ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 651/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Tribunalul Vâlcea, secția civilă,

prin sentința civilă nr. 992 din 8 decembrie 2009, a respins contestația formulată de petiționara C.E. față de intimata I.P. Vâlcea, pentru lipsa

calității procesuale pasive și ca neîntemeiată contestația formulată în

contradictoriu cu intimații P.O. Călimănești Județul Vâlcea și C.V., împotriva

dispoziției nr. 386 din 29 septembrie 2009.

În adoptarea acestei soluții,

instanța de fond a reținut că petiționara și intimatul C.V. sunt moștenitorii

autorului C.G., proprietarul terenului în suprafață de 1080 m

2

situat în orașul Călimănești, str. Lenin, preluat de stat, în temeiul Decretului

de expropriere nr. 386/1979, afectat integral de blocuri de locuințe, iar primarul

a emis dispoziția nr. 3865 din 29 septembrie 2009 în favoarea intimatului C.V.,

cu propunerea de acordare a despăgubirilor, în condițiile legii speciale.

S-a constatat că petiționara nu a

uzitat de procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, iar cererea nr. 10.165

din 23 septembrie 2005 face obiect de analiză a altei proceduri speciale,

respectiv a acelei prevăzute de legile fondului funciar și aflată în curs de

soluționare.

În ceea ce privește pe intimata I.P.

Vâlcea, instanța de fond a constatat că aceasta nu are calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 21 alin. (4) din Legea

nr. 10/2001, primăria este entitatea legală de rezolvare a notificărilor

privind restituirea imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989, fie în natură, fie ofertă de restituire prin

echivalent.

Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 39 din 1 aprilie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea C.E., împotriva sentinței civile nr. 992

din 8 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în contradictoriu cu P.O.

Călimănești, I.P. Vâlcea și C.V.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, reclamanta nu a formulat notificare pentru imobilul

solicitat în termenul legal, 14 februarie 2001 – 14 februarie 2002 și nici

cerere de repunere în termen în condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ.,

fiind decăzută, în condițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din

dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent pentru imobilul în litigiu.

Principiul preeminenței dreptului a

cărui expresie este dreptul la un proces echitabil instituit prin dispozițiile art.

6 din C.E.D.O., nu poate fi reanalizat în opoziție cu procedurile judiciare.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată, a declarat recurs reclamanta C.E., criticând-o ca fiind netemeinică

și nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- Instanța de apel nu a ținut seama

de dispozițiile art. 4 alin. (1

1

) din Legea nr. 10/2001 care prevăd

că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite,

coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată

sau se stabilește în cote părți ideale potrivit dreptului comun.

- Au fost încălcate dispozițiile art.

261 pct. 5 C. proc. civ.;

- S-a omis să fie trecută în cuprinsul

dispoziției nr. 386 din 29 septembrie 2009 emisă de P.O. Călinești, și

reclamanta în calitate de moștenitoare;

- Primarul trebuia să fie obligat să

emită dispoziție în care să fie trecută în calitate de moștenitor, așa cum a

fost trecută și în dispoziția nr. 334.

Recursul nu este fondat.

Cu privire la încălcarea

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., se reține că, textul de lege

invocat prevede că hotărârea pronunțată de instanță trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele

pentru care au fost înlăturate cele solicitate de părți.

Având în vedere textul de lege mai

sus menționat se reține faptul că instanța de apel în mod judicios a motivat

amplu soluția la care a ajuns, arătând că cererea formulată de contestatoare în

condițiile Legii nr. 247/2005 nu poate fi asimilată notificării prevăzute de

Legea nr. 10/2001, iar lipsa notificării atrage decăderea acesteia din dreptul

de a mai solicita măsuri reparatorii.

Regimul juridic al imobilelor

preluate abuziv, în perioada de 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, a fost

reglementat conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Potrivit acestui act normativ,

persoanele fizice proprietari ai imobilelor preluate abuziv pot notifica, în

termenul prevăzut de acest act normativ, persoana deținătoare a imobilului

solicitând restituirea – art. 22 alin. (1) din aceeași lege.

Prin urmare, cum apelanta nu a

formulat în termenul prevăzut de actul normativ mai sus enunțat, notificare, ea

nu este îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii,

așa cum corect a reținut instanța de apel.

Nerespectarea de către persoanele

îndreptățite a termenului de notificare, potrivit art. 22 alin. (5) din aceeași

lege, atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în

justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru astfel de

bunuri.

Referitor la termenul de notificare,

astfel cum s-a menționat nu a intervenit nici o modificare legislativă, anume conținutul

său nu a fost modificat nici explicit, nici implicit, prin instituirea unui caz

legal de repunere în termen, astfel cum susține recurenta, referindu-se la

dispozițiile art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin dispozițiile art. I pct. 37 și pct.

38 din Legea nr. 247/2005 s-au modificat, într-adevăr, dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001, însă modificarea nu a fost în sensul instituirii unui nou

drept/posibilității de a cere restituirea în natură a categoriilor de imobile

enunțate de art. 16 alin. (1), după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

În speța dedusă judecății, se reține

că recurenta nu a formulat notificare pentru imobilul solicitat în termenul

legal, 14 februarie 2001 – 14 februarie 2002 și nici cerere de repunere în

termen în condițiile prevăzute de art. 103 C. proc. civ., fiind decăzută, în

condițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, din dreptul de a mai

solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent pentru

imobilul în litigiu.

Prin dispozițiile Legii nr. 10/2001

a fost instituită o procedură legală explicită în cadrul căreia persoanele

îndreptățite pot solicita verificarea ingerințelor care ar fi fost exercitate

de stat cu privire la drepturile pretins încălcate, iar prin dispozițiile Legii

nr. 247/2005, astfel cum am mai precizat, nu a fost instituit nici un drept

subiectiv civil pentru care legiuitorul să fi omis deschiderea posibilității

apărării printr-o acțiune în justiție.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu

temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și pe cale de

consecință se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 39/ A din 1 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2011.