ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4607/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC Î.R.L.U.-CFR IRLU SA a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 449 din 24 decembrie 2008 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de impunere prin: exonerarea parțială a obligației de a plăti impozitul pe profit stabilit pentru perioada 01 ianuarie 2001-31 decembrie 2005, prin neincluderea pe cheltuielile societății a contravalorii investițiilor efectuate la imobilizări corporale proprii sau închiriate, exonerarea parțială a obligației de a plăti majorările de întârziere aferente impozitului pe profit, calculate pentru perioada 01 ianuarie 2001-30 iunie 2006. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 528 din 28 ianuarie 2010 a declinat competență de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ-fiscal, care are ca obiect impozite și majorări de întârziere, în valoare totală de 274.173 RON, astfel că valoarea litigiului fiind de până la 500.000 RON, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Recurenta a susținut, în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare revine curții de apel, având în vedere că, actele administrative atacate sunt emise de către o autoritate publică centrală.

Prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, susține recurenta, trebuie raportate la prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., prin care se stabilește o competență exclusivă în favoarea curților de apel privind litigiile având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autorități publice centrale, fără a se face distincție în funcție de valoarea litigiului. Recursul este nefondat. Astfel, litigiul dedus judecății este unul de contencios administrativ-fiscal, ce are ca obiect impozite și majorări de întârziere în valoare totală de 274.173 RON, deci până la 500.000 RON. Cum cuantumul sumei reprezentând obligația de plată contestată este de până la 500.000 RON, în speță devin incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și se aplică cu prioritate față de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., care reprezintă dreptul comun în materie. Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește competența materială a instanței de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului și cuantumul în speță al contribuției contestate de reclamantă. În cazul în care litigiul privește taxe, impozite, contribuții sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenței materiale a instanței de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.

Așadar, indiferent de poziționarea, în cadrul sistemului organelor administrației publice, a autorității publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, tribunalele soluționează în fond cererile având ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, curțile de apel fiind competente să soluționeze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON. Față de cele arătate, raportat la cuantumul sumei contestate în cauză, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 528 din 28 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.