ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4700/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: E.S.M. (E.V.S.) prin mandatar S.P.G. a contestat dispoziția nr. 672 din 01 august 2006 emisă de Orașul Comănești prin primar de respingere a notificărilor nr. 174/2002 și nr. 175/2002 solicitând modificarea dispoziției atacate, urmare admiterii contestației și obligarea pârâtului să emită o dispoziție în conformitate cu prevederile art. 9 combinat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de restituire în natură a imobilelor nominalizate în acțiune, toate situate în orașul Comănești, județul Suceava așa cum au fost identificate în registrul-inventar și specificate în cererea de chemare în judecată respectiv clădire cu 76 camere (Palatul D.G.

– Comănești) și anexele individualizate în cerere. În subsidiar a precizat că în ipoteza în care pârâtul va face dovadă că imobilele solicitate a fi restituite în natură cu excepția Palatului și a parcului aferent (construcție cu 76 camere) care nu este demolat -, au fost demolate total sau parțial, cere în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, modificarea dispoziției atacate în sensul restituirii în natură doar a părților din imobil nedemolate cu întreg terenul aferent, iar pentru diferență echivalentul valoric. În ipoteza în care construcțiile au fost total demolate și s-au edificat altele noi, reclamantul a solicitat conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 republicată obligarea pârâtului de a emite o dispoziție de restituire în echivalent valoric a imobilelor respective potrivit art. 10 alin. (8) din lege coroborat cu art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată.

În motivarea acțiunii reclamantul a învederat, între altele, că edificiul Palatul Comănești și parcul au fost realizate de străbunicul său D.N.G. (n.1839 – d.1923) în anul 1902 iar dreptul de proprietate asupra acestor imobile a fost atestat și de partajul de ascendent întocmit de autor și transcris sub nr. 9728 din 27 noiembrie 1902 de Tribunalul Ilfov, secția notariat. O probă indubitabilă a dreptului de proprietate al autorului D.N.G. o constituia și copia formularului inventar al bunurilor imobile publice pe exercițiul financiar pe anul 1948-1949 al Administrației locale din comuna Comănești unde apar înregistrate toate aceste imobile și respectiv registrul inventar din data de 25 decembrie 1950 de unde rezultă că au fost preluate prin confiscare de la N.D.G.C., toate imobilele a căror restituire o solicitase reclamantul.

Preluarea imobilelor în discuție de la autorul N.D.G. și nu de la succesorii acestuia rezultă fără dubiu din înscrisurile evocate, iar această preluare s-a făcut faptic, fără vreun titlu. Pe de altă parte prin actul de partaj de ascendent menționat autorul D.N.G. a transmis fiului său N.D.G. doar dreptul de uzufruct asupra moșiei Comănești cu castelul și parcul urmând ca proprietatea să fie transferată acestuia doar la moartea donatorului, ceea ce însă nu a mai avut loc deoarece N.D.G. a decedat în anul 1921 anterior tatălui său D.N.G. care a încetat din viață în anul 1923. Pe cale de consecință la succesiunea autorului D.N.G. a venit și M.G., fiica acestuia și bunica reclamantului pe care o moștenește.

Astfel fiind și întrucât reclamantul este singurul descendent care a formulat notificare, conform art. 4 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată era îndreptățit la dobândirea cotei de 1/1 din bunurile pentru care a solicitat restituirea ca moștenitor legal. Reclamantul a precizat și că succesiunea după străbunicul său D.N.G. nu a fost dezbătută niciodată așa cum rezultă din actele eliberate de Arhivele Statului și nici succesiunea după N.D.G. decedat în 1921 „de pe numele” căruia se pretinde că au fost preluate imobilele în litigiu, de asemenea nu a fost dezbătută conform înscrisului nr. 83657 din 31 ianuarie 2003 emanat de la Arhivele Naționale. De altfel, reclamantul a învederat că și față de N.D.G.

decedat în 1921 are vocație succesorală în calitate de colateral privilegiat prin reprezentare în locul bunicii sale M.G. Tribunalul Bacău, secția civilă, prin sentința nr. 931/D din 23 mai 2007 a admis contestația formulată de E.S.M. (E.V.S.) prin mandatar S.P.G. în contradictoriu cu Primarul orașului Comănești, județul Bacău. A anulat dispoziția nr. 672 din 01 august 2006 emisă de Primarul orașului Comănești pe care l-a obligat să emită o nouă dispoziție privind rezolvarea notificărilor nr. 174 și nr. 175/2002 ale reclamantului-contestator în condițiile art. 25 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată. Curtea de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale prin decizia nr. 59 din 26 martie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul orașului Comănești împotriva sentinței nr. 931/D din 23 mai 2007 a Tribunalului Bacău, secția civilă.

