ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7695/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.B.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (denumită în continuare A.N.A.F.), anularea, în parte, a Deciziei de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008, contestând suma de 25.503.871 RON din totalul stabilit de 26.464.991 RON, arătând că debitul contestat reprezintă: - 24.319.581 RON, impozit suplimentar datorat de persoanele juridice (12.615.282 RON) și majorări de întârziere (11.704.299 RON); - 562.789 RON, impozit pe veniturile obținute în România de persoanele juridice nerezidente (331.878 RON) și majorări de întârziere (230.601); - 621.811 RON, impozit pe veniturile obținute în România de persoanele fizice nerezidente (321.585 RON) și majorări de întârziere (300.226 RON).

În subsidiar, reclamanta a arătat că înțelege să solicite anularea în parte a deciziei de impunere nr. 313/2008 emisă de pârâtă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 15114 din 23 iulie 2008, act administrativ fiscal nelegal și netemeinic, în sensul următor: - exonerarea de la plata sumei de 24.319.581 RON, impozit pe profit și majorări de întârziere pentru anii fiscali 2004 - 2005 - 2006; - restituirea sumei de 368.110 RON, ca urmare a plăților efectuate de reclamantă în contul bugetului de stat nr. 20020103, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor juridice aferente anilor 2005 - 2006 și a dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere aferente, și a sumei de 229.209 RON, ca urmare a plăților efectuate de societate în contul bugetului de stat nr. 20010103, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite peroanelor fizice pentru anii 2002 - 2003 - 2004 și a dobânzilor, penalităților și a majorărilor de întârziere aferente, sau - compensarea sumei de 368.110 RON (la care se adaugă majorări dobânzi și penalități de întârziere) plătită de societate în contul bugetului de stat nr. 20020103,

cu suma de 331.878 RON reprezentând debitul suplimentar stabilit de organele de inspecție fiscală pentru impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți persoane juridice și a sumei de 229.209 RON (la care se adaugă majorări dobânzi și penalități de întârziere) plătită de societate în contul bugetului de stat nr. 20010103 cu suma de 345.535 RON reprezentând debitul suplimentar stabilit de organele de inspecție fiscală pentru impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți persoane fizice. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat contestație împotriva deciziei de impunere care până la introducerea acțiunii nu fusese soluționată.

Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat următoarele: Organul fiscal a stabilit în mod eronat în sarcina societății obligația suplimentară fiscală de plată în sumă de 24.319.581 RON, reprezentând impozitul pe profit aferent anilor 2004 - 2005 și 2006, susținând că societatea a aplicat în mod corect procentul de 5% din venituri, prevăzut la art. 18 din Codul fiscal, asupra diferenței dintre sumele evidențiate în contul 708 (venituri din activitatea de pariuri sportive și respectiv, sumele evidențiate în contul 658 (premii acordate jucătorilor), ținând cont de actele normative incidente în speță.

Totodată, a invocat Precizarea nr. 9634 din 16 septembrie 1997 a Ministerului Finanțelor Publice pentru aplicarea art. 3 alin. (3) din O.G nr. 14/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997 care definește veniturile obținute din jocurile de noroc ca diferență între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc și totalul premiilor acordate, precum și Decizia nr. 3716 din 30 octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la cea de-a doua categorie de sume contestate, respectiv debitele suplimentare pentru impozitul datorat de persoanele juridice și persoanele fizice nerezidente reclamanta a susținut următoarele: Pentru persoanele juridice nerezidente, debitul suplimentar a fost determinat de neprezentarea certificatului de rezidență fiscală pentru dividendele cuvenite din repartizarea profitului net realizat de societate în anul fiscal 2004 pentru o persoană juridică luxemburgheză și declararea eronată a sumelor datorate la impozitul pe venituri din dividende distribuite persoanei juridice respective și nu în contul impozitului pe veniturile realizate în România de persoane juridice nerezidente; organele fiscale au refuzat să țină seama de certificatul de rezidență fiscală depus ulterior și au considerat în mod greșit că plata eronată a unui impozit echivalează cu neplata acestuia, calculând debite suplimentare pentru acest impozit, în cuantum de 275.733,79 RON.

Pentru persoanele fizice nerezidente, reclamanta a susținut că s-a procedat în același mod ca și în cazul persoanelor juridice nerezidente, calculându-se debite suplimentare pe motivul neprezentării certificatului de rezidență fiscală, iar impozitul a fost virat într-un cont greșit. Reclamanta a solicitat restituirea sumelor plătite în plus către bugetul de stat sau compensarea sumelor plătite în mod eronat cu cele datorate în mod real. Ulterior, reclamanta și-a modificat acțiunea, solicitând și anularea Deciziei nr. 430 din 19 decembrie 2008 prin care s-a soluționat contestația administrativă, act emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală după introducerea acțiunii, susținând ambele decizii atacate nelegale și netemeinice.

