ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 490/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2703 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal,

a fost admisă excepția de necompetență materială a

Curții de Apel București și declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția

a IX-a.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut că cererea formulată privește stabilirea în sarcina

reclamantei SC C.C. SRL a obligației de plată a unui debit mai mic de

500.000 lei, respectiv 35.093 lei, reprezentând impozit pe profit.

În raport cu prevederea art. 10 din Legea nr. 554/2004, judecătorul

fondului a reținut că actul supus controlului de legalitate

stabilește în sarcina contribuabilului un debit, iar suma contestată

este mai mică de 500.000 lei, astfel încât competența de

soluționare aparține tribunalului, chiar dacă actul a fost emis

de o autoritate publică centrală.

S-a apreciat că la stabilirea competenței într-o cauză ce

privește un act administrativ având ca obiect un impozit, o taxă,

contribuție sau datorie vamală, criteriul relevant îl constituie

exclusiv cuantumul sumelor contestate, nu și poziția

autorității emitente.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs

pârâta A.N.A.F. solicitând să fie trimisă cauza spre competentă

soluționare Curții de Apel București ca instanță de

fond în contencios administrativ.

În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență,

că prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC C.C. SRL Chiroda, județul Timiș, a

solicitat anularea deciziei de impunere nr. 405 din 7 noiembrie 2008 emisă

de D.G.A.M.C., astfel că întrucât emitentul actului contestat este o

autoritate publică centrală, competența de soluționare a

cauzei revine curții de apel amintite, în baza art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

În materie de competență a instanțelor de contencios

administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că:

„

Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe

și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond

de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ

și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică

specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost

stabilite două criterii pentru determinarea competenței materiale a

instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției în

sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric

în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei, contribuției

datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).

Cum în speță se contestă decizia de impunere nr. 405 din 7

noiembrie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite în sarcina reclamantei în baza raportului de inspecție

fiscală nr. 17468 din 6 noiembrie 2008, ambele ale Direcției Generale

de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție

Fiscală Regională - Regiunea XII Timiș, rezultă că

este aplicabil criteriul valoric în determinarea instanței competente să

soluționeze cauza.

Este de observat că reclamanta contestă decizia de impunere amintită

în privința impozitului pe profit și a impozitului pe veniturile din

premii și din jocuri de noroc datorat pentru persoane fizice rezidente

și nerezidente (fila 7 dosar de fond), sub pragul valoric de 500.000 lei,

astfel că revine Tribunalului București competența de

soluționare a acțiunii reclamantei, cum corect a stabilit Curtea de

Apel București în sentința recurată.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta A.N.A.F., conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. împotriva sentinței

civile nr. 2703 din 23 iunie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 februarie 2010.