ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7362/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 553 din 9 martie 2007

Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de reclamanta S.H.M. împotriva

Municipiului Timișoara și anulând dispoziția nr. 173/2004 emisă de Primarul

Municipiului Timișoara a reținut că reclamanta și-a probat calitatea de

persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. În consecință

pârâtul a fost obligat să emită dispoziția motivată de restituire în natură a

apartamentelor situate în Timișoara, și de acordare a despăgubirilor pentru

restul apartamentelor vândute foștilor chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pentru a pronunța această

soluție tribunalul a avut în vedere Decizia nr. 5033/2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care s-a stabilit că reclamanta S.H.M. a făcut dovada

calității de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001 în calitate de

moștenitoare a fostului proprietar tabular de la care a fost naționalizat

imobilul în litigiu – respectiv P.S. născută M. – potrivit certificatului de

moștenitor emis de autoritățile maghiare – apostolat potrivit convenției de la

Haga.

Totodată s-a mai stabilit că

imobilul a fost în proprietatea defunctei P.S., născută M. – potrivit

mențiunilor din CF Timișoara și a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950.

Prin Decizia nr. 287 din 10

decembrie 2008 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Primarul

Municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 553/903/2007 pronunțată de

Tribunalul Timiș pe care a schimbat-o – în sensul respingerii contestației

formulate de S.H.M. împotriva dispoziției nr. 173/2004 emisă de Primarul

Municipiului Timișoara.

S-a reținut că după

înregistrarea dosarului la Tribunalul Timiș în temeiul Deciziei nr. 5033/2006

și pe parcursul soluționării apelului împotriva sentinței nr. 553/2007 a Tribunalului

Timiș, pârâtul Primarul Municipiului Timișoara a inițiat o acțiune prin care a

solicitat să se constate că certificatul de moștenitor, emis de autoritățile

maghiare și care o legitimau pe contestatoare ca succesoare a defunctei M.S.P. –

nu își poate produce efectele pe teritoriul României. Ulterior, la momentul în

care hotărârea în acea cauză a rămas irevocabilă, s-a procedat la repunerea pe

rol a apelului.

Prin Hotărârea irevocabilă nr.

1050 din 3 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara – s-a statuat că

certificatul de moștenitor emis de autoritățile maghiare după succesiunea

defunctei P.J.M.S.M. decedată la 20 octombrie 1977 în favoarea reclamantei H.M.S.

va produce efecte juridice pe teritoriul României – unde succesiunea este

supusă regulii „lex rei sitae’’ – consacrată de art. 66 din Legea nr. 105/1992.

Instanța a mai statuat că

lipsa de efecte juridice a certificatului de moștenitor emis în favoarea

pârâtei S.H.M. nu aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor

judecătorești prin care s-a recunoscut pârâtei calitatea procesuală de a

solicita măsuri reparatorii pentru imobilele naționalizate aflate pe teritoriul

României, pentru simplul motiv că această problemă de drept nu a format obiect

de dezbatere în proces, valabilitatea certificatului de moștenitor nefiind pusă

în discuție.

Prin Decizia nr. 287 din 10

decembrie 2008 curtea de apel a mai reținut că prin adopția reclamantei de

către L.N., aceasta a pierdut toate drepturile și obligațiile față de părintele

său firesc – P.T. cât și față de rudele acestuia, ceea ce înseamnă că potrivit

legii române ea nu are vocație la succesiunea bunicii naturale paterne P.M.S.M.

Legea aplicabilă moștenirii defunctei P.M.S.M. este legea română, ceea ce

înseamnă că reclamanta contestatoare, deși rudă de sânge cu defuncta, ea nu

poate veni la succesiunea acesteia, deoarece a pierdut acest drept prin adopția

sa de către L.N.

Prin sentința nr. 1072 din

19 mai 1953, contestatoarea S.H. a fost înfiată cu efecte depline în temeiul

Decretului nr. 131 din 1 aprilie 1949 – act normativ care modifică C. civ. – de

numitul L.N. Ca urmare, prin adopție au încetat toate drepturile și obligațiile

adoptatei față de părinții firești și rudele acestora, astfel reclamanta

contestatoare nu poate avea chemare la succesiunea bunicii paterne P.S.M.

Împotriva Deciziei nr. 287

din 10 decembrie 2008 a declarat recurs S.H.M. – invocând nulitatea prevăzută

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține în esență că în

mod greșit instanța nu a reținut legitimarea sa de urmașă îndreptățită la

acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prin vocația la

succesiunea defunctei P.S.M. Procedând în acest mod instanța a ignorat

îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție – și statuările Deciziei

nr. 5033 din 24 mai 2006 prin care i s-a reținut recurentei – contestatoare

calitatea de succesoare a proprietarului tabular.