Prin Decizia nr. 430/2008, autoritatea pârâtă a dispus următoarele: - a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 în ce privește impozitul pe profit în suma de 12.615.282 RON și majorările de întârziere în suma de 11.704.299 RON aferente impozitului pe profit, precum și împotriva sumei de 271.385 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice; - a admis parțial contestația și pe cale de consecință a anulat parțial Decizia de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, în sumă de 18.715 RON, precum și pentru majorările în sumă de 20.279 RON aferente impozitului pe veniturile persoanelor juridice nerezidente; - a desființat parțial Decizia de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru majorările în sumă de 442.683 RON aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice și juridice, urmând ca organele de inspecție fiscală să emită un nou act administrativ fiscal, cu recalcularea majorărilor de întârziere aferente impozitului pe veniturile nerezidenților, conform considerentelor și prevederilor legale invocate în prezenta decizie.

- a respins ca nemotivată contestația formulată împotriva sumei de 41.778 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice și sumei de 290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice; - a transmis contestația organelor fiscale competente din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili referitor la capătul de cerere privind îndreptarea erorii materiale din documentele de plată a impozitului pe dividende.

În motivarea acestei decizii, pârâta a reținut următoarele: Referitor la impozitul pe profit în suma de 12.615.282 RON și majorările de întârziere în suma de 11.704.299 RON aferente impozitului pe profit, pârâta a analizat dacă la stabilirea impozitului pe profit minim, calculat prin aplicarea cotei legale de 5%, aferent activității de pariuri sportive desfășurată de contribuabil, baza de calcul o constituie veniturile aferente activității respective, sau aceste venituri, diminuate cu cheltuielile privind premiile acordate jucătorilor cu privire la perioada supusă inspecției fiscale: 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006. S-a reținut că reclamanta a calculat impozitul pe profit minim aferent activității de organizare a pariurilor sportive, prevăzut de art. 18 din Legea nr. 571/2003, prin aplicarea cotei legale de 5% asupra diferenței dintre veniturile obținute din această activitate și cheltuielile privind premiile acordate jucătorilor.

Pentru celelalte activități societatea a calculat impozitul pe profit având în vedere cheltuielile specifice și cheltuielile comune ale contribuabilului, determinate pe baza raportului între veniturile din alte activități și cele obținute din pariuri sportive. Prin raportul de inspecție fiscală s-a constatat că impozitul pe profit aferent activității de pariuri sportive, pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006, calculat prin aplicarea cotei de impozitare prevăzute la art. 17 din Legea nr. 571/2003, este mai mic decât impozitul pe profit determinat ca și cota de 5% din veniturile aferente activității de pariuri sportive, iar impozitul pe profit aferent celorlalte activități trebuia calculat cu luarea în considerare a celorlalte cheltuieli, proporțional cu veniturile aferente respectivelor activități.

Astfel, s-a constatat determinarea eronată a impozitului pe profit, atât pentru activitatea de pariuri sportive, cât și pentru celelalte activități, organele de inspecție fiscală stabilind impozitul pe profit suplimentar în sumă de 12.615.271 RON aferent activității de organizare a pariurilor sportive și în sumă de 260.877 RON aferent altor activități, această din urmă sumă fiind însușită de reclamantă. În continuare, s-a constatat că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 18 din Legea nr. 571/2003 o reprezintă rulajul creditor al contului de venituri din activitatea de pariuri, fără a fi diminuat cu sumele reprezentând premiile acordate jucătorilor, așa cum a considerat societatea.

Orice diminuare a rulajului contului de venituri din activitatea de pariuri sportive, cu sume reprezentând cheltuieli de orice natură, are ca rezultat, potrivit legislației fiscale, determinarea unui profit impozabil, ceea ce ar contrazice intenția legiuitorului de a aplica o cotă de 5% asupra veniturilor realizate și nu asupra unui profit.

Astfel, se rețin ca întemeiate și conforme prevederilor legale în vigoare, măsurile organelor de inspecție fiscală de a întregi baza impozabilă la care se aplică procentul de 5% pentru stabilirea impozitului pe profit aferent activității din domeniul în cauză, cu sumele plătite jucătorilor, în condițiile în care după cum s-a arătat la prezentarea situației de fapt, aceste organe au constatat că impozitul pe profit aferent activității de pariuri sportive, calculat prin aplicarea cotei de impozitare prevăzute la art. 17 din Legea nr. 571/2003 asupra profitului impozabil, este mai mic decât impozitul pe profit determinat ca și cota de 5% din veniturile aferente activității de pariuri sportive.

Sumele plătite jucătorilor sunt încadrate și definite de legislația în vigoare pe perioada verificată, în categoria cheltuielilor de exploatare aferente activităților de natura pariurilor sportive, iar un contribuabil nu poate opera în mod arbitrar cu această categorie de cheltuieli, considerându-le deductibile în cazul calculării profitului impozabil supus cotei de 25%, respectiv 16%, respectiv asimilându-le unui venit nerealizat în cazul calculării impozitului pe profit minim, în cota de 5%. În acest sens se reține că încadrarea expresă a acestor sume în categoria cheltuielilor de exploatare din activitatea în cauză, rezultă din H.G. nr. 251/1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc.

