ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 555/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 555/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată la data de 8 iulie

2008 pe rolul Tribunalului Vâlcea, nr. 2110/90/2008, contestatoarea reclamantă

P.I.S. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria Orașului Călimănești și

orașul Călimănești, anularea Dispozițiilor nr. 276 și 277 din 3 iunie 2008,

obligarea intimaților la restituirea în natură a terenului solicitat potrivit

Legii nr. 10/2001 și la stabilirea despăgubirilor pentru imobilele construcții,

precum și la plata sumei de 200.000 RON, cu titlu de despăgubiri pentru

întârzierea efectuării procedurilor de restituire.

Reclamanta a invocat

faptul că prin Notificarea nr. 46/2001, formulată în temeiul prevederilor Legii

nr. 10/2001, a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul teren

în suprafață de 619,20 mp situat în Călimănești, punctul "C.D." și

pentru construcțiile situate pe acesta, bunuri expropriate de la autorii săi

prin Decretul nr. 388/1979, fără plata vreunei despăgubiri. Intimații nu au

soluționat notificarea în termen legal, iar prin Sentința civilă nr. 918 din 2

noiembrie 2007, Tribunalul Vâlcea a obligat pe intimatul orașul Călimănești,

prin Primar, să emită dispoziție motivată cu privire la imobilele solicitate

prin notificări, în timpul executării silite a sentinței, fiind emise

dispozițiile contestate prin care a fost respinsă cererea formulată cu

motivarea că nu au fost depuse documentele solicitate.

Reclamanta a

solicitat și despăgubiri civile motivând că, în cazul imobilelor reglementate

de Legea nr. 10/2001, foștii proprietari și-au păstrat această calitate, iar

intimații au întârziat în recunoașterea dreptului la măsuri reparatorii.

Prin Sentința civilă

nr. 733 din 5 octombrie 2010, Tribunalul Vâlcea a admis, în parte, contestația

formulată, a anulat Dispozițiile nr. 276 din 3 iunie 2008 și 277 din 3 iunie

2008, dispunând restituirea în natură a terenului în suprafață de 169,14 mp,

situat în Călimănești, județul Vâlcea, și a constatat că reclamanta este

îndreptățită să primească despăgubiri constând în valoarea construcțiilor

demolate și a terenului de 450,06 mp, ce nu poate fi restituit în natură, iar

pârâții au fost obligați să soluționeze Notificările nr. 176/2001 și 46/2001,

în sensul dispozițiilor sentinței, precum și la plata sumei de 9.900 RON, cu

titlu de despăgubiri civile și 2.006,80 RON, cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Instanța de fond, în

raport de prevederile art. 1 și 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, a

reținut calitatea de persoană îndreptățită motivat de faptul că părinții

reclamantei au dobândit, în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare din 19

decembrie 1966, un teren în suprafață de 619,20 mp, precum și construcțiile

situate pe acesta, iar în temeiul Decretului nr. 388/1979, a fost expropriată

de la reclamantă o suprafață de 306 mp teren și construcțiile situate pe

acesta, demolate ulterior, în cursul anului 1980, pentru construirea unei

centrale termice.

În urma expertizelor

efectuate în cauză, a rezultat că terenul expropriat are în realitate 450,06

mp, rămânând o diferență între cele două suprafețe de 169,14 mp ce poate fi restituită

în natură, iar pentru diferența de teren expropriat, afectată de centrala

termică și construcțiile ce au fost demolate, urmează a fi acordate despăgubiri

prin echivalent, în baza prevederilor art. 10 din Legea nr. 10/2001, pe calea

reglementată de Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Tribunalul a apreciat

ca fiind întemeiat capătul de cerere privind obligarea intimaților la plata

despăgubirilor civile față de împrejurarea că, deși prin Sentința civilă nr.

918 din 2 noiembrie 2007, intimatul Orașul Călimănești a fost obligat să emită

dispoziție motivată pentru imobilele din notificările formulate de

contestatoare, a îndeplinit această obligație abia în 3 iunie 2008.

Împotriva hotărârii

instanței de fond au declarat apel reclamanta P.I.S. și pârâții Primăria

Orașului Călimănești, Orașul Călimănești și Primarul Orașului Călimănești.

Prin apelul declarat

împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, reclamanta a solicitat

schimbarea hotărârii pronunțate conform mijloacelor de apărare și dovezilor invocate

în primă instanță.

