ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7222/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Dispoziția nr. 147 din 16 iunie 2008,

Primarul orașului Bălcești, județul Vâlcea a respins notificarea formulată de

P.G., vizând acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele

(construcții cu destinația de locuință și anexe gospodărești) situate în

Bălcești - Vâlcea, cu motivarea că bunurile nu fac obiectul Legii nr. 10/2001.

La 10 iulie 2008,

persoana îndreptățită a contestat această dispoziție, solicitând instanței - în

contradictoriu cu Primarul orașului Bălcești și Primăria orașului Bălcești - să

oblige pârâții la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru

imobilele - construcții, preluate abuziv la data de 27 iunie 1950.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin Sentința nr. 1063 din 27

noiembrie 2008, a respins excepția privind lipsa calității procesuale pasive a

Primarului orașului Bălcești. A admis contestația și anulând dispoziția a

constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii prin echivalent, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru

bunurile imobile (construcții și anexe gospodărești, astfel cum sunt enumerate

în dispozitiv) în legătură cu care a formulat notificarea.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamantul a făcut dovada

dreptului său de proprietate asupra bunurilor notificate, precum și dovada că

aceste bunuri au fost preluate abuziv, în prezent fiind într-o stare avansată

de degradare care împiedică restituirea în natură.

Tot astfel, se arată,

imobilele preluate de la reclamant fac obiect al Legii nr. 10/2001, chiar dacă

anterior s-a pronunțat în legătură cu acestea o sentință civilă, dată în

soluționarea unei acțiuni în revendicare formulată în anul 1997, înainte de

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Argumentul referitor

la degradarea construcțiilor din vina notificatorului, este străin de natura

cauzei în condițiile în care probele administrate atestă că aceste degradări

s-au produs, în cea mai mare parte înainte de anul 1990, dată până la care

reclamantul era în imposibilitate să folosească bunurile.

În fine, se mai

reține că în condițiile în care construcțiile pentru care reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii nu mai există practic în natură, devin

aplicabile în cauză prevederile art. 10 alin. (1) din lege, care în teza a 2-a

dispune că pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile

reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Apelul declarat de

pârâți împotriva acestei hotărâri a fost admis de Curtea de Apel Pitești,

secția civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale

și pentru cauze cu minori și de familie, care, prin Decizia civilă nr. 30/A din

5 februarie 2009 a schimbat în tot sentința iar pe fond, a respins contestația,

reținând că reclamantul a redobândit încă din anul 1997 proprietatea asupra

bunurilor preluate abuziv, bunuri care la data formulării notificării nu se mai

aflau în posesia vreunei persoane juridice, astfel cum statuează dispozițiile

art. 21 din lege.

Recursul declarat în

cauză de reclamant, a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, care, prin Decizia nr. 994 din 17

februarie 2010 a casat hotărârea dată în apel și a trimis cauza aceleiași

instanțe, spre rejudecare.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța supremă a reținut în esență că susținerea pârâților potrivit

căreia existența Sentinței civile nr. 2979/1997, dată în revendicare i-ar

obstrucționa reclamantului calea valorificării dreptului său în temeiul Legii

nr. 10/2001, trebuie analizată în raport de administrarea unor probe

concludente legate de executarea sentinței în termenul legal de prescripție și

în funcție de efectele hotărârii judecătorești a cărei executare s-a prescris,

în planul valorificării aceluiași drept dar, în temeiul altei cauze, în speță

Legea nr. 10/2001.

De asemenea, se mai

arată, trebuie verificată și probată susținerea reclamantului privind demolarea

construcțiilor, perioada demolării și autorii acestei măsuri, pentru a se putea

stabili incidența sub toate aspectele a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pe

care reclamantul și-a fondat acțiunea.

În rejudecare, Curtea

de Apel Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr.

139/A din 9 noiembrie 2010, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâți

împotriva hotărârii primei instanțe.

Pentru a decide

astfel, instanța de trimitere a reținut în esență că reclamantul a făcut dovada

proprietății asupra imobilelor - construcții în legătură cu care a formulat

notificarea, construcții actualmente demolate în mare parte, iar materialele,

folosite la construcția noului sediu al CAP Gorunești.

Cât privește

construcțiile rămase pe terenul fostului proprietar, se mai arată, acestea sunt

într-o asemenea stare de degradare, produsă anterior anului 1990, încât se

poate considera că nu mai există fizic, nemaiputând fi folosite potrivit

scopului pentru care au fost edificate.

