ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 iunie 2009 și completată cu cererea depusă la 10 august 2009, reclamantul N.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice, să se dispună anularea O.U.G. nr. 37/2009, a preavizului nr. 23.303 din 24 aprilie 2009, a Ordinelor nr. 1099 din 22 mai 2009 și nr. 1.310 din 22 mai 2009, reintegrarea sa în funcția de director executiv în cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Vâlcea sau într-o funcție publică de conducere similară, precum și obligarea pârâților la plata drepturilor salariale, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit în funcția publică deținută anterior emiterii actelor contestate și salariul încasat în funcția publică ocupată după această dată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională și nelegală, întrucât afectează dreptul la muncă prevăzut de art. 41 din Constituție și încalcă dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 24/2000, care reglementează principiul legalității și al stabilității în exercitarea funcției publice și elementele obiective ale situației extraordinare necesare pentru adoptarea unui asemenea act normativ. Nelegalitatea Ordinelor nr. 1099 din 22 mai 2009 și nr. 1310 din 22 mai 2009 a fost invocată în principal ca o consecință a nelegalității actului normativ în baza cărora au fost emise, dar și pentru nemotivarea în fapt și în drept a măsurilor dispuse cu privire la statutul său de funcționar public.

Reclamantul a invocat și necompetența autorității emitente a Ordinului nr. 1310/2009, arătând că eliberarea sa din funcție trebuia dispusă de persoana care l-a numit, respectiv de către Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, cu avizul conform al Ministrului Finanțelor Publice, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor. Pârâtul Guvernul României a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu are atribuții legale în legătură cu raporturile juridice deduse judecății. Același pârât a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, argumentând că dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 exclud din competența instanțelor judecătorești atribuția anulării ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ale guvernului.

În interesul pârâtului Guvernul României a formulat cerere de intervenție Ministerul Administrației și Internelor, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, care nefiind un act cu caracter administrativ, nu este supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ. Pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii, cu motivarea că reclamantul și-a exprimat opțiunea de a fi numit într-o funcție publică de execuție. Aceeași pârâtă a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că reclamantul se află în raporturi de serviciu cu o altă autoritate și anume, cu Autoritatea Națională a Vămilor.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 171/F-C din 21 octombrie 2009, prin care a respins excepțiile invocate de pârâți ca nefondate, a respins ca fiind rămasă fără obiect cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Ministerul Administrației și Internelor, a admis în parte acțiunea, a dispus anularea preavizului nr. 23.303 din 24 aprilie 2009 și a Ordinelor nr. 1099 din 22 mai 2009 și nr. 1.310 din 22 mai 2009 și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută anterior, cu obligația plății drepturilor salariale cuvenite, începând cu data emiterii actelor anulate și până la reintegrarea efectivă.

Cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009 a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, ca urmare a abrogării exprese dispusă prin O.U.G. nr. 105/2009. Excepțiile invocate de Guvernul României și de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la lipsa calității procesuale pasive au fost respinse față de calitatea celor doi pârâți de emitenți ai actelor deduse judecății. Astfel, s-a avut în vedere că pârâtul Guvernul României are calitate procesuală în cererea de anulare a O.U.G.

nr. 37/2009, iar pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală are de asemenea legitimare procesuală în cererea de anulare a preavizului nr. 23.303 pe care l-a întocmit la data de 24 aprilie 2009. Instanța de fond a respins și excepția lipsei de interes a acțiunii, reținând că opțiunea reclamantului pentru ocuparea unei funcții publice inferioară a fost exprimată numai în vederea menținerii calității de funcționar public și nu semnifică renunțarea la funcția publică de conducere deținută anterior. Excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a fost de asemenea respinsă, întrucât reclamantul a dovedit formularea reclamației administrative în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat nelegalitatea ordinelor atacate, cu motivarea că pârâții au schimbat în mod unilateral și abuziv funcția publică ocupată de reclamant, fără a exista o reorganizare efectivă sau modificarea atribuțiilor exercitate. Nelegalitatea actelor administrative a fost constatată și pentru lipsa motivării în fapt și în drept a măsurii adoptate, ceea ce este de natură să prejudicieze interesele funcționarului public. Sub acest aspect, s-a reținut că ordinele atacate de reclamant nu au prevăzut natura măsurii dispuse pentru modificarea unilaterală a raporturilor de muncă, nefiind precizat dacă a intervenit un transfer, o mutare definitivă sau o sancțiune disciplinară.

Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală. Ca prim motiv de recurs s-a invocat soluționarea greșită a excepției privind lipsa de interes în promovarea acțiunii pentru anularea preavizului nr. 233303 din 24 aprilie 2009 și Ordinului nr. 1099 din 22 mai 2009, cu motivarea că se impunea admiterea acestei excepții față de cererea înregistrată sub nr. 27514 din 14 mai 2009 la Autoritatea Națională a Vămilor, prin care intimatul-reclamant a solicitat numirea în funcția publică de execuție de inspector vamal I superior 1 la Biroul Financiar, Contabilitate și Achiziții Publice din cadrul Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Vâlcea.

