ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4582/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4582/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la 13 iulie 2004, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe

pârâtul Primarul municipiului Timișoara, solicitând anularea dispoziției emise

de acesta, din 14 iunie 2004, prin care s-a respins notificarea referitoare la

imobilul situat în Timișoara, Bd. T., înscris în C.F. nr. X Timișoara, nr. top.

X, obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să se dispună

restituirea în natură a imobilului mai sus-menționat.

În motivarea

contestației, reclamanta a arătat că fiind moștenitoarea legală a mamei sale

P.E., în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, a depus la Primăria municipiul

Timișoara, prin intermediul B.E.J. S.T., notificarea din 27 iunie 2001, prin

care a solicitat restituirea în natură a imobilului indicat mai sus; că,

notificarea împreună și cu celelalte documente necesare și doveditoare,

formează dosarul intern al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nr.

441/2001, și cu toate acestea, în baza raportului Comisiei de Aplicare a Legii

nr. 10/2001, Primarul municipiului Timișoara a apreciat că reclamanta nu a

făcut dovada calității de moștenitoare a fostei proprietare, și a respins

cererea de restituire a imobilului revendicat.

În cauză, s-au

formulat cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtului Primarul

municipiului Timișoara; la data de 3 noiembrie 2004, de intervenienții

accesorii H.D.V. și H.D.I., J.V.N. și J.G., P.G. și P.D., P.M. și D.P., J.R.,

R.L.I., M.M., T.G. și T.E., I.C. și I.E., iar la data de 5 noiembrie 2004, au

fost depuse la dosar cererile de intervenție accesorie formulate SC

"B&C" SRL și SC "H.A." SRL.

În motivarea

cererilor de intervenție, toți intervenienții au arătat că reclamanta nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr.

10/2001, nedepunând în termen actele solicitate; că au cumpărat nouă

apartamente din imobil, fiind cumpărători de bună-credință; că reclamanta,

aflând de cumpărarea acestor apartamente, la 28 aprilie 2004, a precizat

notificarea sa în sensul că solicită să i se restituie în natură partea de

imobil rămasă nevândută și despăgubire pentru partea vândută chiriașilor.

Intervenienții persoane juridice, ale căror cereri de intervenție se află la

dosar, au arătat că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană

îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat; că aceasta nu a depus

declarația autentificată conform art. 5 din Legea nr. 10/2001 până la 1 iulie

2003; că acest termen este de decădere, fiind depășit de către reclamantă, și

că certificatul său de calitate de moștenitor este datat 24 noiembrie 2003, iar

declarația pe proprie răspundere este datată 21 iulie 2003.

Prin Sentința civilă

nr. 37/PI din 14 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 5516/2004, Tribunalul

Timiș a admis contestația formulată de reclamanta G.E. împotriva Dispoziției

din 14 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara; a anulat

contestația și a obligat Primarul municipiului Timișoara să emită o nouă

dispoziție prin care să restituie reclamantei în natură apartamentele cu nr. a,

b și c (minus apartamentul nr. d ce face parte integrantă din apartamentul e,

notat în C.F. și nedezmembrat) și spațiile comerciale denumite ca apartamentele

nr. f, g și h, situate în Timișoara, Bd. T. și înscrise în C.F. nr. X, cu nr.

top X; a obligat Primarul municipiului Timișoara să facă reclamantei oferta de

despăgubire prin echivalent pentru apartamentele din același imobil înstrăinate

chiriașilor, adică cele cu nr. : i, j, k, l, m, n, o și d (nedezmembrat încă

din apartamentul nr. e descris în C.F.), și a respins, ca neîntemeiate,

cererile de intervenție accesorie formulate de către intervenienții.

Pentru a pronunța

această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit extrasului de C.F. aflat la

dosar, la data naționalizării imobilului acesta era proprietatea numitei P.E.

