ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7695/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7695/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

SC A.B. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili (denumită în continuare A.N.A.F.), anularea, în parte, a Deciziei

de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008, contestând suma de 25.503.871 RON din

totalul stabilit de 26.464.991 RON, arătând că debitul contestat reprezintă:

- 24.319.581 RON,

impozit suplimentar datorat de persoanele juridice (12.615.282 RON) și majorări

de întârziere (11.704.299 RON);

- 562.789 RON,

impozit pe veniturile obținute în România de persoanele juridice nerezidente

(331.878 RON) și majorări de întârziere (230.601);

- 621.811 RON,

impozit pe veniturile obținute în România de persoanele fizice nerezidente

(321.585 RON) și majorări de întârziere (300.226 RON).

În subsidiar,

reclamanta a arătat că înțelege să solicite anularea în parte a deciziei de

impunere nr. 313/2008 emisă de pârâtă în baza Raportului de inspecție fiscală

nr. 15114 din 23 iulie 2008, act administrativ fiscal nelegal și netemeinic, în

sensul următor:

- exonerarea de la

plata sumei de 24.319.581 RON, impozit pe profit și majorări de întârziere

pentru anii fiscali 2004 - 2005 - 2006;

- restituirea sumei

de 368.110 RON, ca urmare a plăților efectuate de reclamantă în contul

bugetului de stat nr. 20020103, reprezentând impozit pe veniturile din

dividende distribuite persoanelor juridice aferente anilor 2005 - 2006 și a

dobânzilor, penalităților și majorărilor de întârziere aferente, și a sumei de

229.209 RON, ca urmare a plăților efectuate de societate în contul bugetului de

stat nr. 20010103, reprezentând impozit pe veniturile din dividende distribuite

peroanelor fizice pentru anii 2002 - 2003 - 2004 și a dobânzilor, penalităților

și a majorărilor de întârziere aferente, sau

- compensarea sumei

de 368.110 RON (la care se adaugă majorări dobânzi și penalități de întârziere)

plătită de societate în contul bugetului de stat nr. 20020103, cu suma de

331.878 RON reprezentând debitul suplimentar stabilit de organele de inspecție

fiscală pentru impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți

persoane juridice și a sumei de 229.209 RON (la care se adaugă majorări dobânzi

și penalități de întârziere) plătită de societate în contul bugetului de stat

nr. 20010103 cu suma de 345.535 RON reprezentând debitul suplimentar stabilit

de organele de inspecție fiscală pentru impozitul pe veniturile obținute din

România de nerezidenți persoane fizice.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat contestație împotriva deciziei de

impunere care până la introducerea acțiunii nu fusese soluționată.

Pe fondul cauzei,

reclamanta a arătat următoarele:

Organul fiscal a

stabilit în mod eronat în sarcina societății obligația suplimentară fiscală de

plată în sumă de 24.319.581 RON, reprezentând impozitul pe profit aferent

anilor 2004 -  2005 și 2006, susținând că societatea a aplicat în mod corect

procentul de 5% din venituri, prevăzut la art. 18 din Codul fiscal, asupra

diferenței dintre sumele evidențiate în contul 708 (venituri din activitatea de

pariuri sportive și respectiv, sumele evidențiate în contul 658 (premii

acordate jucătorilor), ținând cont de actele normative incidente în speță.

Totodată, a invocat

Precizarea nr. 9634 din 16 septembrie 1997 a Ministerului Finanțelor Publice

pentru aplicarea art. 3 alin. (3) din O.G nr. 14/1997 cu privire la

rectificarea bugetului de stat pe anul 1997 care definește veniturile obținute

din jocurile de noroc ca diferență între totalul rulajului încasărilor pentru

fiecare joc și totalul premiilor acordate, precum și Decizia nr. 3716 din 30

octombrie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu privire la cea

de-a doua categorie de sume contestate, respectiv debitele suplimentare pentru

impozitul datorat de persoanele juridice și persoanele fizice nerezidente

reclamanta a susținut următoarele:

Pentru persoanele juridice

nerezidente, debitul suplimentar a fost determinat de neprezentarea

certificatului de rezidență fiscală pentru dividendele cuvenite din

repartizarea profitului net realizat de societate în anul fiscal 2004 pentru o

persoană juridică luxemburgheză și declararea eronată a sumelor datorate la

impozitul pe venituri din dividende distribuite persoanei juridice respective

și nu în contul impozitului pe veniturile realizate în România de persoane

juridice nerezidente; organele fiscale au refuzat să țină seama de certificatul

de rezidență fiscală depus ulterior și au considerat în mod greșit că plata

eronată a unui impozit echivalează cu neplata acestuia, calculând debite

suplimentare pentru acest impozit, în cuantum de 275.733,79 RON.

Pentru persoanele

fizice nerezidente, reclamanta a susținut că s-a procedat în același mod ca și

în cazul persoanelor juridice nerezidente, calculându-se debite suplimentare pe

motivul neprezentării certificatului de rezidență fiscală, iar impozitul a fost

virat într-un cont greșit.

Reclamanta a

solicitat restituirea sumelor plătite în plus către bugetul de stat sau

compensarea sumelor plătite în mod eronat cu cele datorate în mod real.

Ulterior, reclamanta

și-a modificat acțiunea, solicitând și anularea Deciziei nr. 430 din 19 decembrie

2008 prin care s-a soluționat contestația administrativă, act emis de Agenția

Națională de Administrare Fiscală după introducerea acțiunii, susținând ambele

decizii atacate nelegale și netemeinice.

Prin Decizia nr.

430/2008, autoritatea pârâtă a dispus următoarele:

- a respins ca

neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere

nr. 313 din 29 iulie 2008 în ce privește impozitul pe profit în suma de

12.615.282 RON și majorările de întârziere în suma de 11.704.299 RON aferente

impozitului pe profit, precum și împotriva sumei de 271.385 RON reprezentând

impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice;

- a admis parțial

contestația și pe cale de consecință a anulat parțial Decizia de impunere nr.

