ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7233/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1075 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă,

s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâta B.C. prin care s-a solicitat

restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtei in Belgia pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005.

Pentru a dispune în acest

sens, instanța a avut în vedere următoarele motive:

Dreptul la liberă circulație

este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului rămân, precum și a

tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel

parte din dreptul intern.

Art. 2 alin. (3) din

Protocolul adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că „exercitarea acestor drepturi ( care compun

libertatea de circulație) nu pot face obiectul altor restrângeri decât acelea

care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică,

pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice,

prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru

protejarea drepturilor și libertăților altora”.

Limitările acestor drepturi

trebuie deci să fie protejate de lege, să urmărească un scop legitim și să fie

necesare într-o societate democratică, necesitate ce trebuie analizată prin

prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei

limitări a drepturilor individului și mijloacele folosite pentru realizarea

lui.

Tribunalul a apreciat că raportul

de proporționalitate între interesul general al societății și interesul

particular al persoanei supuse acestei măsuri de limitare nu a fost respectat,

justul echilibru fiind rupt; măsura a fost luată pentru nerespectarea

condițiilor legale de intrare și ședere.

Prin decizia civilă nr. 890

din 26 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte

– Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru următoarele motive:

După data de 1 ianuarie 2007

când România a devenit membră a Uniunii Europene, dreptul la liberă circulație

și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiei acestora a fost reglementat de Directiva nr. 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, conform căreia

cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și

individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub

rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate

în scopul aplicării acesteia.

Potrivit normelor

comunitare, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere

a cetățenilor Uniunii, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine

publică, siguranță publică sau sănătate publică, situația în speță neîncadrându-se

in aceste cazuri de excepție.

Împotriva deciziei de apel a

formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă.

În motivarea cererii,

recurenta arată că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 26 februarie

2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

pentru ședere ilegală.

În conformitate cu

prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005,

condiția necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului

la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român

dintr-un stat cu care țara noastă are încheiat acord de readmisie, care nu

poate fi cenzurată.

Legiuitorul constituant a

stipulat că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să

se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de

lege.

Or, aceste reguli, sunt

strict stabilite în Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25 din

Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc

prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în

străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp,

trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor

Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație,

care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută

printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Astfel, măsura returnării

dispusă de autoritățile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură

să facă dovada că acesta nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii

Europene și este suficientă, fără nicio altă formalitate.

Sesizarea formulată de

reclamantă îndeplinește cerințele art. 2 paragraful 3 din Protocolul adițional

nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale

Omului.

Intimata nu a depus la dosar

întâmpinare.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru următoarele considerente:

Tribunalul a reținut că

dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea

națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și

că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce

privește motivele și condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este

prevalent în raport cu cel intern.

Curtea de apel a constatat,

de asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar că în cauză

nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri.

Contrar susținerilor

recurentei, simpla returnare a pârât ei nu poate să constituie un temei

suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acesteia la libera

circulație în acest stat al Uniunii Europene.

Deși potrivit art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005 returnarea cetățeanului român dintr-un alt stat apare ca

fiind o condiție suficientă pentru restrângerea dreptului la liberă circulație

a respectivului cetățean, o asemenea aplicare a normei interne ar contraveni

Directivei 2004/38/CE care prevede că o astfel de măsură se poate lua numai

pentru motive de ordine publică, de securitate publică sau de sănătate publică.

Or, în speță, chiar dacă

instanța nu poate cenzura măsura returnării pârâtului din Belgia, luată în baza

acordului de readmisie, nu poate nici să restrângă dreptul pârâtului la liberă

circulație pe viitor, câtă vreme reclamanta nu a învederat și nu a dovedit prin

ce ar amenința conduita pârâtului una din valorile mai sus menționate.

Devenind membră a Uniunii

Europene, România este obligată să respecte prevederile dreptului comunitar,

aplicabil ca ordine juridică integrată în ordinea de drept a statelor membre

ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă

circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și

membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a

comunităților europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului

European și a Consiliului, care în speță a fost corect aplicată de instanțe,

din moment ce au fost chemate să soluționeze un litigiu purtat între stat – printr-o

direcție a Ministerului Administrației și Internelor – și un particular.

Având în vedere deopotrivă

prevederile Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru

neîndeplinirea formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea din țară

nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe

atât de semnificative în libertatea de circulație a acesteia; ingerința nu

poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu

scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situația pârâtului nu se încadrează în

niciunul din cazurile care permit restrângerea libertății de circulație a

persoanelor.

Cum reclamanta nu a fost în

măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față

de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor

și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 890 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 iulie 2009.