ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4906/2009

HOTĂRÂRE
06.11.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4906/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 31

decembrie 2008 reclamanții A.E.G., A.V., A. (I.) A.M., A.E., A.M.M., B.G., B.M.S.,

și C.F., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătății Publice, solicitând

plata suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază, sumă actualizată

cu rata inflației începând cu 1 ianuarie 2004 (sau cu data angajării) la zi (sau

până la data încetării angajării) și în viitor, conform art. 31 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 188/1999; plata suplimentului corespunzător treptei de

salarizare în procent de 25% din salariul de bază, sumă actualizată cu rata inflației,

începând cu 1 aprilie 2004, la zi și pentru viitor, conform art. 31 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 188/1999; calcularea sumelor reprezentând contravaloarea tichetelor

de masă, având în vedere indexarea semestrială cu indicele prețurilor de consum,

precum și recunoașterea acestor drepturi pentru viitor.

În motivarea acțiunii,

reclamanții arată că aplicarea art. 29 din Legea nr. 188/1999, devenit art. 31

alin. (1) lit. c) și d), după republicarea legii în anul 2007 și care reglementează

suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, a fost suspendată până

la data de 31 decembrie 2006 prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2006 și art. 48 din

O.G. nr. 2/2006.

Aceste suspendări contravin

dispozițiilor cuprinse în art. 38 și art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003,

care prevăd că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin

lege, iar limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.

Aplicarea art. 44 din

O.U.G. nr. 92/2004 și art. 48 din O.G. nr. 2/2006, prin care s-a suspendat plata

celor două drepturi salariale, s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor constituționale

care reglementează drepturile persoanelor încadrate în muncă, aceste drepturi nefiind

doar restrânse, ci îngrădite, atingând însăși esența dreptului. O normă legală odată

reglementată trebuie să-și producă efectele, ea neavând doar caracter formal.

Dreptul la primirea celor

două sporuri este un drept de creanță al reclamanților și prin urmare, este un „bun"

în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale.

Potrivit practicii Înaltei

Curți de Casație și Justiție, prescripția nu operează în privința sporurilor, întrucât

un drept suspendat succesiv poate fi acordat retroactiv. Pentru faptul că plata

sumelor de bani reprezentând sporurile solicitate nu s-a făcut la termen, achitarea

lor în prezent la nivelul exclusiv al cuantumului din momentul nașterii dreptului

[01 ianuarie 2004 - conform art. 13 alin. (21) din Legea nr. 161/2003] ar prejudicia

pe reclamanți, întrucât valoarea economică a sumelor nu mai este aceeași datorită

devalorizării intervenită în timp.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul Ministerul Sănătății a invocat prescripția dreptului la acțiune cu privire

la drepturile salariale aferente perioadei anterioară datei de 31 decembrie 2005,

iar cu privire la fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

1481 din 7 aprilie 2009, a admis excepția prescripției invocată de pârât și a respins,

ca prescrisă, acțiunea cu privire la drepturile solicitate pentru perioada anterioară

datei de 31 decembrie 2005 și ca neîntemeiată, cu privire la drepturile salariale

solicitate ulterior datei de 31 decembrie 2005, la zi.

Referitor la excepția

prescripției, instanța a reținut că soluția se impune, pentru drepturile salariale

anterioare datei de 31 decembrie 2005, în raport cu dispozițiile art. 3 din Decretul

nr. 167/1958.

În ceea ce privește suplimentul

postului și suplimentul treptei de salarizare, s-a apreciat că, sub aspect formal,

dreptul reclamanților are prevedere legală, însă nu are un conținut legal determinat

sau determinabil, iar determinarea respectivă nu este atributul instanței de judecată.

S-a mai menționat că cele

două suplimente au fost incluse în baza de calcul a salariului de bază, potrivit

art. 5 alin. (1) – (5) din O.U.G. nr. 192/2004.

Privitor la acordarea

contravalorii tichetelor de masă, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 142/1998,

s-a reținut că, față de prevederile deciziei nr. 14/2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, acest capăt de cerere este, de asemenea, neîntemeiat.

Împotriva susmenționatei

sentințe au declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Au solicitat modificarea

hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată,

referindu-se și criticând soluția primei instanțe numai în ceea ce privește suplimentul

postului și suplimentul treptei de salarizare.

Recurenții au susținut,

în esență, că drepturile solicitate li se cuvin, în calitate de funcționari publici,

în temeiul art. 29 alin. (1), devenit 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată,

menținut prin O.G. nr. 6/2007.

Că, deși acordarea acestor

drepturi a fost suspendată în perioada 2004-2006 prin mai multe acte normative,

suspendarea nu echivalează cu anularea drepturilor, astfel încât respectivele suplimente

trebuiau acordate retroactiv, în considerarea art. 40 alin. (2) lit. c) C.

muncii; art. 37 alin. (3) teza ultimă din O.G. nr. 6/2007; art. 11, art. 15

alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 53 alin. (1) și (2) din Constituția României.

Reclamanții au invocat

existența unor hotărâri judecătorești irevocabile, prin care unor funcționari publici

li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de suplimentul postului și de cel corespunzător

treptei de salarizare în procente de 25% din salariul de bază.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și art. 304

1

ca atare.

Astfel, potrivit art.

31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare,

republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007, pentru activitatea desfășurată, funcționarii

publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime

în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Același art. prevede în alin. (3) că salarizarea funcționarilor publici se face

în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare

pentru funcționarii publici.

Prin O.G. nr. 6/2007,

privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi

ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul

unitar de salarizare s-a prevăzut în art. 3 că gestiunea sistemului de salarizare

a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu

încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit

legii.

În raport cu aceste dispoziții

legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor

publici, nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului

și a suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă calcularea

acestor două componente ale salariului funcționarilor publici este necesară, fie

adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri

de guvern dată în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată.

În condițiile în care

nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul

de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor

drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției publice angajatoare

- în speță Ministerul Sănătății - la plata unor sume imposibil de calculat și în

consecință, pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

Nu poate fi primit nici

motivul privind existența unei practici judiciare contrare, în condițiile în care

nu există bază legală pentru calcularea și acordarea acelor două drepturi bănești.

În raport cu toate cele

expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) teza II-a din C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

Respinge recursul declarat

de reclamanții A.E.G., A.V., A. (I.) A.M., A.E., A.M.M., B.G., B.M.S., Z.M.R.,

și C.F. împotriva sentinței civile nr. 1481 din 7 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4704/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 2 decembrie 2008 la Curtea de Apel București, reclamanții A.O., A.(T.)L., A.A.R., A.V.,
ÎCCJ 2009-10-29
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4692/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București la data de 3 octombrie 2008, reclamanții A.L., A.V., A.D., A.V., B.G.,
ÎCCJ 2009-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4933/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții D.E., B.E., B.A., B.C., C.C., C.O., C.G., G.M., G.N., G.I., M.V., N.V., N.C., S.D., V.A., D.C., N.A., P.C
ÎCCJ 2009-12-10
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5701/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții M.C.A., B.A.E., H.L., O.L.S., C.I., Ș.R., S.E.A., T.A.A., C.A.A., C.N., S.E.D., C.E.V., A.A., C.D.E., O.A., C.M.S., M.A.R., N.G.E., C.M., D.L.
ÎCCJ 2010-04-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2216/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, la data de 8 iulie 2009, reclamanții D.C., I.C., C.M., Ț.N., I.A., S.D., Ț.T., C.P.A., B.L., B.L., B.T.G., B.P., B.I., B.L., B.T.
Sursă