ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4582/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 13 iulie 2004, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Timișoara, solicitând anularea dispoziției emise de acesta, din 14 iunie 2004, prin care s-a respins notificarea referitoare la imobilul situat în Timișoara, Bd. T., înscris în C.F. nr. X Timișoara, nr. top. X, obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să se dispună restituirea în natură a imobilului mai sus-menționat. În motivarea contestației, reclamanta a arătat că fiind moștenitoarea legală a mamei sale P.E., în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, a depus la Primăria municipiul Timișoara, prin intermediul B.E.J.

S.T., notificarea din 27 iunie 2001, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului indicat mai sus; că, notificarea împreună și cu celelalte documente necesare și doveditoare, formează dosarul intern al Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, nr. 441/2001, și cu toate acestea, în baza raportului Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001, Primarul municipiului Timișoara a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitoare a fostei proprietare, și a respins cererea de restituire a imobilului revendicat. În cauză, s-au formulat cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtului Primarul municipiului Timișoara; la data de 3 noiembrie 2004, de intervenienții accesorii H.D.V.

și H.D.I., J.V.N. și J.G., P.G. și P.D., P.M. și D.P., J.R., R.L.I., M.M., T.G. și T.E., I.C. și I.E., iar la data de 5 noiembrie 2004, au fost depuse la dosar cererile de intervenție accesorie formulate SC "B&C" SRL și SC "H.A." SRL. În motivarea cererilor de intervenție, toți intervenienții au arătat că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001, nedepunând în termen actele solicitate; că au cumpărat nouă apartamente din imobil, fiind cumpărători de bună-credință; că reclamanta, aflând de cumpărarea acestor apartamente, la 28 aprilie 2004, a precizat notificarea sa în sensul că solicită să i se restituie în natură partea de imobil rămasă nevândută și despăgubire pentru partea vândută chiriașilor.

Intervenienții persoane juridice, ale căror cereri de intervenție se află la dosar, au arătat că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat; că aceasta nu a depus declarația autentificată conform art. 5 din Legea nr. 10/2001 până la 1 iulie 2003; că acest termen este de decădere, fiind depășit de către reclamantă, și că certificatul său de calitate de moștenitor este datat 24 noiembrie 2003, iar declarația pe proprie răspundere este datată 21 iulie 2003. Prin Sentința civilă nr. 37/PI din 14 ianuarie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 5516/2004, Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de reclamanta G.E.

împotriva Dispoziției din 14 iunie 2004 emisă de Primarul municipiului Timișoara; a anulat contestația și a obligat Primarul municipiului Timișoara să emită o nouă dispoziție prin care să restituie reclamantei în natură apartamentele cu nr. a, b și c (minus apartamentul nr. d ce face parte integrantă din apartamentul e, notat în C.F. și nedezmembrat) și spațiile comerciale denumite ca apartamentele nr. f, g și h, situate în Timișoara, Bd. T. și înscrise în C.F. nr. X, cu nr. top X; a obligat Primarul municipiului Timișoara să facă reclamantei oferta de despăgubire prin echivalent pentru apartamentele din același imobil înstrăinate chiriașilor, adică cele cu nr. : i, j, k, l, m, n, o și d (nedezmembrat încă din apartamentul nr. e descris în C.F.), și a respins, ca neîntemeiate, cererile de intervenție accesorie formulate de către intervenienții.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, potrivit extrasului de C.F. aflat la dosar, la data naționalizării imobilului acesta era proprietatea numitei P.E. Potrivit declarațiilor aflate la dosar coroborate cu Decizia civilă nr. 2854/A/2000 pronunțată de Tribunalul Timiș, aflată la dosarul instanței, reclamanta este moștenitoare legală a defunctei proprietare tabulare, această calitate fiindu-i recunoscută de către o instanță judecătorească printr-o hotărâre definitivă depusă la dosarul administrativ până la expirarea termenului din 1 iulie 2003 prevăzut de Legea nr. 10/2001, iar ulterior această calitate a fost confirmată prin depunerea unui certificat calitate de moștenitor obținut de către reclamantă după expirarea termenului prevăzut de lege, dar care confirmă actele aflate în dosarul administrativ.