Intimații au criticat

hotărârea pronunțată de instanța de fond deoarece contestatoarea a fost în

culpă pentru că nu a depus actele necesare pentru dovedirea dreptului de

proprietate cu ocazia formulării notificării, și nici pe parcurs. Pârâții au

mai invocat faptul că s-a dispus greșit restituirea în natură a suprafeței de

169,14 mp și s-au acordat despăgubiri pentru suprafața de 450 mp, deoarece

autorii reclamantei au înstrăinat suprafața de 250 mp din acest teren, în baza

unui înscris sub semnătură privată, vânzarea fiind constatată prin Sentința

civilă nr. 822/1998 pronunțată de către Judecătoria Brezoi, iar în anul 2002,

reclamanta a vândut încă 51,21 mp, teren ce face parte integrantă din aceeași

suprafață de 619 mp, după cum reiese din Sentința civilă nr. 744/2001

pronunțată de către Judecătoria Brezoi în Dosarul nr. 1824/2000.

Prin Decizia civilă

nr. 104 din data de 25 iunie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a

admis apelul declarat de pârâte, a modificat sentința în sensul că a stabilit

îndreptățirea reclamantei la despăgubiri în condițiile legii pentru

construcțiile demolate și suprafața de teren de 317,99 mp teren expropriat și a

respins apelul declarat de reclamantă.

Curtea de apel a

reținut faptul că, în urma raportului de expertiză întocmit în faza apelului a

rezultat că, din suprafața totală de 619,20 mp, deținută de autorii

reclamantei, suprafața de 317,99 mp a fost expropriată prin Decretul nr.

388/1979 și este ocupată în prezent cu o platforma betonată, centrală termică,

post trafo rețea canalizare, iar suprafața de teren de 301,21 mp a fost

înstrăinată de autorii reclamantei și de reclamantă, așa cum rezultă din

Sentința civilă nr. 822/1998, pentru suprafața de 250 mp, și respectiv din

Contractul de vânzare-cumpărare nr. AA/2002, pentru suprafața de 51,21 mp. Față

de faptul că terenul expropriat este ocupat în întregime, curtea de apel a

concluzionat că pot fi acordate despăgubiri prin echivalent numai pentru

suprafața de 317,99 mp, pentru care reclamanta a justificat dreptul de

proprietate, precum și pentru construcțiile demolate.

Prin recursul

declarat la data de 24 iulie 2013 și întemeiat de prevederile art. 304 pct. 7

și 9 C. proc. civ., reclamanta P.I.S. a criticat hotărârea instanței de apel,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru încălcarea

dispozițiilor art. 248 și urm. C. proc. civ. Reclamanta motivează că la data de

3 ianuarie 2011, instanța de apel a suspendat judecata apelului în temeiul

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părților.

Ulterior, la data de 5 ianuarie 2012, reclamanta a formulat cerere de repunere

pe rol a cauzei și a solicitat a se constata perimarea apelului, cerere pe care

a reiterat-o la data de 15 februarie 2012 și asupra căreia instanța de apel nu

s-a pronunțat. Prin Încheierea din data de 20 februarie 2013 Curtea de Apel

Pitești a respins cererea de perimare fără nicio motivare și a dispus

continuarea judecății încălcând astfel prevederile art. 248 C. proc. civ. În

cauză erau aplicabile prevederile art. 248 C. proc. civ. deoarece cauza a rămas

în nelucrare mai mult de un an din culpa părții. Totodată, urmare a nemotivării

încheierii prin care a fost respinsă cererea de perimare, partea se află în

imposibilitatea de a formula critici la considerentele hotărârii instanței de

apel.

Prin al doilea de

recurs subsumat prevederilor art 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta critică

hotărârea primei instanțe pe motivul că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra capătului de cerere privind obligarea intimaților la plata unor

despăgubiri civile datorate pentru întârzierea îndeplinirii obligațiilor

stabilite prin Sentința civilă nr. 918 din 2 noiembrie 2007 și nici nu a

motivat hotărârea cu privire la acest aspect, în cuprinsul hotărârii nefiind

exprimate considerentele ce l-au determinat pe judecător să adopte soluțiile

dispuse în cauză.

Recursul declarat

este fondat, Înalta Curte urmând să îl admită pentru următoarele considerente:

Prin primul motiv de

recurs, îndreptat împotriva Încheierii pronunțate la data de 20 ianuarie 2012,

recurată în temeiul dispozițiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., coroborat

cu art. 316 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea instanței de apel pentru

încălcarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora: "Orice

cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice

altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva

incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an".