Soluția de respingere a excepției privind lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Autorității Naționale de Administrare Fiscală, a fost de asemenea criticată de cele două autorități administrative, arătându-se că acestea nu au încheiat raporturi de serviciu cu intimatul-reclamant, care îndeplinește o funcție publică în cadrul Autorității Naționale a Vămilor. Recurenta Autoritatea Națională a Vămilor a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. În dezvoltarea acestei critici, s-a arătat că judecătorul fondului nu a respectat obligația de a indica în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept ale soluției pronunțate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. Pe fondul cauzei, recurentele au solicitat modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivând că instanța de fond a dat o interpretare și aplicare eronată a legii. Față de temeiurile de drept avute în vedere la adoptarea măsurilor dispuse prin actele administrative contestate, s-a arătat că instanța de fond a dispus în mod greșit anularea lor, deși au fost emise de autoritatea competentă, ca urmare a reorganizării activității în cadrul sistemului vamal, reorganizare prevăzută de O.U.G. nr. 37/2009 pentru eficientizarea activității instituțiilor publice și a actului managerial.

De asemenea, recurentele au arătat că actele deduse judecății au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 188/1999 referitoare la perioada de preaviz, la motivarea măsurilor dispuse și la posibilitatea oferită funcționarului public de a opta pentru ocuparea unei funcții publice vacante, corespunzătoare pregătirii profesionale și vechimii în funcția publică. Recurentele au precizat că nici nu este posibilă executarea dispoziției privind reintegrarea intimatului-reclamant în funcția publică deținută anterior, întrucât funcția de director executiv a fost desființată, iar pentru ocuparea unei funcții de conducere echivalentă, respectiv funcția de director coordonator, este necesară îndeplinirea procedurii stabilite prin H.G.

nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al contractului de management. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat întemeiat existența interesului juridic al intimatului-reclamant pentru formularea acțiunii în justiție având ca obiect anularea preavizului nr. 23.303 din 24 aprilie 2009 și a Ordinelor nr. 1.099 din 22 mai 2009 și nr. 1310 din 22 mai 2009. Opțiunea exprimată de intimatul-reclamant prin cererea nr. 27514 din 14 mai 2009 pentru ocuparea unei funcții publice de execuție nu este de natură să dovedească lipsa de interes a acțiunii prin care s-a contestat legalitatea actelor administrative referitoare la o altă funcție publică, respectiv o funcție publică de conducere.

În consecință, recurentele au reiterat neîntemeiat excepția lipsei de interes a acțiunii, fără a avea în vedere că funcția publică pentru care a fost exprimată opțiunea intimatului-reclamant nu este echivalentă funcției publice din care acesta a fost eliberat. Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și Agenției Naționale de Administrare Fiscală a fost corect respinsă de instanța de fond față de prevederile art. 1 și art. 2 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală și art. 2 din H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor. Conform acestor reglementări, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală sunt autorități ierarhic superioare Autorității Naționale a Vămilor și în această calitate au fost sesizate de intimatul-reclamant în procedura administrativă prealabilă.

Legitimarea procesuală pasivă a Agenției Naționale de Administrare Fiscală este de altfel și consecința calității acesteia de autoritate emitentă a preavizului nr. 233 303 din 24 aprilie 2009 și a Ordinului nr. 1099 din 22 mai 2009, actele administrative pentru care a fost formulată acțiunea în anulare. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se dovedește a fi nefondat, întrucât hotărârea instanței de fond cuprinde argumentele de fapt și de drept avute în vedere la pronunțarea soluției, fiind astfel respectate cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Modificarea hotărârii instanței de fond a fost neîntemeiat solicitată de recurente în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., constatându-se că sunt nefondate criticile formulate pe fondul pricinii. Actele administrative contestate în cauză au fost emise în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar prin decizia nr. 594 din 24 aprilie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională, în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a ordonanței, s-a constatat neconstituționalitatea reglementării, ca urmare a încălcării normelor referitoare la adoptarea ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din Constituție. Neconformitatea actului normativ aplicat de recurente cu prevederile constituționale afectează legalitatea actelor administrative deduse judecății, astfel că a fost corect admisă acțiunea în anulare formulată de intimatul-reclamant.

Independent de efectele deciziei pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate, se constată că, la data pronunțării instanței de fond, actul normativ în baza căruia au fost emise actele administrative contestate nu mai era în vigoare, fiind abrogat expres prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M.Of., Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009. În atare situație, se dovedește a fi neîntemeiată și susținerea privind imposibilitatea executării dispoziției privind reintegrarea intimatului-reclamant, dat fiind că actul normativ care a prevăzut desființarea funcției publice de conducere deținută de acesta nu mai produce efecte juridice. Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Argeș, de Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 171/F-C din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.