În acest context,

conchide instanța de rejudecare, pronunțarea unei sentințe civile într-o

acțiune în revendicarea acestor imobile, nu poate fi considerată ca oferind

reclamantului o reparație efectivă pentru prejudiciul ce i-a fost produs prin

preluarea fără titlu a imobilelor avute în proprietate.

În cauză, au declarat

recurs în termen legal, Primarul orașului Bălcești și Primăria orașului

Bălcești care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

critică decizia din apel pe considerentul că nu au fost verificate condițiile

de aplicabilitate a dispozițiilor legii speciale, la momentul formulării notificării.

Astfel, se arată,

contestatorul era proprietarul de drept al imobilelor în litigiu avându-se în

vedere acțiunea în revendicare promovată în anul 1997 prin care i s-au

restituit bunurile ce au făcut obiectul notificării.

În consecință, cel în

cauză nu mai era îndreptățit la formularea notificării și respectiv la

obținerea vreuneia din măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Tot astfel, se mai

arată că instanța de apel nu a ținut cont de susținerile pârâților referitoare

la faptul că bunurile imobile ce au făcut obiectul notificării, nu se află în

patrimoniul lor, nefiind îndeplinite cerințele art. 21 (1) din lege.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 315 (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra

necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului.

Legitimarea soluției

consacrate de textul mai sus citat decurge din însăși rațiunea controlului

judiciar care, nu poate fi conceput în lipsa unor mijloace procedurale

destinate a impune respectarea deciziilor instanței superioare.

În speță, prin

Decizia nr. 994 din 17 februarie 2010, dată de instanța supremă, a fost casată

prima decizie pronunțată în soluționarea apelului formulat de intimații pârâți

și s-a stabilit că susținerea acestora vizând obstrucționarea dreptului

reclamantului de a uza de beneficiile Legii nr. 10/2001, ca efect al pronunțării

unei hotărâri judecătorești anterioare într-o cerere având ca obiect

revendicarea acelorași imobile, nu poate fi analizată decât coroborat cu alte

probe concludente, legate de executarea acestei hotărâri în termenul legal de

prescripție, în planul valorificării aceluiași drept dar, în temeiul altei

cauze, în speță Legea nr. 10/2001.

S-a stabilit totodată

necesitatea de a se verifica și proba, susținerea reclamantului referitoare la

demolarea construcțiilor, pentru a se putea aprecia asupra incidenței dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, în baza căreia s-au formulat cererile.

Or, probele

administrate în rejudecare au demonstrat fără echivoc că pe terenul ce a

constituit proprietatea autorilor reclamantului, nu se mai află decât ruina

unei vechi construcții, aflată într-o stare de degradare totală, improprie unei

folosințe normale, iar celelalte construcții aparținând vechii gospodării, au

fost demolate (a se vedea raportul de expertiză judiciară).

Cum, atât demolările

cât și degradările construcției încă existentă pe teren, s-au produs anterior

anului 1990, s-a reținut corect de către instanța de trimitere că pronunțarea

unei hotărâri judecătorești dată în soluționarea unei acțiuni în revendicare a

acelorași imobile ce au făcut obiectul notificării, formulată de același

reclamant, nu poate fi considerată ca oferind acestuia din urmă o reparație

efectivă, pentru prejudiciul care i-a fost produs prin preluarea fără titlu a

imobilelor avute în proprietate.

De altfel, Sentința

civilă nr. 2979/1997 a Judecătoriei Drăgășani nici nu a fost pusă în executare,

prin împlinirea termenului de prescripție de 10 ani, a executării titlurilor

emise în materia acțiunilor reale imobiliare, pierzându-și puterea executorie.

Ca atare, în mod

judicios au reținut instanțele - și în acord cu dispozițiile art. 10 (1) al

Legii nr. 10/2001 - că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru construcțiile demolate sau distruse.

Cât privește motivul

de recurs vizând lipsa calității procesuale pasive a recurenților pe considerentul

că bunurile în litigiu nu există în patrimoniul orașului Bălcești, se constată

că acesta a fost formulat omisso medio și ca atare urmează a nu fi analizat,

avându-se în vedere caracterul nedevolutiv al recursului și în respectarea

regulii tantum recursus quantum appellatum.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâții Primarul orașului Bălcești și Primăria orașului

Bălcești împotriva Deciziei nr. 139/A din 09 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Pitești, secția civilă pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.