ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7421/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 553 din 9 martie 2007 Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de reclamanta S.H.M. împotriva Municipiului Timișoara și, anulând dispoziția emisă de Primarul Municipiului Timișoara a reținut că reclamanta și-a probat calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. În consecință, pârâtul a fost obligat să emită dispoziția de restituire în natură a apartamentelor situate în Timișoara, str. P. și de acordare a despăgubirilor pentru restul apartamentelor vândute foștilor chiriași în temeiul Legii nr. 112/1995. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a avut în vedere decizia nr. 5033 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că reclamanta S.H.M.

a făcut dovada calității de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitoare a fostului proprietar tabular de la care a fost naționalizat imobilul în litigiu, respectiv P.S. născută M. – potrivit certificatului de moștenitor emis de autoritățile maghiare – apostilat potrivit Convenției de la Haga. Totodată, s-a mai stabilit că imobilul a fost în proprietatea defunctei P.S., născută M. – potrivit mențiunilor din C.F. Timișoara și a fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950. Prin decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței nr. 553/903/2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, pe care a schimbat-o în sensul respingerii contestației formulate de S.H.M.

împotriva dispoziției nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara. S-a reținut că, după înregistrarea dosarului la Tribunalul Timiș în temeiul deciziei nr. 5033/2006 și pe parcursul soluționării apelului împotriva sentinței nr. 553/2007 a Tribunalului Timiș, pârâtul primarul Municipiului Timișoara a inițiat o acțiune prin care a solicitat să se constate că certificatul de moștenitor, emis de autoritățile maghiare și care o legitimau pe contestatoare ca succesoare a defunctei M.S.P., nu își poate produce efectele pe teritoriul României. Ulterior, la momentul în care hotărârea în acea cauză a rămas irevocabilă, s-a procedat la repunerea pe rol a apelului. Prin hotărârea irevocabilă nr. 1050 din 3 octombrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, s-a statuat că certificatul de moștenitor emis de autoritățile maghiare după succesiunea defunctei P.J.M.S.M.

decedată la 20 octombrie 1977 în favoarea reclamantei H.M.S. nu va produce efecte juridice pe teritoriul României, unde succesiunea este supusă regulii „lex rei sitae”, consacrată de art. 66 din Legea nr. 105/1992. Instanța a mai statuat că lipsa de efecte juridice a certificatului de moștenitor emis în favoarea pârâtei S.H.M., nu aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești prin care s-a recunoscut pârâtei calitatea procesuală de a solicita măsuri reparatorii pentru imobilele naționalizate aflate pe teritoriul României, pentru simplul motiv că această problemă de drept nu a format obiect de dezbatere în proces, valabilitatea certificatului de moștenitor nefiind pusă în discuție.

Prin decizia nr. 287 din 10 decembrie 2008, Curtea de Apel Timișoara a mai reținut că prin adopția reclamantei de către L.N., aceasta a pierdut toate drepturile și obligațiile față de părintele său firesc P.T., cât și față de rudele acestuia, ceea ce înseamnă că potrivit legii române, ea nu are vocație la succesiunea bunicii naturale paterne P.M.S.M. Legea aplicabilă moștenirii defunctei P.M.S.M. este legea română, ceea ce înseamnă că reclamanta contestatoare, deși rudă de sânge cu defuncta, ea nu poate veni la succesiunea acesteia, deoarece a pierdut acest drept prin adopția sa de către L.N. Prin sentința nr. 1072 din 19 mai 1953, contestatoarea S.H. a fost înfiată cu efecte depline în temeiul Decretului nr. 131 din 01 aprilie 1949 – act normativ care modifică C. civ.– de numitul L.N.

