ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 192/CA/2009

pronunțată la data de 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității

acțiunii și pe fond a admis acțiunea formulată de

reclamantul S.V. în contradictoriu cu A.N.P.C. și a dispus anularea

Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de pârâtă, precum și

obligarea acesteia la plata către reclamant a veniturilor salariale de

care ar fi beneficiat în lipsa emiterii acestui ordin.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul

nr. 72 din 31 martie 2009, A.N.P.C. a dispus eliberarea reclamantului din

funcția publică de conducere de inspector șef al Inspectoratului

Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași, începând cu data de 1

aprilie 2009, fiind invocată H.G. nr. 284/2009 precum și

reorganizarea A.N.P.C., liberarea din funcție dispunându-se nelegal,

pentru că nu s-a făcut dovada că atribuțiile aferente

funcției de conducere ar fi fost modificate în proporție de 50%.

Reține instanța de fond că

între cele două fișe de post, inspector șef respectiv comisar

șef, nu există decât o diferență de formă, nu și

de conținut, astfel că nu se poate considera că funcția de

comisar șef este o funcție nouă, cu atribuții distincte de cele

prevăzute anterior pentru funcția de inspector șef, în realitate

funcția de conducere ocupată de reclamant căpătând o

altă denumire.

În plus, reține instanța de

fond, la data emiterii actului de eliberare din funcție, reclamantul se

afla în concediu medical, concluzia finală fiind aceea că autoritatea

publică prin emiterea ordinului a încălcat prevederile art. 100

și art. 36 din Legea nr. 188/1999.

În ceea ce privește, excepția

prematurității acțiunii, instanța de fond a reținut

că este neîntemeiată, potrivit Legii nr. 554/2004 nefiind

prevăzute sancțiuni pentru introducerea cererii de chemare în

judecată mai înainte de împlinirea termenului de 30 de zile în care

autoritatea publică are obligația de a răspunde la plângerea prealabilă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta A.N.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând art. 304

1

C. proc. civ., potrivit cărora

cauza urmează a fi analizată sub toate aspectele, nefiind

limitată la analizarea motivelor de recurs invocate.

Prin motivele de recurs formulate,

recurenta-pârâtă critică sentința instanței de fond pe

următoarele aspecte:

- instanța de fond, aflându-se

într-o gravă eroare, nu a analizat amănunțit documentele

existente la dosarul cauzei și a interpretat greșit fișele de

post oferite spre comparație.

Atribuțiile specifice posturilor de

inspector șef și respectiv comisar șef au fost modificate în proporție

mai mare de 50%, fiind respectate prevederile art. 99 din Legea nr. 188/1999 a

funcționarului public.

- instanța de fond a dat o

interpretare greșită textelor de lege, respectiv art. 35 și 36

din Legea nr. 188/1999 Ordinul contestat și-a produs efectele după

încetarea perioadei de concediu medical;

Intimatul-reclamant nu a adus la

cunoștința A.N.P.C. până la emiterea Ordinului contestat, faptul

că se afla în concediu medical.

- în mod eronat instanța de fond a

înlăturat apărările ce și le-au formulat în

legătură cu incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G.

nr. 37/2009 care a introdus funcțiile de „Director coordonator” și

„Director coordonator adjunct” aceste funcții nemaintrând sub

incidența Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Se solicită admiterea recursului

și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii

ca neîntemeiată.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în

continuare.

Prin Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009, A.N.P.C.,

având în vedere H.G. nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea

acestei autorități precum și art. 99 din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și

completările ulterioare, a dispus, începând cu data de 1 aprilie 2009,

încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcția

publică de conducere, pentru intimatul-pârât S.V., funcția pe care o

ocupa fiind cea de Inspector șef al Inspectoratului Regional pentru

Protecția Consumatorilor Iași.

Legalitatea acestui Ordin trebuie

analizată prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 284/2009 și a art.

99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,

republicată, astfel cum corect a procedat și prima instanță

de judecată.

Potrivit art. 2 din H.G. nr. 284/2009

„Autoritatea coordonează și realizează strategia și

politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor și

acționează pentru prevenirea și combaterea practicilor care

dăunează vieții, sănătății,

securității și intereselor economice ale consumatorilor”.

