ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 994/2010

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 2155/90/2008 astfel cum a fost precizată, P.G. a solicitat în

contradictoriu cu Primarul comunei Bălcești, anularea dispoziției nr. 147 din

16 iunie 2008 emisă de primar și constatarea calității sale de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent – despăgubiri bănești – care

vor fi acordate potrivit procedurii prevăzută în titlul VII din Legea nr. 247/2005

– pentru o casă cu 6 încăperi și pivniță din cărămidă acoperită cu tablă

galvanizată, o casă cu 3 camere, din cărămidă acoperită cu tablă galvanizată,

un pătul cu capacitate de 2 vagoane, din lemn acoperit cu tablă galvanizată, o

magazie cu capacitatea de 5 vagoane, din lemn, acoperită cu tablă galvanizată –

dimensiuni 17/35 m, un șopron din scândură acoperit cu tablă galvanizată de

dimensiuni 12/4, o casă cu dimensiunile 6/4 pentru oi, din scândură acoperită

cu tablă galvanizată, un coteț 5/2 m și gardul împrejmuitor din scândură, în

lungime de 200 ml.

În motivarea contestației,

reclamantul arată că aceste construcții au aparținut autorului său P.P. și i-au

fost transmise prin succesiunea deschisă în 1947, iar în 1950 a fost strămutat cu întreaga familie în comuna Bulzești cu domiciliu obligatoriu, iar imobilele

preluate. După revoluția din 1989 reclamantul pretinde că în temeiul sentinței

nr. 2979 din 09 septembrie 1997, Consiliul local Bălcești a fost obligat să-i

lase în deplină proprietate și posesie bunurile preluate abuziv, fără nici un

titlu.

Notificarea adresată

Primăriei Bălcești a fost respinsă prin dispoziția nr. 147 din 16 iunie 2008 cu

motivarea că bunurile solicitate nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 iar

degradarea imobilelor s-a produs ca urmare a lipsei de diligență a

notificatorului.

Prin sentința nr. 1063 din

27 noiembrie 2008 Tribunalul Vâlcea a respins excepția lipsei de legitimare

procesuală pasivă a primarului orașului Bălcești precum și cererea

reclamantului P.G. împotriva Primăriei orașului Bălcești.

Prin aceeași sentință tribunalul

a admis acțiunea contestatorului P.G., a anulat dispoziția nr. 147/2008 emisă

de primarul orașului Bălcești și a constatat calitatea acestuia de persoană

îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit Legii

nr. 10/2001, asupra construcțiilor solicitate prin notificare și prin acțiunea

adresată instanței.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că situația terenurilor contestatorului preluate

abuziv a fost rezolvată în temeiul Legii nr. 18/2001 nu însă și a construcțiilor.

În gospodăria reclamantului a funcționat sediul C.A.P. Gorunești până în anul

1975, după care construcțiile au fost demolate, iar materialele au fost

transportate la noul sediu al C.A.P. și folosite la construcția acestuia.

Din bunurile preluate și

solicitate de reclamant, în prezent mai există o singură casă, aflată în stare

avansată de degradare.

Imobilele preluate abuziv de

la reclamant, a reținut instanța, fac obiectul Legii nr. 10/2001, chiar dacă în

privința acestora s-a pronunțat sentința nr. 2979/1997 în revendicare, anterior

apariției Legii nr. 10/2001.

În condițiile în care

construcțiile nu mai există în natură, reclamantul este îndreptățit la măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, probele evidențiind că degradarea lor

s-a produs anterior anului 1990, dată până la care contestatorul s-a aflat în

imposibilitate de a le folosi.

Curtea de Apel Pitești, prin

decizia nr. 30 A din 5 februarie 2009 a admis apelul Primarului orașului

Bălcești împotriva sentinței civile nr. 1063 din 27 noiembrie 2008 A Tribunalului Vâlcea, pe care a schimbat-o și pe fond a respins ca nefondată contestația lui P.G.

Pentru a pronunța această

decizie Curtea de Apel Pitești a reținut că, în condițiile în care prin

sentința nr. 2979 din 9 septembrie 1997 a Judecătoriei Drăgășani, a fost promovată acțiunea reclamantului P.G. în revendicarea bunurilor preluate abuziv,

anterior anului 1950, solicitate și prin notificare, acesta nu mai este

îndreptățit la acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001,

deoarece bunurile se aflau deja în proprietatea acestuia la data apariției

legii.

