ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7233/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1075 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâta B.C. prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei in Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005. Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului rămân, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

Art. 2 alin. (3) din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că „exercitarea acestor drepturi ( care compun libertatea de circulație) nu pot face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora”. Limitările acestor drepturi trebuie deci să fie protejate de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, necesitate ce trebuie analizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor individului și mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Tribunalul a apreciat că raportul de proporționalitate între interesul general al societății și interesul particular al persoanei supuse acestei măsuri de limitare nu a fost respectat, justul echilibru fiind rupt; măsura a fost luată pentru nerespectarea condițiilor legale de intrare și ședere.

Prin decizia civilă nr. 890 din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte – Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru următoarele motive: După data de 1 ianuarie 2007 când România a devenit membră a Uniunii Europene, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acesteia.

Potrivit normelor comunitare, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, situația în speță neîncadrându-se in aceste cazuri de excepție. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă. În motivarea cererii, recurenta arată că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 26 februarie 2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, pentru ședere ilegală. În conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, condiția necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastă are încheiat acord de readmisie, care nu poate fi cenzurată.

Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de lege. Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin. Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Astfel, măsura returnării dispusă de autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene și este suficientă, fără nicio altă formalitate. Sesizarea formulată de reclamantă îndeplinește cerințele art. 2 paragraful 3 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului. Intimata nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Tribunalul a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce privește motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel intern.

Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri. Contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a pârât ei nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera circulație în acest stat al Uniunii Europene. Deși potrivit art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație a respectivului cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni Directivei 2004/38/CE care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Belgia, luată în baza acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin ce ar amenința conduita pârâtului una din valorile mai sus menționate. Devenind membră a Uniunii Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe, din moment ce au fost chemate să soluționeze un litigiu purtat între stat – printr-o direcție a Ministerului Administrației și Internelor – și un particular.

Având în vedere deopotrivă prevederile Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru neîndeplinirea formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea din țară nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acesteia; ingerința nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situația pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertății de circulație a persoanelor. Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 890 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iulie 2009.