313 din 29 iulie 2008 pentru impozitul pe veniturile persoanelor juridice

nerezidente, în sumă de 18.715 RON, precum și pentru majorările în sumă de

20.279 RON aferente impozitului pe veniturile persoanelor juridice nerezidente;

- a desființat

parțial Decizia de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru majorările în sumă

de 442.683 RON aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți -

persoane fizice și juridice, urmând ca organele de inspecție fiscală să emită

un nou act administrativ fiscal, cu recalcularea majorărilor de întârziere

aferente impozitului pe veniturile nerezidenților, conform considerentelor și

prevederilor legale invocate în prezenta decizie.

- a respins ca

nemotivată contestația formulată împotriva sumei de 41.778 RON reprezentând

impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice și sumei de

290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți -

persoane fizice;

- a transmis

contestația organelor fiscale competente din cadrul Direcției Generale de Administrare

a Marilor Contribuabili referitor la capătul de cerere privind îndreptarea

erorii materiale din documentele de plată a impozitului pe dividende.

În motivarea acestei

decizii, pârâta a reținut următoarele:

Referitor la

impozitul pe profit în suma de 12.615.282 RON și majorările de întârziere în

suma de 11.704.299 RON aferente impozitului pe profit, pârâta a analizat dacă

la stabilirea impozitului pe profit minim, calculat prin aplicarea cotei legale

de 5%, aferent activității de pariuri sportive desfășurată de contribuabil,

baza de calcul o constituie veniturile aferente activității respective, sau

aceste venituri, diminuate cu cheltuielile privind premiile acordate

jucătorilor cu privire la perioada supusă inspecției fiscale: 01 ianuarie 2004

- 31 decembrie 2006.

S-a reținut că

reclamanta a calculat impozitul pe profit minim aferent activității de

organizare a pariurilor sportive, prevăzut de art. 18 din Legea nr. 571/2003,

prin aplicarea cotei legale de 5% asupra diferenței dintre veniturile obținute

din această activitate și cheltuielile privind premiile acordate jucătorilor.

Pentru celelalte activități societatea a calculat impozitul pe profit având în

vedere cheltuielile specifice și cheltuielile comune ale contribuabilului,

determinate pe baza raportului între veniturile din alte activități și cele

obținute din pariuri sportive.

Prin raportul de

inspecție fiscală s-a constatat că impozitul pe profit aferent activității de

pariuri sportive, pentru perioada ianuarie 2004 - decembrie 2006, calculat prin

aplicarea cotei de impozitare prevăzute la art. 17 din Legea nr. 571/2003, este

mai mic decât impozitul pe profit determinat ca și cota de 5% din veniturile

aferente activității de pariuri sportive, iar impozitul pe profit aferent

celorlalte activități trebuia calculat cu luarea în considerare a celorlalte

cheltuieli, proporțional cu veniturile aferente respectivelor activități.

Astfel, s-a constatat determinarea eronată a impozitului pe profit, atât pentru

activitatea de pariuri sportive, cât și pentru celelalte activități, organele

de inspecție fiscală stabilind impozitul pe profit suplimentar în sumă de

12.615.271 RON aferent activității de organizare a pariurilor sportive și în

sumă de 260.877 RON aferent altor activități, această din urmă sumă fiind însușită

de reclamantă.

În continuare, s-a

constatat că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5% prevăzut de

art. 18 din Legea nr. 571/2003 o reprezintă rulajul creditor al contului de

venituri din activitatea de pariuri, fără a fi diminuat cu sumele reprezentând

premiile acordate jucătorilor, așa cum a considerat societatea. Orice diminuare

a rulajului contului de venituri din activitatea de pariuri sportive, cu sume

reprezentând cheltuieli de orice natură, are ca rezultat, potrivit legislației

fiscale, determinarea unui profit impozabil, ceea ce ar contrazice intenția

legiuitorului de a aplica o cotă de 5% asupra veniturilor realizate și nu

asupra unui profit.

Astfel, se rețin ca

întemeiate și conforme prevederilor legale în vigoare, măsurile organelor de

inspecție fiscală de a întregi baza impozabilă la care se aplică procentul de

5% pentru stabilirea impozitului pe profit aferent activității din domeniul în

cauză, cu sumele plătite jucătorilor, în condițiile în care după cum s-a arătat

la prezentarea situației de fapt, aceste organe au constatat că impozitul pe

profit aferent activității de pariuri sportive, calculat prin aplicarea cotei

de impozitare prevăzute la art. 17 din Legea nr. 571/2003 asupra profitului

impozabil, este mai mic decât impozitul pe profit determinat ca și cota de 5%

din veniturile aferente activității de pariuri sportive.

Sumele plătite

jucătorilor sunt încadrate și definite de legislația în vigoare pe perioada

verificată, în categoria cheltuielilor de exploatare aferente activităților de

natura pariurilor sportive, iar un contribuabil nu poate opera în mod arbitrar

cu această categorie de cheltuieli, considerându-le deductibile în cazul

calculării profitului impozabil supus cotei de 25%, respectiv 16%, respectiv

asimilându-le unui venit nerealizat în cazul calculării impozitului pe profit

minim, în cota de 5%.

În acest sens se

reține că încadrarea expresă a acestor sume în categoria cheltuielilor de

exploatare din activitatea în cauză, rezultă din H.G. nr. 251/1999 privind condițiile

de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc.

Pentru activitatea în

cauză, art. 65 din H.G. nr. 251/1999 a prevăzut sintagma de deducere a

premiilor și a altor cheltuieli, recunoscând natura de cost a premiilor, iar în

anexa nr. 11 prevăzând evidențierea distinctă a încasărilor de cheltuieli.

