ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6939/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6939/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea notificată Primăriei Orașului Călimănești și Prefecturii
Județului Vâlcea, petenții T.I. și Z.E., au cerut ca, în conformitate cu
dispozițiile art. 10 și art. 33 din Legea nr. 10/2001, să li se acorde măsuri
reparatorii pentru imobilul situat în stațiunea Căciulata, construcție și 150
mp, preluat de stat abuziv din patrimoniul autorului lor T.G.G., decedat la 14
noiembrie 1970, prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950, cu mențiunea
că în prezent terenurile sunt ocupate de un complex hotelier, construcțiile
fiind demolate.
Cu adresa nr. 5901 din 4 martie 2003
Prefectura Județului Vâlcea a comunicat petenților că a înaintat notificarea
Primăriei Orașului Călimănești întrucât aceasta este competentă să o
soluționeze, față de situația imobilelor în litigiu fiind incidente
dispozițiile art. 9 alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la 14
aprilie 2004, reclamanții Z.E. și T.I. au cerut anularea măsurii dispuse de
Prefectura județului Vâlcea și obligarea acesteia să le acorde despăgubiri
bănești, conform art. 36 din Legea nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 567 din 22
iunie 2004 Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a respins cererea.
În motivarea sentinței s-a reținut
că reclamanții au dovedit faptul că autorul lor, T.I., a fost proprietarul
imobilului situat în stațiunea Căciulata, construcție și 1700 mp, imobil care a
fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 precum și faptul că, ulterior
naționalizării, construcția existentă a fost demolată iar terenul a fost ocupat
de alte construcții.
Prima instanță a apreciat că în mod
corect pârâta Prefectura Județului Vâlcea, dezinvestindu-se, a trimis
notificarea formulată de reclamanți Primăriei Orașului Călimănești, dat fiind
că potrivit art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001 reclamanții sunt
îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent și nu despăgubiri
bănești conform art. 36 din lege, cum greșit solicită.
Împotriva acestei sentințe au
declarat apel reclamanții susținând că sunt îndreptățiți să primească despăgubiri
bănești pentru imobilele naționalizate din patrimoniul autorului lor și care nu
mai pot fi restituite în natură și că numai printr-o interpretare greșită a
legii, prima instanță a constatat că ar fi îndreptățiți doar la măsuri
reparatorii prin echivalent.
Prin decizia civilă nr. 26/A din 21
ianuarie 2005, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale a respins apelul ca nefondat.
În motivarea deciziei s-a reținut că
deși imobilul care a aparținut autorului reclamanților a avut destinație de
locuință, atâta timp cât acesta a fost demolat, în cauză sunt incidente art. 9
alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoanele îndreptățite pot
primi măsuri reparatorii prin echivalent și nu dispozițiile art. 36, care
permit acordarea persoanelor îndreptățite, numai în anumite situații speciale,
de despăgubiri bănești.
Împotriva aceste decizii au declarat
recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanții
susțin că față de situația de fapt constatată, anume că imobil în litigiu care
a fost preluat de stat din patrimoniul autorului în mod abuziv, dar cu titlu
valabil, adică prin naționalizare în baza Decretului nr. 92/1950, a avut
destinația de locuință, în cauză nu erau incidente art. 9 alin. (2) și art. 10
ci dispozițiile art. 36 din lege care permit ca, în situația în care
restituirea în natură nu mai este posibilă, persoana îndreptățită să primească
despăgubiri bănești.
Susține recurenta că dreptul său de
a primi despăgubiri bănești s-a născut la momentul apariției Legii nr. 10/2001
și că acest drept nu poate fi înlăturat nici prin normele emise în aplicarea
acestui act normativ de către guvern, nici prin precizările formulate de
Autoritatea pentru urmărirea aplicării unitare a Legii nr. 10/2001 și nici prin
modificările aduse ulterior acestui act normativ.
Analizând recursul, Înalta Curte
constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept, potrivit art. 10 din Legea
nr. 10/2001 (în redactarea inițială a legii), în situația imobilelor, teren și
construcții preluate abuziv, construcții care au fost demolate în totalitate
iar terenurile ocupate ulterior cu alte construcții, caz în care nu mai este
posibilă restituirea în natură, măsurile reparatorii se stabilesc prin
echivalent, înțelegând prin aceasta sub formă de titluri de valoare nominală
sau de acțiuni sau sub formă de despăgubiri bănești.
Indiferent însă de categoria
măsurilor reparatorii solicitate de către persoanele îndreptățite și de
procedurile legale reglementate prin lege pentru trimiterea de către persoana
îndreptățită a notificării, conform art. 33 din lege (în redactarea inițială a
legii) competența de a soluționa astfel de cereri revenea primarului unității
administrativ teritoriale în a cărei rază teritorială s-a aflat imobilul sau,
după caz primarului general al Municipiului București.
Așa fiind, în mod corect, pârâtul
Prefectul Județului Vâlcea, primind notificarea formulată de reclamanți a
înaintat-o Primarului Orașului Călimănești în vederea analizării și
soluționării acesteia.
Primarului Orașului Călimănești a
soluționat cererea notificată de reclamanți prin dispoziția nr. 643 din 29
octombrie 2004.
În măsura în care reclamanții nu
sunt mulțumiți de soluția adoptată de Primarul Orașului Călimănești cu privire
la cererea notificată pot contesta dispoziția mai sus arătată în procedura
reglementată de art. 24 din lege, inclusiv sub aspectul felului măsurilor
reparatorii care le-au fost sau nu acordate.
Ca atare, în mod just instanțele de
fond au respins cererea reclamanților îndreptată împotriva adresei prin care
Prefectura Județului Vâlcea a comunicat petenților că a înaintat notificarea
Primăriei Orașului Călimănești
În acest context al analizei este de
menționat și faptul că referitor la regimul stabilirii și plății despăgubirilor
aferente imobilelor preluate în mod abuziv de stat, legiuitorul a înțeles să
modifice succesiv dispozițiile Legii nr. 10/2001, inclusiv dispoziția art. 36
invocată de către reclamanți, instituind sub acest aspect o reglementare
specială prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, reglementare
potrivit căreia titlul de despăgubire urmează a fi emis persoanelor îndreptățite
numai de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor aflate în
subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Așa fiind, pentru considerentele de
fapt și de drept arătate care în parte se substituie și în parte le completează
pe cele reținute de instanțele de fond, Înalta Curte urmează a constata că
recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamanții Z.E. și T.I. împotriva deciziei nr. 26/A din 21 ianuarie 2005 a
Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă
și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi 13 septembrie 2006.