ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința nr. 192/CA/2009
pronunțată la data de 2 noiembrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția
de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității
acțiunii și pe fond a admis acțiunea formulată de
reclamantul S.V. în contradictoriu cu A.N.P.C. și a dispus anularea
Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de pârâtă, precum și
obligarea acesteia la plata către reclamant a veniturilor salariale de
care ar fi beneficiat în lipsa emiterii acestui ordin.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut că prin Ordinul
nr. 72 din 31 martie 2009, A.N.P.C. a dispus eliberarea reclamantului din
funcția publică de conducere de inspector șef al Inspectoratului
Regional pentru Protecția Consumatorilor Iași, începând cu data de 1
aprilie 2009, fiind invocată H.G. nr. 284/2009 precum și
reorganizarea A.N.P.C., liberarea din funcție dispunându-se nelegal,
pentru că nu s-a făcut dovada că atribuțiile aferente
funcției de conducere ar fi fost modificate în proporție de 50%.
Reține instanța de fond că
între cele două fișe de post, inspector șef respectiv comisar
șef, nu există decât o diferență de formă, nu și
de conținut, astfel că nu se poate considera că funcția de
comisar șef este o funcție nouă, cu atribuții distincte de cele
prevăzute anterior pentru funcția de inspector șef, în realitate
funcția de conducere ocupată de reclamant căpătând o
altă denumire.
În plus, reține instanța de
fond, la data emiterii actului de eliberare din funcție, reclamantul se
afla în concediu medical, concluzia finală fiind aceea că autoritatea
publică prin emiterea ordinului a încălcat prevederile art. 100
și art. 36 din Legea nr. 188/1999.
În ceea ce privește, excepția
prematurității acțiunii, instanța de fond a reținut
că este neîntemeiată, potrivit Legii nr. 554/2004 nefiind
prevăzute sancțiuni pentru introducerea cererii de chemare în
judecată mai înainte de împlinirea termenului de 30 de zile în care
autoritatea publică are obligația de a răspunde la plângerea prealabilă.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta A.N.P.C., criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie, invocând art. 304
1
C. proc. civ., potrivit cărora
cauza urmează a fi analizată sub toate aspectele, nefiind
limitată la analizarea motivelor de recurs invocate.
Prin motivele de recurs formulate,
recurenta-pârâtă critică sentința instanței de fond pe
următoarele aspecte:
- instanța de fond, aflându-se
într-o gravă eroare, nu a analizat amănunțit documentele
existente la dosarul cauzei și a interpretat greșit fișele de
post oferite spre comparație.
Atribuțiile specifice posturilor de
inspector șef și respectiv comisar șef au fost modificate în proporție
mai mare de 50%, fiind respectate prevederile art. 99 din Legea nr. 188/1999 a
funcționarului public.
- instanța de fond a dat o
interpretare greșită textelor de lege, respectiv art. 35 și 36
din Legea nr. 188/1999 Ordinul contestat și-a produs efectele după
încetarea perioadei de concediu medical;
Intimatul-reclamant nu a adus la
cunoștința A.N.P.C. până la emiterea Ordinului contestat, faptul
că se afla în concediu medical.
- în mod eronat instanța de fond a
înlăturat apărările ce și le-au formulat în
legătură cu incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G.
nr. 37/2009 care a introdus funcțiile de „Director coordonator” și
„Director coordonator adjunct” aceste funcții nemaintrând sub
incidența Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Se solicită admiterea recursului
și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii
ca neîntemeiată.
Recursul este nefondat și
urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în
continuare.
Prin Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009, A.N.P.C.,
având în vedere H.G. nr. 284/2009 privind organizarea și funcționarea
acestei autorități precum și art. 99 din Legea nr. 188/1999
privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și
completările ulterioare, a dispus, începând cu data de 1 aprilie 2009,
încetarea raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcția
publică de conducere, pentru intimatul-pârât S.V., funcția pe care o
ocupa fiind cea de Inspector șef al Inspectoratului Regional pentru
Protecția Consumatorilor Iași.
Legalitatea acestui Ordin trebuie
analizată prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 284/2009 și a art.
99 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici,
republicată, astfel cum corect a procedat și prima instanță
de judecată.
Potrivit art. 2 din H.G. nr. 284/2009
„Autoritatea coordonează și realizează strategia și
politica Guvernului în domeniul protecției consumatorilor și
acționează pentru prevenirea și combaterea practicilor care
dăunează vieții, sănătății,
securității și intereselor economice ale consumatorilor”.
