ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4806/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 153 din 12 august 2009, a admis acțiunea formulată de reclamanții Z.N.,

A.M., C.M., P.M.L., P.T., R.M.G., M.V., M.D.M., Ș.M.E., C.A.,

C.R., C.E., R.L.M., I.C.D., Ș.L.S., F.R.F., M.R., C.G., A.G., C.M., R.M., P.I.,

H.E.M., M.D., R.L., R.A., D.(B.) E.M., S.A., B.C., J.(B.) I.A., Ș.(G.) E.Ș., C.C.,

M.E., S.A.M., S.M., V.C.G., C.N.A., V.O., Ș.L., A.M., N.G., A.(U.) F.O., T.M., D.D.F.,

M.A., L.I., G.F., I.T., T.C., L.N., M.V., M.L., I.E., B.I.G., U.E.,

în contradictoriu cu pârâul

M.J.L.C. și, pe cale de consecință a suspendat executarea actului administrativ

emis de pârât sub nr. 76.602 din 3 iulie 2009, până la pronunțarea instanței de

fond, respingând totodată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată în

cauză.

Pentru a hotărî astfel

instanța de fond a reținut, cu privire la excepția invocată că, pe de o parte,

reclamanții au îndeplinit cerința prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

referitoare la sesizarea autorității publice emitente a actului și, pe de altă

parte că, atâta vreme cât adresa în discuție a fost emisă în scopul punerii în

aplicare a O.U.G. nr. 71/2009 și conține referiri concrete la modificarea

drepturilor salariale, în speță sunt îndeplinite și cerințele art. 2 pct. 1 lit.

c) din legea sus menționată, referitoare la definiția actului administrativ.

Pe fondul cauzei s-a

constatat că cerințele imperativ prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului

administrativ sunt îndeplinite în speță întrucât cazul bine justificat și

paguba iminentă ce s-ar crea reclamanților, persoane vătămate în sensul art. 2 pct.

1 lit. a) din Legea nr. 554/2004, prin punerea în executare a acestui act

administrativ, au fost dovedite în cauză, raportat la modul de definire a

acestor noțiuni, conform art. 2 lit. s) și t) din Legea contenciosului

administrativ.

S-a reținut în acest sens că

actul administrativ a cărui suspendare se solicită este pus sub semnul unei

îndoieli serioase până la pronunțarea instanței asupra legalității acestuia, în

acțiunea având ca obiect anularea actului administrativ, iar prin neacordarea

procentului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, le cauzează

reclamanților o pagubă iminentă.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

S-a susținut în acest sens

că adresa din 3 iulie 2009 nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr.

554/2004 fiind o simplă operațiune de încunoștiințare a ordonatorilor secundari

și terțiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui act

normativ – O.U.G. nr. 71/2009, coroborat cu Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002,

iar nu o manifestare de voință unilaterală a unității emitente, susceptibilă de

a da naștere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, prin ea însăși.

S-a invocat în acest sens

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 5412 din

11 noiembrie 2005 referitoare la actele emise de organele fiscale în cadrul

activității de îndrumare a contribuabililor și Decizia nr. 3026 din 23

septembrie 2008 referitore la adresele prin care se comunică rezultatul

evaluării activității către personalul didactic.

Pe fondul cauzei s-a

apreciat că în speță nu există motive justificate pentru a se dispune

suspendarea executării adresei întrucât eșalonarea, justificată prin lege, a

unor sporuri acordate în baza hotărârilor judecătorești, nu are caracterul unei

pagube iminente și ireparabile, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004.

S-a susținut totodată că, în

speță, nu este vorba de o diminuare a drepturilor salariale cuvenite

intimaților ci doar de executarea unor hotărâri judecătorești și s-a invocat în

acest sens Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale privind conflictul

juridic de natură constituțională între puterea judecătorească, pe de o parte,

și Parlamentul și Guvernul României, pe de altă parte în baza căreia art. 47

din Legea nr. 50/1996 trebuia considerat ca abrogat.

A mai susținut recurentul că

la momentul acțiunii, O.U.G. nr. 71/2009 bucurându-se de o prezumție de

legalitate, atâta vreme cât a fost adoptat în conformitate cu legea și

Constituția, trebuie respectat ca atare atât de justițiabili cât și de instanța

de judecată, iar în condițiile în care plata drepturilor salariale

corespunzătoare lunii iunie 2009 a devenit exigibilă la 10 iulie 2009, actul

administrativ a cărei suspendare se solicită, nu retroactivează.

Recursul este nefondat.

Analizând sentința atacată

în raport de motivul de recurs formulat, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, obiectul acțiunii deduse judecății îl reprezintă suspendarea măsurii

dispuse cu privire la plata drepturilor salariale, ce a fost comunicată cu

adresa din 3 iulie 2009 emisă de recurentul M.J.L.C.

Prin această măsură,

emitentul a dispus ca, la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente

lunii iunie 2009 să se achite fără a include și sporul de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică. În plus, aceeași autoritate publică a arătat că

această modalitate de calcul a drepturilor salariale se va păstra și pentru

viitor, plata sporului anterior individualizat urmând să se efectueze conform

eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în

titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului

din sectorul bugetar.

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond.

Din lecturarea textului

legal anterior arătat rezultă că o primă cerință pentru a interveni această

măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este

aceea de a fi în prezența unui asemenea act.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit.

c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se

înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice.

În speța de față, nu poate

fi primită critica recurentului în sensul negării caracterului de act

administrativ măsurii luate, care a fost comunicată cu adresa în litigiu.

În mod evident, prin adresa

în discuție a fost comunicată o măsură prin care se modifică un element

esențial al raporturilor de serviciu existente între judecători și stat: mai

precis, este vorba de modificarea cuantumului salariului cuvenit pentru

activitatea prestată în luna iunie 2009.

În plus, măsura supusă

analizei în cauza de față a fost luată în regim de putere publică, în vederea

organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009,

dar și a unei legi, respectiv, Legea nr. 18/2009.

Așadar, nu se poate afirma

că suntem în prezența unei simple operațiuni administrative de comunicare către

ordonatorii secundari și terțiari de credite, după cum susține în mod eronat

recurentul.

În ceea ce privește

condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, instanța de fond a reținut în mod corect că sunt

îndeplinite, cumulativ, condițiile cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

atât sub aspectul cazului bine justificat concretizat în îndoieli serioase cu

privire la legalitatea actului a cărei suspendare se solicită și caracterul lui

retroactiv, cât și în ceea ce privește existența unui prejudiciu material

viitor și previzibil, constând în reducerea, cu 50%, a veniturilor intimaților.

Pe cale de consecință,

Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. va respinge, ca

nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.J.L.C. împotriva sentinței civile nr. 153 din 12 august 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2009.