De asemenea,

încasările brute, au fost definite ca reprezentând suma totală încasată înainte

de deducerea premiilor și a altor cheltuieli, noțiunea de încasări brute fiind

sinonimul veniturilor, în sensul art. 18 din Legea nr. 571/2003.

În ceea ce privește

trimiterea făcută de societate la pct. 3 din Precizările nr. 9634 din 16

septembrie 1997 pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr.

14/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997, s-a reținut

că acestea definesc noțiunea de încasări totale ca reprezentând totalul

veniturilor realizate din organizarea jocurilor de noroc, calculate ca

diferență între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc și totalul

premiilor acordate jucătorilor, deci nu se refera la venituri, în sensul de

venituri brute supuse cotei de 5% prevăzute de art. 18 din Legea nr. 571/2003,

ci la încasările nete la care se calculează taxa de 20% pentru toate

categoriile de jocuri de noroc organizate pe teritoriul României.

Prin urmare, prima

instanță a reținut ca legală calcularea impozitului pe profit minim aferent

activității de organizare a pariurilor sportive, prin aplicarea cotei specifice

asupra veniturilor.

Referitor la

impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți.

În ceea ce privește

suma de 18.715 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți -

persoane juridice și majorările de întârziere în suma de 20.279 RON aferente

impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice, pârâta a

analizat aplicabilitatea Convenției de evitare a dublei impuneri încheiate

între România și Luxemburg în cazul veniturilor de natura dividendelor obținute

de o persoană juridică rezidentă în Luxemburg, în anul 2004, în condițiile în

care la dosarul cauzei societatea depune certificatul din care rezultă

rezidența fiscală a persoanei juridice începând cu data de 06 august 2002, în

perioada supusă inspecției fiscale: 01 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2004.

S-a reținut că în

anii 2004 - 2005 și 2006 reclamanta a reținut un impozit în cota de 5% aferent

veniturilor de natura dividendelor plătite firmei M.I. din Luxemburg, cota

conformă prevederilor art. 10 din Legea nr. 85 din 18 octombrie 1994 privind

ratificarea Convenției dintre România și Marele Ducat de Luxemburg pentru

evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la

impozitele pe venit și avere.

În ceea ce privește

anul 2004, prin raportul de inspecție fiscală din 15 iulie 2008, anexat deciziei

de impunere contestate, a fost recalculat impozitul pe veniturile

nerezidenților de natura dividendelor, aferent anului 2004, datorat de firma

M.I. din Luxemburg, prin aplicarea cotei de 15% prevăzută de art. 116 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 571/2003, ca urmare a neprezentării de către plătitorul

veniturilor a certificatului de rezidență fiscală pentru compania

luxemburgheză, în vederea justificării impozitului pe venitul persoanelor

nerezidente datorat pentru dividendele repartizate din profitul net realizat în

anul 2004.

Autoritatea pârâtă a

reținut că reclamanta a prezentat certificatul din care rezulta rezidența

fiscală în Luxemburg a firmei M.I., începând cu 06 august 2002, astfel încât

pentru veniturile din dividende plătite în anul 2004, contestatoarea datorează

impozitul în cota de 5% prevăzut de Legea nr. 85 din 18 octombrie 1994 privind

ratificarea Convenției dintre România și Marele Ducat de Luxemburg pentru

evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la

impozitele pe venit și avere.

Așa fiind, pârâta a

admis contestația pentru acest capăt de cerere și a anulat parțial Decizia de

impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru impozitul pe veniturile persoanelor

juridice nerezidente, în suma de 18.715 RON, precum și pentru majorările în

suma de 20.279 RON aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți -

persoane juridice, în baza principiului accesorium sequitur principale.

Referitor la

impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane juridice în sumă de 271.385

RON aferent anului 2006 pârâta a analizat aplicabilitatea prevederilor privind

scutirea de impozit, după data aderării României la Uniunea europeană, în cazul

veniturilor din dividende obținute în anul 2006 de persoane juridice rezidente

în alte state membre.

Conform Situației

impozitului pe veniturile realizate din România de persoane juridice

nerezidente, pentru dividendele plătite în anul 2006 asociaților - persoane

juridice - M. Kft din Ungaria și M.I. din Luxemburg, a fost stabilit prin

decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților în suma totala de

271.385 RON, iar societatea a susținut nedatorarea acestuia, invocând

prevederile art. 117 lit. h) din Legea nr. 571/2003 referitoare la scutirea de

impozit, după data aderării României la Uniunea europeană, a dividendelor

plătite de o persoană juridică română unei persoane juridice rezidente într-un

alt stat membru.

În condițiile în care

pentru dividendele plătite în anul 2006 nu sunt aplicabile prevederile invocate

de către reclamantă, legiuitorul prevăzând în mod explicit intrarea în vigoare

a acestora după data aderării României la Uniunea europeană, organele de

inspecție fiscală au stabilit în sarcina societății impozitul pe veniturile

nerezidenților aferent dividendelor plătite în anul 2006 persoanelor

nerezidente, astfel că a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată

pentru suma de 271.385 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de

nerezidenți - persoane juridice.

Referitor la suma de

41.778 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți -

persoane juridice și suma de 290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile

obținute de nerezidenți - persoane fizice, pârâta a analizat dacă se datorează

impozit pe veniturile de natura dividendelor obținute de persoanele juridice

nerezidente, în perioada supusa inspecției fiscale: 01 octombrie 2002 - 31

octombrie 2007.

S-a reținut că pentru

dividendele plătite asociaților M. Kft din Ungaria și M.I. din Luxemburg în

perioada 15 aprilie 2005 - 30 ianuarie 2007, societatea nu a reținut impozitul

pe veniturile nerezidenților, ci impozit pe venit, organele de inspecție

stabilind prin decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților -

persoane juridice în suma de 331.878 RON și impozit pe venit în suma de

-368.110 RON (persoane fizice).

