ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 192/CA/2009 pronunțată la data de 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității acțiunii și pe fond a admis acțiunea formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu A.N.P.C. și a dispus anularea Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de pârâtă, precum și obligarea acesteia la plata către reclamant a veniturilor salariale de care ar fi beneficiat în lipsa emiterii acestui ordin. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009, A.N.P.C. a dispus eliberarea reclamantului din funcția publică de conducere de inspector șef al Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași, începând cu data de 1 aprilie 2009, fiind invocată H.G.

nr. 284/2009 precum și reorganizarea A.N.P.C., liberarea din funcție dispunându-se nelegal, pentru că nu s-a făcut dovada că atribuțiile aferente funcției de conducere ar fi fost modificate în proporție de 50%. Reține instanța de fond că între cele două fișe de post, inspector șef respectiv comisar șef, nu există decât o diferență de formă, nu și de conținut, astfel că nu se poate considera că funcția de comisar șef este o funcție nouă, cu atribuții distincte de cele prevăzute anterior pentru funcția de inspector șef, în realitate funcția de conducere ocupată de reclamant căpătând o altă denumire. În plus, reține instanța de fond, la data emiterii actului de eliberare din funcție, reclamantul se afla în concediu medical, concluzia finală fiind aceea că autoritatea publică prin emiterea ordinului a încălcat prevederile art. 100 și art. 36 din Legea nr. 188/1999.

În ceea ce privește, excepția prematurității acțiunii, instanța de fond a reținut că este neîntemeiată, potrivit Legii nr. 554/2004 nefiind prevăzute sancțiuni pentru introducerea cererii de chemare în judecată mai înainte de împlinirea termenului de 30 de zile în care autoritatea publică are obligația de a răspunde la plângerea prealabilă. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând art. 304 1 C. proc. civ., potrivit cărora cauza urmează a fi analizată sub toate aspectele, nefiind limitată la analizarea motivelor de recurs invocate. Prin motivele de recurs formulate, recurenta-pârâtă critică sentința instanței de fond pe următoarele aspecte: - instanța de fond, aflându-se într-o gravă eroare, nu a analizat amănunțit documentele existente la dosarul cauzei și a interpretat greșit fișele de post oferite spre comparație.

Atribuțiile specifice posturilor de inspector șef și respectiv comisar șef au fost modificate în proporție mai mare de 50%, fiind respectate prevederile art. 99 din Legea nr. 188/1999 a funcționarului public. - instanța de fond a dat o interpretare greșită textelor de lege, respectiv art. 35 și 36 din Legea nr. 188/1999 Ordinul contestat și-a produs efectele după încetarea perioadei de concediu medical; Intimatul-reclamant nu a adus la cunoștința A.N.P.C. până la emiterea Ordinului contestat, faptul că se afla în concediu medical. - în mod eronat instanța de fond a înlăturat apărările ce și le-au formulat în legătură cu incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009 care a introdus funcțiile de „Director coordonator” și „Director coordonator adjunct” aceste funcții nemaintrând sub incidența Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Recursul este nefondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Prin Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009, A.N.P.C., având în vedere H.G. nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea acestei autorități precum și art. 99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, a dispus, începând cu data de 1 aprilie 2009, încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcția publică de conducere, pentru intimatul-pârât S.V., funcția pe care o ocupa fiind cea de Inspector șef al Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași.

Legalitatea acestui Ordin trebuie analizată prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 284/2009 și a art. 99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, astfel cum corect a procedat și prima instanță de judecată. Potrivit art. 2 din H.G. nr. 284/2009 „Autoritatea coordonează și realizează strategia și politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor și acționează pentru prevenirea și combaterea practicilor care dăunează vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor”.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului act, funcția publică de conducere de „inspector șef” s-a desființat, în locul acesteia înființându-se funcția publică de conducere „comisar șef”, autoritatea având în subordine 12 comisariate regionale pentru protecția consumatorilor, ca autoritate cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include comisariatele județene pentru protecția consumatorilor și Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București, ca entități fără personalitate juridică. Astfel, cum în mod corect a statuat și instanța de fond, din compararea fișei postului de inspector șef cu cea a postului de comisar șef se constată doar modificări de formă, nu și de fond, referitoare la atribuțiile aferente, atribuții care să fi fost modificate în proporție de peste 50%, așa cum cer dispozițiile art. 100 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Or, în această situație, așa cum corect precizează intimatul-pârât, prin ordinul emis, Președintele A.N.P.C. a încălcat prevederile art. 100 alin. (1) lit. a) și c) din Legea privind statutul funcționarilor publici, republicată, conform cărora există obligația imperativă ca funcționarii publici să fie numiți în noile funcții publice dacă „se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50% sau dacă „este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de 50% a atribuțiilor aferente funcției publice”. Practic prin H.G.

nr. 284 din 11 martie 2009, prin care se susține că s-a procedat la reorganizarea A.N.P.C., denumirea celor 12 inspectorate regionale s-a schimbat în comisariate regionale, cu consecința schimbării și a denumirii funcției de șef al inspectoratului regional în cea de comisar șef, numărul de posturi în cadrul autorității rămânând tot cel de 825. Chiar și exemplificările oferite de recurenta-pârâtă, atât la instanța de fond cât și prin motivele de recurs formulate, nu sunt de natură a convinge instanțele că atribuțiile aferente celor două funcții de conducere au fost modificate în proporție de peste 50%, singura deosebire între cele două fișe de post fiind aceea că în ce privește atribuțiile comisarului șef au fost grupate pe mai multe aspecte, în timp ce atribuțiile aferente funcțiilor de conducere de inspector șef sunt identificate la un nivel mai strâns.

În realitate, atribuțiile, în proporție de peste 50% sunt aceleași, ele tinzând la realizarea principalelor obiective ale A.N.P.C. Prin urmare, în mod just, instanța de fond a concluzionat că nu există elemente care să justifice susținerea autorității în sensul că funcția de comisar șef este o funcție nouă cu atribuții distincte de cele prevăzute anterior pentru funcția de inspector șef. Cât privește susținerea recurentei că instanță de fond a interpretat greșit textele art. 35 și art. 36 din Legea nr. 188/1999, deoarece Ordinul contestat și-a produs pe deplin efectele după încetarea perioadei de concediu medical, aceasta este neîntemeiată. Intimatul-reclamant, la momentul în care s-a emis Ordinul, era în concediu medical, așa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosarul cauzei, astfel că în această perioadă nu puteau înceta raporturile de muncă, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Nici cea de-a treia critică formulată de recurentă, referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, nu este întemeiată. O.U.G. nr. 37/2009 a fost publicată ulterior H.G. nr. 284/2009 și anume la 22 aprilie 2009, iar Ordinul atacat a fost emis la data de 31 martie 2009, astfel încât în mod concret instanța de fond a analizat legalitatea ordinului doar din perspectiva îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată. Mai mult decât atât, Legea de aprobare a O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale. Așa fiind, instanța de fond prin anularea Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de A.N.P.C., a pronunțat o soluție legală și temeinică ce urmează a fi menținută, recursul formulat de pârât fiind nefondat și urmând a fi respins în baza art. 312 C. proc.

civ. Cererea intimatului-pârât de obligare a Autorității la plata despăgubirilor rezultând din veniturile salariale de care a fost lipsit ca urmare a demiterii ilegale, a fost în mod corect admisă de instanța de fond, ea fiind o consecință directă a anulării Ordinului emis cu încălcarea legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinței civile nr. 192/CA din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2010.