ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6294/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 7/ A din 15 februarie

2002 Curtea de Apel Pitești a respins apelurile formulate de pârâții Statul

Român reprezentat de M.F.P., prin D.G.F.P. Vâlcea și Primăria orașului

Călimănești împotriva sentinței civile nr. 621 din 11 noiembrie 1998 a

Tribunalului Vâlcea.

S-a reținut în

considerentele deciziei, ca fiind corectă soluția de primă instanță de obligare

a pârâților, la lăsarea în deplină proprietate și posesie reclamanților a celor

două imobile, situate în orașul Călimănești, în condițiile în care s-a făcut dovada

preluării abuzive a acestora, precum și dovada calității de moștenitori a

reclamanților față de titularii dreptului de proprietate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs Statul Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P.

Vâlcea, susținând caracterul ei nelegal.

Învestită cu

judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 30 noiembrie 2005,

suspendarea judecății în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, până la

definitivarea procedurii administrative declanșate potrivit acestui act normativ.

Cauza a rămas în

nelucrare până la 3 iunie 2010, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea

pe rol în vederea discutării perimării.

Potrivit

verificărilor efectuate asupra stadiului soluționării notificării, a rezultat

că prin dispoziția din 26 octombrie 2006 a Primarului orașului Călimănești s-a

dispus restituirea în natură a imobilelor ce fac obiectul litigiului.

Față de situația de

fapt constatată, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe excepția de

perimare, ce se impune a fi admisă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 248 alin.

(1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina

părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a

interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această

lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții.

În speță, după

definitivarea procedurii în vederea căreia s-a dispus suspendarea judecății

(conform dispoziției din 26 octombrie 2006 a Primarului orașului Călimănești),

părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi

săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de

recurs.

Reținând, așadar,

întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege perimarea

operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. ea se

poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să

constate perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.G.F.P. Vâlcea

împotriva Deciziei civile nr. 7/ A din 15 februarie 2002 a Curții de Apel Pitești - Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2010.