ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4700/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4700/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

E.S.M. (E.V.S.) prin

mandatar S.P.G. a contestat dispoziția nr. 672 din 01 august 2006 emisă de

Orașul Comănești prin primar de respingere a notificărilor nr. 174/2002 și nr. 175/2002

solicitând modificarea dispoziției atacate, urmare admiterii contestației și

obligarea pârâtului să emită o dispoziție în conformitate cu prevederile art. 9

combinat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de restituire în natură a

imobilelor nominalizate în acțiune, toate situate în orașul Comănești, județul

Suceava așa cum au fost identificate în registrul-inventar și specificate în

cererea de chemare în judecată respectiv clădire cu 76 camere (Palatul D.G. –

Comănești) și anexele individualizate în cerere.

În subsidiar a precizat că

în ipoteza în care pârâtul va face dovadă că imobilele solicitate a fi

restituite în natură cu excepția Palatului și a parcului aferent (construcție

cu 76 camere) care nu este demolat -, au fost demolate total sau parțial, cere

în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată,

modificarea dispoziției atacate în sensul restituirii în natură doar a părților

din imobil nedemolate cu întreg terenul aferent, iar pentru diferență

echivalentul valoric.

În ipoteza în care

construcțiile au fost total demolate și s-au edificat altele noi, reclamantul a

solicitat conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 10/2001

republicată obligarea pârâtului de a emite o dispoziție de restituire în

echivalent valoric a imobilelor respective potrivit art. 10 alin. (8) din lege

coroborat cu art. 11 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a învederat, între altele, că edificiul Palatul Comănești și parcul

au fost realizate de străbunicul său D.N.G. (n.1839 – d.1923) în anul 1902 iar

dreptul de proprietate asupra acestor imobile a fost atestat și de partajul de

ascendent întocmit de autor și transcris sub nr. 9728 din 27 noiembrie 1902 de

Tribunalul Ilfov, secția notariat.

O probă indubitabilă a

dreptului de proprietate al autorului D.N.G. o constituia și copia formularului

inventar al bunurilor imobile publice pe exercițiul financiar pe anul 1948-1949

al Administrației locale din comuna Comănești unde apar înregistrate toate

aceste imobile și respectiv registrul inventar din data de 25 decembrie 1950 de

unde rezultă că au fost preluate prin confiscare de la N.D.G.C., toate

imobilele a căror restituire o solicitase reclamantul.

Preluarea imobilelor în

discuție de la autorul N.D.G. și nu de la succesorii acestuia rezultă fără

dubiu din înscrisurile evocate, iar această preluare s-a făcut faptic, fără

vreun titlu.

Pe de altă parte prin actul

de partaj de ascendent menționat autorul D.N.G. a transmis fiului său N.D.G. doar

dreptul de uzufruct asupra moșiei Comănești cu castelul și parcul urmând ca

proprietatea să fie transferată acestuia doar la moartea donatorului, ceea ce

însă nu a mai avut loc deoarece N.D.G. a decedat în anul 1921 anterior tatălui

său D.N.G. care a încetat din viață în anul 1923.

Pe cale de consecință la

succesiunea autorului D.N.G. a venit și M.G., fiica acestuia și bunica

reclamantului pe care o moștenește.

Astfel fiind și întrucât

reclamantul este singurul descendent care a formulat notificare, conform art. 4

alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată era îndreptățit la

dobândirea cotei de 1/1 din bunurile pentru care a solicitat restituirea ca

moștenitor legal.

Reclamantul a precizat și că

succesiunea după străbunicul său D.N.G. nu a fost dezbătută niciodată așa cum

rezultă din actele eliberate de Arhivele Statului și nici succesiunea după N.D.G.

decedat în 1921 „de pe numele” căruia se pretinde că au fost preluate imobilele

în litigiu, de asemenea nu a fost dezbătută conform înscrisului nr. 83657 din 31

ianuarie 2003 emanat de la Arhivele Naționale.