Ca urmare a intrării în vigoare a

noului act, funcția publică de conducere de „inspector șef” s-a

desființat, în locul acesteia înființându-se funcția

publică de conducere „comisar șef”, autoritatea având în subordine 12

comisariate regionale pentru protecția consumatorilor, ca autoritate cu personalitate

juridică, a căror structură organizatorică include

comisariatele județene pentru protecția consumatorilor și

Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului

București, ca entități fără personalitate

juridică.

Astfel, cum în mod corect a statuat

și instanța de fond, din compararea fișei postului de inspector

șef cu cea a postului de comisar șef se constată doar

modificări de formă, nu și de fond, referitoare la

atribuțiile aferente, atribuții care să fi fost modificate în

proporție de peste 50%, așa cum cer dispozițiile art. 100 din

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.

Or, în această situație,

așa cum corect precizează intimatul-pârât, prin ordinul emis,

Președintele A.N.P.C. a încălcat prevederile art. 100 alin. (1) lit.

a) și c) din Legea privind statutul funcționarilor publici,

republicată, conform cărora există obligația imperativă

ca funcționarii publici să fie numiți în noile funcții

publice dacă „se modifică atribuțiile aferente unei funcții

publice mai puțin de 50% sau dacă „este schimbată denumirea

fără modificarea în proporție de 50% a atribuțiilor

aferente funcției publice”.

Practic prin H.G. nr. 284 din 11

martie 2009, prin care se susține că s-a procedat la reorganizarea A.N.P.C.,

denumirea celor 12 inspectorate regionale s-a schimbat în comisariate

regionale, cu consecința schimbării și a denumirii funcției

de șef al inspectoratului regional în cea de comisar șef,

numărul de posturi în cadrul autorității rămânând tot cel

de 825.

Chiar și exemplificările

oferite de recurenta-pârâtă, atât la instanța de fond cât și

prin motivele de recurs formulate, nu sunt de natură a convinge

instanțele că atribuțiile aferente celor două funcții

de conducere au fost modificate în proporție de peste 50%, singura deosebire

între cele două fișe de post fiind aceea că în ce privește

atribuțiile comisarului șef au fost grupate pe mai multe aspecte, în

timp ce atribuțiile aferente funcțiilor de conducere de inspector

șef sunt identificate la un nivel mai strâns.

În realitate, atribuțiile, în

proporție de peste 50% sunt aceleași, ele tinzând la realizarea

principalelor obiective ale A.N.P.C.

Prin urmare, în mod just,

instanța de fond a concluzionat că nu există elemente care

să justifice susținerea autorității în sensul că funcția

de comisar șef este o funcție nouă cu atribuții distincte

de cele prevăzute anterior pentru funcția de inspector șef.

Cât privește susținerea

recurentei că instanță de fond a interpretat greșit textele

art. 35 și art. 36 din Legea nr. 188/1999, deoarece Ordinul contestat

și-a produs pe deplin efectele după încetarea perioadei de concediu

medical, aceasta este neîntemeiată.

Intimatul-reclamant, la momentul în

care s-a emis Ordinul, era în concediu medical, așa cum rezultă din

certificatele medicale depuse la dosarul cauzei, astfel că în această

perioadă nu puteau înceta raporturile de muncă, potrivit

dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicată.

Nici cea de-a treia critică

formulată de recurentă, referitoare la incidența în cauză a

dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, nu este întemeiată.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

publicată ulterior H.G. nr. 284/2009 și anume la 22 aprilie 2009, iar

Ordinul atacat a fost emis la data de 31 martie 2009, astfel încât în mod

concret instanța de fond a analizat legalitatea ordinului doar din perspectiva

îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind

statutul funcționarilor publici, republicată.

Mai mult decât atât, Legea de

aprobare a O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională

prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale.

Așa fiind, instanța de

fond prin anularea Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de A.N.P.C., a

pronunțat o soluție legală și temeinică ce

urmează a fi menținută, recursul formulat de pârât fiind nefondat

și urmând a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

Cererea intimatului-pârât de

obligare a Autorității la plata despăgubirilor rezultând din

veniturile salariale de care a fost lipsit ca urmare a demiterii ilegale, a

fost în mod corect admisă de instanța de fond, ea fiind o

consecință directă a anulării Ordinului emis cu

încălcarea legii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.P.C.

împotriva sentinței civile nr. 192/CA din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 mai 2010.