Ambele instanțe au reținut că potrivit probelor dosarului reclamantul a dovedit atât dreptul de proprietate al autorului său asupra imobilelor solicitate cât și calitatea de succesor legal, descendent al autorului comun D.N.G. (decedat în anul 1923) și care în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată este în același timp și singurul succesor legal care a formulat notificare în condițiile Legii nr. 10/2001 și care a fost repus în dreptul de acceptare a succesiunii. De asemenea, s-a învederat că partajul de ascendent întocmit de autorul D.N.G. la 25 noiembrie 1902 nu a avut ca efect transferul proprietății imobilelor în discuție către descendentul N.D.G. întrucât acesta din urmă a decedat anterior tatălui său donatorul D.N.G.

și prin urmare vocație la dobândirea acestor imobile a dobândit și fiica donatorului D.N.G., respectiv M.G., bunica contestatorului. Pe cale de consecință, reclamantul avea și el vocația de a solicita reconstituirea dreptului de proprietate prin reprezentare ca descendent, asupra imobilelor în litigiu fiind singurul descendent care a formulat cerere de reconstituire în condițiile impuse de Legea nr. 10/2001. În contra deciziei nr. 59 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs Orașul Comănești prin prima invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ. dar fără a indica în concret motivul de casare, însă susținând în esență că reclamantul nu a probat calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, s-a învederat că în speță, nu s-a depus titlul de proprietate al autorului D.N.G. atât pentru teren cât și pentru construcțiile solicitate, nu s-a procedat la individualizarea imobilelor pretinse prin cele două notificări conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nici nu poate opera prezumția de proprietate instituită prin dispozițiile art. 24 din lege. Mai mult, nu au fost depuse actele de stare civilă pentru toți moștenitorii, așa cum prevede legea (lipsesc actele pentru N.D.G., D.N.G., respectiv certificate sau extras de naștere, iar pentru N.D.G. nu a fost depus nici actul de deces). Pe cale de consecință, calitatea de moștenitor al reclamantului față de proprietarul inițial N.D.G.

nu a fost dovedită întrucât nu s-a probat că ceea ce a aparținut lui N.D.G. a ajuns la D.N.G. și în final la E.V.S. De asemenea lipsea titlul cu care bunurile au fost preluate de stat. Mai mult reclamantul nu a formulat notificare pentru fiecare imobil în parte așa cum o cer dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și în cea existentă imobilele pretinse nu au fost identificate exact cu amplasament, vecinătăți, destinatari actuali și alte detalii obligatorii potrivit legii. În fine, notificarea nu cuprinde elementele obligatorii indicate în art. 21 alin. (2) și art. 22 din Legea nr. 10/2001. A mai învederat recurentul că existau indicii potrivit cărora ar fi existat o împărțire a averii între copiii lui D.G.

în urma căreia M.G. a primit ca dotă bani și imobile în București tocmai pentru a nu mai avea pretenții la moșia din Comănești. M.G. nu l-a moștenit pe fratele său N. întrucât averea acestuia a revenit soției și fiilor săi făcând obiectul dezbaterii succesorale într-un dosar al Tribunalului Ilfov, secția a IV-a, dosar înregistrat la Ilfov, secția tutelelor sub nr. 1659/1926. Raportat la documentele menționate apare că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile în discuție a fost transmis de D.N.G. fiului său N., iar la decesul acestuia din urmă a trecut la succesorii săi (soția supraviețuitoare și descendenți) între care reclamantul nu figura. Pe cale de consecință, recurentul a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate și pe fond respingerea contestației.

Criticile formulate, nemotivate în drept, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este fondat pentru motivele ce succed. Din dosar a rezultat că prin notificările nr. 174 din 12 februarie 2002 și nr. 175 din 12 februarie 2002 adresate prima Primăriei orașului Comănești și cea de a doua Muzeului de Etnografie Comănești, S.E.V., cetățean român cu domiciliu în străinătate, în calitate de succesor al bunicii sale M.G., căsătorită M., moștenitoarea palatului situat în orașul (fost comună) Comănești, județul Bacău, a solicitat restituirea „imobilelor și a terenurilor aferente” situate în raza fostei comune Comănești, actualmente oraș, care au aparținut familiei G. A mai precizat că dorește restituirea numai în natură a imobilelor pe care le-a evaluat la 3.000.000 dolari SUA (filele 15-18 dosar nr. 4641/2006).

