ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 martie 2010, reclamantul D.P.

a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și

Mediului de Afaceri și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor,

suspendarea executării ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 emis de primul

parat, prin care a fost eliberat din funcția de director coordonator al

Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj, suspendarea

executării ordinului nr. 65 din 08 martie 2010 emis de cel de-al doilea pârât,

prin care s-a delegat dreptul de semnătură și de reprezentare a acestei

instituții unui terț, precum și anularea acestor ordine.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 284

din 11 martie 2009 și reorganizării Autorității Naționale pentru Protecția

Consumatorilor, s-a desființat funcția publică de inspector șef la

Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj pe care a ocupat-o

prin concurs și a fost numit prin Ordinul nr. 134 din 02 aprilie 2009 în

funcția publică de execuție de comisar superior, treapta

I

de

salarizare, în cadrul noului Comisariat Regional pentru Protecția

Consumatorilor Dolj, fiindu-i delegate dreptul de semnătură și reprezentare

pentru funcția publică vacantă de comisar șef al acestei instituții prin

Ordinul Președintelui A.N.P.C. nr. 143 din 02 aprilie 2009.

A mai arătat, că

la data de 09 aprilie 2009, prin Ordinul Președintelui A.N.P.C. nr. 240 din 08

aprilie 2009, a fost promovat temporar pentru o perioadă de cel mult 6 luni în

funcția publică vacantă de Comisar șef al Comisariatului Regional pentru

Protecția Consumatorilor Dolj, urmând să se organizeze concurs pentru ocuparea

postului. La sfârșitul lunii aprilie 2009 și-a depus dosarul de concurs,

concursul urmând a se desfășura la data de 14 mai 2009. La data de 25 mai 2009,

ca urmare a intrării în vigoare la 22 aprilie 2009 a O.U.G. nr. 37/2009,

funcția de Comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor

Dolj s-a desființat, concursul nu s-a mai desfășurat și prin Ordinul nr. 378

din 25 mai 2009 i-a încetat promovarea, fiind trecut pe funcția publică de

comisar

I

superior în cadrul Comisariatului Regional

pentru Protecția Consumatorilor Dolj.

Cu aceeași

dată 25 mai 2009, a fost emis Ordinul ministrului întreprinderilor Mici și

Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, ordin prin care a fost încadrat cu

contract de management pe perioadă de 4 ani.

A precizat

reclamantul că la data de 05 martie 2010 a fost emis de Ministrul

întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, ordinul

nr. 413 din 05 martie 2010 prin care i-a încetat contractul de management pe

motiv că ar fi fost evaluat și ar fi obținut calificativul

„necorespunzător".

A solicitat

suspendarea executării acestui ordin , deoarece temeiul emiterii acestuia este

nelegal.

La aceste

motive, a susținut ca trebuie avută în vedere împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009

și O.U.G. nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, precum și faptul că

a depus dosarul în interiorul termenului de 6 luni pentru titularizare prin

concurs, fiind la acea dată singurul candidat înscris.

S-a cerut

anularea ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 și reintegrarea în funcția de

comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj,

conform ordinului nr. 240 din 08 aprilie 2009, ca fiind ultimul act

administrativ legal.

La data de 12

aprilie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a

depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în

judecată ca netemeinică și nelegală.

A invocat pe

cale de excepție lipsa calității procesuale pasive in raport de obiectul

cererii reclamantului de la punctele „a" si „c" care vizează

suspendarea și anularea ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 emis de Ministerul

întreprinderilor Mici si Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, precum și

prematuritatea cererii de chemare în judecată în raport de data la care a fost

formulată plângerea prealabilă.

Și pârâtul

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare

prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată în

raport de data introducerii acțiunii și al formulării plângerii prealabile, iar

pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Ulterior, la

22 aprilie 2010 reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea

ordinului nr. 65 din 08 martie 2010 emis de A.N.P.C., precizând că solicită

suspendarea și anularea ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 emis de Ministerul

întreprinderilor Mici si Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, anularea

ordinului nr. 65 din 08 martie 2010 emis de A.N.P.C. și reintegrarea în funcția

deținută anterior.

La termenul de

judecată din 18 mai 2010 a formulat cerere de intervenție în interes propriu

intervenientul M.G., care invocat pe cale de excepție tardivitatea acțiunii

reclamantului.

Atât

intervenientul cât și pârâta A.N.P.C. au invocat excepția lipsei de obiect a

cererii reclamantului referitoare la reintegrarea în funcția deținută anterior

, ca urmare a desființării funcției de comisar șef al C.R.P.C. Dolj, conform

organigramei A.N.P.C. stabilită prin H.G. nr. 882/2010.

Prin sentința

nr. 446 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.P. și a admis cererea

de intervenție formulată de intervenientul M.G.

Pentru a

pronunța această hotărâre Curtea a reținut în esență următoarele.

În ceea ce

privește excepțiile invocate de pârâți și intervenient, s-a constatat că

excepția prematuritătii acțiunii reclamantului este întemeiată.

Referitor la

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.P.C. s-a constatat că

este nefondată, în condițiile în care unul din cele două acte administrative a

cărui anulare se solicită în cauză, respectiv ordinul nr. 65 din 08 martie 2010

a fost emis de aceasta autoritate publică.

S-a reținut de

asemenea că este nefondată și excepția tardivității acțiunii, deoarece în

raport de data comunicării, respectiv data luării la cunoștință a celor două

acte administrative atacate, se constată ca acțiunea la instanța de contencios

administrativ a fost formulată în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004

.

A considerat

Curtea de Apel Craiova că analizarea excepției lipsei de obiect a cererii

referitoare la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior nu se

mai impune.

