ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1499/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

19 iunie 2009 și completată cu cererea depusă la 10 august 2009,

reclamantul N.M. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României, Autoritatea Națională a Vămilor, Agenția

Națională de Administrare Fiscală și Ministerul

Finanțelor Publice, să se dispună anularea O.U.G. nr. 37/2009, a

preavizului nr. 23.303 din 24 aprilie 2009, a Ordinelor nr. 1099 din 22 mai

2009 și nr. 1.310 din 22 mai 2009, reintegrarea sa în funcția de

director executiv în cadrul Direcției Județene pentru Accize și

Operațiuni Vamale Vâlcea sau într-o funcție publică de conducere

similară, precum și obligarea pârâților la plata drepturilor

salariale, reprezentând diferența dintre salariul cuvenit în funcția publică

deținută anterior emiterii actelor contestate și salariul încasat

în funcția publică ocupată după această dată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

susținut că O.U.G. nr. 37/2009 este neconstituțională

și nelegală, întrucât afectează dreptul la muncă

prevăzut de art. 41 din Constituție și încalcă

dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 24/2000, care

reglementează principiul legalității și al

stabilității în exercitarea funcției publice și elementele obiective

ale situației extraordinare necesare pentru adoptarea unui asemenea act

normativ.

Nelegalitatea Ordinelor nr. 1099 din 22

mai 2009 și nr. 1310 din 22 mai 2009 a fost invocată în principal ca o

consecință a nelegalității actului normativ în baza

cărora au fost emise, dar și pentru nemotivarea în fapt și în

drept a măsurilor dispuse cu privire la statutul său de

funcționar public.

Reclamantul a invocat și necompetența

autorității emitente a Ordinului nr. 1310/2009, arătând că

eliberarea sa din funcție trebuia dispusă de persoana care l-a numit,

respectiv de către Președintele Agenției Naționale de

Administrare Fiscală, cu avizul conform al Ministrului Finanțelor

Publice, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 110/2009

privind organizarea și funcționarea Autorității

Naționale a Vămilor.

Pârâtul Guvernul României a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea

că nu are atribuții legale în legătură cu raporturile

juridice deduse judecății. Același pârât a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii, argumentând că dispozițiile

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 exclud din competența

instanțelor judecătorești atribuția anulării

ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ale

guvernului.

În interesul pârâtului Guvernul României

a formulat cerere de intervenție Ministerul Administrației și

Internelor, solicitând respingerea ca inadmisibilă a cererii de anulare a O.U.G.

nr. 37/2009, care nefiind un act cu caracter administrativ, nu este supus

controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ.

Pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor a invocat excepția inadmisibilității acțiunii

pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004.

Pârâta Agenția Națională

de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei de interes a acțiunii,

cu motivarea că reclamantul și-a exprimat opțiunea de a fi numit

într-o funcție publică de execuție. Aceeași pârâtă a

invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive,

arătând că reclamantul se află în raporturi de serviciu cu o

altă autoritate și anume, cu Autoritatea Națională a

Vămilor.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat sentința nr. 171/F-C din 21 octombrie 2009, prin care a

respins excepțiile invocate de pârâți ca nefondate, a respins ca

fiind rămasă fără obiect cererea de anulare a O.U.G. nr.

37/2009, a respins cererea de intervenție accesorie formulată de

Ministerul Administrației și Internelor, a admis în parte

acțiunea, a dispus anularea preavizului nr. 23.303 din 24 aprilie 2009

și a Ordinelor nr. 1099 din 22 mai 2009 și nr. 1.310 din 22 mai 2009

și a dispus reintegrarea reclamantului în funcția avută

anterior, cu obligația plății drepturilor salariale cuvenite,

începând cu data emiterii actelor anulate și până la reintegrarea

efectivă.

Cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009 a

fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect, ca urmare a

abrogării exprese dispusă prin O.U.G. nr. 105/2009.

Excepțiile invocate de Guvernul

României și de Agenția Națională de Administrare

Fiscală cu privire la lipsa calității procesuale pasive au fost

respinse față de calitatea celor doi pârâți de emitenți ai

actelor deduse judecății. Astfel, s-a avut în vedere că pârâtul

Guvernul României are calitate procesuală în cererea de anulare a O.U.G. nr.

