ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 490/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2703 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială a Curții de Apel București și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că cererea formulată privește stabilirea în sarcina reclamantei SC C.C. SRL a obligației de plată a unui debit mai mic de 500.000 lei, respectiv 35.093 lei, reprezentând impozit pe profit.

În raport cu prevederea art. 10 din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a reținut că actul supus controlului de legalitate stabilește în sarcina contribuabilului un debit, iar suma contestată este mai mică de 500.000 lei, astfel încât competența de soluționare aparține tribunalului, chiar dacă actul a fost emis de o autoritate publică centrală. S-a apreciat că la stabilirea competenței într-o cauză ce privește un act administrativ având ca obiect un impozit, o taxă, contribuție sau datorie vamală, criteriul relevant îl constituie exclusiv cuantumul sumelor contestate, nu și poziția autorității emitente. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta A.N.A.F. solicitând să fie trimisă cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București ca instanță de fond în contencios administrativ.

În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC C.C. SRL Chiroda, județul Timiș, a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 405 din 7 noiembrie 2008 emisă de D.G.A.M.C., astfel că întrucât emitentul actului contestat este o autoritate publică centrală, competența de soluționare a cauzei revine curții de apel amintite, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ. Recursul este nefondat.

În materie de competență a instanțelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei, contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat). Cum în speță se contestă decizia de impunere nr. 405 din 7 noiembrie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei în baza raportului de inspecție fiscală nr. 17468 din 6 noiembrie 2008, ambele ale Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală Regională - Regiunea XII Timiș, rezultă că este aplicabil criteriul valoric în determinarea instanței competente să soluționeze cauza.

Este de observat că reclamanta contestă decizia de impunere amintită în privința impozitului pe profit și a impozitului pe veniturile din premii și din jocuri de noroc datorat pentru persoane fizice rezidente și nerezidente (fila 7 dosar de fond), sub pragul valoric de 500.000 lei, astfel că revine Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii reclamantei, cum corect a stabilit Curtea de Apel București în sentința recurată. Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.N.A.F., conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 2703 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2010.