Ca urmare, prin adopția au încetat toate drepturile și obligațiile adoptatei față de părinții firești și rudele acestora, astfel reclamanta contestatoare nu poate avea chemare la succesiunea bunicii paterne P.S.M. Împotriva deciziei nr. 287 din 10 decembrie 2008, a declarat recurs S.H.M. – invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut, în esență, că în mod greșit instanța nu a reținut legitimarea sa de urmașă îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 prin vocația la succesiunea defunctei P.S.M. Procedând în acest mod, instanța a ignorat îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție și statuările deciziei nr. 5033 din 24 mai 2006, prin care i s-a reținut recurentei-contestatoare calitatea de succesoare a proprietarului tabular.

Prin decizia civilă nr. 7362 din 8 iulie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1596/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta S.H.M. împotriva deciziei civile nr. 287 din 10 decembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, pe care a casat-o și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecare. Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte de Casație și Justiție a avut în vedere considerentele ce în continuare sunt evidențiate.

Cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 5033/2006, în legătură cu legitimarea contestatoarei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în calitate de succesoare legală a proprietarului tabular – sunt lipsite de eficacitate în raport de statuările Deciziei nr. 1050/2008 a Curții de Apel Timișoara, pronunțată ulterior, prin care s-a concluzionat în sensul că certificatul de moștenitor emis în beneficiul reclamantei de către autoritatea maghiară competentă, nu își produce efectele pe teritoriul României, întrucât potrivit legislației naționale aplicabile, adopția cu efecte depline o înlătură pe reclamanta S.H. de la moștenirea părinților biologici și a rudelor acestora.

Mai mult, se constată din examinarea deciziei nr. 5033 din 24 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că aspectele derivate din regulile de drept internațional privat, desprinse din Legea nr. 105/1992 nu au constituit obiect de analiză pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, care s-a mărginit să stabilească pe baza actelor de stare civilă raporturile de rudenie dintre reclamanta S.H. și familia P. – fără a avea în vedere actele de adopție ale reclamantei de către L.N. – depuse în fond după casare și fără ca în fața instanței să se fi invocat excepția ineficacității certificatului de moștenitor emis de autoritățile maghiare. În dezlegarea aspectului legat de legitimarea contestatoarei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, stabilirea naturii adopției, cu efecte restrânse sau depline, este esențială, și din acest punct de vedere, nici tribunalul și nici Curtea de Apel nu au manifestat preocupare.

Concluzia potrivit căreia adopția contestatoarei s-a făcut cu efecte depline nu își găsește acoperire în probele dosarului. Dispozitivul sentinței civile nr. 1072 din 19 mai 1953 pronunțată de Tribunalul Popular Timișoara, care atestă adopția minorei H.P.K. născută la 9 ianuarie 1944 la Timișoara de către L.N. nu este suficient pentru a se concluziona în sensul naturii adopției, chiar dacă se face mențiunea potrivit căreia „adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim”. Dificultatea în determinarea efectelor acestei sentințe este cu atât mai mare, cu cât certificatul de naștere eliberat la 29 iulie 1955 (după adopție) atestă că H.P., adoptată L. are ca părinți pe P.K.T.I. (adică tatăl firesc) și nu tatăl adoptator, și P.K.M.M.

(Dosar nr. 1557/2004). Tot aceiași părinți figurează și în certificatul de căsătorie al contestatoarei (care apare cu numele de familie L.) la mai bine de 11 ani de la adopție (Dosar nr. 1557/2004). Evident că această situație pune în discuție dacă nu cumva adopția contestatoarei s-a înfăptuit în condițiile C. civ., prin ignorarea Decretului nr. 131/1949 și a Decretului nr. 182/1954 în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 1072/1953. Înalta Curte de Casație și Justiție a considerat că pentru deplina edificare, se impune atașarea la dosarul cauzei a sentinței nr. 1072/1953 cu mențiunea definitivă, in extenso și legalizată, existentă la Dosarul nr. 4054/C/2005, a certificatului de înfiere din 27 iulie 1955 și care pune în discuție incidența Decretului nr. 182/1954 ce permitea transformarea adopțiilor încuviințate înainte de 1 februarie 1954 – data intrării în vigoare a C. fam., în înfiere cu efecte depline.