În recursul declarat de P.G.

împotriva deciziei civile nr. 30 A din 05 februarie 2009 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești și neîncadrat în drept se susține în esență că la data

soluționării acțiunii în revendicare, construcțiile nu mai existau, astfel ca

reparația efectivă a prejudiciului adus reclamantului prin deposedarea abuzivă

nu s-a realizat pe calea acțiunii de drept comun, situație în care acesta, în temeiul

Legii nr. 10/2001 are acces la modalitatea de reparație prin echivalent

reglementată de lege în art. 26 alin. (1).

- Susținerile instanței de

apel privind neacordarea de măsuri reparatorii datorită sentinței pronunțată în

revendicarea unor construcții inexistente, încalcă principiile legale

fundamentale ale asigurării unor reparații reale în condițiile Legii nr. 10/2001

prin echivalent.

Recursul este întemeiat.

Prin dispoziția nr. 147 din

16 iunie 2008 a Primarului Orașului Bălcești notificarea reclamantului P.G. prin

care solicita în temeiul Legii nr. 10/2001 acordarea măsurilor reparatorii

pentru construcțiile din orașul Bălcești – trecute fără titlu în proprietatea

statului și apoi folosite de C.A.P. – în prezent demolate și unele aflate în

stare avansată de degradare, a fost respinsă pe considerentul că acestea nu fac

obiectul Legii nr. 10/2001 și în plus prin sentința nr. 2979/1997 a

Judecătoriei Drăgășani acestea i-au fost restituite.

Este adevărat că în 1997

reclamantul a promovat o acțiune în revendicare a bunurilor imobile, teren și

construcțiile de care fusese deposedat abuziv.

Din considerentele sentinței

nr. 2979/1997 prin care acțiunea în revendicare a fost admisă integral se

observă clar că reclamantul a învederat instanței că edificatele aflate pe

teren au fost demolate și mutate de fostul C.A.P. în altă parte, construcția

rămasă fiind și ea în stare avansată de degradare. Aceeași idee a fost

exprimată de reclamant prin avocat și în concluziile puse în instanța și

consemnate în practicaua sentinței – atunci când a solicitat ca pentru

construcțiile care nu se mai afla pe teren să-i fie acordate despăgubiri.

În pofida acestor susțineri

și chiar a acordului pârâtei de restituirea imobilului – teren și construcția

aflată pe acesta, prin sentința nr. 2979/1997, instanța admite în integralitate

acțiunea în revendicare formulată de P.G. dispunând restituirea terenului loc

de casă și a tuturor construcțiilor aflate pe teren și pentru care reclamantul

a solicitat acordarea măsurilor reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 sub

forma despăgubirilor bănești. Susținerea intimatei – făcută în întâmpinare

potrivit căreia existența sentinței nr. 2979/1997 îi obstrucționează

reclamantului calea valorificării dreptului sau în temeiul Legii nr. 10/2001

trebuie analizată în raport de administrarea probelor concludente legate de

executarea sentinței în termenul legal de prescripție și în funcție de efectele

hotărârii judecătorești a cărei executare s-a prescris, în planul valorificării

aceluiași drept dar în temeiul altei cauze, în speță Legea nr. 10/2001.

De asemenea trebuia

verificată și probată susținerea reclamantului privind demolarea

construcțiilor, perioada demolării și autorii acestei măsuri, pentru a se putea

stabili incidența sub toate aspectele a dispozițiunilor Legii nr. 10/2001 pe

care reclamantul și-a fondat acțiunea.

Se impune de a asemenea

efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate menită să stabilească dacă

pe teren mai există construcțiile solicitate prin notificarea formulată de

reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, starea celor care mai există, cauzele

degradărilor (vechimea sau distrugerea).

Numai după administrarea

acestor probe și atașarea dosarului administrativ ce a stat la baza dispoziției

contestate nr. 147/2008 se poate concluziona pertinent în legătură cu incidența

în cauză a dispozițiunilor Legii nr. 10/2001 – și a măsurilor reparatorii care

se impun – față de caracterul prioritar al reparațiilor în natură – consacrate

de Legea nr. 10/2001.

În contextul celor mai sus

arătate se impune admiterea recursului și aplicarea în cauză a dispozițiunilor

art. 314 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul P.G.

împotriva deciziei civile nr. 30 A din 05 februarie 2009 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie

2010.