Din suma totală de

331.878 RON, suma de 18.715 RON face obiectul capitolului 111.2.1 din prezenta

decizie (fiind admisă contestația pentru acest capăt de cerere și anulată

parțial Decizia de impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru impozitul pe

veniturile persoanelor juridice nerezidente, în suma de 18.715 RON, precum și

pentru majorările în suma de 20.279 RON aferente impozitului pe veniturile

obținute de nerezidenți - persoane juridice, în baza principiului accesorium

sequitur principale), iar suma de 271.385 RON face obiectul capitolului

III.2.2. din prezenta decizie (sumă pentru care a fost respinsă contestația

reclamantei ca urmare a reținerii împrejurării că aceste dividende au fost

plătite în anul 2006, conform celor anterior menționate), astfel ca impozitul

pe veniturile nerezidenților - persoane juridice asupra căreia urmează să se

investească Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în cadrul

prezentului capitol a fost exclusiv suma de 41.778 RON.

În ceea ce privește

dividendele plătite asociatului-persoană fizică creată, societatea nu a reținut

impozitul pe veniturile nerezidenților în cota de 5% în anul 2002 și în cota de

15% în anii 2003 și 2004, ci impozit pe venit, în cota de 5% în anii 2002 și

2003 respectiv în cota de 10% în anul 2004, organele de inspecție stabilind

prin decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane

fizice în suma de 345.535 RON și impozit pe venit în suma de - 229.209 RON.

Față de impozitul pe

veniturile nerezidenților - persoane fizice suplimentar stabilit în sarcina

societății, aceasta menționează că își însușește suma de 54.978 RON, astfel ca

impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane fizice contestat de societate

este în suma de 290.557 RON.

Pentru sumele menționate,

respectiv suma de 41.778 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de

nerezidenți - persoane juridice și suma de 290.557 RON reprezentând impozit pe

veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice organul de soluționare a

respins contestația formulată, ca nemotivată.

Referitor la suma de

232.361 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe

veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice și suma de 210.322 RON

reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute

de nerezidenți - persoane juridice, pârâta a analizat dacă se datorează

majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor

nerezidente, în mod eronat declarat și plătit ca impozit pe veniturile din

dividende, în condițiile în care, prin contestația formulată, societatea

solicita îndreptarea erorii materiale în interiorul termenului de un an

prevăzut de lege.

S-a reținut că,

aferent dividendelor repartizate asociațiilor - persoana fizică croată și M.

Kft din Ungaria și M.I. din Luxemburg, reclamanta în mod eronat a reținut și

declarat, în perioada 01 octombrie 2002 - 31 octombrie 2007, impozitul pe

veniturile din dividende în sumă de 229.209 RON și respectiv 368.110 RON, în

loc de impozit pe veniturile persoanelor nerezidente.

Organele de inspecție

fiscală, prin decizia de impunere contestată, au stabilit în sarcina societății

majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor

nerezidente, fără să țină seama de sumele mai sus menționate, stabilind la capitolul

privind impozitul pe veniturile din dividende - pagina 5 din Decizia de

impunere nr. 313/2008, sumele de - 229.209 RON și -368.110 RON plătite în plus

de societate, menționate cu semnul minus.

Față de majorările de

întârziere în suma de 230.911 RON aferente impozitului pe veniturile

nerezidenților - persoane juridice și majorările de întârziere în suma de

422.397 RON aferente impozitului pe veniturile nerezidenților - persoane

fizice, stabilite prin decizia de impunere, societatea a declarat că își

însușește majorările de întârziere în suma de 310 RON și respectiv 190.036 RON,

contestând diferența în suma de 230.601 RON și respectiv în suma de 232.361

RON, arătând în acest sens că la stabilirea impozitului pe veniturile

nerezidenților - persoane fizice, organele de inspecție fiscală nu au ținut

seama de faptul ca în mod eronat societatea a reținut aceste sume cu titlu de

impozit pe veniturile din dividende, stabilind în mod eronat impozitul pe

veniturile nerezidenților suplimentar și accesoriile aferente, invocând art.

114 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Prin contestație

societatea a solicitat îndreptarea erorii materiale.

S-a reținut faptul că

prin contestația formulată împotriva Deciziei de impunere nr. 313/2008

societatea solicită corectarea erorilor materiale provenind din plata sumelor

cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenților, în contul bugetar

corespunzător impozitului pe veniturile din dividende. Astfel, pentru acest

capăt de cerere, contestația se constituie într-o cerere de îndreptare a

erorilor materiale, astfel cum prevede art. 114 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, mai sus citat.

Din analiza adresei

din 17 noiembrie 2008 transmisă de organele de inspecție fiscală, înregistrată la

pârâtă sub nr. 908767 din 19 noiembrie 2008, se reține că pentru o parte din

plățile eronat efectuate de societate cu titlu de impozit pe venit, respectiv

suma de 26.329 RON - 24 septembrie 2007 și 65.747 RON - 01 decembrie 2007,

societatea a solicitat corectarea erorilor de plată în termenul legal de un an,

aceasta depunând contestația în data de 07 august 2008.

Pentru plățile de mai

sus, din răspunsul organelor de inspecție fiscală nu rezulta majorările de

întârziere calculate în plus.

În aceste condiții a

fost desființată decizia de impunere pentru sumele de 232.361 RON și 210.322

RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile

obținute de nerezidenți persoane fizice și juridice, urmând ca organele de

inspecție fiscală, prin altă echipă să emită un nou act administrativ fiscal,

cu recalcularea majorărilor de întârziere aferente impozitului pe veniturile

nerezidenților, conform considerentelor și prevederilor legale invocate în

prezenta decizie.

Prin Sentința nr.