Efectele adopției consfințită prin sentința nr. 1072/1953 și ale certificatului de înfiere din 1955, trebuie analizate în lumina art. 90 din Decretul nr. 32/1954 potrivit căruia, adopțiile și înfierile încuviințate înainte de intrarea în vigoare a C. fam. rămân supuse legilor în vigoare la data când au fost încuviințate, numai în ce privește validitatea lor. Toate celelalte dispoziții din C. fam. privitoare la înfiere vor fi aplicabile de la data intrării în vigoare a C. fam. atât adopțiilor cât și înfierilor încuviințate înainte de această dată. În acest cadru legal, a arătat Înalta Curte, vor fi examinate și demersurile întreprinse de autorii contestatoarei pentru transformarea adopției încuviințate înainte de intrarea în vigoare a C. fam.

în înfiere, în temeiul Decretului nr. 182/1954. După casarea cu trimitere, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. 27148.1/1/2005 din 18 decembrie 2009. În conformitate cu îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost depuse în apel copia sentinței civile nr. 1072 din 19 mai 1953, care poartă mențiunea conformității cu originalul, certificatul de înfiere, precum și extrasul din registrul de naștere privind pe pârâta S.H.M. La termenul din 27 ianuarie 2010, au formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului apelant intervenienții L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H. și F.C., solicitând admiterea ei în principiu, iar în fond, admiterea apelului pârâtului Primarul Municipiului Timișoara și schimbarea sentinței apelate în sensul respingerii contestației.

În motivarea cererii de intervenție, intervenienții au arătat că adopția contestatoarei intimate s-a încuviințat în baza sentinței civile nr. 1072 din 19 mai 1953, având ca temei prevederile C. civ. român așa cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1947, astfel încât adopția a fost cu efecte depline și a avut drept urmare pierderea drepturilor și obligațiilor adoptatului față de părinții săi firești și rudele acestuia, contestatoarea neavând calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii 10/2001 după bunica sa naturală P.M.S.M. Prin decizia civilă nr. 86/A din 21 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, după casare cu trimitere spre rejudecare, s-a admis apelul pârâtului, s-au admis cererile de intervenție accesorie în interesul pârâtului-apelant, s-a dispus schimbarea în tot a sentinței civile atacate și rejudecând, s-a respins contestația formulată de contestatoarea S.H.M.

împotriva dispoziției nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara. În considerentele deciziei civile, instanța de apel, ținând cont și de îndrumările instanței de recurs, în urma examinării sentinței apelate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și art. 313 C. civ., astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, Curtea apreciază că este întemeiat apelul pârâtului Primarul Municipiului Timișoara, pentru argumentele ce succed. Așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, în dezlegarea aspectului legat de legitimarea contestatoarei S.H.M. de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, este esențială stabilirea naturii adopției, respectiv dacă aceasta este cu efecte restrânse sau depline.

Or, adopția contestatoarei intimate a fost încuviințată prin sentința civilă nr. 1072 din 19 mai 1953 a fostului Tribunal Popular al orașului Timișoara, sentință ce poartă mențiunea conformității ei cu originalul de la mapa de sentințe și care nu există într-o altă formă (in extenso), așa cum s-a menționat în decizia de casare, iar la data pronunțării ei adopția era supusă reglementărilor C. civ. român astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, conform principiului tempus regit actum, reglementări care prevedeau la acea dată că singura modalitate de adopție era adopția cu efecte depline.

În acest sens, art. 313 alin. (1) C. civ., astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131 din 1 aprilie 1949 prevedea că „adoptatul și descendenții săi legitimi dobândesc, față de adoptator, toate drepturile și obligațiile personale și patrimoniale pe care le au copiii legitimi față de părinții lor”, iar alin. (3) al aceluiași art. stipulează că „prin adopție încetează, în același timp, toate drepturile și obligațiunile adoptatorului față de părinții săi firești și rudele acestuia (…)”, precizându-se în alin. (4) că „drepturile și îndatoririle părintești față de adoptat trec asupra adoptatorului”.