Potrivit actului de partaj de ascendent întocmit de D.N.G. și transcris la grefa Tribunalului Bacău la nr. 29 din 13 ianuarie 1903 acesta a donat fiului său N. toată averea imobiliară compusă din moșiile Comănești și Palanca descrise în cuprinsul actului evaluată în total la „2.400.000 lei din care însă numai valoarea de 1.600.000 lei socotită ca capital producător de venit” pentru fiul său fiindcă pentru restul de 800.000 lei își rezerva până la încetarea sa din viață un drept de uzufruct în indiviziune până la concurența unei rente anuale viagere de 40.000 lei plătibilă în rate semestriale. Până atunci autorul avea un drept de coadministrație al moșiilor și fiul său numai nuda proprietate pe porțiunea imobilelor corespunzătoare, iar după moartea autorului, fiul său urma să devină deplin proprietar pe totalitatea moșiilor (filele 23-31 dosar nr. 4641/2006).

Beneficiarul donației menționate în actul de partaj de ascendent, N.G. a decedat la 08 noiembrie 1922 anterior donatorului D.N.G. al cărui deces a avut loc la 23 martie 1923 (filele 56 și 55 dosar nr. 4641/2006). Astfel fiind, partajul de ascendent evocat nu putea produce efecte juridice conform art. 654 C. civ. în ceea ce-l privește pe N.G. din moment ce acesta a decedat anterior autorului său, urmând ca potrivit art. 796 C. civ. împărțeala să se facă conform cu legea. Reclamantul a susținut constant că averea autorului D.N.G. a fost moștenită de fiica acestuia M.G. ce a supraviețuit fratelui ei N.D.G. (d. 08 noiembrie 1922) și care la rândul ei a transmis-o după decesul ce a avut loc în 1950 descendentei sale Z.M., mama reclamantului decedată în 1973 și pe care acesta din urmă a moștenit-o dobândind astfel statutul de persoană îndreptățită.

Or, potrivit arborelui genealogic depus la dosar, N.D.G. și el descendent al autorului D.N.G., predecedat acestuia, avea la rândul său ca moștenitori soția supraviețuitoare de la acea dată și patru copii (fila 20 dosar nr. 2476/110/4641/2006). În această situație și întrucât partajul de ascendent întocmit de D.N.G. în condițiile art. 794 C. civ. nu era de natură a produce efectele juridice pentru care a fost întocmit succesiunea autorului D.N.G., în lipsa unui testament se deferă prin lege. Este adevărat că potrivit art. 4 din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii pot fi solicitate de cei care erau proprietari la data deposedării abuzive sau după caz de moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite care dacă nu au acceptat moștenirea după data de 6 martie 1945, sunt repuși de drept în termenul de acceptare pentru bunurile ce fac obiectul legii, cererea de restituire având valoarea de acceptare a succesiunii.

Legea acoperă însă numai ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a succesiunii, iar nu și aceea a renunțătorilor. Potrivit art. 4.4 din Norma metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G. nr. 250/2007 în toate cazurile stabilirea calității de moștenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii, respectiv a Codului civil. În acest sens, pentru stabilirea calității de moștenitor notificatorii trebuie să depună acte doveditoare, respectiv acte de stare civilă, certificat de moștenitor sau de calitate de moștenitor emis de un notar public. Or, în speță reclamantul nu s-a conformat acestor prevederi legale și nu a probat calitatea de succesoare a M.G. căsătorită M. față de autorul D.N.G., după cum nu a dovedit nici că M.G.M.

a fost moștenită de Z.M., descendenta acesteia. Din această perspectivă, instanțele trebuiau să pună în vedere reclamantului să depună certificatele de moștenitor, respectiv de calitate de moștenitor care să-i ateste statutul de succesor al autorului inițial D.N.G., arborele genealogic prezentat și actele de stare civilă depuse la dosar nefiind suficiente în acest sens. În adevăr, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 notificarea are valoare de acceptare a succesiunii în raport de autorul față de care notificatorul are cota succesorală. În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 660 C. civ. și urm. C. civ., având în vedere că reclamantul invocă devoluțiunea mai multor succesiuni pornind de la proprietarul inițial, D.N.G., la moștenirea căruia însă reclamantul nu avea vocație în mod direct conform principiului proximității rudeniei.