De altfel, reclamantul a

învederat că și față de N.D.G. decedat în 1921 are vocație succesorală în

calitate de colateral privilegiat prin reprezentare în locul bunicii sale M.G.

Tribunalul Bacău, secția

civilă, prin sentința nr. 931/D din 23 mai 2007 a admis contestația formulată

de E.S.M. (E.V.S.) prin mandatar S.P.G. în contradictoriu cu Primarul orașului

Comănești, județul Bacău.

A anulat dispoziția nr. 672

din 01 august 2006 emisă de Primarul orașului Comănești pe care l-a obligat să

emită o nouă dispoziție privind rezolvarea notificărilor nr. 174 și nr. 175/2002

ale reclamantului-contestator în condițiile art. 25 și art. 26 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 republicată.

Curtea de Apel Bacău, secția

civilă, minori și familie, conflicte de muncă și asigurări sociale prin decizia

nr. 59 din 26 martie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul

orașului Comănești împotriva sentinței nr. 931/D din 23 mai 2007 a Tribunalului

Bacău, secția civilă.

Ambele instanțe au reținut

că potrivit probelor dosarului reclamantul a dovedit atât dreptul de

proprietate al autorului său asupra imobilelor solicitate cât și calitatea de

succesor legal, descendent al autorului comun D.N.G. (decedat în anul 1923) și

care în temeiul art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată este în același

timp și singurul succesor legal care a formulat notificare în condițiile Legii

nr. 10/2001 și care a fost repus în dreptul de acceptare a succesiunii.

De asemenea, s-a învederat

că partajul de ascendent întocmit de autorul D.N.G. la 25 noiembrie 1902 nu a

avut ca efect transferul proprietății imobilelor în discuție către descendentul

N.D.G. întrucât acesta din urmă a decedat anterior tatălui său donatorul D.N.G.

și prin urmare vocație la dobândirea acestor imobile a dobândit și fiica

donatorului D.N.G., respectiv M.G., bunica contestatorului.

Pe cale de consecință,

reclamantul avea și el vocația de a solicita reconstituirea dreptului de

proprietate prin reprezentare ca descendent, asupra imobilelor în litigiu fiind

singurul descendent care a formulat cerere de reconstituire în condițiile

impuse de Legea nr. 10/2001.

În contra deciziei nr. 59

din 26 martie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie,

conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs Orașul Comănești

prin prima invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ. dar fără a indica în

concret motivul de casare, însă susținând în esență că reclamantul nu a probat

calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, s-a învederat că în

speță, nu s-a depus titlul de proprietate al autorului D.N.G. atât pentru teren

cât și pentru construcțiile solicitate, nu s-a procedat la individualizarea

imobilelor pretinse prin cele două notificări conform art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 și nici nu poate opera prezumția de proprietate instituită

prin dispozițiile art. 24 din lege. Mai mult, nu au fost depuse actele de stare

civilă pentru toți moștenitorii, așa cum prevede legea (lipsesc actele pentru N.D.G.,

D.N.G., respectiv certificate sau extras de naștere, iar pentru N.D.G. nu a

fost depus nici actul de deces).

Pe cale de consecință,

calitatea de moștenitor al reclamantului față de proprietarul inițial N.D.G. nu

a fost dovedită întrucât nu s-a probat că ceea ce a aparținut lui N.D.G. a

ajuns la D.N.G. și în final la E.V.S.

De asemenea lipsea titlul cu

care bunurile au fost preluate de stat. Mai mult reclamantul nu a formulat

notificare pentru fiecare imobil în parte așa cum o cer dispozițiile art. 21

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și în cea existentă imobilele pretinse nu au

fost identificate exact cu amplasament, vecinătăți, destinatari actuali și alte

detalii obligatorii potrivit legii.

În fine, notificarea nu

cuprinde elementele obligatorii indicate în art. 21 alin. (2) și art. 22 din

Legea nr. 10/2001.