2814 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia nr. 2576

din 18 mai 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul promovat,

a casat hotărârea primei instanțe și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe, în vederea administrării probei cu expertiză contabilă.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 10248.1/2/2010, iar cu

ocazia rejudecării, prima instanță a încuviințat în cauză, la cererea

reclamantei, efectuarea unei expertize contabile.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fond după

casare, prin Sentința nr. 3175 din 14 mai 2012, a respins excepțiile lipsei

calității procesuale pasive, a inadmisibilității și a lipsei de interes, ca

neîntemeiate.

Totodată, a admis, în

parte, acțiunea completată formulată de reclamantă, a anulat, în parte, Decizia

de impunere nr. 313 din 29 februarie 2008 și Decizia nr. 430 din 19 decembrie

2008 în privința sumelor de 11.490.975 RON (impozit pe profit stabilit

suplimentar pentru activitatea de pariuri sportive) și de 10.662.850 RON,

reprezentând accesorii acestui debit propriu-zis stabilit suplimentar în

sarcina reclamantei, a respins celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate,

obligând pârâta la plata sumei de 20.000 RON (onorariul avocat, expert și taxă

de timbru) proporțional celor stabilite prin prezenta, către reclamantă.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la

excepțiile lipsei calității procesuale pasive, a inadmisibilității și a lipsei

de interes, prima instanță a apreciat că sunt neîntemeiate, având în vedere

faptul că există o identitate între persoanele chemate în judecată ca pârâte și

persoanele emitente ale actelor administrativ-fiscale atacate, precum și

împrejurarea că solicitarea de restituire a sumelor pretins încasate ca

nelegale, respectiv de efectuare a operațiunii de compensare, constituie

apărări împotriva actelor atacate, emise de către pârâți, astfel încât în

situația constatării drept întemeiate a unor astfel de susțineri față de pârâți

ar conduce la anularea actelor emise în privința reclamantei.

De asemenea, a

apreciat că solicitarea reclamantei privind constatarea intervenirii

compensării creanțelor nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, având în vedere că

o asemenea solicitare a fost invocată ca motiv de nelegalitate a actelor

administrativ-fiscale atacate în prezenta cauză, iar nu ca solicitări

distincte, independente de actele atacate, raționamentul fiind identic și în

privința solicitării de restituire a unor sume pretins plătite în plus

pârâților de către reclamantă.

În plus, cu privire

la excepția lipsei de interes invocată cu privire la solicitarea reclamantei de

anulare a punctului 3 din decizia de soluționare a contestației a avut în

vedere împrejurarea că reclamanta are interesul de a critica legalitatea unei

soluții dată de către organul de soluționare a contestației, prin prisma

argumentelor invocate în admiterea acestei contestații.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut, în esență, că cererea reclamantei, astfel cum a fost

completată, este întemeiată, în parte, sub aspectul sumelor de 11.490.975 RON

(impozit pe profit stabilit suplimentar pentru activitatea de pariuri sportive)

și de 10.662.850 RON reprezentând accesorii acestui debit propriu-zis stabilit

suplimentar în sarcina reclamantei, urmând a fi anulată în parte Decizia de

impunere nr. 313 din 29 februarie 2008 și Decizia de soluționare a contestației

fiscale emisă sub nr. 430 din 19 decembrie 2008, sub acest aspect.

Prevederile art. 18

din Legea nr. 571/2003 și pct. 11 din Titlul II al H.G. nr. 44/2004 pentru

aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul

fiscal au fost interpretate și aplicate eronat de către organele fiscale, având

în vedere următoarele:

Potrivit acestor dispoziții

intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal contribuabilii care

desfășoară activități de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte,

discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, încadrați potrivit

dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să organizeze și să conducă

evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și cheltuielile

corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului aferent acestor

activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și administrare și

alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu veniturile

obținute din aceste activități.

În cazul în care

impozitul pe profitul datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din

aceste activități, contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din

aceste venituri. Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent

celorlalte activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din

Codul fiscal. Veniturile care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5%

sunt veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate

cu reglementările contabile.

Prin urmare în

interpretarea sintagmei de "venituri obținute din aceste activități"

se impune concluzia că în mod corect reclamanta a susținut prin contestația

fiscală faptul că din încasările acesteia urmează a fi scăzute cheltuielile

aferente premiilor acordate jucătorilor față de împrejurarea că prin art. 18

din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și H.G. nr. 44/2004 - pct. 11 din

Normele de aplicare, este reglementată modalitatea de stabilire a impozitului

pe profit pentru societățile care au ca obiect de activitate pariuri sportive,

fără însă ca legiuitorul să definească noțiunea de venituri realizate din

aceste activități, semnificativ fiind faptul că această activitate este una

aparte fiind în fapt guvernată de o lege specială, respectiv H.G. nr. 251/1999,

dispoziție care nu a fost abrogată în mod expres.

Deoarece nici Legea

nr. 571/2003 și nici H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare

a Codului fiscal nu conțin precizări cu privire la definirea unor termeni din

cuprinsul lor, în mod întemeiat urmează a se efectua raportarea pentru

verificarea legalității actelor atacate la acte normative emise anterior acestora,

care fac referire la aceeași termeni utilizați în cuprinsul Codului Fiscal și a

Normelor sale de aplicare.

În acest sens, s-a

reținut că prin Precizarea nr. 9634 din 16 septembrie 1997 pentru aplicarea

art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 14/1997, cu privire la rectificarea bugetului de

stat pe anul 1997, însăși Ministerul Finanțelor a reglementat, stabilit și

legiferat înțelesul noțiunii veniturilor realizate din activitățile privind

organizarea jocurilor de noroc.

