ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul

S.V. a solicitat în contradictoriu cu A.N.P.C., suspendarea executării

Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009, emis de Președintele A.N.P.C.

Reclamantul a susținut că Ordinul

nr. 72 din 31 martie 2009, emis de Președintele A.N.P.C., încalcă prevederile

art. 100 din Legea nr. 188/1999, normă care stabilește obligația imperativă ca

funcționarii publici să fie numiți în noile funcții publice dacă se modifică

atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50 % sau dacă este

schimbată denumirea fără modificarea în proporție de 50 % a atribuției aferente

funcției publice.

În cazul de față schimbarea

denumirii din șef al inspectoratului regional în cea de comisar - sef nu a fost

dublată de modificarea cu peste 50 % a atribuțiilor aferente funcției publice,

împrejurare ce atrage invaliditatea acestui ordin.

Prin sentința civilă nr. 114/CA din

25 iunie 2009 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 72 din 31

martie 2009 emis de Protecția Consumatorilor, până la soluționarea pe fond a

acțiunii în anularea Ordinului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut, în esență, că cererea reclamantului întrunește

cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat este determinat de faptul

că emiterea actului administrativ a avut loc în momentul în care

reclamantul

se afla deja în concediu medical, Ordinul este emis la data de 31 martie 2009,

iar reclamantul se afla în concediu medical încă din 26 martie 2009.

Cu privire la cea de a doua condiție

s-a observat că aceasta se referă la prevenirea unor pagube iminente care cel

puțin în privința reclamantului se justifică, atât din punct de vede material,

cât și moral și social.

Având în vedere și faptul că pentru

suspendarea actului administrativ în sensul alin. (1) din Legea nr. 554/2004

este suficientă îndoiala în ceea ce privește legalitatea actul administrativ, instanța

a constatat că această condiție este îndeplinită, motiv pentru care a admis

cererea de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului său, pârâta

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a arătat că instanța de fond

s-a aflat într-o gravă eroare când a soluționat cauza și nu a efectuat o

analiză pertinentă asupra situației de fapt prezentate.

Astfel se arată că cererea

reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 iar instanța de fond nu a raportat situația de fapt la textul de lege

incident.

A arătat recurentul că nu poate

pretinde reclamantul - intimat o pagubă iminentă deoarece pe de o parte la

momentul emiterii Ordinului contestat, reclamantul-intimat se afla în concediu medical,

perioadă în care a beneficiat de indemnizația pentru incapacitate temporară de

muncă în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 158/2005, aspect ce exclude

condiția pagubei iminente care l-ar îndreptăți la o eventuală suspendare de

executare a ordinului.

Pe de altă parte,

reclamantului-intimat i s-a pus la dispoziție un post de execuție, fapt de

natură a-i asigura mijloacele de trai necesare.

S-a mai arătat că deși la data de 7

octombrie 2009, Curtea Constituțională a decis asupra neconstituționalității Legii

de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, efectele acestui act normativ persistă în

timp, dovadă fiind prevederile art. IV din O.U.G. nr. 105/1999.

Examinând cererea de recurs prin

prisma motivelor invocate precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru

următoarele considerente:

Instanța de fond a făcut o corectă

apreciere a situației de fapt prin raportare la condițiile prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, s-a constatat că este un caz

bine justificat împrejurarea că Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009 prin care a

încetat raportul de muncă al reclamantului – intimat a fost emis de pârâta -

recurentă în timpul concediului medical al reclamantului, fiind astfel

încălcate prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999.

Această situație de fapt a fost

reținută corect și pentru îndeplinirea condiției privind paguba iminentă și nu

poate fi primită în acest sens susținerea recurentului că în perioada

concediului medical, reclamantul a beneficiat de indemnizația de concediu decât

în sensul reținerii deopotrivă a cazului bine justificat.

De altfel, aceleași motive au fost

reținute ca fiind motive de nelegalitate a Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009,

iar prin sentința civilă nr. 192/CA pronunțată în data de 2 noiembrie 2009 de

Curtea de Apel Iași – în dosarul nr. 318/45/2009, a fost anulat ordinul și

obligată pârâta-intimată la plata drepturilor salariale; acesta constituind un

argument suplimentar pentru suspendarea executării ordinului.

Față de cele arătate, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.P.C. împotriva

sentinței civile nr. 114/CA din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13

ianuarie 2010.