Pentru activitatea în cauză, art. 65 din H.G. nr. 251/1999 a prevăzut sintagma de deducere a premiilor și a altor cheltuieli, recunoscând natura de cost a premiilor, iar în anexa nr. 11 prevăzând evidențierea distinctă a încasărilor de cheltuieli. De asemenea, încasările brute, au fost definite ca reprezentând suma totală încasată înainte de deducerea premiilor și a altor cheltuieli, noțiunea de încasări brute fiind sinonimul veniturilor, în sensul art. 18 din Legea nr. 571/2003. În ceea ce privește trimiterea făcută de societate la pct. 3 din Precizările nr. 9634 din 16 septembrie 1997 pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G.

nr. 14/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997, s-a reținut că acestea definesc noțiunea de încasări totale ca reprezentând totalul veniturilor realizate din organizarea jocurilor de noroc, calculate ca diferență între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc și totalul premiilor acordate jucătorilor, deci nu se refera la venituri, în sensul de venituri brute supuse cotei de 5% prevăzute de art. 18 din Legea nr. 571/2003, ci la încasările nete la care se calculează taxa de 20% pentru toate categoriile de jocuri de noroc organizate pe teritoriul României. Prin urmare, prima instanță a reținut ca legală calcularea impozitului pe profit minim aferent activității de organizare a pariurilor sportive, prin aplicarea cotei specifice asupra veniturilor.

Referitor la impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți. În ceea ce privește suma de 18.715 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice și majorările de întârziere în suma de 20.279 RON aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice, pârâta a analizat aplicabilitatea Convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și Luxemburg în cazul veniturilor de natura dividendelor obținute de o persoană juridică rezidentă în Luxemburg, în anul 2004, în condițiile în care la dosarul cauzei societatea depune certificatul din care rezultă rezidența fiscală a persoanei juridice începând cu data de 06 august 2002, în perioada supusă inspecției fiscale: 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004. S-a reținut că în anii 2004 - 2005 și 2006 reclamanta a reținut un impozit în cota de 5% aferent veniturilor de natura dividendelor plătite firmei M.I.

din Luxemburg, cota conformă prevederilor art. 10 din Legea nr. 85 din 18 octombrie 1994 privind ratificarea Convenției dintre România și Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și avere. În ceea ce privește anul 2004, prin raportul de inspecție fiscală din 15 iulie 2008, anexat deciziei de impunere contestate, a fost recalculat impozitul pe veniturile nerezidenților de natura dividendelor, aferent anului 2004, datorat de firma M.I.

din Luxemburg, prin aplicarea cotei de 15% prevăzută de art. 116 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003, ca urmare a neprezentării de către plătitorul veniturilor a certificatului de rezidență fiscală pentru compania luxemburgheză, în vederea justificării impozitului pe venitul persoanelor nerezidente datorat pentru dividendele repartizate din profitul net realizat în anul 2004. Autoritatea pârâtă a reținut că reclamanta a prezentat certificatul din care rezulta rezidența fiscală în Luxemburg a firmei M.I., începând cu 06 august 2002, astfel încât pentru veniturile din dividende plătite în anul 2004, contestatoarea datorează impozitul în cota de 5% prevăzut de Legea nr. 85 din 18 octombrie 1994 privind ratificarea Convenției dintre România și Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și avere.

Așa fiind, pârâta a admis contestația pentru acest capăt de cerere și a anulat parțial Decizia de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, în suma de 18.715 RON, precum și pentru majorările în suma de 20.279 RON aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice, în baza principiului accesorium sequitur principale. Referitor la impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane juridice în sumă de 271.385 RON aferent anului 2006 pârâta a analizat aplicabilitatea prevederilor privind scutirea de impozit, după data aderării României la Uniunea europeană, în cazul veniturilor din dividende obținute în anul 2006 de persoane juridice rezidente în alte state membre.

Conform Situației impozitului pe veniturile realizate din România de persoane juridice nerezidente, pentru dividendele plătite în anul 2006 asociaților - persoane juridice - M. Kft din Ungaria și M.I. din Luxemburg, a fost stabilit prin decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților în suma totala de 271.385 RON, iar societatea a susținut nedatorarea acestuia, invocând prevederile art. 117 lit. h) din Legea nr. 571/2003 referitoare la scutirea de impozit, după data aderării României la Uniunea europeană, a dividendelor plătite de o persoană juridică română unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru.

În condițiile în care pentru dividendele plătite în anul 2006 nu sunt aplicabile prevederile invocate de către reclamantă, legiuitorul prevăzând în mod explicit intrarea în vigoare a acestora după data aderării României la Uniunea europeană, organele de inspecție fiscală au stabilit în sarcina societății impozitul pe veniturile nerezidenților aferent dividendelor plătite în anul 2006 persoanelor nerezidente, astfel că a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată pentru suma de 271.385 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice.