37/2009, iar pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală are de asemenea legitimare procesuală în cererea de anulare a

preavizului nr. 23.303 pe care l-a întocmit la data de 24 aprilie 2009.

Instanța de fond a respins și

excepția lipsei de interes a acțiunii, reținând că opțiunea

reclamantului pentru ocuparea unei funcții publice inferioară a fost

exprimată numai în vederea menținerii calității de

funcționar public și nu semnifică renunțarea la

funcția publică de conducere deținută anterior.

Excepția inadmisibilității

acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a fost de asemenea

respinsă, întrucât reclamantul a dovedit formularea reclamației

administrative în condițiile prevăzute de art. 7 din Legea nr.

554/2004.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

constatat nelegalitatea ordinelor atacate, cu motivarea că pârâții au

schimbat în mod unilateral și abuziv funcția publică ocupată

de reclamant, fără a exista o reorganizare efectivă sau

modificarea atribuțiilor exercitate.

Nelegalitatea actelor administrative a

fost constatată și pentru lipsa motivării în fapt și în

drept a măsurii adoptate, ceea ce este de natură să prejudicieze

interesele funcționarului public. Sub acest aspect, s-a reținut

că ordinele atacate de reclamant nu au prevăzut natura măsurii

dispuse pentru modificarea unilaterală a raporturilor de muncă,

nefiind precizat dacă a intervenit un transfer, o mutare definitivă

sau o sancțiune disciplinară.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele și

pentru Autoritatea Națională a Vămilor și Agenția

Națională de Administrare Fiscală.

Ca prim motiv de recurs s-a invocat

soluționarea greșită a excepției privind lipsa de interes în

promovarea acțiunii pentru anularea preavizului nr. 233303 din 24 aprilie

2009 și Ordinului nr. 1099 din 22 mai 2009, cu motivarea că se

impunea admiterea acestei excepții față de cererea

înregistrată sub nr. 27514 din 14 mai 2009 la Autoritatea Națională

a Vămilor, prin care intimatul-reclamant a solicitat numirea în

funcția publică de execuție de inspector vamal I superior 1 la

Biroul Financiar, Contabilitate și Achiziții Publice din cadrul

Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale

Vâlcea.

Soluția de respingere a

excepției privind lipsa calității procesuale pasive a

Ministerului Finanțelor Publice și a Autorității Naționale

de Administrare Fiscală, a fost de asemenea criticată de cele

două autorități administrative, arătându-se că acestea

nu au încheiat raporturi de serviciu cu intimatul-reclamant, care

îndeplinește o funcție publică în cadrul Autorității

Naționale a Vămilor.

Recurenta Autoritatea Națională

a Vămilor a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea recurată nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii. În dezvoltarea acestei critici, s-a

arătat că judecătorul fondului nu a respectat obligația de

a indica în cadrul hotărârii motivele de fapt și de drept ale

soluției pronunțate, astfel cum prevăd dispozițiile art.

261 alin. (5) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, recurentele au

solicitat modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motivând că instanța de fond a dat o interpretare și

aplicare eronată a legii.

Față de temeiurile de drept avute

în vedere la adoptarea măsurilor dispuse prin actele administrative

contestate, s-a arătat că instanța de fond a dispus în mod

greșit anularea lor, deși au fost emise de autoritatea

competentă, ca urmare a reorganizării activității în cadrul

sistemului vamal, reorganizare prevăzută de O.U.G. nr. 37/2009 pentru

eficientizarea activității instituțiilor publice și a

actului managerial.

De asemenea, recurentele au arătat

că actele deduse judecății au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 188/1999 referitoare la perioada de preaviz, la motivarea

măsurilor dispuse și la posibilitatea oferită

funcționarului public de a opta pentru ocuparea unei funcții publice

vacante, corespunzătoare pregătirii profesionale și vechimii în

funcția publică.

