ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3338/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor de la dosar constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 8164 din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI a comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul L.S., în contradictoriu cu pârâta SC B.D.G.I. SRL București și s-a dispus anularea hotărârii adunării generale a asociaților nr. 23 din 31 ianuarie 2006. În considerentele sentinței s-a reținut că primul motiv invocat în nulitatea hotărârii adunării generale, cel potrivit cu care reclamantul nu ar fi fost încunoștiințat de ținerea adunării, este nefondat întrucât s-a dovedit că acesta a fost convocat la domiciliul ce coincide cu cel indicat în acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, iar plicul prin care s-a transmis convocarea a fost restituit cu mențiunea „expirat termenul de păstrare”.

S-a considerat că cel de-al doilea motiv este întemeiat întrucât la data adoptării hotărârii contestate, art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevedea interdicția de majorare a capitalului social cu aport în creanțe la societatea cu răspundere limitată indiferent că aceasta aparținea asociaților ori terților, motiv pentru care s-a considerat că este inutilă analizarea acestei creanțe din perspectiva caracterului cert ori a oportunității împrumutului. Instanța a mai considerat că această argumentare acoperă și motivul de nulitate potrivit căruia, reclamantului i-au fost fraudate interesele pentru că ceilalți asociați nu au dovedit nevoia de lichidități a societății.

De asemenea, s-a constatat că este nefondat și motivul ce a vizat nerespectarea dreptului de preferință al asociatului minoritar câtă vreme reclamantul nu a înțeles să participe la creditarea societății alături de ceilalți asociați, reținând totodată că nu s-au respectat prevederile actului constitutiv relative la cvorum, fiind înlăturate apărările pârâtei pe acest aspect. Prin decizia nr. 551 din 15 decembrie 2008, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de pârâtă, a anulat sentința apelată și, rejudecând cauza, a admis excepția tardivității acțiunii reclamantului pe care a respins-o ca atare. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut interpretarea și aplicarea acestor dispozițiilor art. 132 alin. (9) din Legea nr. 31/1990 nu se poate face decât prin raportare la dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., care condiționează anularea unor acte procedurale îndeplinite cu neobservarea formelor legale, de pricinuirea unei vătămări părții respective, care nu poate fi înlăturată prin altă modalitate. În cauza dedusă judecății s-a constatat că încheierea de amânare a pronunțării din data de 26 iunie 2008 a fost dată în camera de consiliu, iar sentința comercială apelată în ședință publică și, atâta vreme cît nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 105 alin. (2) teza 1 C. proc. civ., justifică aplicarea sancțiunii nulității respectivei hotărâri judecătorești, astfel cum pretinde apelanta astfel încât acest prin motiv de apel va fi respins ca nefondat. Referitor la excepția tardivității introducerii acțiunii în anulare a hotărârii A.G.A.

nr. 23/2006 s-a avut în vedere certificatul de înregistrare mențiuni eliberat de O.R.C.T.B., la data de 27 februarie 2006, în care există consemnată mențiunea referitoare la modificarea actului constitutiv al apelantei cuprinsă în hotărârea adunării generale a asociaților nr. 23 din 31 ianuarie 2006, mențiune ce a fost înscrisă în R.C., la data de 24 februarie 2006, în baza încheierii judecătorului delegat nr. 8930 din 23 februarie 2006. Hotărârea A.G.A. nr. 23/2006 a fost publicată în M. Of. al României la data de 14 martie 2006 astfel cum atestă respectivul document existent la dosar fond. Coroborând aceste date cu dispozițiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, care prevăd că, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în M. Of.

al României, cu faptul că cererea de anulare a hotărârii A.G.A. nr. 23/2006 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la 23 aprilie 2008, Curtea, constatând că termenul de decădere defipt de lege a fost cu mult depășit, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția tardivității invocată în perioada de amânare a pronunțării, în baza dispozițiilor art. 297 alin. (2) teza finală C. proc. civ., a admite apelul și a anulat sentința atacată. Referitor la susținerea intimatului potrivit căreia acesta a luat cunoștință de hotărârea A.G.A., la data de 13 februarie 2006, Curtea a considerat că este neîntemeiată, deoarece așa cum rezultă (M. Of. nr. 821/14.03.2006), intimatul - reclamant prin semnarea hotărârii B. nr. 46 din 13 februarie 2006 a luat practic cunoștință de hotărârea A.G.A.