Referitor la suma de 41.778 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice și suma de 290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice, pârâta a analizat dacă se datorează impozit pe veniturile de natura dividendelor obținute de persoanele juridice nerezidente, în perioada supusa inspecției fiscale: 01 octombrie 2002 - 31 octombrie 2007. S-a reținut că pentru dividendele plătite asociaților M. Kft din Ungaria și M.I. din Luxemburg în perioada 15 aprilie 2005 - 30 ianuarie 2007, societatea nu a reținut impozitul pe veniturile nerezidenților, ci impozit pe venit, organele de inspecție stabilind prin decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane juridice în suma de 331.878 RON și impozit pe venit în suma de -368.110 RON (persoane fizice).

Din suma totală de 331.878 RON, suma de 18.715 RON face obiectul capitolului 111.2.1 din prezenta decizie (fiind admisă contestația pentru acest capăt de cerere și anulată parțial Decizia de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, în suma de 18.715 RON, precum și pentru majorările în suma de 20.279 RON aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice, în baza principiului accesorium sequitur principale), iar suma de 271.385 RON face obiectul capitolului III.2.2.

din prezenta decizie (sumă pentru care a fost respinsă contestația reclamantei ca urmare a reținerii împrejurării că aceste dividende au fost plătite în anul 2006, conform celor anterior menționate), astfel ca impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane juridice asupra căreia urmează să se investească Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în cadrul prezentului capitol a fost exclusiv suma de 41.778 RON. În ceea ce privește dividendele plătite asociatului-persoană fizică creată, societatea nu a reținut impozitul pe veniturile nerezidenților în cota de 5% în anul 2002 și în cota de 15% în anii 2003 și 2004, ci impozit pe venit, în cota de 5% în anii 2002 și 2003 respectiv în cota de 10% în anul 2004, organele de inspecție stabilind prin decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane fizice în suma de 345.535 RON și impozit pe venit în suma de - 229.209 RON.

Față de impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane fizice suplimentar stabilit în sarcina societății, aceasta menționează că își însușește suma de 54.978 RON, astfel ca impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane fizice contestat de societate este în suma de 290.557 RON. Pentru sumele menționate, respectiv suma de 41.778 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice și suma de 290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice organul de soluționare a respins contestația formulată, ca nemotivată.

Referitor la suma de 232.361 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice și suma de 210.322 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice, pârâta a analizat dacă se datorează majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente, în mod eronat declarat și plătit ca impozit pe veniturile din dividende, în condițiile în care, prin contestația formulată, societatea solicita îndreptarea erorii materiale în interiorul termenului de un an prevăzut de lege. S-a reținut că, aferent dividendelor repartizate asociațiilor - persoana fizică croată și M. Kft din Ungaria și M.I.

din Luxemburg, reclamanta în mod eronat a reținut și declarat, în perioada 01 octombrie 2002 - 31 octombrie 2007, impozitul pe veniturile din dividende în sumă de 229.209 RON și respectiv 368.110 RON, în loc de impozit pe veniturile persoanelor nerezidente. Organele de inspecție fiscală, prin decizia de impunere contestată, au stabilit în sarcina societății majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente, fără să țină seama de sumele mai sus menționate, stabilind la capitolul privind impozitul pe veniturile din dividende - pagina 5 din Decizia de impunere nr. 313/2008, sumele de - 229.209 RON și -368.110 RON plătite în plus de societate, menționate cu semnul minus.

Față de majorările de întârziere în suma de 230.911 RON aferente impozitului pe veniturile nerezidenților - persoane juridice și majorările de întârziere în suma de 422.397 RON aferente impozitului pe veniturile nerezidenților - persoane fizice, stabilite prin decizia de impunere, societatea a declarat că își însușește majorările de întârziere în suma de 310 RON și respectiv 190.036 RON, contestând diferența în suma de 230.601 RON și respectiv în suma de 232.361 RON, arătând în acest sens că la stabilirea impozitului pe veniturile nerezidenților - persoane fizice, organele de inspecție fiscală nu au ținut seama de faptul ca în mod eronat societatea a reținut aceste sume cu titlu de impozit pe veniturile din dividende, stabilind în mod eronat impozitul pe veniturile nerezidenților suplimentar și accesoriile aferente, invocând art. 114 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin contestație societatea a solicitat îndreptarea erorii materiale. S-a reținut faptul că prin contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 313/2008 societatea solicită corectarea erorilor materiale provenind din plata sumelor cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenților, în contul bugetar corespunzător impozitului pe veniturile din dividende. Astfel, pentru acest capăt de cerere, contestația se constituie într-o cerere de îndreptare a erorilor materiale, astfel cum prevede art. 114 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, mai sus citat.

Din analiza adresei din 17 noiembrie 2008 transmisă de organele de inspecție fiscală, înregistrată la pârâtă sub nr. 908767 din 19 noiembrie 2008, se reține că pentru o parte din plățile eronat efectuate de societate cu titlu de impozit pe venit, respectiv suma de 26.329 RON - 24 septembrie 2007 și 65.747 RON - 01 decembrie 2007, societatea a solicitat corectarea erorilor de plată în termenul legal de un an, aceasta depunând contestația în data de 07 august 2008. Pentru plățile de mai sus, din răspunsul organelor de inspecție fiscală nu rezulta majorările de întârziere calculate în plus.