Recurentele au precizat că nici nu

este posibilă executarea dispoziției privind reintegrarea

intimatului-reclamant în funcția publică deținută anterior,

întrucât funcția de director executiv a fost desființată, iar

pentru ocuparea unei funcții de conducere echivalentă, respectiv funcția

de director coordonator, este necesară îndeplinirea procedurii stabilite

prin H.G. nr. 527/2009 privind aprobarea modelului cadru al contractului de

management.

Analizând actele și lucrările dosarului,

în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate

pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a constatat întemeiat

existența interesului juridic al intimatului-reclamant pentru formularea

acțiunii în justiție având ca obiect anularea preavizului nr. 23.303

din 24 aprilie 2009 și a Ordinelor nr. 1.099 din 22 mai 2009 și nr.

1310 din 22 mai 2009.

Opțiunea exprimată de

intimatul-reclamant prin cererea nr. 27514 din 14 mai 2009 pentru ocuparea unei

funcții publice de execuție nu este de natură să

dovedească lipsa de interes a acțiunii prin care s-a contestat

legalitatea actelor administrative referitoare la o altă funcție

publică, respectiv o funcție publică de conducere.

În consecință, recurentele au

reiterat neîntemeiat excepția lipsei de interes a acțiunii,

fără a avea în vedere că funcția publică pentru care a

fost exprimată opțiunea intimatului-reclamant nu este

echivalentă funcției publice din care acesta a fost eliberat.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și Agenției

Naționale de Administrare Fiscală a fost corect respinsă de instanța

de fond față de prevederile art. 1 și art. 2 din H.G. nr.

109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției

Naționale de Administrare Fiscală și art. 2 din H.G. nr.

110/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității

Naționale a Vămilor.

Conform acestor reglementări,

Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de

Administrare Fiscală sunt autorități ierarhic superioare Autorității

Naționale a Vămilor și în această calitate au fost sesizate

de intimatul-reclamant în procedura administrativă prealabilă.

Legitimarea procesuală pasivă a

Agenției Naționale de Administrare Fiscală este de altfel

și consecința calității acesteia de autoritate

emitentă a preavizului nr. 233 303 din 24 aprilie 2009 și a Ordinului

nr. 1099 din 22 mai 2009, actele administrative pentru care a fost

formulată acțiunea în anulare.

Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 7 C. proc. civ. se dovedește a fi nefondat, întrucât

hotărârea instanței de fond cuprinde argumentele de fapt și de

drept avute în vedere la pronunțarea soluției, fiind astfel

respectate cerințele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Modificarea hotărârii instanței

de fond a fost neîntemeiat solicitată de recurente în baza

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatându-se că sunt

nefondate criticile formulate pe fondul pricinii.

Actele administrative contestate în

cauză au fost emise în baza O.U.G. nr. 37/2009, iar prin decizia nr. 594

din 24 aprilie 2009 pronunțată de Curtea Constituțională,

în cadrul controlului anterior promulgării legii de aprobare a

ordonanței, s-a constatat neconstituționalitatea reglementării,

ca urmare a încălcării normelor referitoare la adoptarea

ordonanței de urgență prevăzute de art. 115 alin. (6) din

Constituție.

Neconformitatea actului normativ aplicat de

recurente cu prevederile constituționale afectează legalitatea

actelor administrative deduse judecății, astfel că a fost corect

admisă acțiunea în anulare formulată de intimatul-reclamant.

Independent de efectele deciziei

pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate, se constată

că, la data pronunțării instanței de fond, actul normativ

în baza căruia au fost emise actele administrative contestate nu mai era

în vigoare, fiind abrogat expres prin art. XIV alin. (1) din O.U.G. nr.

105/2009 publicată în M.Of., Partea I, nr. 668 din 6 octombrie 2009.

În atare situație, se dovedește

a fi neîntemeiată și susținerea privind imposibilitatea executării

dispoziției privind reintegrarea intimatului-reclamant, dat fiind că

actul normativ care a prevăzut desființarea funcției publice de

conducere deținută de acesta nu mai produce efecte juridice.

Pentru considerentele expuse, constatând că

nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate

de instanța de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Argeș, de Direcția

Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Craiova în numele

și pentru Autoritatea Națională a Vămilor și de

Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței

nr. 171/F-C din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 martie 2010.