Din această perspectivă certificatul de moștenitor nr. 70 din 13 mai 2000 emis de B.N.P. S.G. în care se atestă că E.V.S. este moștenitorul lui D.G. decedat la 23 martie 1923 (fila 280 dosar nr. 174/2002) nesocotește menționatul principiu al proximității gradelor de rudenie stabilit de art. 660 C. civ. și chiar susținerile reclamantului din notificare potrivit cărora solicită restituirea palatului situat în orașul Comănești (fost comună) în calitate de moștenitor al bunicii sale M.G. (fila 136 dosar nr. 174/2000). Prin urmare, așa cum deja s-a evidențiat, reclamantul trebuia să probeze atât calitatea M.G. căsătorită M. de moștenitoare acceptantă a succesiunii lui D.N.G., proprietarul imobilului în discuție cât și faptul că la decesul ei succesiunea a fost preluată de Z.M., descendenta sa și mama reclamantului.

Din această perspectivă critica recurentului apare întemeiată, iar pentru clarificarea menționatelor aspecte se impune suplimentarea probatoriului în sensul celor arătate și reluarea judecării pricinii. Referitor la dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat la dosar a fost depus actul de partaj de ascendent întocmit de autorul D.N.G. autentificat sub nr. 9728 din 27 noiembrie 1902 de Tribunalul Ilfov, secția notariat (filele 80-82 dosar nr. 2476/110/4641/2006) din care rezultă că acesta avea în proprietate moșiile Comănești, Palanca din județul Bacău. Pe de altă parte, conform copiei legalizate eliberată de Arhivele Naționale ale României după formularul inventar al bunurilor imobile publice pe exercițiu financiar 1948-1949 al Administrațiilor locale din comuna Comănești, județul Bacău imobilul situat în comuna Comănești, județul Bacău cu vecinătățile precizate în act, a fost dobândit în proprietate de către stat de la N.D.G.

Totodată au fost inserate elementele de identificare ale bunului prin materialele de construcție folosite, anul edificării (1920), destinația corpurilor inventariate și valoarea acestora (filele 26-32 dosar nr. 2476/110/4641/2006). Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată și respectiv art. 23.1 lit. a) și d) din Norma metodologică de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobată prin H.G.

nr. 250/2007 prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege orice acte juridice translative de proprietate care atestă deținerea proprietății de către o persoană fizică sau juridică, ca și orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive cum ar fi extras de carte funciară, istoric de rol fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării etc. Or, în speță, pe lângă actul de partaj de ascendent întocmit de autorul D.N.G., la dosar a fost depus așa cum deja s-a evidențiat și copia legalizată emisă de Arhivele Naționale ale României privind inventarul bunurilor imobile publice pe exercițiul financiar 1948-1949 al Administrației locale din comuna Comănești, județul Bacău din care rezultă că imobilul în dispută a fost preluat de la N.D.G., imobil ce a fost edificat în 1920. Astfel fiind și raportat la prevederile legale menționate rezultă că reclamantul a probat atât dreptul de proprietate al autorului N.D.G.

asupra imobilului în litigiu cât și preluarea abuzivă de către stat a nemișcătorului. Prin urmare criticile formulate de recurent potrivit cărora în cauză nu s-ar fi probat dreptul de proprietate al autorului D.N.G. pentru imobilul în litigiu și respectiv dovada preluării abuzive a nemișcătorului apar neîntemeiate și urmează a fi respinse. Tot nefondată este și critica vizând nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată în sensul că deși reclamantul a cerut restituirea în natură a mai multor imobile, a formulat o singură notificare în loc să înainteze câte o notificare pentru fiecare imobil. În adevăr, prin cele două notificări nr. 174 din 12 februarie 2002 și respectiv 175 din 12 februarie 2002 adresate prima Primăriei orașului Comănești, iar cea de a doua Muzeului de Etnografie Comănești, reclamantul S.E.V.

în calitate de moștenitor al bunicii sale M.G. născută M. a cerut restituirea „imobilelor și a terenurilor aferente situate în raza fostei comune Comănești, actualmente oraș care au aparținut familiei G.”. Chiar dacă notificatorul nu a făcut o descriere amănunțită a bunurilor pretinse, prin precizările ulterioare și respectiv actul de inventariere al bunurilor preluate rezultă cu evidență întinderea pretențiilor sale vizând Palatul D.G. – Comănești cu anexele respective și terenul aferent. Împrejurarea că nu a formulat o notificare pentru fiecare construcție aparținând palatului solicitat nu este de natură a conduce la respingerea notificării cât timp nici legea nu prevede o sancțiune în acest sens, iar din raportul de evaluare depus la dosar rezultă cu evidență compunerea imobilului solicitat și întinderea terenului aferent (filele 58-70 dosar nr.4641/2006).

Astfel fiind, recursul urmează a fi admis pentru considerentele deja expuse, a se casa hotărârile atacate și a trimite cauza pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Primăria orașului Comănești împotriva deciziei nr. 59 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 931/A din 23 mai 2007 a Tribunalului Bacău, secția civilă și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009.