ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3475/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 martie 2010, reclamantul D.P. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, suspendarea executării ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 emis de primul parat, prin care a fost eliberat din funcția de director coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj, suspendarea executării ordinului nr. 65 din 08 martie 2010 emis de cel de-al doilea pârât, prin care s-a delegat dreptul de semnătură și de reprezentare a acestei instituții unui terț, precum și anularea acestor ordine.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a intrării în vigoare a H.G. nr. 284 din 11 martie 2009 și reorganizării Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, s-a desființat funcția publică de inspector șef la Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj pe care a ocupat-o prin concurs și a fost numit prin Ordinul nr. 134 din 02 aprilie 2009 în funcția publică de execuție de comisar superior, treapta I de salarizare, în cadrul noului Comisariat Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj, fiindu-i delegate dreptul de semnătură și reprezentare pentru funcția publică vacantă de comisar șef al acestei instituții prin Ordinul Președintelui A.N.P.C. nr. 143 din 02 aprilie 2009. A mai arătat, că la data de 09 aprilie 2009, prin Ordinul Președintelui A.N.P.C.

nr. 240 din 08 aprilie 2009, a fost promovat temporar pentru o perioadă de cel mult 6 luni în funcția publică vacantă de Comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj, urmând să se organizeze concurs pentru ocuparea postului. La sfârșitul lunii aprilie 2009 și-a depus dosarul de concurs, concursul urmând a se desfășura la data de 14 mai 2009. La data de 25 mai 2009, ca urmare a intrării în vigoare la 22 aprilie 2009 a O.U.G. nr. 37/2009, funcția de Comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj s-a desființat, concursul nu s-a mai desfășurat și prin Ordinul nr. 378 din 25 mai 2009 i-a încetat promovarea, fiind trecut pe funcția publică de comisar I superior în cadrul Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj.

Cu aceeași dată 25 mai 2009, a fost emis Ordinul ministrului întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, ordin prin care a fost încadrat cu contract de management pe perioadă de 4 ani. A precizat reclamantul că la data de 05 martie 2010 a fost emis de Ministrul întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, ordinul nr. 413 din 05 martie 2010 prin care i-a încetat contractul de management pe motiv că ar fi fost evaluat și ar fi obținut calificativul „necorespunzător". A solicitat suspendarea executării acestui ordin , deoarece temeiul emiterii acestuia este nelegal. La aceste motive, a susținut ca trebuie avută în vedere împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 și O.U.G.

nr. 105/2009 au fost declarate neconstituționale, precum și faptul că a depus dosarul în interiorul termenului de 6 luni pentru titularizare prin concurs, fiind la acea dată singurul candidat înscris. S-a cerut anularea ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 și reintegrarea în funcția de comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj, conform ordinului nr. 240 din 08 aprilie 2009, ca fiind ultimul act administrativ legal. La data de 12 aprilie 2010, pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală.

A invocat pe cale de excepție lipsa calității procesuale pasive in raport de obiectul cererii reclamantului de la punctele „a" si „c" care vizează suspendarea și anularea ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 emis de Ministerul întreprinderilor Mici si Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, precum și prematuritatea cererii de chemare în judecată în raport de data la care a fost formulată plângerea prealabilă. Și pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității cererii de chemare în judecată în raport de data introducerii acțiunii și al formulării plângerii prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Ulterior, la 22 aprilie 2010 reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind suspendarea ordinului nr. 65 din 08 martie 2010 emis de A.N.P.C., precizând că solicită suspendarea și anularea ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 emis de Ministerul întreprinderilor Mici si Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, anularea ordinului nr. 65 din 08 martie 2010 emis de A.N.P.C. și reintegrarea în funcția deținută anterior. La termenul de judecată din 18 mai 2010 a formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenientul M.G., care invocat pe cale de excepție tardivitatea acțiunii reclamantului. Atât intervenientul cât și pârâta A.N.P.C. au invocat excepția lipsei de obiect a cererii reclamantului referitoare la reintegrarea în funcția deținută anterior , ca urmare a desființării funcției de comisar șef al C.R.P.C.

Dolj, conform organigramei A.N.P.C. stabilită prin H.G. nr. 882/2010. Prin sentința nr. 446 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul D.P. și a admis cererea de intervenție formulată de intervenientul M.G. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut în esență următoarele. În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâți și intervenient, s-a constatat că excepția prematuritătii acțiunii reclamantului este întemeiată. Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.N.P.C. s-a constatat că este nefondată, în condițiile în care unul din cele două acte administrative a cărui anulare se solicită în cauză, respectiv ordinul nr. 65 din 08 martie 2010 a fost emis de aceasta autoritate publică.

S-a reținut de asemenea că este nefondată și excepția tardivității acțiunii, deoarece în raport de data comunicării, respectiv data luării la cunoștință a celor două acte administrative atacate, se constată ca acțiunea la instanța de contencios administrativ a fost formulată în termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 . A considerat Curtea de Apel Craiova că analizarea excepției lipsei de obiect a cererii referitoare la reintegrarea reclamantului în funcția deținută anterior nu se mai impune. Cu privire la cererea de suspendare a executării ordinului nr. 413/2010 emis de Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri, s-a constatat că este nefondată.