A mai învederat recurentul

că existau indicii potrivit cărora ar fi existat o împărțire a averii între

copiii lui D.G. în urma căreia M.G. a primit ca dotă bani și imobile în

București tocmai pentru a nu mai avea pretenții la moșia din Comănești. M.G. nu

l-a moștenit pe fratele său N. întrucât averea acestuia a revenit soției și

fiilor săi făcând obiectul dezbaterii succesorale într-un dosar al Tribunalului

Ilfov, secția a IV-a, dosar înregistrat la Ilfov, secția tutelelor sub nr. 1659/1926.

Raportat la documentele

menționate apare că dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile în discuție

a fost transmis de D.N.G. fiului său N., iar la decesul acestuia din urmă a

trecut la succesorii săi (soția supraviețuitoare și descendenți) între care

reclamantul nu figura.

Pe cale de consecință,

recurentul a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei

atacate și pe fond respingerea contestației.

Criticile formulate,

nemotivate în drept, pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Recursul este fondat pentru

motivele ce succed.

Din dosar a rezultat că prin

notificările nr. 174 din 12 februarie 2002 și nr. 175 din 12 februarie 2002

adresate prima Primăriei orașului Comănești și cea de a doua Muzeului de Etnografie

Comănești, S.E.V., cetățean român cu domiciliu în străinătate, în calitate de

succesor al bunicii sale M.G., căsătorită M., moștenitoarea palatului situat în

orașul (fost comună) Comănești, județul Bacău, a solicitat restituirea

„imobilelor și a terenurilor aferente” situate în raza fostei comune Comănești,

actualmente oraș, care au aparținut familiei G. A mai precizat că dorește

restituirea numai în natură a imobilelor pe care le-a evaluat la 3.000.000 dolari

SUA (filele 15-18 dosar nr. 4641/2006).

Potrivit actului de partaj

de ascendent întocmit de D.N.G. și transcris la grefa Tribunalului Bacău la nr.

29 din 13 ianuarie 1903 acesta a donat fiului său N. toată averea imobiliară compusă

din moșiile Comănești și Palanca descrise în cuprinsul actului evaluată în

total la „2.400.000 lei din care însă numai valoarea de 1.600.000 lei socotită

ca capital producător de venit” pentru fiul său fiindcă pentru restul de

800.000 lei își rezerva până la încetarea sa din viață un drept de uzufruct în

indiviziune până la concurența unei rente anuale viagere de 40.000 lei

plătibilă în rate semestriale. Până atunci autorul avea un drept de

coadministrație al moșiilor și fiul său numai nuda proprietate pe porțiunea

imobilelor corespunzătoare, iar după moartea autorului, fiul său urma să devină

deplin proprietar pe totalitatea moșiilor (filele 23-31 dosar nr. 4641/2006).

Beneficiarul donației

menționate în actul de partaj de ascendent, N.G. a decedat la 08 noiembrie 1922

anterior donatorului D.N.G. al cărui deces a avut loc la 23 martie 1923 (filele

56 și 55 dosar nr. 4641/2006).

Astfel fiind, partajul de

ascendent evocat nu putea produce efecte juridice conform art. 654 C. civ. în

ceea ce-l privește pe N.G. din moment ce acesta a decedat anterior autorului

său, urmând ca potrivit art. 796 C. civ. împărțeala să se facă conform cu

legea.

Reclamantul a susținut

constant că averea autorului D.N.G. a fost moștenită de fiica acestuia M.G. ce

a supraviețuit fratelui ei N.D.G. (d. 08 noiembrie 1922) și care la rândul ei a

transmis-o după decesul ce a avut loc în 1950 descendentei sale Z.M., mama

reclamantului decedată în 1973 și pe care acesta din urmă a moștenit-o

dobândind astfel statutul de persoană îndreptățită.

Or, potrivit arborelui

genealogic depus la dosar, N.D.G. și el descendent al autorului D.N.G.,

predecedat acestuia, avea la rândul său ca moștenitori soția supraviețuitoare

de la acea dată și patru copii (fila 20 dosar nr. 2476/110/4641/2006).

