ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.06.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3247/2009

HOTĂRÂRE
11.06.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3247/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 2704 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetentei materiale,

excepție invocată din oficiu, declinându-se competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București, secția a

IX

a contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut că din economia art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 rezultă, fără echivoc, faptul că în cazul litigiilor privind taxe

și impozite, contribuții vamale, precum și accesorii ale acestora, singurul

criteriu pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cauza este cel

valoric.

Cum prin

acțiune reclamanta contestă debitul de 3930 lei, reprezentând TVA și pe cel de

330 lei reprezentând majorări de întârziere, valoarea totală situându-se sub

limita de 500.000 lei, competența de soluționare aparține Tribunalului

București, secția a

IX

a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală,

criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în

esență, că dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au în vedere două

situații în care competența materială aparține Curților de apel, respectiv

aceea când actul administrativ atacat este emis de o autoritate centrală și

aceea în care actul atacat privește sume mai mari de 500.000 lei.

În opinia recurentei,

prevederea art. 10 din Legea nr. 554/2004 trebuie raportată la dispozițiile

art. 3 pct. 1 C. proc. civ., prin care se stabilește o competență exclusivă în

favoarea curților de apel privind litigiile având ca obiect acte administrative

emise sau încheiate de autorități publice centrale.

Examinând actele și

lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, și din

oficiu, Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat, din

considerentele ce se vor arăta în cele ce succed:

Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, instituie două criterii pentru

stabilirea competenței materiale în judecarea în fond a cauzelor în contencios

administrativ: 1. criteriul poziționării autorității emitente în sistemul

autorităților publice (sau criteriul rangului autorității emitente) și 2.

criteriul valoric.

Criteriul valoric se

aplică în cauzele care au ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale și accesorii ale acestora, delimitând competența materială a

tribunalului și a curții de apel în raport de suma în litigiu.

În cauza de

față sunt supuse controlului de legalitate acte administrative prin care s-au

stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată a sumei de 3930 lei,

reprezentând TVA și 330 lei, majorări de întârziere.

Prin urmare, se

aplică criteriul valoric în ceea ce privește stabilirea competenței materiale,

neavând relevanță dacă actul administrativ este emis de o autoritate publică

centrală sau locală.

Dat fiind faptul că

valoarea obligațiilor de plată stabilite se situează sub limita de 500.000 lei,

în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) teza

I

din Legea nr. 554/20004,

modificată și completată, competența materială de soluționare a cauzei, în

fond, revine tribunalului, respectiv celui de la domiciliul reclamantei, care

este Tribunalul București, secția a

IX

a contencios administrativ și fiscal,

potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Pentru considerentele arătate,

se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar

recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a

fi respins ca atare.

Respinge recursul declarat de

Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 2704

din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5623/2013
de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de
ÎCCJ 2010-10-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4602/2010
i nr. CA-21351 din 1 aprilie 2009, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În interpretarea și aplicarea normelor de competență cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Instanței
ÎCCJ 2010-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2010
nică a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Recurenta a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât în raport de obiectul cererii de chemar
ÎCCJ 2010-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4822/2010
și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că în speță competența se stabilește în funcție de valoarea sumei reprezentând obligația de plată contestată, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Le
ÎCCJ 2009-10-28
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4671/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința Civilă nr. 1303 din 27 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția ne
Sursă