In speță, condiția existentei „pagubei iminente" nu este îndeplinită, având în vedere că, ulterior încetării contractului de management pentru funcția de director coordonator al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Dolj, măsura dispusă de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (actualmente Ministerul întreprinderilor Mici si Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri) prin ordinul nr. 413/2010 a cărui suspendare a executării se solicită, reclamantul și-a reluat activitatea în cadrul C.R.P.C. Dolj, în funcția publică de execuție de comisar I superior, treapta I de salarizare, începând cu data de 08 martie 2010, conform deciziei nr. 13 din 08 martie 2010 emisă de A.N.P.C.

Ca atare motivul invocat în sensul inexistentei mijloacelor de trai nu subzistă, iar cel privitor la afectarea imaginii publice nu justifică existenta vreunei astfel de pagube. În ceea ce privește cea de-a doua condiție a existentei „cazului bine justificat" , s-a constatat că, aspectul invocat de reclamant constând în folosirea ca temei a calificativului de „necorespunzător" în loc de „nesatisfăcător„ nu poate fi primit, în condițiile în care ambii termeni au același sens pe de o parte, iar pe de alta parte, termenul de „necorespunzător „ este folosit expres la art. 9 din contractul de management încheiat între părți. S-a mai reținut că nici lipsa mențiunii referitoare la modalitatea de contestare a actului administrativ nu este de natură să atragă nulitatea acestuia, atât timp cât legiuitorul nu a prevăzut expres o astfel de sancțiune în acest caz.

In ceea ce privește capătul de cerere referitor la reintegrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior, s-a reținut că întrucât este subsecvent celui principal care se referă la anularea actului administrativ, urmează soarta acestuia. Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs reclamantul D.P. În motivarea căii de atac se arată că motivarea instanței de fond dată capătului de cerere privind suspendarea executării Ordinului nr. 413 din 05 martie 2010 emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri este injustă, în condițiile în care consideră reclamantul că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004. Se arată că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că suspendarea acestui act administrativ se impune tocmai pentru că există o puternică îndoială asupra legalității sale, aspect ce este de natură să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu.

Recursul nu este fondat. Analizând sentința atacată raportat la prevederile legale incidente din materia supusă analizei, față de motivele de recurs ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu subzistă nici un motiv legal care să impună fie casarea fie modificarea hotărârii primei instanțe. Înalta Curte, în acord cu cele cuprinse în sentința recurată, reafirmă, astfel cum constant a statuat în jurisprudența sa în această materie, că măsura suspendării executării unui act administrativ nu poate fi dispusă de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt acestea precizate în Legea nr. 554/2004, republicată.

Nu sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant, care fără temei susține că hotărârea pronunțată este rezultatul unei eronate interpretări a probelor administrate, întrucât, rezultă fără echivoc, că în cauză nu au fost prezentate elemente de fapt de natură a demonstra, îndeplinirea cumulativă a cerințelor legale, respectiv pe lângă existența cazului bine justificat, și a iminenței producerii unei pagube, în sensul în care aceste cerințe sunt definite în chiar cuprinsul Legii nr. 554/2004, republicată [art. 2 lit. ș) și lit. t)]. Dacă în ceea ce privește îndeplinirea primei condiții, respectiv a cazului bine justificat, constatarea caracterului neconstituțional al Legii pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/2009 reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ, astfel cum a statuat deja Înalta Curte în această materie, nu aceeași constatare poate fi făcută cu referire la îndeplinirea și a celei de-a doua condiții, respectiv iminența producerii unei pagube. Din această perspectivă Înalta Curte conchide că este corectă argumentarea cuprinsă în sentința supusă examinării instanței de control judiciar în sensul că simplele susțineri și afirmații ale recurentului-reclamant vizând lipsirea de venituri, nesusținute probator, reiterate de altfel și ca motive de recurs, nu sunt nici suficiente și nici concludente pentru a se aprecia că și această cerință legală este îndeplinită în cauză, în condițiile în care recurentului i s-a oferit un post de execuție remunerat.

In sensul textelor de lege aplicabile întrunirea cumulativă a celor două cerințe se impune a fi demonstrată prin probe, neputând fi dedusă automat, raportat numai la susținerile părților. In concluzie, considerând că prima instanță a evaluat cu justețe materialul probator existent a dosar, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate și ca atare nu pot fi primite criticile recurentului vizând greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, republicată. In fine, nefondată este și critica recurentului vizând neaplicarea de către prima instanță a prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, republicată, în condițiile în care din cuprinsul hotărârii rezultă că excepția inadmisibilității cererii de suspendare invocată de pârât, motivat de neefectuarea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, a fost respinsă de instanță.

Ca atare nu s-a considerat că în cauză s-ar fi impus îndeplinirea unei astfel de proceduri prealabile, după cum această împrejurare nu a avut vreo înrâurire asupra soluției adoptate. Față de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge ca nefondat prezentul recurs. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.P. împotriva sentinței nr. 446 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.