În această situație și

întrucât partajul de ascendent întocmit de D.N.G. în condițiile art. 794 C.

civ. nu era de natură a produce efectele juridice pentru care a fost întocmit

succesiunea autorului D.N.G., în lipsa unui testament se deferă prin lege.

Este adevărat că potrivit

art. 4 din Legea nr. 10/2001 măsurile reparatorii pot fi solicitate de cei care

erau proprietari la data deposedării abuzive sau după caz de moștenitorii

persoanelor fizice îndreptățite care dacă nu au acceptat moștenirea după data

de 6 martie 1945, sunt repuși de drept în termenul de acceptare pentru bunurile

ce fac obiectul legii, cererea de restituire având valoarea de acceptare a

succesiunii.

Legea acoperă însă numai

ipoteza celor care nu au făcut acte de acceptare a succesiunii, iar nu și aceea

a renunțătorilor.

Potrivit art. 4.4 din Norma

metodologică de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobată prin H.G. nr. 250/2007

în toate cazurile stabilirea calității de moștenitor (legal sau testamentar) se

face potrivit legii, respectiv a Codului civil.

În acest sens, pentru

stabilirea calității de moștenitor notificatorii trebuie să depună acte

doveditoare, respectiv acte de stare civilă, certificat de moștenitor sau de

calitate de moștenitor emis de un notar public.

Or, în speță reclamantul nu

s-a conformat acestor prevederi legale și nu a probat calitatea de succesoare a

M.G. căsătorită M. față de autorul D.N.G., după cum nu a dovedit nici că M.G.M.

a fost moștenită de Z.M., descendenta acesteia.

Din această perspectivă,

instanțele trebuiau să pună în vedere reclamantului să depună certificatele de

moștenitor, respectiv de calitate de moștenitor care să-i ateste statutul de

succesor al autorului inițial D.N.G., arborele genealogic prezentat și actele

de stare civilă depuse la dosar nefiind suficiente în acest sens.

În adevăr, potrivit art. 4 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 notificarea are valoare de acceptare a succesiunii în

raport de autorul față de care notificatorul are cota succesorală.

În speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 660 C. civ. și urm. C. civ., având în vedere că reclamantul

invocă devoluțiunea mai multor succesiuni pornind de la proprietarul inițial, D.N.G.,

la moștenirea căruia însă reclamantul nu avea vocație în mod direct conform

principiului proximității rudeniei. Din această perspectivă certificatul de

moștenitor nr. 70 din 13 mai 2000 emis de B.N.P. S.G. în care se atestă că E.V.S.

este moștenitorul lui D.G. decedat la 23 martie 1923 (fila 280 dosar nr. 174/2002)

nesocotește menționatul principiu al proximității gradelor de rudenie stabilit

de art. 660 C. civ. și chiar susținerile reclamantului din notificare potrivit

cărora solicită restituirea palatului situat în orașul Comănești (fost comună)

în calitate de moștenitor al bunicii sale M.G. (fila 136 dosar nr. 174/2000).

Prin urmare, așa cum deja

s-a evidențiat, reclamantul trebuia să probeze atât calitatea M.G. căsătorită M.

de moștenitoare acceptantă a succesiunii lui D.N.G., proprietarul imobilului în

discuție cât și faptul că la decesul ei succesiunea a fost preluată de Z.M.,

descendenta sa și mama reclamantului.

Din această perspectivă

critica recurentului apare întemeiată, iar pentru clarificarea menționatelor

aspecte se impune suplimentarea probatoriului în sensul celor arătate și

reluarea judecării pricinii.

Referitor la dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat la dosar a fost depus

actul de partaj de ascendent întocmit de autorul D.N.G. autentificat sub nr. 9728

din 27 noiembrie 1902 de Tribunalul Ilfov, secția notariat (filele 80-82 dosar

nr. 2476/110/4641/2006) din care rezultă că acesta avea în proprietate moșiile

Comănești, Palanca din județul Bacău.