nr. 23, aceasta din urmă constituind unul din punctele supuse dezbaterii celei dintâi. Referitor la susținerea intimatului potrivit căruia frauda la lege este un motiv de nulitate absolută și deci acțiunea în anulare ar fi imprescriptibilă, Curtea a considerat că acest adevăr juridic se referă la situații în care părțile au încălcat intenționat dispoziții imperative ale legislației în vigoare cu ocazia încheierii sau executării unui act juridic. Or, în cazul de față, toate prevederile legale invocate de intimat ocrotesc interese personale și nu generale motiv pentru care nulitatea invocată este una relativă și deci prescriptibilă.

Împotriva deciziei, reclamantul a declarat recurs prin care a invocat următoarele critici: - Instanța de apel a soluționat în mod greșit excepția tardivității acțiunii în nulitatea hotărârii adunării generale, în condițiile în care, excepția a fost formulată de pârâtă prin concluziile scrise, depuse după închiderea dezbaterilor la instanța de fond, în perioada în care instanța dispusese amânarea pronunțării. Consideră că modul în care a procedat pârâta constituie un abuz de drept ce trebuie sancționat ca atare. - Instanța apelului a apreciat greșit prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 ce reglementează termenul de 15 zile în care poate fi atacată hotărârea adunării generale, acesta fiind unul de prescripție a dreptului la acțiune și nu unul de decădere.

Pe de altă parte, susține că potrivit alin. (3) al aceluiași articol, prevede că dreptul la acțiune este imprescriptibil atunci când se invocă motive de nulitate absolută, iar prin acțiune au fost invocate asemenea motive în nulitatea actului atacat. 2. Frauda la lege, definită ca fiind acea operațiune prin care anumite dispoziții legale sunt folosite în alte scopuri decât acelea pentru care au fost edictate, pentru a fi eludate, este de natură a atrage nulitatea actului juridic încheiat în aceste condiții. Recurentul susține că, prin actul atacat s-au eludat dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990 privind majorarea capitalului social și condițiile de cvorum pentru adoptarea hotărârilor adunărilor generale ce au drept obiect majorarea capitalului social.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: - Cu privire la primul motiv de recurs prin care se susține greșita soluționare a excepției tardivității acțiunii, excepție invocată la instanța de fond după închiderea dezbaterilor, în perioada de amânare a pronunțării, se constată că instanța de apel procedat în mod nelegal. Potrivit dispozițiilor art. 150 C. proc. civ., închiderea dezbaterilor marchează finalizarea procedurii contradictorii desfășurate în fața instanței, urmând deliberarea și pronunțarea hotărârii în cauza dedusă judecății. Cum concluziile scrise se depun la dosar după închiderea dezbaterilor, pe calea acestora nu se pot invoca alte aspecte decât cele invocate pe parcursul judecării cauzei, pentru că altfel s-ar încălca principiul contradictorialității, al oralității și al dreptului la apărare.

Ori, sub acest aspect, primind concluziile scrise în perioada de amânare a pronunțării, prima instanță a procedat în mod legal neluând în seamă excepția invocată de pârâtă, dând eficiență și respectând atât principiile menționate anterior dar și drepturile procesuale ale părților. În atare situație, instanța de apel a procedat în mod nelegal când a considerat că nepronunțarea instanței de fond asupra excepției tardivității acțiunii, invocată în perioada de amânare a pronunțării, prin concluziile scrise, atrage nulitatea sentinței.

Mai mult, instanța de apel avea a observa că, prin acțiune, reclamantul a invocat motive de nulitate absolută a hotărârii adunării generale [(lipsa convocării, încălcarea prevederilor art. 16 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, în forma contemporană actului atacat, nerespectarea condițiilor de cvorum, frauda la lege)] situație în care deveneau incidente prevederile art. 132 alin. (3) din legea societăților comerciale, privind imprescriptibilitatea dreptului la acțiune. - Referitor la celelalte motive de recurs se constată că vizează aspecte ce țin de fondul cauzei și nu se impun a fi analizate, în condițiile în care instanța anterioară s-a pronunțat pe excepție și nu pe fondul pricinii. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este fondat, motiv pentru care va fi admis ca atare, iar în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea apelului pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul S.L. împotriva deciziei nr. 551 din 15 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2009.