În aceste condiții a fost desființată decizia de impunere pentru sumele de 232.361 RON și 210.322 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți persoane fizice și juridice, urmând ca organele de inspecție fiscală, prin altă echipă să emită un nou act administrativ fiscal, cu recalcularea majorărilor de întârziere aferente impozitului pe veniturile nerezidenților, conform considerentelor și prevederilor legale invocate în prezenta decizie. Prin Sentința nr. 2814 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 2576 din 18 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul promovat, a casat hotărârea primei instanțe și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în vederea administrării probei cu expertiză contabilă. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 10248.1/2/2010, iar cu ocazia rejudecării, prima instanță a încuviințat în cauză, la cererea reclamantei, efectuarea unei expertize contabile. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, prin Sentința nr. 3175 din 14 mai 2012, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității și a lipsei de interes, ca neîntemeiate.

Totodată, a admis, în parte, acțiunea completată formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia de impunere nr. 313 din 29 februarie 2008 și Decizia nr. 430 din 19 decembrie 2008 în privința sumelor de 11.490.975 RON (impozit pe profit stabilit suplimentar pentru activitatea de pariuri sportive) și de 10.662.850 RON, reprezentând accesorii acestui debit propriu-zis stabilit suplimentar în sarcina reclamantei, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate, obligând pârâta la plata sumei de 20.000 RON (onorariul avocat, expert și taxă de timbru) proporțional celor stabilite prin prezenta, către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității și a lipsei de interes, prima instanță a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere faptul că există o identitate între persoanele chemate în judecată ca pârâte și persoanele emitente ale actelor administrativ-fiscale atacate, precum și împrejurarea că solicitarea de restituire a sumelor pretins încasate ca nelegale, respectiv de efectuare a operațiunii de compensare, constituie apărări împotriva actelor atacate, emise de către pârâți, astfel încât în situația constatării drept întemeiate a unor astfel de susțineri față de pârâți ar conduce la anularea actelor emise în privința reclamantei.

De asemenea, a apreciat că solicitarea reclamantei privind constatarea intervenirii compensării creanțelor nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că o asemenea solicitare a fost invocată ca motiv de nelegalitate a actelor administrativ-fiscale atacate în prezenta cauză, iar nu ca solicitări distincte, independente de actele atacate, raționamentul fiind identic și în privința solicitării de restituire a unor sume pretins plătite în plus pârâților de către reclamantă. În plus, cu privire la excepția lipsei de interes invocată cu privire la solicitarea reclamantei de anulare a punctului 3 din decizia de soluționare a contestației a avut în vedere împrejurarea că reclamanta are interesul de a critica legalitatea unei soluții dată de către organul de soluționare a contestației, prin prisma argumentelor invocate în admiterea acestei contestații.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că cererea reclamantei, astfel cum a fost completată, este întemeiată, în parte, sub aspectul sumelor de 11.490.975 RON (impozit pe profit stabilit suplimentar pentru activitatea de pariuri sportive) și de 10.662.850 RON reprezentând accesorii acestui debit propriu-zis stabilit suplimentar în sarcina reclamantei, urmând a fi anulată în parte Decizia de impunere nr. 313 din 29 februarie 2008 și Decizia de soluționare a contestației fiscale emisă sub nr. 430 din 19 decembrie 2008, sub acest aspect. Prevederile art. 18 din Legea nr. 571/2003 și pct. 11 din Titlul II al H.G.

nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal au fost interpretate și aplicate eronat de către organele fiscale, având în vedere următoarele: Potrivit acestor dispoziții intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadrați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu veniturile obținute din aceste activități.

În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din aceste activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile. Prin urmare în interpretarea sintagmei de "venituri obținute din aceste activități" se impune concluzia că în mod corect reclamanta a susținut prin contestația fiscală faptul că din încasările acesteia urmează a fi scăzute cheltuielile aferente premiilor acordate jucătorilor față de împrejurarea că prin art. 18 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și H.G.

nr. 44/2004 - pct. 11 din Normele de aplicare, este reglementată modalitatea de stabilire a impozitului pe profit pentru societățile care au ca obiect de activitate pariuri sportive, fără însă ca legiuitorul să definească noțiunea de venituri realizate din aceste activități, semnificativ fiind faptul că această activitate este una aparte fiind în fapt guvernată de o lege specială, respectiv H.G. nr. 251/1999, dispoziție care nu a fost abrogată în mod expres. Deoarece nici Legea nr. 571/2003 și nici H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal nu conțin precizări cu privire la definirea unor termeni din cuprinsul lor, în mod întemeiat urmează a se efectua raportarea pentru verificarea legalității actelor atacate la acte normative emise anterior acestora, care fac referire la aceeași termeni utilizați în cuprinsul Codului Fiscal și a Normelor sale de aplicare.