Prin urmare, prima

instanță a reținut că în ambele acte normative se utilizează aceeași expresie

și anume "venituri realizate" definite de către Ministerul Finanțelor

ca diferență între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc și totalul

premiilor acordate jucătorilor, apreciind astfel ca nefiind posibilă

interpretarea diferită a aceleiași noțiuni care definește o bază de calcul a

unei taxe sau a unui impozit cu privire la același domeniu de activitate, cu

atât mai mult cu cât o interpretare ca aceea a organelor fiscale nu se

regăsește expres formulată nici în Legea nr. 571/2003 și nici în Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate

prin H.G. nr. 44/2004, expertul contabil având aceeași opinie.

În cauză, prima

instanță a avut în vedere și soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție într-o cauză similară.

Cu privire la

cuantumul sumelor stabilite în mod nelegal de către organele fiscale în sarcina

reclamantei, prima instanță a reținut concluziile raportului de expertiză

întregite cu răspunsul comunicat ulterior instanței, cu privire la perioada

care a făcut strict obiectul controlului în această privință.

Referitor la

solicitările reclamantei privind restituirea, îndreptarea erorilor materiale și

respectiv compensarea, ca motive de nelegalitate a sumelor stabilite în mod

suplimentar în sarcina reclamantei, prima instanță a reținut că sunt

neîntemeiate.

Astfel, referitor la

impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane juridice în sumă de 271.385

RON aferent anului 2006, s-a apreciat că în mod corect s-a reținut de către

pârâți faptul că după data aderării României la Uniunea europeană - 01 ianuarie

2007 sunt scutite de impozit pe veniturile nerezidenților, dividendele plătite

de o persoană juridică română unei persoane juridice rezidente într-un alt stat

membru, dacă îndeplinesc condițiile impuse de prevederile legale, împrejurare

care a determinat respingerea ca neîntemeiată a contestației formulată pentru

suma de 271.385 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți

- persoane juridice.

Referitor la suma de

41.778 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți -

persoane juridice și suma de 290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile

obținute de nerezidenți - persoane fizice, prima instanță a reținut că pentru

dividendele plătite asociaților M. Kft din Ungaria și M.I. din Luxemburg în

perioada 15 aprilie 2005 - 30 ianuarie 2007, societatea reclamantă nu a reținut

impozitul pe veniturile nerezidenților, ci impozitul pe venit, organele de

inspecție stabilind prin decizia de impunere impozitul pe veniturile

nerezidenților persoane juridice în suma de 331.878 RON și impozit pe venit în

sumă de -368.110 RON (persoane fizice).

Din suma totală de

331.878 RON, prima instanță a reținut că suma de 18.715 RON a făcut obiectul

capitolului 111.2.1 din decizia de soluționare a contestației (respectiv fiind

admisă contestația pentru acest capăt de cerere și anulată parțial Decizia de

impunere nr. 313 din 29 iulie 2008 pentru impozitul pe veniturile persoanelor

juridice nerezidente, în sumă de 18.715 RON, precum și pentru majorările în

sumă de 20.279 RON aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți -

persoane juridice, în baza principiului accesorium sequitur principale), iar

suma de 271.385 RON a făcut obiectul capitolului III.2.2. din aceeași decizie

(sumă pentru care a fost respinsă conform celor reținute anterior contestației

reclamantei urmare a constatării împrejurării că aceste dividende au fost

plătite în anul 2006), astfel că impozitul pe veniturile nerezidenților -

persoane juridice asupra căreia pârâta Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor s-a pronunțat a fost exclusiv suma de 41.778 RON.

De asemenea, în ceea

ce privește dividendele plătite asociatului - persoană fizică creată, prima

instanță a avut în vedere că reclamanta nu a reținut impozitul pe veniturile

nerezidenților în cota de 5% în anul 2002 și în cota de 15% în anii 2003 și

2004, ci exclusiv impozit pe venit, în cota de 5% în anii 2002 și 2003

respectiv în cota de 10% în anul 2004, organele de inspecție stabilind prin

decizia de impunere impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane fizice în

sumă de 345.535 RON și impozit pe venit în suma de -229.209 RON.

În plus, prima

instanță a reținut, față de impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane

fizice suplimentar stabilit în sarcina societății, că reclamanta își însușește

suma de 54.978 RON, astfel că impozitul pe veniturile nerezidenților - persoane

fizice contestat de societate și analizat în continuare de către pârâtă a fost

suma de 290.557 RON.

Pentru sumele

menționate, respectiv 41.778 (persoane juridice) RON și 290.557 RON (persoane

fizice), organul de soluționare a contestației a reținut că nu s-au prezentat

motive de fond, ci a solicitat luarea în considerare a sumelor achitate

anterior în plus în alt cont decât cel indicat prin decizia de impunere,

apreciind că nu se poate substitui reclamantei în privința motivațiilor

formulate astfel că în mod corect a făcut aplicarea prevederilor legale,

respingând ca nemotivată contestația formulată pentru suma de 41.778 RON,

reprezentând impozit pe veniturile obținute de nerezidenți - persoane juridice

și suma de 290.557 RON reprezentând impozit pe veniturile obținute de

nerezidenți - persoane fizice.

Referitor la suma de

232.361 RON reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe

veniturile obținute de nerezidenți - persoane fizice și suma de 210.322 RON

reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute

de nerezidenți - persoane juridice, asupra datorării majorărilor de întârziere

aferente impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente, în mod eronat

declarat și plătit ca impozit pe veniturile din dividende, în condițiile în

care, prin contestația formulată, societatea solicita îndreptarea erorii

materiale, prima instanță a reținut că aferent dividendelor repartizate

asociaților - persoana fizică creată și M.K. din Ungaria și M.I. din Luxemburg,

reclamanta, în mod eronat a reținut și declarat, în perioada 01 octombrie 2002

- 31 octombrie 2007, impozitul pe veniturile din dividende în suma de 229.209

RON și respectiv 368.110 RON, în loc de impozit pe veniturile persoanelor

nerezidente.

