ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul S.V. a solicitat în contradictoriu cu A.N.P.C., suspendarea executării Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009, emis de Președintele A.N.P.C. Reclamantul a susținut că Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009, emis de Președintele A.N.P.C., încalcă prevederile art. 100 din Legea nr. 188/1999, normă care stabilește obligația imperativă ca funcționarii publici să fie numiți în noile funcții publice dacă se modifică atribuțiile aferente unei funcții publice mai puțin de 50 % sau dacă este schimbată denumirea fără modificarea în proporție de 50 % a atribuției aferente funcției publice.

În cazul de față schimbarea denumirii din șef al inspectoratului regional în cea de comisar - sef nu a fost dublată de modificarea cu peste 50 % a atribuțiilor aferente funcției publice, împrejurare ce atrage invaliditatea acestui ordin. Prin sentința civilă nr. 114/CA din 25 iunie 2009 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009 emis de Protecția Consumatorilor, până la soluționarea pe fond a acțiunii în anularea Ordinului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că cererea reclamantului întrunește cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cazul bine justificat este determinat de faptul că emiterea actului administrativ a avut loc în momentul în care reclamantul se afla deja în concediu medical, Ordinul este emis la data de 31 martie 2009, iar reclamantul se afla în concediu medical încă din 26 martie 2009. Cu privire la cea de a doua condiție s-a observat că aceasta se referă la prevenirea unor pagube iminente care cel puțin în privința reclamantului se justifică, atât din punct de vede material, cât și moral și social. Având în vedere și faptul că pentru suspendarea actului administrativ în sensul alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este suficientă îndoiala în ceea ce privește legalitatea actul administrativ, instanța a constatat că această condiție este îndeplinită, motiv pentru care a admis cererea de suspendare.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului său, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a arătat că instanța de fond s-a aflat într-o gravă eroare când a soluționat cauza și nu a efectuat o analiză pertinentă asupra situației de fapt prezentate. Astfel se arată că cererea reclamantului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 iar instanța de fond nu a raportat situația de fapt la textul de lege incident. A arătat recurentul că nu poate pretinde reclamantul - intimat o pagubă iminentă deoarece pe de o parte la momentul emiterii Ordinului contestat, reclamantul-intimat se afla în concediu medical, perioadă în care a beneficiat de indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă în conformitate cu prevederile O.U.G.

nr. 158/2005, aspect ce exclude condiția pagubei iminente care l-ar îndreptăți la o eventuală suspendare de executare a ordinului. Pe de altă parte, reclamantului-intimat i s-a pus la dispoziție un post de execuție, fapt de natură a-i asigura mijloacele de trai necesare. S-a mai arătat că deși la data de 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională a decis asupra neconstituționalității Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, efectele acestui act normativ persistă în timp, dovadă fiind prevederile art. IV din O.U.G. nr. 105/1999. Examinând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate precum și în conformitate cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Instanța de fond a făcut o corectă apreciere a situației de fapt prin raportare la condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, s-a constatat că este un caz bine justificat împrejurarea că Ordinul nr. 72 din 31 martie 2009 prin care a încetat raportul de muncă al reclamantului – intimat a fost emis de pârâta - recurentă în timpul concediului medical al reclamantului, fiind astfel încălcate prevederile art. 36 din Legea nr. 188/1999. Această situație de fapt a fost reținută corect și pentru îndeplinirea condiției privind paguba iminentă și nu poate fi primită în acest sens susținerea recurentului că în perioada concediului medical, reclamantul a beneficiat de indemnizația de concediu decât în sensul reținerii deopotrivă a cazului bine justificat.

De altfel, aceleași motive au fost reținute ca fiind motive de nelegalitate a Ordinului nr. 72 din 31 martie 2009, iar prin sentința civilă nr. 192/CA pronunțată în data de 2 noiembrie 2009 de Curtea de Apel Iași – în dosarul nr. 318/45/2009, a fost anulat ordinul și obligată pârâta-intimată la plata drepturilor salariale; acesta constituind un argument suplimentar pentru suspendarea executării ordinului. Față de cele arătate, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.P.C. împotriva sentinței civile nr. 114/CA din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2010.