Potrivit

declarațiilor aflate la dosar coroborate cu Decizia civilă nr. 2854/A/2000

pronunțată de Tribunalul Timiș, aflată la dosarul instanței, reclamanta este

moștenitoare legală a defunctei proprietare tabulare, această calitate fiindu-i

recunoscută de către o instanță judecătorească printr-o hotărâre definitivă

depusă la dosarul administrativ până la expirarea termenului din 1 iulie 2003

prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar ulterior această calitate a fost confirmată

prin depunerea unui certificat calitate de moștenitor obținut de către

reclamantă după expirarea termenului prevăzut de lege, dar care confirmă actele

aflate în dosarul administrativ. Toți intervenienții au făcut afirmația că

reclamanta nu a depus în termenul legal declarația prevăzută de art. 5 din

Legea nr. 10/2001, declarația sa aflată la dosar purtând data de 21 iulie 2003,

dar aceștia omit faptul că reclamanta depusese anterior declarații, date pe

propria răspundere, la 10 octombrie 2002, că nu a primit niciun fel de

despăgubiri din partea Statului German. De altfel, pentru reclamanta din

prezenta cauză nici nu era obligatorie depunerea unei astfel de declarații câtă

vreme art. 5 din Legea nr. 10/2001 prevede, în mod expres, că "nu sunt

îndreptățite la restituire .. persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor

internaționale încheiate de România .. enumerate în anexa care face parte

integrantă din prezenta lege", iar Germania nu se află printre statele

cuprinse în anexa la lege, state cu care România a încheiat acordurile

precitate.

Curtea de Apel

Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 18 din 6 februarie 2013, a admis

apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Timișoara și

intervenientele SC "B&C" SRL și SC "H.A" SRL; a

schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta

G.E. și a admis cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții

SC "B&C" SRL și SC "H.A" SRL, și a menținut în rest

dispozițiile sentinței, reținând, în esență, următoarele;

Prima instanță a

admis acțiunea formulată de reclamanta G.E. și a considerat că aceasta este

persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile prevăzute de Legea nr.

10/2001, în calitate de moștenitoare a fostei proprietare tabulare P.E.

(născută H.), în baza certificatului de calitate de moștenitor din 24 noiembrie

2003.

Or, prin Sentința

civilă nr. 6.817 din 26 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în

Dosarul nr. 7550/325/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2.422 din

27 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, s-a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC "H.A" SRL și s-a constatat nulitatea absolută a

certificatului de moștenitor din 24 noiembrie 2003, stabilindu-se irevocabil că

G.E. nu este moștenitoare (în calitate de nepoată fiică) a defunctei P.

(născută H.) E. (fosta proprietară a imobilului în litigiu), întrucât mama

reclamantei G.E. (defuncta P.M.M.) nu a fost fiica lui "H." ci a lui

"H.I.", aspect care rezultă și din actele de stare civilă depuse în

apel, astfel că a intrat în puterea de lucru judecat problema că reclamanta nu

este moștenitoarea fostei proprietare tabulare a imobilului în litigiu, P.

(născută H.) E.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta G.E., care, indicând art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele:

Soluția instanței de

apel este criticabilă pentru că procedura administrativă prevăzută de

dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost declanșată de reclamantă în anul 2001,

dosarul fiind întocmit în conformitate cu normele de aplicare a acestei legi,

în forma lor în vigoare în perioada respectivă. Astfel, a arătat că a depus

acte care dovedesc calitatea sa de persoană îndreptățită, ținând seama că la

acel moment nu se cerea depunerea unui certificat de calitate de moștenitor

emis în favoarea acesteia de pe urma fostei proprietare tabulare; că, din

actele depuse la dosarul administrativ, rezultă că reclamanta este nepoata de

fiică a proprietarei tabulare; că niciodată, până la soluționarea dosarului

prin dispoziția emisă de Primarul municipiului Timișoara, în anul 2005, nu i

s-a cerut depunerea altor acte doveditoare, ceea ce denotă că aspectul în

discuție privind calitatea de persoana îndreptățită a reclamantei era pe deplin

lămurit.

Pe de altă parte,

anularea certificatului de moștenitor pentru existența unor inadvertențe în

actele de stare civilă nu înlătură vocația reclamantei la moștenirea

proprietarei tabulare a imobilului și nici calitatea sa de persoană

îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art.

4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeiuri legale ce au fost încălcate.

Aceasta cu atât mai mult cu cât respectivele acte sunt susceptibile de a fi

rectificate.

S-a mai susținut, că

nu a intrat în puterea lucrului judecat chestiunea vocației sale la succesiunea

proprietarei tabulare a imobilului și nici calitatea sa de persoană

îndreptățită în sensul textelor legale la care s-a referit mai sus, ci doar

nulitatea certificatului de calitate de moștenitor.

