ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2797/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții B.M. și T.C.L.,

au chemat în judecată pe pârâta SC V.P.M. SA și au solicitat anularea deciziei nr.

1 din 11 octombrie 2007 a Consiliului de administrație a societății pârâte,

obligarea acesteia la validarea subscrierilor și vărsămintelor efectuate de

reclamanți pentru majorarea capitalului social și la cheltuieli de judecată.

Acțiunea, întemeiată pe

dispozițiile art. 216 din Legea nr. 31/1990, a fost motivată pe dreptul de

preferință, la majorarea capitalului social, pe care-l au acționarii, proporțional

cu numărul acțiunilor pe care le au în condițiile în care subscrierile și

vărsămintele efectuate nu au fost validate.

Tribunalul Vâlcea, prin

sentința 879 din 30 iunie 2008, a respins cererea obligând pe fiecare reclamant

la câte 892,5 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că reclamanții nu au respectat procedura de subscriere cuprinsă în

hotărârea A.G.E.A. nr. 1/2007 în sensul că, declarațiile de subscriere nu au

fost depuse personal de acționari, ci prin mandatar, iar vărsămintele în

numerar au fost făcute în aceeași modalitate, încălcând dispozițiile pct. 4.2,

4.5 și 4.6 ale hotărârii A.G.E.A.

Curtea de Apel Pitești, prin

decizia nr. 97/ A-C din 8 octombrie 2008, a respins, ca nefondate, apelurile reclamanților, obligându-i la 1785 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a

considerat că prin decizia nr. 11/2007 a Consiliului de administrație a SC V.P.M.

SA a fost refuzată validarea subscrierilor reclamanților întrucât aceștia nu au

respectat hotărârea A.G.E.A. nr. 1/2007 luată în condițiile legii și care nu a

fost atacată de reclamanți, în sensul că declarația de subscriere trebuia

făcută personal de acționar.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate reclamanții au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Recurenții susțin că

instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 216 și 217

din Legea nr. 31/1990, în sensul că textele nu fac distincție dacă subscrierile

și vărsămintele se efectuează de către acționar personal sau prin mandatar iar

limitarea sau ridicarea dreptului de preferință se poate realiza numai prin

hotărârea adunării generale extraordinare.

Recursul este fondat și va

fi admis, pentru considerentele ce se vor expune.

Prin hotărâre A.G.E.A. din 18

august 2007, s-a stabilit majorarea capitalului social al societății

comerciale, aprobând procedura de subscriere la pct. 4 al acesteia.

Prevederile art. 217 din

Legea nr. 31/1990 acordă adunării generale extraordinare posibilitatea

limitării sau ridicării dreptului de preferință, motivat însă prin raportul consiliului

de administrație, motive care nu se regăsesc în actele supuse analizei.

Mai mult, prevederile art. 4.2

din hotărârea sus-menționată creează confuzii: deși se acordă dreptul

acționarilor să depună declarația de subscriere în original la sediul

societății, sau să fie transmisă prin poștă sau servicii de curierat rapid, cu

confirmare de primire, totuși se menționează că această depunere va fi făcută

personal de către acționar. Aceeași confuzie este creată și în pct. 4.6 lit. b)

din hotărâre.

Pe de altă parte,

înlăturarea efectelor unui drept fundamental de reprezentare apare, chiar în

condițiile hotărârii adunării generale, excesivă, la limita abuzului de drept,

care în condițiile concrete impunea analizarea raportului juridic născut între

acționar, mandatar și societatea comercială, cu atât mai mult cu cât

manifestarea de voință a entității juridice era confuză.

Dacă în condițiile de

validare a subscrierilor [(pct. 4.6 lit. a) și b) din hotărâre)] acționarii

persoane fizice pot transmite declarațiile de subscriere prin poștă sau alte

servicii de curierat rapid cu semnătura acționarului legalizată de notar,

același efect îl are mandatul special autentificat de notar, instanțele de fond

interpretând limitarea dreptului de preferință în afara prevederilor art. 217

din Legea nr. 31/1990.

În privința celei de-a doua

condiție, considerată nerespectată se constată că vărsămintele aferente

subscrierilor au fost efectuate de acționari, situație rezultată din chitanțele

aflate la dosar fond.

Decizia consiliului de

administrație, are natura unui act administrativ intern care nu este supus

controlului judecătoresc așa încât cererea de anulare a deciziei nr. 1/2007 a

consiliului de administrație, este inadmisibilă.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 97/ A-C din 8 octombrie 2008

pronunțată de curtea de Apel Pitești, va modifica decizia atacată în sensul că

va admite apelul reclamanților, va schimba sentința 879 din 13 iunie 2008

pronunțată de Tribunalul Vâlcea și în consecință, va admite în parte acțiunea

obligând societatea comercială pârâtă să valideze subscrierile și vărsămintele

efectuate de reclamanți în vederea majorării capitalului social și va respinge

ca inadmisibilă cererea privind anularea deciziei nr. 1 din 11 octombrie 2007 a consiliului de administrație al pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții B.M. și T.C.L. împotriva deciziei nr. 97/ A-C din 8 octombrie 2008 pronunțată

de Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică decizia atacată în

sensul că admite apelul reclamanților declarat împotriva sentinței nr. 879 din

13 iunie 2008 a Tribunalului Vâlcea pe care o schimbă în parte și în

consecință:

Respinge, ca inadmisibil,

capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 1 din 11 octombrie 2007 a Consiliului de Administrație al SC V.P.M. SA Râmnicu Vâlcea și admite cererea privind

obligarea pârâtei la validarea subscrierilor și a vărsămintelor efectuate de

reclamanți în vederea majorării capitalului social.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2009.