Înalta Curte reține

faptul că judecata apelului declarat de reclamanta P.I.S. și pârâții Primăria

Orașului Călimănești, orașul Călimănești și Primarul Orașului Călimănești

împotriva Sentinței civile nr. 733 din 5 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea a

fost suspendată prin Încheierea din data de 3 ianuarie 2011, în temeiul

prevederilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urmare a faptului că

niciuna dintre părți nu a fost prezentă la judecata apelului.

La data de 5 ianuarie

2012, apelanta-reclamantă P.I.S. a formulat, prin poștă, cerere de redeschidere

a judecății, în temeiul prevederilor art. 245 C. proc. civ., solicitând

stabilirea unui termen și citarea părților în acest sens.

Ulterior, prin

cererea formulată la data de 15 februarie 2012, prin poștă, reclamanta P.I.S. a

invocat excepția perimării apelului civil formulat de pârâții Orașul

Călimănești și Primarul Orașului Călimănești, în temeiul dispozițiilor art. 248

alin. (1) și 252 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Încheierea din

data de 20 februarie 2012, instanța de apel Curtea de Apel Pitești a respins

excepția perimării apelului declarat de pârâții Primăria Orașului Călimănești,

Orașul Călimănești și Primarul Orașului Călimănești, cu motivarea că cererea de

repunere pe rol a fost formulată în termen și a procedat la continuarea

judecății apelului, finalizată prin Decizia civilă recurată, nr. 104 din data

de 25 iunie 2013.

Înalta Curte constată

faptul că în mod nelegal instanța de apel a dezlegat, prin Încheierea din data

de 20 februarie 2012, în sensul respingerii excepției perimării apelului.

Față de prevederile

art. 101 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, în speță, termenul de

un an prevăzut de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., începe să curgă la data

de 3 ianuarie 2011 și se împlinește la data de 3 ianuarie 2012.

Or, în cauză

reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei la data de 5 ianuarie

2012, motiv pentru care Înalta Curte constată că judecata, în faza apelului, a

rămas în nelucrare mai mult de un an.

Totodată, cererea de

repunere pe rol, formulată la data de 5 ianuarie 2012, nu poate avea efectul de

întrerupere a cursului perimării, în sensul art. 249 C. proc. civ. deoarece a

fost făcută după expirarea termenului de un an, prevăzut de art. 248 C. proc.

civ., iar în cauză nu a intervenit nicio altă cauză de suspendare sau

întrerupere a cursului termenului de perimare, în sensul prevederilor art. 249

și art. 250 C. proc. civ.

Înalta Curte mai

reține faptul că excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii

sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, și este

absolută, întrucât este reglementată prin norme imperative, fiind prevăzută în

interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de

justiție.

Pentru a interveni

însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului

se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă,

dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de

lege.

În speță, de la data

pronunțării deciziei civile prin care a fost soluționată cauza a cărei

existență a determinat suspendarea judecății prezentului recurs, respectiv 3

ianuarie 2011, și până la data repunerii pe rol, și anume 5 ianuarie 2012, a

trecut mai mult de un an, interval de timp în care niciuna din părți nu a

întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina.

Văzând această

situație și având în vedere faptul că instituția perimării intervine de drept,

fund reglementată prin norme imperative, de ordine publică, de la care părțile

nu pot deroga, Înalta Curte constată faptul că în cauză a intervenit perimarea

judecății ambelor cereri de apel formulate, iar nu numai a cererii de apel

formulate de pârâți.

Reținând și culpa

părții reclamante în legătură cu lăsarea în nelucrare a judecății cauzei în

faza apelului, ce a dus la perimarea judecății ambelor apeluri declarate în

cauză, Înalta Curte va respinge cererea de acordare de cheltuieli de judecată

în sumă de 500 RON, formulată de recurenta-reclamantă.

Față de motivul de

recurs apreciat ca fiind fondat nu se mai impune analiza celorlalte critici

invocate în cadrul recursului.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul și va modifica hotărârea pronunțată de instanța

de apel în sensul constatării perimării cererilor de apel formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta P.I.S. împotriva Deciziei nr. 104 din data de 25 iunie

2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Modifică decizia, în

sensul că:

Constată perimate

cererile de apel formulate de reclamanta P.I.S. și de pârâții Primăria Orașului

Călimănești, Primarul Orașului Călimănești și Orașul Călimănești, prin Primar,

împotriva Sentinței nr. 733 din data de 5 octombrie 2010 a Tribunalului Vâlcea,

secția civilă.

Respinge cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta-reclamantă, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