Ca urmare a intrării în vigoare a
noului act, funcția publică de conducere de „inspector șef” s-a
desființat, în locul acesteia înființându-se funcția
publică de conducere „comisar șef”, autoritatea având în subordine 12
comisariate regionale pentru protecția consumatorilor, ca autoritate cu personalitate
juridică, a căror structură organizatorică include
comisariatele județene pentru protecția consumatorilor și
Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului
București, ca entități fără personalitate
juridică.
Astfel, cum în mod corect a statuat
și instanța de fond, din compararea fișei postului de inspector
șef cu cea a postului de comisar șef se constată doar
modificări de formă, nu și de fond, referitoare la
atribuțiile aferente, atribuții care să fi fost modificate în
proporție de peste 50%, așa cum cer dispozițiile art. 100 din
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Or, în această situație,
așa cum corect precizează intimatul-pârât, prin ordinul emis,
Președintele A.N.P.C. a încălcat prevederile art. 100 alin. (1) lit.
a) și c) din Legea privind statutul funcționarilor publici,
republicată, conform cărora există obligația imperativă
ca funcționarii publici să fie numiți în noile funcții
publice dacă „se modifică atribuțiile aferente unei funcții
publice mai puțin de 50% sau dacă „este schimbată denumirea
fără modificarea în proporție de 50% a atribuțiilor
aferente funcției publice”.
Practic prin H.G. nr. 284 din 11
martie 2009, prin care se susține că s-a procedat la reorganizarea A.N.P.C.,
denumirea celor 12 inspectorate regionale s-a schimbat în comisariate
regionale, cu consecința schimbării și a denumirii funcției
de șef al inspectoratului regional în cea de comisar șef,
numărul de posturi în cadrul autorității rămânând tot cel
de 825.
Chiar și exemplificările
oferite de recurenta-pârâtă, atât la instanța de fond cât și
prin motivele de recurs formulate, nu sunt de natură a convinge
instanțele că atribuțiile aferente celor două funcții
de conducere au fost modificate în proporție de peste 50%, singura deosebire
între cele două fișe de post fiind aceea că în ce privește
atribuțiile comisarului șef au fost grupate pe mai multe aspecte, în
timp ce atribuțiile aferente funcțiilor de conducere de inspector
șef sunt identificate la un nivel mai strâns.
În realitate, atribuțiile, în
proporție de peste 50% sunt aceleași, ele tinzând la realizarea
principalelor obiective ale A.N.P.C.
Prin urmare, în mod just,
instanța de fond a concluzionat că nu există elemente care
să justifice susținerea autorității în sensul că funcția
de comisar șef este o funcție nouă cu atribuții distincte
de cele prevăzute anterior pentru funcția de inspector șef.
Cât privește susținerea
recurentei că instanță de fond a interpretat greșit textele
art. 35 și art. 36 din Legea nr. 188/1999, deoarece Ordinul contestat
și-a produs pe deplin efectele după încetarea perioadei de concediu
medical, aceasta este neîntemeiată.
Intimatul-reclamant, la momentul în
care s-a emis Ordinul, era în concediu medical, așa cum rezultă din
certificatele medicale depuse la dosarul cauzei, astfel că în această
perioadă nu puteau înceta raporturile de muncă, potrivit
dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Nici cea de-a treia critică
formulată de recurentă, referitoare la incidența în cauză a
dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2009, nu este întemeiată.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost
publicată ulterior H.G. nr. 284/2009 și anume la 22 aprilie 2009, iar
Ordinul atacat a fost emis la data de 31 martie 2009, astfel încât în mod
concret instanța de fond a analizat legalitatea ordinului doar din perspectiva
îndeplinirii condițiilor prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind
statutul funcționarilor publici, republicată.
Mai mult decât atât, Legea de
aprobare a O.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională
prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 a Curții Constituționale.
Așa fiind, instanța de
fond prin anularea Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de A.N.P.C., a
pronunțat o soluție legală și temeinică ce
urmează a fi menținută, recursul formulat de pârât fiind nefondat
și urmând a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
Cererea intimatului-pârât de
obligare a Autorității la plata despăgubirilor rezultând din
veniturile salariale de care a fost lipsit ca urmare a demiterii ilegale, a
fost în mod corect admisă de instanța de fond, ea fiind o
consecință directă a anulării Ordinului emis cu
încălcarea legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.N.P.C.
împotriva sentinței civile nr. 192/CA din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 19 mai 2010.