Toți intervenienții au făcut afirmația că reclamanta nu a depus în termenul legal declarația prevăzută de art. 5 din Legea nr. 10/2001, declarația sa aflată la dosar purtând data de 21 iulie 2003, dar aceștia omit faptul că reclamanta depusese anterior declarații, date pe propria răspundere, la 10 octombrie 2002, că nu a primit niciun fel de despăgubiri din partea Statului German. De altfel, pentru reclamanta din prezenta cauză nici nu era obligatorie depunerea unei astfel de declarații câtă vreme art. 5 din Legea nr. 10/2001 prevede, în mod expres, că "nu sunt îndreptățite la restituire .. persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România .. enumerate în anexa care face parte integrantă din prezenta lege", iar Germania nu se află printre statele cuprinse în anexa la lege, state cu care România a încheiat acordurile precitate.

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 18 din 6 februarie 2013, a admis apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Timișoara și intervenientele SC "B&C" SRL și SC "H.A" SRL; a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta G.E. și a admis cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții SC "B&C" SRL și SC "H.A" SRL, și a menținut în rest dispozițiile sentinței, reținând, în esență, următoarele; Prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanta G.E. și a considerat că aceasta este persoană îndreptățită să beneficieze de măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare a fostei proprietare tabulare P.E.

(născută H.), în baza certificatului de calitate de moștenitor din 24 noiembrie 2003. Or, prin Sentința civilă nr. 6.817 din 26 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 7550/325/2007, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2.422 din 27 noiembrie 2012 a Curții de Apel Timișoara, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC "H.A" SRL și s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor din 24 noiembrie 2003, stabilindu-se irevocabil că G.E. nu este moștenitoare (în calitate de nepoată fiică) a defunctei P. (născută H.) E. (fosta proprietară a imobilului în litigiu), întrucât mama reclamantei G.E.

(defuncta P.M.M.) nu a fost fiica lui "H." ci a lui "H.I.", aspect care rezultă și din actele de stare civilă depuse în apel, astfel că a intrat în puterea de lucru judecat problema că reclamanta nu este moștenitoarea fostei proprietare tabulare a imobilului în litigiu, P. (născută H.) E. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.E., care, indicând art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele: Soluția instanței de apel este criticabilă pentru că procedura administrativă prevăzută de dispozițiile Legii nr. 10/2001 a fost declanșată de reclamantă în anul 2001, dosarul fiind întocmit în conformitate cu normele de aplicare a acestei legi, în forma lor în vigoare în perioada respectivă.

Astfel, a arătat că a depus acte care dovedesc calitatea sa de persoană îndreptățită, ținând seama că la acel moment nu se cerea depunerea unui certificat de calitate de moștenitor emis în favoarea acesteia de pe urma fostei proprietare tabulare; că, din actele depuse la dosarul administrativ, rezultă că reclamanta este nepoata de fiică a proprietarei tabulare; că niciodată, până la soluționarea dosarului prin dispoziția emisă de Primarul municipiului Timișoara, în anul 2005, nu i s-a cerut depunerea altor acte doveditoare, ceea ce denotă că aspectul în discuție privind calitatea de persoana îndreptățită a reclamantei era pe deplin lămurit.

Pe de altă parte, anularea certificatului de moștenitor pentru existența unor inadvertențe în actele de stare civilă nu înlătură vocația reclamantei la moștenirea proprietarei tabulare a imobilului și nici calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeiuri legale ce au fost încălcate. Aceasta cu atât mai mult cu cât respectivele acte sunt susceptibile de a fi rectificate. S-a mai susținut, că nu a intrat în puterea lucrului judecat chestiunea vocației sale la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului și nici calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul textelor legale la care s-a referit mai sus, ci doar nulitatea certificatului de calitate de moștenitor.