Organele de inspecție

fiscală, prin decizia de impunere contestată, au stabilit în sarcina societății

majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile persoanelor

nerezidente, fără să țină seama de sumele mai sus menționate, stabilind la

capitolul privind impozitul pe veniturile din dividende - pagina 5 din Decizia

de impunere nr. 313/2008, sumele de - 229.209 RON și -368.110 RON plătite în

plus de societate, menționate cu semnul minus, sume în raport de care prin

prezenta acțiune reclamanta a solicitat fie restituirea, fie îndreptarea

erorilor materiale, fie constatarea intervenirii operațiunii de compensare de

drept.

Față de majorările de

întârziere în suma de 230.911 RON aferente impozitului pe veniturile

nerezidenților - persoane juridice și majorările de întârziere în suma de

422.397 RON aferente impozitului pe veniturile nerezidenților - persoane fizice,

stabilite prin decizia de impunere, societatea a declarat că își însușește

majorările de întârziere în suma de 310 RON și respectiv 190.036 RON,

contestând exclusiv diferența în sumă de 230.601 RON și respectiv în sumă de

232.361 RON. În acest sens, la stabilirea impozitului pe veniturile

nerezidenților - persoane fizice, organele de inspecție fiscală nu au ținut

seama de faptul că în mod eronat societatea a reținut aceste sume cu titlu de

impozit pe veniturile din dividende, stabilind în mod eronat impozitul pe

veniturile nerezidenților suplimentar și accesoriile aferente.

Prima instanță a

reținut că societatea reclamantă a solicitat corectarea erorilor materiale

provenind din plata sumelor cu titlu de impozit pe veniturile nerezidenților,

în contul bugetar corespunzător impozitului pe veniturile din dividende, cerere

care a fost calificată în mod corect drept o cerere de îndreptare a erorilor

materiale, conform art. 114 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală. A fost desființată, în mod corect, decizia de impunere

pentru sumele de 232.361 RON și 210.322 RON, reprezentând majorări de

întârziere aferente impozitului pe veniturile obținute de nerezidenți persoane

fizice și juridice, urmând ca organele de inspecție fiscală, prin altă echipă

să emită un nou act administrativ fiscal, cu recalcularea majorărilor de

întârziere aferente impozitului pe veniturile nerezidenților, conform acestor

considerente și a prevederilor legale.

Prima instanță a

reținut că reclamanta nu s-a adresat organelor fiscale fie în vederea

restituirii sumelor constatate a fi plătite în mod eronat în alte conturi decât

acelea indicate prin decizia de impunere, fie a compensării între aceste din

urmă sume și debitele constatate a fi datorate prin aceeași decizie de

impunere, astfel încât să dea posibilitatea organului fiscal să analizeze

pretențiile acesteia iar soluția dată acestor cereri să poate fi eventual

ulterior cenzurată pe calea contenciosului administrativ-fiscal, prin urmare

refuzul organelor fiscale de a statua asupra cererilor de restituire,

compensare sau îndreptare a erorilor materiale nu poate fi considerat drept

unul nejustificat și exprimat cu exces de putere.

Pe de altă parte,

faptul că ulterior organele fiscale vor reține eventual că astfel de sume sunt

într-adevăr datorate reclamantei, ca plătite în afara dispozițiilor legale

privind stabilirea impozitului pe venit, nu poate afecta legalitatea stabilirii

sumelor criticate în această materie și reținute a fi datorate de către

reclamantă, ci exclusiv asupra exigibilității acestora.

De asemenea, ulterior

emiterii titlului de creanță, compensarea are rolul de a stinge în mod reciproc

până la concurența celei mai mici, a creanțelor astfel calculate și reținute în

sarcina, respectiv, beneficiul fiecăreia dintre părți, nefiind încălcat

principiul reglementat de art. 7 din O.G. nr. 92/2003, aplicabil în prezenta

cauză la momentul scadenței titlului de creanță, conform dispozițiilor art. 136

alin. (1) și art. 141 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 care, coroborate, conduc

la înlăturarea celorlalte cereri din acțiunea completată ulterior, acestea

fiind neîntemeiate.

exercitată

Împotriva Sentinței

nr. 3175 din 14 mai 2012 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs Agenția Națională de Administrare

Fiscală, considerând-o netemeinică și nelegală și invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se arată că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a legii,

respectiv a dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003, pct. 11 din H.G. nr.

44/2004, art. 66 din H.G. nr. 251/1999.

În esență, se susține

că în cazul aplicării cotei de 5% din veniturile aferente activității de

pariuri sportive, se impunea a fi avut în vedere faptul că prin venituri se

înțelege suma totală încasată înainte de deducerea premiilor și a celorlalte

cheltuieli, astfel cum prevăd dispozițiile art. 66 din H.G. nr. 251/1999.

În situația în care

din baza de impozitare pentru aplicarea impozitului pe venit de 5% s-ar deduce

premiile acordate jucătorilor, societatea nu s-ar mai afla niciodată în

situația în care să aplice impozitul pe venit de 5%.

Referitor la soluția

care vizează cheltuielile de judecată, se susține că în mod greșit instituția

pârâtă a fost obligată la plata acestora, întrucât nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea nefiind irevocabilă.

Intimata-reclamantă a

formulat întâmpinare și concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate

și combătând criticile recurentei.

În esență, se

menționează că probele administrate în cauză, inclusiv concluziile expertizei

contabile judiciare contrazic în totalitate susținerile recurentei, fiind în

sensul că baza de impozitare trebuie calculată ca diferență dintre veniturile

încasate de la jucători și premiile acordate acestora, conform Precizărilor nr.

9634 din 16 septembrie 1997 pentru aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din

O.G. nr. 13/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997.

Se invocă în apărare

și jurisprudența transpusă în Sentința civilă nr. 1950/2005, într-o speță

asemănătoare, în Dosarul nr. 416/2005, înregistrat pe rolul Curții de Apel

București, irevocabilă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție,

despre care se arată că întărește aserțiunile reclamantei în ceea ce privește

stabilirea bazei de impozitare pentru calculul impozitului pe venit în cotă de

5% și infirmă susținerea eronată a organelor fiscale în sensul că premiile

acordate clienților reprezintă o cheltuială de exploatare care se include în

baza de impozitare.

