ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6138/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a V-a

civilă, prin sentința nr. 1008 din 16 august 2007, a respins ca neîntemeiată

cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, de restrângere

a exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia, pentru o perioadă de

cel mult 3 ani a pârâtului T.C.

În motivarea hotărârii, se arată că

limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români, în

teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007,

poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori

sănătate publică, măsură ce trebuie luată numai cu respectarea principiului

proporționalității, trebuind să aibă la bază exclusiv comportamentul persoanei

în cauză. Acest comportament trebuie să reprezinte o amenințare reală, actuală

și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, investită cu soluționarea

apelului declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței arătate,

prin decizia nr. 4/A din 9 ianuarie 2008, a respins calea de atac ca nefondată,

pentru considerentele ce urmează:

În speța de față, se pune problema

interpretării și aplicării dispozițiilor legale, referitoare la exercitarea

unui drept fundamental al cetățeanului și anume, dreptul la libera circulație.

Analizând dispozițiile legale

incidente în cauză, Curtea a Constatat că norma internă, art. 38 și art. 39 din

Legea nr. 248/2005, prevede o categorie mai largă de situații posibile, când se

poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă circulație,

în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară,

art. 27 din Directiva 2004/38/CE și astfel, norma internă este parțial

incompatibilă cu norma comunitară.

Potrivit art. 27 din Directivă,

situațiile în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă

circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică. Din actele

dosarului, nu rezultă ca vreuna din aceste condiții să fi fost îndeplinite.

Împotriva deciziei a declarat recurs

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală de

Pașapoarte, criticând decizia pentru nelegalitate din perspectiva dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:

Potrivit Protocolului adițional nr.

4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale, dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este

garantat, însă, el poate fi limitat ori de câte ori se referă la existența unui

scop legitim pe care să-l urmărească privind securitatea națională, siguranța

publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale și protecția

drepturilor și libertăților altora.

Dispozițiile din legea internă,

respectiv art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, nu au aplicabilitate

temporară, nu au fost modificate, caracterul proporțional al măsurii rezultând

din scopul urmărit de lege și acela de a conștientiza pârâtul pentru

respectarea condițiilor legale de ședere pe teritoriul unor state străine.

Analizând decizia prin prisma

criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a dispozițiilor legale

aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Intimatul a fost returnat din Belgia

la 10 mai 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această

țară, ratificat prin H.G. 825/1995.

Reclamantul a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în statele Uniunii

Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Într-adevăr, libertatea circulației

cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu

respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin.

(1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE

prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 290

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr.

260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Pe de altă parte, sintagma „am fost

înapoiat de către organele de poliție pe motiv de ședere ilegală” din înscrisul

tipizat completat de către pârât, a fost anihilată prin precizarea făcută

ulterior în sensul că a ieșit legal din țară la 6 mai 2007. Or, în afara

acestei mențiuni cuprinse într-un înscris cu un conținut predeterminat, nu s-a

probat că la 10 mai 2007, doar la patru zile de la ieșirea din țară, intimatul

stătea ilegal în Belgia.

Întrucât reclamantul nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute de Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce precede, Înalta

Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost

respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală

de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 4A din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie

2008.