Recursul este întemeiat

astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

Cele statuate de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5033/2006 în legătură cu

legitimarea contestatoarei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii, în calitate de succesoare legală a proprietarului tabular – sunt

lipsite de eficacitate în raport de statuările Deciziei nr. 1050/2008 a Curții

de Apel Timișoara, pronunțată ulterior – prin care s-a concluzionat în sensul

că certificatul de moștenitor emis în beneficiul reclamantei de către

autoritatea maghiară competentă nu își produce efectele pe teritoriul României,

întrucât potrivit legislației naționale aplicabile, adopția cu efecte depline o

înlătură pe reclamanta S.H. de la moștenirea părinților biologici și a rudelor

acestora. Mai mult, se constată din examinarea Deciziei nr. 5033 din 24 mai

2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că aspectele derivate din regulile

de drept internațional privat, desprinse din Legea nr. 105/1992 nu au

constituit obiect de analiză pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, care

s-a mărginit să stabilească pe baza actelor de stare civilă raporturile de rudenie

dintre reclamanta S.H. și familia P. – fără a avea în vedere, actele de adopție

ale reclamantei de către L.N. – depuse în fond după casare și fără ca în fața

acestei instanțe să se fi invocat excepția ineficacității certificatului de

moștenitor emis de autoritățile maghiare.

În dezlegarea aspectului

legat de legitimarea contestatoarei de persoană îndreptățită la acordarea

măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 stabilirea naturii adopției

– cu efecte restrânse sau depline, este esențială, și din acest punct de

vedere, nici tribunalul și nici curtea de apel nu au manifestat preocupare.

Concluzia potrivit căreia adopția contestatoarei s-a făcut cu efecte depline nu

își găsește acoperire în probele dosarului.

Dispozitivul sentinței civile

nr. 1072 din 19 mai 1953 pronunțată de Tribunalul Popular Timișoara, care

atestă adopția minorei H.P.K. născută la 9 ianuarie 1944 la Timișoara (din

părinții T. și M.P.K.) de către L.N. nu este suficient pentru a se concluziona

în sensul naturii adopției, chiar dacă se face mențiunea potrivit căreia

„adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim”.

Dificultatea în determinarea

efectelor acestei sentințe este cu atât mai mare, cu cât certificatul de

naștere eliberat la 29 iulie 1955 (după adopție) atestă că H.P., adoptată K. are

ca părinți pe P.K.T.I. (adică tatăl firesc) și nu tatăl adoptator și P.K.M.M. (pag.

38 Dosar nr. 1557/2004).

Tot aceiași părinți

figurează și în certificatul de căsătorie al contestatoarei (care apare cu

numele de familie L.) la mai bine de 11 ani de la adopție (fila 32 Dosar nr. 1557/2004).

Evident că această situație

pune în discuție dacă nu cumva, adopția contestatoarei s-a înfăptuit în

condițiile codului civil, prin ignorarea Decretului nr. 131/1949 și a

Decretului nr. 182/1954 în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 1072/1953.

Se impune pentru deplina

edificare, atașarea la dosarul cauzei a sentinței nr. 1072/1953 cu mențiunea

definitivă, in extenso și legalizată, existentă la Dosarul nr. 4054/C/2005, a

certificatului de înfiere (fila 11) din 27 iulie 1955 și care pune în discuție

incidența Decretului nr. 182/1954 ce permitea transformarea adopțiilor

încuviințate înainte de 1 februarie 1954 – data intrării în vigoare a codului

familiei, în înfiere cu efecte depline.

Efectele adopției

consfințită prin sentința nr. 1072/1953 și ale certificatului de înfiere din

1955 trebuie analizate în lumina art. 90 din Decretul nr. 32/1954 – potrivit

căruia, adopțiile și înfierile încuviințate înainte de intrarea în vigoare a

codului familiei rămân supuse legilor în vigoare la data când au fost

încuviințate numai în ce privește validitatea lor. Toate celelalte dispoziții C.

fam. privitoare la înfiere vor fi aplicabile de la data intrării în vigoare a

codului familiei atât adopțiilor cât și înfierilor încuviințate înainte de

această dată.

În acest cadru legal vor fi

examinate și demersurile întreprinse de autorii contestatoarei pentru

transformarea adopției încuviințate înainte de intrarea în vigoare a codului

familiei în înfiere, în temeiul Decretului nr. 182/1954.

Întrucât aspectele mai sus

evidențiate implică suplimentarea probatoriilor, fondul pricinii nu este încă

elucidat, motiv pentru care făcându-se în cauză aplicarea art. 313 C. proc.

civ. – recursul contestatoarei va fi admis iar Decizia nr. 287 din 10 decembrie

2008 a Curții de Apel Timișoara casată cu trimitere aceleiași instanțe pentru

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta S.H.M. împotriva Deciziei nr. 287 din 10 decembrie 2008 a Curții de

Apel Timișoara, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași

instanță pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi

8

iulie 2009

.