Cu privire la

cererea de suspendare a executării ordinului nr. 413/2010 emis de Ministerul

Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri, s-a constatat că este nefondată.

In speță,

condiția existentei „pagubei iminente" nu este îndeplinită, având în

vedere că, ulterior încetării contractului de management pentru funcția de

director coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor

Dolj, măsura dispusă de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

(actualmente Ministerul întreprinderilor Mici si Mijlocii, Comerțului și

Mediului de Afaceri) prin ordinul nr. 413/2010 a cărui suspendare a executării

se solicită, reclamantul și-a reluat activitatea în cadrul C.R.P.C. Dolj, în funcția

publică de execuție de comisar

I

superior, treapta

I

de salarizare, începând cu data de 08 martie 2010, conform

deciziei nr. 13 din 08 martie 2010 emisă de A.N.P.C.

Ca atare

motivul invocat în sensul inexistentei mijloacelor de trai nu subzistă, iar cel

privitor la afectarea imaginii publice nu justifică existenta vreunei astfel de

pagube.

În ceea ce

privește cea de-a doua condiție a existentei „cazului bine justificat" ,

s-a constatat că, aspectul invocat de reclamant constând în folosirea ca temei

a calificativului de „necorespunzător" în loc de „nesatisfăcător„ nu poate

fi primit, în condițiile în care ambii termeni au același sens pe de o parte,

iar pe de alta parte, termenul de „necorespunzător „ este folosit expres la

art. 9 din contractul de management încheiat între părți.

S-a mai

reținut că nici lipsa mențiunii referitoare la modalitatea de contestare a actului

administrativ nu este de natură să atragă nulitatea acestuia, atât timp cât

legiuitorul nu a prevăzut expres o astfel de sancțiune în acest caz.

In ceea ce

privește capătul de cerere referitor la reintegrarea reclamantului în funcția

publică deținută anterior, s-a reținut că întrucât este subsecvent celui

principal care se referă la anularea actului administrativ, urmează soarta

acestuia.

Împotriva

sentinței pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul D.P.

În motivarea

căii de atac se arată că motivarea instanței de fond dată capătului de cerere

privind suspendarea executării Ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 emis de

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri este injustă, în

condițiile în care consideră reclamantul că sunt îndeplinite cerințele art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Se arată că

instanța de fond nu a avut în vedere faptul că suspendarea acestui act

administrativ se impune tocmai pentru că există o puternică îndoială asupra

legalității sale, aspect ce este de natură să înfrângă principiul potrivit

căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

Recursul nu

este fondat.

Analizând

sentința atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă

analizei, față de motivele de recurs ce pot fi circumscrise motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub toate aspectele,

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă

nici un motiv legal care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii primei

instanțe.

Înalta Curte,

în acord cu cele cuprinse în sentința recurată, reafirmă, astfel cum constant a

statuat în jurisprudența sa în această materie, că măsura suspendării

executării unui act administrativ nu poate fi dispusă de judecătorul de

contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a

îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea nr.

554/2004, republicată.

Nu sunt

întemeiate criticile recurentului-reclamant, care fără temei susține că hotărârea

pronunțată este rezultatul unei eronate interpretări a probelor administrate,

întrucât, rezultă fără echivoc, că în cauză nu au fost prezentate elemente de

fapt de natură a demonstra, îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale,

respectiv pe lângă existența cazului bine justificat, și a iminenței producerii

unei pagube, în sensul în care aceste cerințe sunt definite în chiar cuprinsul

Legii nr. 554/2004, republicată [art. 2 lit. ș) și lit. t)].

Dacă în ceea

ce privește îndeplinirea primei condiții, respectiv a cazului bine justificat,

constatarea caracterului neconstituțional al Legii pentru aprobarea O.U.G. nr.

37/2009 reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ,

astfel cum a statuat deja Înalta Curte în această materie, nu aceeași

constatare poate fi făcută cu referire la îndeplinirea și a celei de-a doua

condiții, respectiv iminența producerii unei pagube.

Din această

perspectivă Înalta Curte conchide că este corectă argumentarea cuprinsă în

sentința supusă examinării instanței de control judiciar în sensul că simplele

susțineri și afirmații ale recurentului-reclamant vizând lipsirea de venituri,

nesusținute probator, reiterate de altfel și ca motive de recurs, nu sunt nici

suficiente și nici concludente pentru a se aprecia că și această cerință legală

este îndeplinită în cauză, în condițiile în care recurentului i s-a oferit un

post de execuție remunerat.

In sensul

textelor de lege aplicabile întrunirea cumulativă a celor două cerințe se

impune a fi demonstrată prin probe, neputând fi dedusă automat, raportat numai

la susținerile părților.

In concluzie,

considerând că prima instanță a evaluat cu justețe materialul probator existent

a dosar, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi

primite criticile recurentului vizând greșita aplicare în cauză a prevederilor

art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată.

In fine,

nefondată este și critica recurentului vizând neaplicarea de către prima

instanță a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată,

în condițiile în care din cuprinsul hotărârii rezultă că excepția inadmisibilității

cererii de suspendare invocată de pârât, motivat de neefectuarea procedurii

prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă de

instanță. Ca atare nu s-a considerat că în cauză s-ar fi impus îndeplinirea

unei astfel de proceduri prealabile, după cum această împrejurare nu a avut

vreo înrâurire asupra soluției adoptate.

Față de toate

cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca

nefondat prezentul recurs.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de D.P. împotriva sentinței nr. 446 din 19 octombrie 2010 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.