În acest sens, s-a reținut că prin Precizarea nr. 9634 din 16 septembrie 1997 pentru aplicarea art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 14/1997, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997, însăși Ministerul Finanțelor a reglementat, stabilit și legiferat înțelesul noțiunii veniturilor realizate din activitățile privind organizarea jocurilor de noroc.

Prin urmare, prima instanță a reținut că în ambele acte normative se utilizează aceeași expresie și anume "venituri realizate" definite de către Ministerul Finanțelor ca diferență între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc și totalul premiilor acordate jucătorilor, apreciind astfel ca nefiind posibilă interpretarea diferită a aceleiași noțiuni care definește o bază de calcul a unei taxe sau a unui impozit cu privire la același domeniu de activitate, cu atât mai mult cu cât o interpretare ca aceea a organelor fiscale nu se regăsește expres formulată nici în Legea nr. 571/2003 și nici în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, expertul contabil având aceeași opinie.

În cauză, prima instanță a avut în vedere și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-o cauză similară. Cu privire la cuantumul sumelor stabilite în mod nelegal de către organele fiscale în sarcina reclamantei, prima instanță a reținut concluziile raportului de expertiză întregite cu răspunsul comunicat ulterior instanței, cu privire la perioada care a făcut strict obiectul controlului în această privință. Referitor la solicitările reclamantei privind restituirea, îndreptarea erorilor materiale și respectiv compensarea, ca motive de nelegalitate a sumelor stabilite în mod suplimentar în sarcina reclamantei, prima instanță a reținut că sunt neîntemeiate.

Astfel, referitor la impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane juridice în sumă de 271.385 RON aferent anului 2006, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut de către pârâți faptul că după data aderării României la Uniunea europeană - 01 ianuarie 2007 sunt scutite de impozit pe veniturile nerezidenților, dividendele plătite de o persoană juridică română unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru, dacă îndeplinesc condițiile impuse de prevederile legale, împrejurare care a determinat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată pentru suma de 271.385 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice. Referitor la suma de 41.778 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice și suma de 290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice, prima instanță a reținut că pentru dividendele plătite asociaților M. Kft din Ungaria și M.I.

din Luxemburg în perioada 15 aprilie 2005 - 30 ianuarie 2007, societatea reclamantă nu a reținut impozitul pe veniturile nerezidenților, ci impozitul pe venit, organele de inspecție stabilind prin decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților persoane juridice în suma de 331.878 RON și impozit pe venit în sumă de -368.110 RON (persoane fizice).

Din suma totală de 331.878 RON, prima instanță a reținut că suma de 18.715 RON a făcut obiectul capitolului 111.2.1 din decizia de soluționare a contestației (respectiv fiind admisă contestația pentru acest capăt de cerere și anulată parțial Decizia de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru impozitul pe veniturile persoanelor juridice nerezidente, în sumă de 18.715 RON, precum și pentru majorările în sumă de 20.279 RON aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice, în baza principiului accesorium sequitur principale), iar suma de 271.385 RON a făcut obiectul capitolului III.2.2.

din aceeași decizie (sumă pentru care a fost respinsă conform celor reținute anterior contestației reclamantei urmare a constatării împrejurării că aceste dividende au fost plătite în anul 2006), astfel că impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane juridice asupra căreia pârâta Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor s-a pronunțat a fost exclusiv suma de 41.778 RON. De asemenea, în ceea ce privește dividendele plătite asociatului - persoană fizică creată, prima instanță a avut în vedere că reclamanta nu a reținut impozitul pe veniturile nerezidenților în cota de 5% în anul 2002 și în cota de 15% în anii 2003 și 2004, ci exclusiv impozit pe venit, în cota de 5% în anii 2002 și 2003 respectiv în cota de 10% în anul 2004, organele de inspecție stabilind prin decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane fizice în sumă de 345.535 RON și impozit pe venit în suma de -229.209 RON.

În plus, prima instanță a reținut, față de impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane fizice suplimentar stabilit în sarcina societății, că reclamanta își însușește suma de 54.978 RON, astfel că impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane fizice contestat de societate și analizat în continuare de către pârâtă a fost suma de 290.557 RON.

Pentru sumele menționate, respectiv 41.778 (persoane juridice) RON și 290.557 RON (persoane fizice), organul de soluționare a contestației a reținut că nu s-au prezentat motive de fond, ci a solicitat luarea în considerare a sumelor achitate anterior în plus în alt cont decât cel indicat prin decizia de impunere, apreciind că nu se poate substitui reclamantei în privința motivațiilor formulate astfel că în mod corect a făcut aplicarea prevederilor legale, respingând ca nemotivată contestația formulată pentru suma de 41.778 RON, reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice și suma de 290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice.