De asemenea, s-a

arătat că și în lipsa certificatului de moștenitor, instanța sesizată cu

contestația în baza Legii nr. 10/2001 este abilitată să aprecieze asupra

calității reclamantei de persoană îndreptățită în baza actelor de stare civilă

și că există mult mai multe argumente în favoarea vocației sale la moștenire,

argumente rezultate din actele pe care le-a enumerat în cuprinsul cererii în

probațiune puse în discuție la ultimul termen de judecată în apel, când a

solicitat încuviințarea administrării în cauză a probei cu un extras de uz

oficial de stare civilă, cu toate mențiunile ulterioare, cu privire la nașterea

autoarei sale, H.E. (E.), căsătorită P., proprietară tabulară a imobilului care

face obiectul cererii din dosarul de față.

De asemenea,

reclamanta a arătat că, nelegal, a fost respinsă cererea sa, cu toate că a

indicat existența în dosarul de fond a înscrisurilor depuse și în apel,

respectiv, declarația numitului P.F., certificatul de căsătorie dintre P.A. și

H.E., certificatul de deces al lui P.E., extrasul din registrul de decese cu

privire la F.M., mama sa, în care s-au indicat părinții acesteia, respectiv

P.A.I. și P.E., certificatul reclamantei de naștere, în care se indică părinții

săi, P.M. și F.P., copia legalizată a certificatului de naștere al autoarei

sale, P.M., în care se indică numele mamei acesteia, respectiv P.E.,

certificatul de naștere al lui H.E., în care data nașterii este aceeași cu cea

menționată în certificatul de căsătorie, act a cărui depunere în forma

completă, cu toate mențiunile, s-a solicitat, dar proba a fost respinsă, că

toate înscrisurile indicate mai sus se află în contradicție cu înscrisurile

aflate la dosar, acte în care numele de familie al mamei acesteia (al bunicii

reclamantei) este indicat greșit ca fiind "H.I." în loc de

"H.", și că același act, cel de căsătorie al mamei sale, se află la

dosar sub două forme: copia legalizată în original la dosar, care indică numele

și prenumele mamei sale (al bunicii reclamantei), acela de "P.E." și

extrasul de uz oficial referitor la aceeași căsătorie eliberat de Primăria

Timișoara, în care numele și prenumele mamei sale (al bunicii reclamantei )

este de "H.I.E.".

S-a concluzionat, că

față de actele administrate în cauză, prin soluția pronunțată în sensul

nerecunoașterii calității sale de persoană îndreptățită, decizia atacată

încalcă dispozițiile Legii nr. 10/2001 în ansamblul ei și că aceasta nu

cuprinde motivele pe care se sprijină, schimbând totodată înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al actelor deduse judecății.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin criticile

formulate, recurenta reclamantă arată că "decizia recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină", însă aceste critici sunt nefondate, pentru

cele ce urmează:

Potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate,

"modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele

pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii".

Potrivit art. 261

pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților".

În raport de această

dispoziție legală, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru

care au fost înlăturate cererile părților.

Or, în speță, decizia

recurată cuprinde argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția

pronunțată de instanța de apel, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar

pe calea prezentului recurs, astfel că motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., formulat de recurenta reclamantă,

este nefondat, urmând a fi respins în consecință.

Recurenta reclamantă

a indicat ca temei al criticilor formulate și art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

iar în dezvoltarea acestuia s-a limitat la redarea parțială a acestui text de

lege, în sensul că instanța de apel "a schimbat înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al actelor deduse judecății", fără să arate în concret care

sunt acele acte și în ce constă schimbarea înțelesului lămurit și vădit

neîndoielnic al acestora, în sensul acestui motiv de recurs.

În această situație,

instanța constată că nu a fost învestită cu motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar sancțiunea este aceea a

neanalizării deciziei recurate în raport de acest text de lege.

În ceea ce privește

criticile formulate recurenta reclamantă întemeiate pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate.

Astfel, în

dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta reclamantă a arătat că nu "a

intrat în puterea lucrului judecat chestiunea vocației sale la succesiunea

proprietarei tabulare a imobilului și nici calitatea sa de persoană

îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001".

