ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC Î.R.L.U.-CFR IRLU SA a chemat în

judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca prin

sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 449 din

24 decembrie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și obligarea pârâtei la emiterea

unei noi decizii de impunere prin: exonerarea parțială a obligației de a plăti impozitul

pe profit stabilit pentru perioada 01 ianuarie 2001-31 decembrie 2005, prin neincluderea

pe cheltuielile societății a contravalorii investițiilor efectuate la imobilizări

corporale proprii sau închiriate, exonerarea parțială a obligației de a plăti majorările

de întârziere aferente impozitului pe profit, calculate pentru perioada 01

ianuarie 2001-30 iunie 2006.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 528

din 28 ianuarie 2010 a declinat competență de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că litigiul dedus judecății este unul de contencios

administrativ-fiscal, care are ca obiect impozite și majorări de întârziere, în

valoare totală de 274.173 RON, astfel că valoarea litigiului fiind de până la 500.000

RON, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală.

Recurenta a susținut,

în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, întrucât în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și

de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare

revine curții de apel, având în vedere că, actele administrative atacate sunt emise

de către o autoritate publică centrală.

Prevederile art. 10 din

Legea nr. 554/2004, susține recurenta, trebuie raportate la prevederile art. 3

pct. 1 C. proc. civ., prin care se stabilește o competență exclusivă în favoarea

curților de apel privind litigiile având ca obiect acte administrative emise sau

încheiate de autorități publice centrale, fără a se face distincție în funcție de

valoarea litigiului.

Recursul este nefondat.

Astfel, litigiul dedus

judecății este unul de contencios administrativ-fiscal, ce are ca obiect impozite

și majorări de întârziere în valoare totală de 274.173 RON, deci până la 500.000

RON.

Cum cuantumul sumei reprezentând

obligația de plată contestată este de până la 500.000 RON, în speță devin incidente

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ

și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care

reprezintă dreptul comun în materie.

Astfel, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în

raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției

contestate de reclamantă.

În cazul în care litigiul

privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora,

pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul

valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de

art. 10 alin. (1) din lege. Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului

organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat

sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluționează în

fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON, curțile de apel fiind competente să soluționeze

în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON.

Față de cele arătate,

raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, Curtea va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 528

din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.