ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 442/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4945 din 6 iunie 2000 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâtele SC F. SA și SC S. SA, solicitând ca, în baza probelor ce se vor administra și prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor să-i lase în deplină proprietate și posesie bunurile imobile situare în București, sector 5, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este proprietar al imobilelor situate în București, compuse din teren în suprafață de 5341 mp și mai multe corpuri de casă, că bunurile au fost preluate abuziv, neexistând un titlu legal de trecere în proprietatea statului și că în prezent sunt deținute cu rea credință de părțile sus menționate, care refuză să le restituie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., art. 492 și urm. C. civ., art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție, art. 135 alin. (1) și (6) Constituție, art. 1 al Primului Protocol Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. După un prim ciclu procesual, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 1524 din 7 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC F. SA. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu SC F. SA, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală. A admis acțiunea așa cum a fost precizată, formulată de reclamanții S.A., S.G.

și S.S.A.I. în contradictoriu cu SC Q.A.B. SRL. A constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în București, sector 5. A obligat pe pârâta SC Q.A.B. SRL să lase în deplină proprietate și posesie reclamanților imobilul situat în București, sector 5, compus din teren în suprafață de 5341 mp așa cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat de expert A.V. în dosarul nr. 3489/2001 al Curții de Apel București, pe care l-a omologat. A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Apelul declarat de pârâta SC Q.A.B. SRL împotriva sentinței civile nr. 1524 din 7 decembrie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 933 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Pentru a se pronunța astfel, instanțele au reținut, în esență, următoarele: Calitatea procesuală activă a reclamanților a fost stabilită irevocabil prin decizia civilă nr. 1985 din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, prin care s-a stabilit că autorul reclamanților are titlu valabil asupra imobilului în litigiu. Imobilul revendicat a fost preluat de către stat ca efect al Decretului nr. 92/1950, figurând la poziția nr. 6847 din anexa la acest decret, iar titlul statului nu este valabil, actul normativ de preluare încălcând dispozițiile Constituției României din 1948. Având în vedere că titlul pârâtei SC Q.A.B.

SRL este un titlu intabulat ulterior titlului reclamanților, că bunul a fost preluat de către acesta de la un neproprietar și fără titlu oneros, preferabil este titlul reclamanților ce dețin proprietatea bunului prin dobândirea acestuia de la un adevărat proprietar, cu titlu oneros și a fost intabulat în Cartea Funciară anterior titlului pârâtei SC Q.A.B. SRL. În mod corect prima instanță a avut în vedere doar suprafața de teren revendicată și nu a dispus restituirea bunurilor imobile construcții aflate pe teren, deoarece corpurile de casă solicitate prin cererea de chemare în judecată nu au fost identificate, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că pe acest teren nu se identificată nicio construcție.

Împotriva deciziei nr. 933 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta SC Q.A.B. SRL invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și formulând, în esență, următoarele critici: Este profund greșită motivarea instanței de apel conform căreia buna credință a dobânditorilor invocată de pârâtă, nu ar putea opera, deoarece titlul statului nu era un titlu valabil, iar SC F. SA a dobândit imobilul de la stat în mod neoneros. În cauză reclamanții nu au făcut nicio dovadă cu privire la reaua credință a celor două pârâte. În condițiile în care SC S. SA, înființată 1991 (actualmente SC Q.A.B. SRL) a obținut de la SC F. SA inițial, dreptul de folosință asupra terenului, iar, ulterior, dreptul de proprietate asupra acestuia cu respectarea strictă a prevederilor legale de la momentul încheierii actelor, subdobânditor de bună credință.

În considerentele deciziei recurate, instanța de apel nu face nicio distincție între titlul deținut de SC Q.A.B. SRL, actuala proprietară și titlurile SC F. SA și SC S. SA.

Decizia atacată nu a ținut cont de faptul că intimații-reclamanții au urmat și calea deschisă de Legea nr. 10/2001, astfel cum rezultă din notificarea adresată, prin executor judecătoresc, Primăriei municipiului București și depusă la dosarul nr. 2208/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, astfel că în această cauză era legală și pe deplin justificată aplicarea principiului specialia generalibus derogant . Recursul este nefondat în sensul considerentelor ce succed: În mod corect, s-a reținut de către instanța de apel împrejurarea potrivit căreia calitatea procesuală activă a reclamanților a fost stabilită irevocabil prin decizia civilă nr. 1985 din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel București, decizie prin care s-a reținut că autorul reclamanților are titlu valabil asupra imobilului în litigiu.

Așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, imobilul revendicat a fost preluat de către stat ca efect al Decretului nr. 92/1950, iar dispozițiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată calificată drept abuzive preluările de imobile în temeiul Decretului nr. 92/1950, acest act normativ de preluare încălcând dispozițiile Constituției României din 1948. Se constată că, în speță, în mod corect au reținut instanțele că titlul statului nu este valabil, iar imobilul a fost trecut în proprietatea statului fără titlu. Fiind vorba de o preluare abuzivă, statul nu putea să înstrăineze imobilul ulterior, în mod valabil, către subdobânditori.

În aceste condiții titlul de proprietate al reclamanților este mai bine caracterizat decât cel al pârâtei, care a dobândit bunul de la un non dominus , iar buna credință a dobânditorilor (invocată de către pârât) nu le conferă acestora preferabilitate în cadrul unei acțiuni în revendicare formulată de adevărații proprietari. Astfel fiind, se constată că, în mod corect a reținut instanța de apel că buna-credință în prezenta cauză nu poate opera deoarece titlul statului nu era un titlu valabil, dobândirea bunului făcându-se de către SC F. SA acționar în cadrul SC S. SA, al cărui patrimoniu, ca urmare a unei fuziuni prin absorbție a revenit SC Q.A.B. SRL fără titlu oneros, iar pârâta din prezenta cauză, SC Q.A.B.

SRL, avea cunoștință de faptul că Decretul nr. 92/1950 încălca dispozițiile constituționale ale Constituției României de la 12948 și că a dobândit bunul de la un neproprietar. Totodată se reține că decizia instanței de apel cuprinde considerentele pentru care s-a acordat eficacitate titlului dobândit de reclamanți, astfel că nu se justifică susținerile recurente-pârâte potrivit cărora instanța de apel nu face nicio distincție între titlul deținut de SC Q.A.B. SRL și titlurile SC F. SA și SC S. SA. De asemenea, se constată a fi nefondată și critica recurentei-pârâte privind neaplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, potrivit principiului specialia generalibus derogant . Cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 6 septembrie 2000, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ.

Instanța de apel, în cadrul contractului de legalitate cu care a fost investită prin declararea apelului și-a îndeplinit obligația de a verifica hotărârea pronunțată de prima instanță sub aspectul admisibilității cererii formulate de reclamanți, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ. Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică în sarcina instanței obligații de a efectua o examinare efectivă a cererilor, a mijloacelor de apărare și a argumentelor părților în asigurarea respectării dreptului la un proces echitabil. Decizia instanței de apel este pronunțată cu respectarea acestor dispoziții, precum și a principiului disponibilității, rezultat din prevederile art. 298 raportat la art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Față de considerentele ce preced, Înalta Curte constată neincidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingând recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC Q.A.B. SRL împotriva deciziei nr. 933 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.