Referitor la suma de 232.361 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice și suma de 210.322 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice, asupra datorării majorărilor de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente, în mod eronat declarat și plătit ca impozit pe veniturile din dividende, în condițiile în care, prin contestația formulată, societatea solicita îndreptarea erorii materiale, prima instanță a reținut că aferent dividendelor repartizate asociaților - persoana fizică creată și M.K. din Ungaria și M.I. din Luxemburg, reclamanta, în mod eronat a reținut și declarat, în perioada 01 octombrie 2002 - 31 octombrie 2007, impozitul pe veniturile din dividende în suma de 229.209 RON și respectiv 368.110 RON, în loc de impozit pe veniturile persoanelor nerezidente.

Organele de inspecție fiscală, prin decizia de impunere contestată, au stabilit în sarcina societății majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente, fără să țină seama de sumele mai sus menționate, stabilind la capitolul privind impozitul pe veniturile din dividende - pagina 5 din Decizia de impunere nr. 313/2008, sumele de - 229.209 RON și -368.110 RON plătite în plus de societate, menționate cu semnul minus, sume în raport de care prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat fie restituirea, fie îndreptarea erorilor materiale, fie constatarea intervenirii operațiunii de compensare de drept.

Față de majorările de întârziere în suma de 230.911 RON aferente impozitului pe veniturile nerezidenților - persoane juridice și majorările de întârziere în suma de 422.397 RON aferente impozitului pe veniturile nerezidenților - persoane fizice, stabilite prin decizia de impunere, societatea a declarat că își însușește majorările de întârziere în suma de 310 RON și respectiv 190.036 RON, contestând exclusiv diferența în sumă de 230.601 RON și respectiv în sumă de 232.361 RON. În acest sens, la stabilirea impozitului pe veniturile nerezidenților - persoane fizice, organele de inspecție fiscală nu au ținut seama de faptul că în mod eronat societatea a reținut aceste sume cu titlu de impozit pe veniturile din dividende, stabilind în mod eronat impozitul pe veniturile nerezidenților suplimentar și accesoriile aferente.

Prima instanță a reținut că societatea reclamantă a solicitat corectarea erorilor materiale provenind din plata sumelor cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenților, în contul bugetar corespunzător impozitului pe veniturile din dividende, cerere care a fost calificată în mod corect drept o cerere de îndreptare a erorilor materiale, conform art. 114 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. A fost desființată, în mod corect, decizia de impunere pentru sumele de 232.361 RON și 210.322 RON, reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți persoane fizice și juridice, urmând ca organele de inspecție fiscală, prin altă echipă să emită un nou act administrativ fiscal, cu recalcularea majorărilor de întârziere aferente impozitului pe veniturile nerezidenților, conform acestor considerente și a prevederilor legale.

Prima instanță a reținut că reclamanta nu s-a adresat organelor fiscale fie în vederea restituirii sumelor constatate a fi plătite în mod eronat în alte conturi decât acelea indicate prin decizia de impunere, fie a compensării între aceste din urmă sume și debitele constatate a fi datorate prin aceeași decizie de impunere, astfel încât să dea posibilitatea organului fiscal să analizeze pretențiile acesteia iar soluția dată acestor cereri să poate fi eventual ulterior cenzurată pe calea contenciosului administrativ-fiscal, prin urmare refuzul organelor fiscale de a statua asupra cererilor de restituire, compensare sau îndreptare a erorilor materiale nu poate fi considerat drept unul nejustificat și exprimat cu exces de putere.

Pe de altă parte, faptul că ulterior organele fiscale vor reține eventual că astfel de sume sunt într-adevăr datorate reclamantei, ca plătite în afara dispozițiilor legale privind stabilirea impozitului pe venit, nu poate afecta legalitatea stabilirii sumelor criticate în această materie și reținute a fi datorate de către reclamantă, ci exclusiv asupra exigibilității acestora. De asemenea, ulterior emiterii titlului de creanță, compensarea are rolul de a stinge în mod reciproc până la concurența celei mai mici, a creanțelor astfel calculate și reținute în sarcina, respectiv, beneficiul fiecăreia dintre părți, nefiind încălcat principiul reglementat de art. 7 din O.G. nr. 92/2003, aplicabil în prezenta cauză la momentul scadenței titlului de creanță, conform dispozițiilor art. 136 alin. (1) și art. 141 alin. (2) din O.G.

nr. 92/2003 care, coroborate, conduc la înlăturarea celorlalte cereri din acțiunea completată ulterior, acestea fiind neîntemeiate. 2. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 3175 din 14 mai 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală, considerând-o netemeinică și nelegală și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac se arată că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003, pct. 11 din H.G. nr. 44/2004, art. 66 din H.G. nr. 251/1999.