Că adopția contestatoarei intimate este cu efecte depline rezultă și din dispozitivul sentinței civile nr. 1072 din 19 mai 1953, în care se menționează că „de la această dată adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim al adoptatorului și va purta numele de H.M.L.” S-a reținut astfel că sentința civilă nr. 1072 din 19 mai 1953, prin care s-a încuviințat adopția, nu poate să fie pronunțată în baza C. fam. care a fost pus în aplicare prin decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954, publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954, după pronunțarea sentinței.

Împrejurarea că certificatul eliberat la 27 iulie 1955 poartă denumirea de „Certificat de înfiere” și nu de adopție se explică prin aceea că instituția înfierii a fost reglementată prin Decretul nr. 182/1951, în vigoare la data pronunțării sentinței civile nr. 1072 din 19 mai 1953, însă instituția înfierii în cele două forme (înfierea cu efecte restrânse și înfierea cu efecte depline) a fost reglementată abia prin C. fam. pus în aplicare prin Decretul nr. 32/1954, după pronunțarea hotărârii de adopție, iar alte probe (înscrisuri) cu privire la natura înfierii nu au fost produse în cauză, deși sarcina probei revenea contestatoarei. Prin urmare, prin adopția contestatoarei intimate de către numitul L.N.A., aceasta a pierdut toate drepturile și obligațiile, atât față de tatăl său natural P.T., cât și față de rudele acestuia, ceea ce înseamnă că ea nu mai are nici un drept de a moșteni pe bunica sa naturală P.M.S.M.

și, în consecință, nici calitatea de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri conform Legii nr. 10/2001. Pentru toate aceste considerente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis apelul pârâtului și cererea de intervenție accesorie și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a respins contestația formulată de contestatoare împotriva Dispoziției nr. 173/2004 a Primarului Municipiului Timișoara. Împotriva acestei din urmă decizii, reclamanta S.H.M. a declarat recurs în termen legal la data de 16 iulie 2010, iar prin decizia civilă nr. 3581/R din 29 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 27148.1/1/2005, s-a admis recursul, s-a dispus casarea deciziei civile nr. 86/A din 21 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte de Apel.

În considerentele deciziei civile de casare, instanța de recurs a reținut că sunt întemeiate criticile reclamantei privind neanalizarea naturii adopției în raport cu îndrumările date în mod expres prin decizia anterioară de casare. Astfel, s-a reproșat instanței de trimitere că nu a verificat relevanța, în ce privește natura adopției, a mențiunilor din certificatul de înfiere din 27 iulie 1955 și actele de stare civilă ale reclamantei, emise după adopție, respectiv certificatul de naștere din 29 iulie 1995 și certificatul de căsătorie, care îl indică drept tată al adoptatei pe cel biologic, nu pe adoptator. De asemenea, se reproșează neverificarea efectelor adopției și ale certificatului de înfiere în lumina prevederilor art. 9 din Decretul nr. 32/1954, după suplimentarea probatoriului, obligații stabilite expres în sarcina instanței de trimitere prin decizia de casare, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. coroborat cu art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 3 iunie 2011, iar la data de 3 noiembrie 2011 în cauză s-a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul apelantului-pârât – Primarul Municipiului Timișoara de către numiții L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H. și F.C., prin apărător ales O.S.M., precum și intervenienții accesorii (tot în favoarea pârâtului apelant Primarul Municipiului Timișoara) F.I., L.Ș. și C.L., la 8 noiembrie 2011, prin același apărător O.S.M., admise în principiu. Astfel în rejudecare, instanța de apel prin decizia civilă nr. 18 din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara a admis apelul pârâtului Primarul Municipiului Timișoara și s-a schimbat în tot sentința civilă apelată în sensul respingerii contestației formulată de contestatoarea S.H.M.