Cu toate că nu a

indicat hotărârea judecătorească în raport de care s-a reținut puterea lucrului

judecat în speță cu privire la vocația reclamantei la succesiunea proprietarei

tabulare a imobilului în litigiu, se constată că instanța de apel a soluționat

cauza având în vedere Sentința civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunțată de

Judecătoria Timișoara, irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută

a certificatului de calitate de moștenitor din 24 noiembrie 2003, stabilindu-se

că reclamanta din prezenta cauză, G.E., nu este moștenitoare, în calitate de

nepoată de fiică, a proprietarei tabulare a imobilului, P. (născută H.) E.,

întrucât mama reclamantei, P.M.M., nu a fost fiica lui H., ci a lui

"H.I.".

Cu alte cuvinte, se

constată că se critică faptul că în soluționarea litigiului pendinte, instanța

de apel greșit a avut în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat în raport

de Sentința civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria

Timișoara, respectiv prezumția lucrului judecat.

Prezumția lucrului

judecat nu oprește judecata litigiului pendinte, ci doar ușurează sarcina

probațiunii în această cauză, aducând în fața instanței constatări ale

raportului juridic dintre reclamantă, pârâta SC "H.A" SRL și

Consiliul local Timișoara, cu privire la calitatea de moștenitoare legală a

reclamantei față de proprietara tabulară a imobilului în litigiu și la

validitatea certificatului de calitate de moștenitor prin care s-a constatat

vocația reclamantei la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în

litigiu, făcute cu ocazia judecății finalizate prin Sentința civilă nr.

6817/2007 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă, și care nu pot fi ignorate în

prezenta cauză.

Prin urmare,

prezumția lucrului judecat îndeplinește o funcție pozitivă în sensul că ceea ce

s-a tranșat jurisdicțional anterior poate fi folosit cu ocazia unei noi

judecăți, care nu va trebui să contrazică aceste constatări anterioare.

De aceea, critica

formulată de reclamantă în sensul că nu a intrat în puterea lucrului judecat

chestiunea vocației sale la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în

litigiu este nefondată.

Critica potrivit

căreia greșit, în raport de sentința civilă mai sus menționată, instanța de

apel a reținut că a intrat în puterea lucrului judecat și constatarea privind

lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei, în raport de

dispozițiile art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, este nefondată, deoarece această chestiune litigioasă nu a fost

tranșată prin Sentința civilă nr. 6817/2007, pronunțată de Judecătoria

Timișoara, ci prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, iar asupra

modului de soluționare a acesteia în apel s-au formulat critici pe calea

prezentului recurs.

Instanța, examinând

critica formulată de reclamantă potrivit căreia anularea certificatului de

moștenitor pentru existența unor inadvertențe în actele de stare civilă nu

înlătură calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit.

a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeiuri de drept ce au

fost încălcate de instanța de apel, constată că este nefondată.

Astfel, potrivit art.

3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, "Sunt

îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în

restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora …."

iar potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ "De prevederile

prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai

persoanelor fizice îndreptățite".

În speță, recurenta

reclamantă invocă calitatea sa de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr.

10/2001, la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în calitate de

nepoată de fiică a proprietarei tabulare a acestuia.

În ceea ce privește

actele doveditoare ale calității de moștenitor, se constată că potrivit art.

23.1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor

constituie acte juridice care atestă această calitate.

Or, certificatul de

calitate de moștenitor din 24 noiembrie 2003 emis de B.N.P. M.L. privind

vocația succesorală a reclamantei din prezenta cauză la succesiunea defunctei

P.E., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, a fost constatat nul

absolut prin Sentința civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria

Timișoara, definitivă și irevocabilă, astfel că legal a constatat instanța de

apel că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, întrucât

s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu are vocație la succesiunea

proprietarei tabulare a imobilului în litigiu.

Prin urmare, critica

formulată de reclamantă potrivit căreia decizia recurată s-a dat cu încălcarea

art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

este nefondată.

Celelalte critici,

așa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate,

respectiv modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză și nu se

circumscriu niciunuia din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1

- 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, iar

sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele

expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva Deciziei nr. 18 din 6

februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS