și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Instanța de apel, în cadrul contractului de

legalitate cu care a fost investită prin declararea apelului și-a îndeplinit

obligația de a verifica hotărârea pronunțată de prima instanță sub aspectul

admisibilității cererii formulate de reclamanți, întemeiată pe prevederile art.

480 C. civ.

Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului implică în sarcina instanței obligații de a efectua o examinare efectivă

a cererilor, a mijloacelor de apărare și a argumentelor părților în asigurarea

respectării dreptului la un proces echitabil.

Decizia instanței de apel este pronunțată cu

respectarea acestor dispoziții, precum și a principiului disponibilității,

rezultat din prevederile art. 298 raportat la art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte

constată neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va

face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâta SC Q.A.B. SRL împotriva deciziei nr. 933 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28

ianuarie 2010.