împotriva dispoziției nr. 173/2004 emisă de Primarul Municipiului Timișoara în condițiile Legii nr. 10/2001, s-a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H., F.C., C.M.L., F.I. și L.Ș. în favoarea apelantului și a fost obligată reclamanta S.H.M. să plătească intimaților suma de 3.700 RON cheltuieli de judecată. Pentru a formula această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: În considerentele deciziei de casare nr. 3581 din 29 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța superioară a solicitat clarificarea unor aspecte ce țin de natura adopției, a mențiunilor din certificatul de înfiere din 27 iulie 1955 și din actele de stare civilă ale reclamantei emise după adopție, respectiv certificatul de naștere din 29 iulie 1955 și certificatul de căsătorie care îl indică drept tată al adoptatei pe cel biologic nu pe adoptator.

Sub aceste aspect, instanța reține că la data pronunțării adopția era supusă C. civ. Român astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, conform principiului tempus regit actum, reglementări care prevedeau la acea dată că singura modalitate de adopție era adopția cu efecte depline. Aceasta reiese din dispozitivul sentinței civile nr. 1072 din 19 mai 1993 în care se menționează în mod explicit că „de la această dată adoptată se va bucura de toate drepturile unui copil legitim al adoptatorului și va purta numele”. Prin urmare, așa cum a concluzionat și Curtea de Apel Timișoara, sentința civilă nr. 1072 din 19 mai 1953 prin care s-a încuviințat adopția nu poate să fie pronunțată în baza C. fam.

care a fost pus în aplicare prin Decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954, publicat în B.O. nr. 32 din 31 ianuarie 1954, după pronunțarea sentinței. Prin decizia de casare Înalta Curte de Casație și Justiție a îndrumat instanța de apel să analizeze actele de stare civilă ale reclamantei emise după adopție, care indică drept tată al adoptatei pe cel biologic nu pe adoptator. Prin sentința de adopție se menționează „prezenta sentință se va comunica Sfatului Popular al orașului Timișoara li se va face cuvenită mențiune în registrul de nou născuți respectivi”. Mențiunea în extrasul de naștere al reclamantei apare abia la 27 iulie 1955: „înfiată de L.N. act nr. 50 din 27 iunie 1955 înregistrat la Sfatul Popular Timișoara comunicat cu adresa din 27 iulie 1955”.

Din 19 mai 1953 și până la 27 iulie 1955 nu s-a comunicat hotărârea de către Tribunalul Sfatului Popular pentru a se face mențiune în registrul de nou născuți. Potrivit art. 21 din Decretul nr. 272 din 30 decembrie 1950, referitor la actele de stare civilă, înregistrarea adopției se face la Sfatul Popular al domiciliului adoptatorului în baza cererii adoptatorului sau adoptatului, la care se va anexa Decizia de încuviințare a adoptațiunei dată de organul tutelar, precum și certificatul de naștere al adoptatului. În locul acestui certificat se va elibera un altul, pe noul nume al adoptatului. În cazurile anume prevăzute de lege, adoptatorul la cererea sa va fi înscris ca părinte.

Prin urmare, la eliberarea certificatului de naștere al reclamantei la data de 29.07.1955 s-a procedat în consecință, schimbându-se numele de familie în L. În altă ordine de idei, în certificatul de naștere al reclamantei mențiunile referitoare la numele mamei nu sunt corecte, aceasta figurând pe numele anterior căsătoriei cu L., respectiv P.K.M.M. Este indubitabil că mama reclamantei la acea dată era căsătorită și purta numele de familie al noului soț, respectiv L.. Prin Decretul nr. 273/1950 în vigoare la data adopției, prin art. 7 se prevederea de asemenea că în cazul adopției cu efecte depline, (singura formă posibilă în anul 1953), nu este obligatorie modificarea numelui tatălui din certificatul de naștere.

În ceea ce privește certificatul de căsătorie al reclamantei care îl indică drept tată al adoptatei pe cel biologic și nu pe adoptator, explicația acestor mențiuni din acest act de stare civilă nu poate fi decât una logică. Certificatul de căsătorie se întocmește în baza certificatelor de naștere ale viitorilor soți, iar la întocmirea lui s-a avut în vedere certificatul de naștere sus-menționat. Concluzionând, instanța de apel reține că în raport de actele depuse la dosar, interpretarea lor prin prisma dispozițiilor C. civ. român, astfel cum acesta a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949, adopția contestatoarei a fost cu efecte depline, aspect ce rezultă fără dubiu și din dispozitivul sentinței civile nr. 1072/1953, unde se menționează expres că „ … de la această dată, adoptatul se va bucura de toate drepturile unui copil legitim al adoptatorului și va purta numele de H.M.L.”.

Prin urmare, sentința civilă de încuviințare a adopției, sentința civilă nr. 1072 din 19 mai 1953, nu putea fi pronunțată în baza C. fam. care a fost pus în aplicare prin Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954, publicată în Buletinul Oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954, după pronunțarea sentinței civile. Din această perspectivă, relativ la îndrumările date prin decizia de casare privind efectele adopției și ale certificatului de înfiere în lumina prevederilor art. 9 din Decretul nr. 32/1954, instanța reține că acestea nu sunt incidente, întrucât hotărârea judecătorească de încuviințarea adopției s-a pronunțat în anul 1953, fiind supusă reglementărilor C. civ. român astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949.

Tot în acest sens, se reține că hotărârea prin care s-a încuviințat adopția nu putea fi pronunțată în baza C. fam., care a fost pus în aplicare prin Decretul nr. 32 din 30 ianuarie 1954, publicat în Buletinul Oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954, după pronunțarea sentinței. Astfel fiind, prin adopția contestatoarei de către numitul L.N.A., (cu efecte depline, conform considerentelor expuse anterior), aceasta a pierdut toate drepturile și obligațiile față de tatăl său biologic – P.T., și rudele acestuia, ceea ce înseamnă, (cum corect au reținut și instanțele anterioare), că ea nu mai are vreun drept de a moșteni pe numita P.M.S.M., bunica paternă naturală, și, în consecință, nu poate avea nici calitatea de persoană îndreptățită la beneficiul măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a declinat recurs reclamanta S.H.M. solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea ei în sensul admiterii apelului și a se constata calitatea ei de persoană îndreptățită pentru restituirea în natură și măsuri reparatorii privind imobilul înscris în C.F. Timișoara. Astfel criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Se susține că instanța de apel în rejudecare nu a ținut seama de îndrumările date prin decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciindu-se totodată în mod greșit că adopția nu se putea pronunța în baza C. fam. și a Decretului nr. 32/1954.

Se mai invocă faptul că prin sentința civilă nr. 2768 din 22 noiembrie 2005 a Tribunalului Timiș rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 184 din 31 mai 2006 a Curții de Apel Timișoara și irevocabilă prin decizia civilă nr. 10426/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit definitiv și irevocabil că recurenta este persoană îndreptățită pentru restituirea în natură a apartamentelor situate în Timișoara, str. M. precum și stabilirea de măsuri reparatorii pentru celelalte apartamente. Reclamanta mai invocă în susținerea motivelor de recurs și dispoziția nr. 1297 din 16 mai 2007 precum și decizia civilă nr. 248 din 2 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosar nr. 6880/1/2010 dată într-o cerere de revizuire.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: Prin decizia de casare nr. 3581 din 29 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost recomandate instanței de apel în rejudecare să dispună verificarea naturii adopției, a mențiunilor din certificatul de înfiere din 27 iulie 1955 și actele de stare civilă ale reclamantei, emise după adopție, respectiv certificatul de naștere din 29 iulie 1995 și certificatul de căsătorie care îl indică drept tată al adoptatei pe cel biologic și nu pe adoptator. Prin aceeași decizie de casare s-a mai recomandat cu titlu obligatoriu verificarea efectelor adopției și ale certificatului de înfiere în lumina prevederilor art. 9 din Decretul nr. 32/1954, obligații ce de altfel fuseseră de altfel stabilite și prin decizia de casare din 8 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Un alt aspect reținut în decizia de casare sus evocată cu caracter obligatoriu pentru instanță în rejudecare viza examinarea demersurilor întreprinse de autorii contestatoarei pentru transferarea adopției incriminate înainte de intrarea în vigoare a C. fam. în înfiere în temeiul Decretului nr. 182/1954.