Cu privire la

criticile referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată, acestea sunt

apreciate ca nefondate, întrucât în cauză există culpa procesuală a

recurentei-pârâte.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a

fi expuse în continuare.

Problema de drept

care se impune a fi rezolvată în cauza de față vizează modul de calcul al bazei

de impozitare în cazul activităților de pariuri sportive, în ceea ce privește

"impozitul de 5% aplicat asupra acestor venituri realizate" pentru

determinarea impozitului pe profit impus de dispozițiile art. 18 din Legea nr.

571/2003, care prevăd următoarele: "contribuabilii care desfășoară

activități de natura (...), cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv

persoanele juridice care realizează aceste venituri în baza unui contract de

asociere și la care impozitul pe profit datorat pentru activitățile prevăzute

în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective, sunt obligați

la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri realizate".

Pe de o parte,

autoritatea recurentă susține că impozitul pe venit în cuantum de 5% se

calculează prin aplicarea acestei cote asupra veniturilor totale obținute din

activitatea de pariuri sportive, fără a scădea premiile acordate.

Pe de altă parte,

intimata-reclamantă susține că premiile acordate jucătorilor nu trebuie incluse

în baza de impozitare, așa cum vădit greșit au procedat organele fiscale.

Din cuprinsul

Deciziei nr. 430 din 19 decembrie 2008, contestată în cauză, rezultă că

perioada supusă inspecției fiscale, în ceea ce privește impozitul pe profit

prevăzut de art. 18 din Legea nr. 571/2003 prin aplicarea cotei de 5% asupra

veniturilor, este 1 ianuarie 2004 - 31 decembrie 2006.

Pentru rezolvarea

problemei de drept menționate se impune a se stabili ce se înțelege prin

noțiunea de "venituri" obținute din activitatea de pariuri sportive,

cum este cazul reclamantei, în raport de dispozițiile legale incidente

perioadei supusă controlului.

Potrivit pct. 11 din

H.G. nr. 44/2004 - Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind

Codul fiscal: "Intră sub incidența prevederilor art. 18 din Codul fiscal

contribuabilii care desfășoară activități de natura barurilor de noapte,

cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive,

încadrați potrivit dispozițiilor legale în vigoare; aceștia trebuie să

organizeze și să conducă evidența contabilă pentru a se cunoaște veniturile și

cheltuielile corespunzătoare acestor activități. La determinarea profitului

aferent acestor activități se iau în calcul și cheltuielile de conducere și

administrare și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, proporțional cu

veniturile obținute din aceste activități. În cazul în care impozitul pe profitul

datorat este mai mic decât 5% din veniturile obținute din aceste activități,

contribuabilul este obligat la plata unui impozit de 5% din aceste venituri.

Acesta se adaugă la valoarea impozitului pe profit aferent celorlalte

activități, impozit calculat potrivit prevederilor titlului II din Codul

fiscal. Veniturile, care se iau în calcul pentru aplicarea cotei de 5% sunt

veniturile aferente activităților respective, înregistrate în conformitate cu

reglementările contabile".

Din cuprinsul

dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 571/2003 menționat, cât și al dispozițiilor

expuse mai sus, rezultă că în ceea ce privește impozitul pe profit și implicit

impozitul de 5% din venituri datorat de contribuabilii ce desfășoară activități

de pariuri sportive, sunt incidente aceste prevederi legale speciale.

De asemenea, rezultă

din aceste dispoziții că baza de impozitare la care se aplică procentul de 5%

prevăzut de art. 18 din Legea nr. 571/2003 o reprezintă rulajul creditor al

contului de venituri din activitatea de pariuri, fără a fi diminuat cu sumele

reprezentând premiile acordate jucătorilor.

În altă ordine,

conform art. 66 din H.G. nr. 251/1999, privind condițiile de autorizare,

organizare și exploatare a jocurilor de noroc, "prin încasări brute se

înțelege suma totală înainte de deducerea premiilor și altor cheltuieli".

Aceste dispoziții

vizează și pariurile sportive, activitate desfășurată de societatea reclamantă

și care, potrivit art. 65 din H.G. nr. 251/1999, se supune autorizării în

condițiile acestei hotărâri.

De asemenea, pentru

activitatea în cauză, art. 65 menționat a prevăzut sintagma "deducere a

premiilor și a altor cheltuieli", recunoscând natura de cost a premiilor,

iar în Anexa nr. 11 a prevăzut evidențierea distinctă a încasărilor de cheltuieli.

Astfel, aceste

dispoziții conduc la concluzia că referitor la activitatea de pariuri sportive

pentru perioada verificată, legiuitorul a avut în vedere noțiunea de

"încasări brute" sinonimă celei de "venituri brute", supuse

cotei de 5% prevăzută de art. 18 din Legea nr. 571/2003.

Trimiterile făcute de

societatea reclamantă la Precizarea nr. 9634/1997 pentru aplicarea prevederilor

art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 14/1997 cu privire la rectificarea bugetului de

stat pe anul 1997, nu pot fi reținute ca întemeiate în ceea ce privește

stabilirea corectă/legală a noțiunii de venituri.

Este adevărat că

potrivit art. 3 alin. (3) menționat, prin "încasări totale se înțelege

totalul veniturilor realizate din organizarea jocurilor de noroc, calculate ca

diferență între totalul rulajului încasărilor pentru fiecare joc și totalul

premiilor acordate jucătorilor, în limitele prevăzute de lege".

Însă, dispozițiile

din O.G. nr. 14/1997 se referă la o taxă ce constituie venit la bugetul de stat

cu influență asupra rectificării bugetului de stat pe a