În esență, se susține că în cazul aplicării cotei de 5% din veniturile aferente activității de pariuri sportive, se impunea a fi avut în vedere faptul că prin venituri se înțelege suma totală încasată înainte de deducerea premiilor și a celorlalte cheltuieli, astfel cum prevăd dispozițiile art. 66 din H.G. nr. 251/1999. În situația în care din baza de impozitare pentru aplicarea impozitului pe venit de 5% s-ar deduce premiile acordate jucătorilor, societatea nu s-ar mai afla niciodată în situația în care să aplice impozitul pe venit de 5%. Referitor la soluția care vizează cheltuielile de judecată, se susține că în mod greșit instituția pârâtă a fost obligată la plata acestora, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea nefiind irevocabilă. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare și concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate și combătând criticile recurentei. În esență, se menționează că probele administrate în cauză, inclusiv concluziile expertizei contabile judiciare contrazic în totalitate susținerile recurentei, fiind în sensul că baza de impozitare trebuie calculată ca diferență dintre veniturile încasate de la jucători și premiile acordate acestora, conform Precizărilor nr. 9634 din 16 septembrie 1997 pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G.

nr. 13/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997. Se invocă în apărare și jurisprudența transpusă în Sentința civilă nr. 1950/2005, într-o speță asemănătoare, în Dosarul nr. 416/2005, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, despre care se arată că întărește aserțiunile reclamantei în ceea ce privește stabilirea bazei de impozitare pentru calculul impozitului pe venit în cotă de 5% și infirmă susținerea eronată a organelor fiscale în sensul că premiile acordate clienților reprezintă o cheltuială de exploatare care se include în baza de impozitare. Cu privire la criticile referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată, acestea sunt apreciate ca nefondate, întrucât în cauză există culpa procesuală a recurentei-pârâte.

3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Problema de drept care se impune a fi rezolvată în cauza de față vizează modul de calcul al bazei de impozitare în cazul activităților de pariuri sportive, în ceea ce privește "impozitul de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate" pentru determinarea impozitului pe profit impus de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 571/2003, care prevăd următoarele: "contribuabilii care desfășoară activități de natura (...), cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de asociere și la care impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligați la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate". Pe de o parte, autoritatea recurentă susține că impozitul pe venit în cuantum de 5% se calculează prin aplicarea acestei cote asupra veniturilor totale obținute din activitatea de pariuri sportive, fără a scădea premiile acordate.

Pe de altă parte, intimata-reclamantă susține că premiile acordate jucătorilor nu trebuie incluse în baza de impozitare, așa cum vădit greșit au procedat organele fiscale. Din cuprinsul Deciziei nr. 430 din 19 decembrie 2008, contestată în cauză, rezultă că perioada supusă inspecției fiscale, în ceea ce privește impozitul pe profit prevăzut de art. 18 din Legea nr. 571/2003 prin aplicarea cotei de 5% asupra veniturilor, este 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006. Pentru rezolvarea problemei de drept menționate se impune a se stabili ce se înțelege prin noțiunea de "venituri" obținute din activitatea de pariuri sportive, cum este cazul reclamantei, în raport de dispozițiile legale incidente perioadei supusă controlului.

Potrivit pct. 11 din H.G. nr. 44/2004 - Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadrați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu veniturile obținute din aceste activități.

În cazul în care impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din aceste activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul fiscal. Veniturile, care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu reglementările contabile". Din cuprinsul dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 menționat, cât și al dispozițiilor expuse mai sus, rezultă că în ceea ce privește impozitul pe profit și implicit impozitul de 5% din venituri datorat de contribuabilii ce desfășoară activități de pariuri sportive, sunt incidente aceste prevederi legale speciale.

De asemenea, rezultă din aceste dispoziții că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de art. 18 din Legea nr. 571/2003 o reprezintă rulajul creditor al contului de venituri din activitatea de pariuri, fără a fi diminuat cu sumele reprezentând premiile acordate jucătorilor. În altă ordine, conform art. 66 din H.G. nr. 251/1999, privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc, "prin încasări brute se înțelege suma totală înainte de deducerea premiilor și altor cheltuieli". Aceste dispoziții vizează și pariurile sportive, activitate desfășurată de societatea reclamantă și care, potrivit art. 65 din H.G. nr. 251/1999, se supune autorizării în condițiile acestei hotărâri.

De asemenea, pentru activitatea în cauză, art. 65 menționat a prevăzut sintagma "deducere a premiilor și a altor cheltuieli", recunoscând natura de cost a premiilor, iar în Anexa nr. 11 a prevăzut evidențierea distinctă a încasărilor de cheltuieli. Astfel, aceste dispoziții conduc la concluzia că referitor la activitatea de pariuri sportive pentru perioada verificată, legiuitorul a avut în vedere noțiunea de "încasări brute" sinonimă celei de "venituri brute", supuse cotei de 5% prevăzută de art. 18 din Legea nr. 571/2003. Trimiterile făcute de societatea reclamantă la Precizarea nr. 9634/1997 pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 14/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997, nu pot fi reținute ca întemeiate în ceea ce privește stabilirea corectă/legală a noțiunii de venituri.

Este adevărat că potrivit art. 3 alin. (3) menționat, prin "încasări totale se înțelege totalul veniturilor realizate din organizarea jocurilor de noroc, calculate ca diferență între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc și totalul premiilor acordate jucătorilor, în limitele prevăzute de lege". Însă, dispozițiile din O.G. nr. 14/1997 se referă la o taxă ce constituie venit la bugetul de stat cu influență asupra rectificării bugetului de stat pe a