Pe de altă parte, conform

copiei legalizate eliberată de Arhivele Naționale ale României după formularul

inventar al bunurilor imobile publice pe exercițiu financiar 1948-1949 al

Administrațiilor locale din comuna Comănești, județul Bacău imobilul situat în

comuna Comănești, județul Bacău cu vecinătățile precizate în act, a fost

dobândit în proprietate de către stat de la N.D.G. Totodată au fost inserate

elementele de identificare ale bunului prin materialele de construcție

folosite, anul edificării (1920), destinația corpurilor inventariate și

valoarea acestora (filele 26-32 dosar nr. 2476/110/4641/2006).

Potrivit art. 23 din Legea

nr. 10/2001 republicată și respectiv art. 23.1 lit. a) și d) din Norma

metodologică de aplicare a Legii nr.10/2001 aprobată prin H.G. nr. 250/2007

prin acte doveditoare a dreptului de proprietate se înțelege orice acte

juridice translative de proprietate care atestă deținerea proprietății de către

o persoană fizică sau juridică, ca și orice acte juridice care atestă deținerea

proprietății de către persoana îndreptățită sau ascendentul/testatorul acesteia

la data preluării abuzive cum ar fi extras de carte funciară, istoric de rol

fiscal, proces-verbal întocmit cu ocazia preluării etc.

Or, în speță, pe lângă actul

de partaj de ascendent întocmit de autorul D.N.G., la dosar a fost depus așa

cum deja s-a evidențiat și copia legalizată emisă de Arhivele Naționale ale

României privind inventarul bunurilor imobile publice pe exercițiul financiar

1948-1949 al Administrației locale din comuna Comănești, județul Bacău din care

rezultă că imobilul în dispută a fost preluat de la N.D.G., imobil ce a fost

edificat în 1920.

Astfel fiind și raportat la

prevederile legale menționate rezultă că reclamantul a probat atât dreptul de

proprietate al autorului N.D.G. asupra imobilului în litigiu cât și preluarea

abuzivă de către stat a nemișcătorului.

Prin urmare criticile

formulate de recurent potrivit cărora în cauză nu s-ar fi probat dreptul de

proprietate al autorului D.N.G. pentru imobilul în litigiu și respectiv dovada

preluării abuzive a nemișcătorului apar neîntemeiate și urmează a fi respinse.

Tot nefondată este și

critica vizând nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată în sensul că deși reclamantul a cerut restituirea în natură a mai

multor imobile, a formulat o singură notificare în loc să înainteze câte o

notificare pentru fiecare imobil.

În adevăr, prin cele două

notificări nr. 174 din 12 februarie 2002 și respectiv 175 din 12 februarie 2002

adresate prima Primăriei orașului Comănești, iar cea de a doua Muzeului de

Etnografie Comănești, reclamantul S.E.V. în calitate de moștenitor al bunicii

sale M.G. născută M. a cerut restituirea „imobilelor și a terenurilor aferente

situate în raza fostei comune Comănești, actualmente oraș care au aparținut

familiei G.”. Chiar dacă notificatorul nu a făcut o descriere amănunțită a

bunurilor pretinse, prin precizările ulterioare și respectiv actul de

inventariere al bunurilor preluate rezultă cu evidență întinderea pretențiilor

sale vizând Palatul D.G. – Comănești cu anexele respective și terenul aferent.

Împrejurarea că nu a

formulat o notificare pentru fiecare construcție aparținând palatului solicitat

nu este de natură a conduce la respingerea notificării cât timp nici legea nu

prevede o sancțiune în acest sens, iar din raportul de evaluare depus la dosar

rezultă cu evidență compunerea imobilului solicitat și întinderea terenului

aferent (filele 58-70 dosar nr.4641/2006).

Astfel fiind, recursul

urmează a fi admis pentru considerentele deja expuse, a se casa hotărârile

atacate și a trimite cauza pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria orașului Comănești împotriva deciziei nr. 59 din 26 martie 2008 a

Curții de Apel Bacău, secția civilă, minori și familie, conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Casează decizia recurată precum și

sentința nr. 931/A din 23 mai 2007 a Tribunalului Bacău, secția civilă și

trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009.