De asemenea, s-a arătat că și în lipsa certificatului de moștenitor, instanța sesizată cu contestația în baza Legii nr. 10/2001 este abilitată să aprecieze asupra calității reclamantei de persoană îndreptățită în baza actelor de stare civilă și că există mult mai multe argumente în favoarea vocației sale la moștenire, argumente rezultate din actele pe care le-a enumerat în cuprinsul cererii în probațiune puse în discuție la ultimul termen de judecată în apel, când a solicitat încuviințarea administrării în cauză a probei cu un extras de uz oficial de stare civilă, cu toate mențiunile ulterioare, cu privire la nașterea autoarei sale, H.E. (E.), căsătorită P., proprietară tabulară a imobilului care face obiectul cererii din dosarul de față.

De asemenea, reclamanta a arătat că, nelegal, a fost respinsă cererea sa, cu toate că a indicat existența în dosarul de fond a înscrisurilor depuse și în apel, respectiv, declarația numitului P.F., certificatul de căsătorie dintre P.A. și H.E., certificatul de deces al lui P.E., extrasul din registrul de decese cu privire la F.M., mama sa, în care s-au indicat părinții acesteia, respectiv P.A.I. și P.E., certificatul reclamantei de naștere, în care se indică părinții săi, P.M.

și F.P., copia legalizată a certificatului de naștere al autoarei sale, P.M., în care se indică numele mamei acesteia, respectiv P.E., certificatul de naștere al lui H.E., în care data nașterii este aceeași cu cea menționată în certificatul de căsătorie, act a cărui depunere în forma completă, cu toate mențiunile, s-a solicitat, dar proba a fost respinsă, că toate înscrisurile indicate mai sus se află în contradicție cu înscrisurile aflate la dosar, acte în care numele de familie al mamei acesteia (al bunicii reclamantei) este indicat greșit ca fiind "H.I." în loc de "H.", și că același act, cel de căsătorie al mamei sale, se află la dosar sub două forme: copia legalizată în original la dosar, care indică numele și prenumele mamei sale (al bunicii reclamantei), acela de "P.E." și extrasul de uz oficial referitor la aceeași căsătorie eliberat de Primăria Timișoara, în care numele și prenumele mamei sale (al bunicii reclamantei ) este de "H.I.E.". S-a concluzionat, că față de actele administrate în cauză, prin soluția pronunțată în sensul nerecunoașterii calității sale de persoană îndreptățită, decizia atacată încalcă dispozițiile Legii nr. 10/2001 în ansamblul ei și că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, schimbând totodată înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor deduse judecății.

Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin criticile formulate, recurenta reclamantă arată că "decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină", însă aceste critici sunt nefondate, pentru cele ce urmează: Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, "modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii". Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". În raport de această dispoziție legală, hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Or, în speță, decizia recurată cuprinde argumentele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția pronunțată de instanța de apel, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, astfel că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., formulat de recurenta reclamantă, este nefondat, urmând a fi respins în consecință. Recurenta reclamantă a indicat ca temei al criticilor formulate și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestuia s-a limitat la redarea parțială a acestui text de lege, în sensul că instanța de apel "a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor deduse judecății", fără să arate în concret care sunt acele acte și în ce constă schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, în sensul acestui motiv de recurs.

În această situație, instanța constată că nu a fost învestită cu motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării deciziei recurate în raport de acest text de lege. În ceea ce privește criticile formulate recurenta reclamantă întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că sunt nefondate.

Astfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta reclamantă a arătat că nu "a intrat în puterea lucrului judecat chestiunea vocației sale la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului și nici calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001". Cu toate că nu a indicat hotărârea judecătorească în raport de care s-a reținut puterea lucrului judecat în speță cu privire la vocația reclamantei la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu, se constată că instanța de apel a soluționat cauza având în vedere Sentința civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara, irevocabilă, prin care s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor din 24 noiembrie 2003, stabilindu-se că reclamanta din prezenta cauză, G.E., nu este moștenitoare, în calitate de nepoată de fiică, a proprietarei tabulare a imobilului, P. (născută H.) E., întrucât mama reclamantei, P.M.M., nu a fost fiica lui H., ci a lui "H.I.". Cu alte cuvinte, se constată că se critică faptul că în soluționarea litigiului pendinte, instanța de apel greșit a avut în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat în raport de Sentința civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara, respectiv prezumția lucrului judecat.

Prezumția lucrului judecat nu oprește judecata litigiului pendinte, ci doar ușurează sarcina probațiunii în această cauză, aducând în fața instanței constatări ale raportului juridic dintre reclamantă, pârâta SC "H.A" SRL și Consiliul local Timișoara, cu privire la calitatea de moștenitoare legală a reclamantei față de proprietara tabulară a imobilului în litigiu și la validitatea certificatului de calitate de moștenitor prin care s-a constatat vocația reclamantei la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu, făcute cu ocazia judecății finalizate prin Sentința civilă nr. 6817/2007 a Judecătoriei Timișoara, irevocabilă, și care nu pot fi ignorate în prezenta cauză. Prin urmare, prezumția lucrului judecat îndeplinește o funcție pozitivă în sensul că ceea ce s-a tranșat jurisdicțional anterior poate fi folosit cu ocazia unei noi judecăți, care nu va trebui să contrazică aceste constatări anterioare.

De aceea, critica formulată de reclamantă în sensul că nu a intrat în puterea lucrului judecat chestiunea vocației sale la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu este nefondată. Critica potrivit căreia greșit, în raport de sentința civilă mai sus menționată, instanța de apel a reținut că a intrat în puterea lucrului judecat și constatarea privind lipsa calității de persoană îndreptățită a reclamantei, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (1) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, este nefondată, deoarece această chestiune litigioasă nu a fost tranșată prin Sentința civilă nr. 6817/2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara, ci prin decizia ce face obiectul prezentului recurs, iar asupra modului de soluționare a acesteia în apel s-au formulat critici pe calea prezentului recurs.

Instanța, examinând critica formulată de reclamantă potrivit căreia anularea certificatului de moștenitor pentru existența unor inadvertențe în actele de stare civilă nu înlătură calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, temeiuri de drept ce au fost încălcate de instanța de apel, constată că este nefondată.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, republicată, "Sunt îndreptățite, în înțelesul prezentei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora …." iar potrivit art. 4 alin. (2) din același act normativ "De prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite". În speță, recurenta reclamantă invocă calitatea sa de persoană îndreptățită în condițiile Legii nr. 10/2001, la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, în calitate de nepoată de fiică a proprietarei tabulare a acestuia.

În ceea ce privește actele doveditoare ale calității de moștenitor, se constată că potrivit art. 23.1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, certificatul de moștenitor sau de calitate de moștenitor constituie acte juridice care atestă această calitate. Or, certificatul de calitate de moștenitor din 24 noiembrie 2003 emis de B.N.P. M.L. privind vocația succesorală a reclamantei din prezenta cauză la succesiunea defunctei P.E., proprietara tabulară a imobilului în litigiu, a fost constatat nul absolut prin Sentința civilă nr. 6817 din 26 iunie 2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă și irevocabilă, astfel că legal a constatat instanța de apel că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul în litigiu, întrucât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că nu are vocație la succesiunea proprietarei tabulare a imobilului în litigiu.

Prin urmare, critica formulată de reclamantă potrivit căreia decizia recurată s-a dat cu încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este nefondată. Celelalte critici, așa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate, respectiv modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză și nu se circumscriu niciunuia din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.E. împotriva Deciziei nr. 18 din 6 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2013. Procesat de GGC - AS