Prin aceeași decizie de casare nr. 7362 din 8 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au mai fost dezlegate și probleme de drept legate de faptul că cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 5033/2006 în legătură cu legitimarea contestatoarei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în calitate de succesoare legală a proprietarului tabular sunt lipsite de eficacitate în raport de statuările deciziei nr. 1050/2008 a Curții de Apel Timișoara pronunțată ulterior, prin care s-a concluzionat în sensul că certificatul de moștenitor emis în favoarea reclamantei de autoritatea maghiară competentă nu își produce efectele pe teritoriul României, întrucât potrivit legislației naționale aplicabile, adopția cu efecte depline o înlătură pe reclamanta S.H.

de la moștenirea părinților biologici și a rudelor acestora. Mai mult, se constată de instanța de casare că aspectele derivate din regulile de drept internațional privat dispuse din Legea nr. 105/1992 nu au constituit obiect de analiză pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, care s-a mărginit să stabilească pe baza actelor de stare civilă raporturile de rudenie dintre reclamanta S.H. și familia P. – fără a avea în vedere actele de adopție ale reclamantei de către L.N. – depuse în fond după casare și fără ca în fața instanței să se fi invocat excepția ineficacității certificatului de moștenitor emis de autoritățile maghiare.

S-a mai reținut că în dezlegarea aspectului legat de legitimarea contestatoarei de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 stabilirea naturii adopției cu efecte restrânse sau depline este esențială iar concluzia potrivit căreia adopția contestatoarei s-a făcut cu efecte depline nu își găsește acoperire în probele dosarului. Tot prin decizia de casare s-a mai pus problema dacă nu cumva adopția contestatoarei s-a făcut în condițiile C. civ., prin ignorarea Decretului nr. 131/1969 și a Decretului nr. 182/1954 în vigoare la data pronunțării sentinței nr. 1072/1953. Cum potrivit art. 315 C. proc.

civ., problemele de drept dezlegate prin decizia de casare, precum și recomandările și statuările instanței de casare, sunt obligatorii pentru instanță în rejudecare, este de reținut că instanța de apel s-a conformat tuturor aspectelor statuate prin decizia civilă nr. 7362 din 8 iulie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, motiv pentru care criticile reclamantei legate de încălcarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ. sunt nefondate. Nefondate sunt de altfel și celelalte critici legate de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care, tot raportat la îndrumările obligatorii ale instanței de casare, rezultă fără posibilitate de echivoc că sentința civilă de încuviințare a adopției – sentința civilă nr. 1072 din 19 mai 1953 este supusă reglementărilor C. civ.

român, astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 131/1949 și nu a C. fam. ce a fost pus în aplicare prin Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954 publicat în Buletinul oficial nr. 32 din 31 ianuarie 1954 după pronunțarea sentinței civile. Din această perspectivă este de reținut că prin adopția contestatoarei de numitul L.N. Aristid (cu efecte depline) aceasta a pierdut legăturile de rudenie, respectiv toate drepturile față de tatăl său biologic – P.T. și rudele acestuia, motiv pentru care contestatoarea nu mai poate invoca calitatea ei de moștenitoare după numita P. Mrazel Szerena Magdolna (bunica paternă naturală) situație în care nu se mai justifică nici calitatea ei de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

Din această perspectivă, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei urmează a fi respins ca nefondat. În temeiul art. 274 C. proc. civ. urmează a fi obligată reclamanta la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată față de intimații L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H., F.C., C.M.L., F.I., L.S.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.H.M. împotriva deciziei nr. 18 R din 2 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON, către intimații intervenienți L.A.M., P.M., G.I.C., V.E., L.C., P.H., F.C., C.M.L., F.I., L.S. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2012.