ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6626/2008

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 129 de la 22 ianuarie 2008, a respins ca nefondată

cererea formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția

Generală de Pașapoarte de restrângere a exercitării dreptului la liberă

circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului B.F.

În motivarea hotărârii se arată că

instanța în raport de normele juridice interne și comunitare are de analizat

compatibilitatea normei interne cu cea comunitară, identificarea normei

juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la liberă

circulație și aplicarea normei juridice la situația de fapt.

Normele comunitare conțin doar trei

situații prevăzute limitativ în care statul ar putea restrânge libertatea de

circulație: afectarea ordinii public, siguranței publice sau sănătății publice.

Legea internă prevede situația în care, cetățeanul român a fost returnat în

baza unui Acord de readmisie fără nicio altă distincție. Arată instanța că, în

baza principiului supremației dreptului comunitar va face aplicarea efectului

direct al Directivei nr. 2004/38/CE privind dreptul la libera circulație și

ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor acestora, întrucât norma internă art. 38 și art. 39 din Legea nr.

248/2005 prevede o categorie mai largă de situații în care să se dispună

restrângerea dreptului la liberă circulație.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 154 din 3 martie 2008, a respins ca nefondat

apelul declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei

Administrative, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței arătate,

pentru considerentele ce urmează:

După aderarea României la Uniunea

europeană la 1 ianuarie 2007, pârâtul B.F. se bucură de statutul de cetățean al

Uniunii în baza art. 17 din Tratat și, de la acea dată, beneficiază de

drepturile conferite de acest statut, inclusiv împotriva statului membru de

origine, respectiv România.

Legea română aplicabilă în speță,

nr. 248/2005, la art. 3 stabilește că limitarea exercitării dreptului

cetățenilor români la liberă circulație în străinătate se poate face numai

temporar, în cazurile și în condițiile prevăzute în lege și constă în

suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept.

Regulile naționale menționate

trebuie apreciate în lumina art. 4 din Directiva 2004/38/CE.

Față de dispozițiile din dreptul

comunitar, Curtea a constatat că limitarea care poate fi impusă asupra

pârâtului de a părăsi statul al cărui național este pentru a intra pe

teritoriul altui stat membru, constituie un obstacol în ceea ce privește

dreptul de a se deplasa liber, prevăzut de art. 18 din Tratat. Dreptul de a se

deplasa liber în cadrul teritoriilor statelor membre, garantat de art. 18 din

Tratat, ar fi lipsit de conținut dacă statul membru de origine ar putea, fără o

justificare temeinică, să interzică propriilor naționali să părăsească

teritoriul său pentru a intra pe teritoriul altui stat membru.

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Direcția Generală

de Pașapoarte, criticând hotărârea pentru nelegalitate din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru considerentele ce urmează:

Măsura dispusă prin art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, se circumscrie situațiilor expres și limitativ

prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale

și a ordinii publice.

Astfel, nu se poate susține că

măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a

persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui Acord de

readmisie încheiat între România și acel stat, încalcă prevederile din

Constituție sau alte instrumente juridice internaționale, referitoare la

dreptul la libera circulație.

Legislația comunitară prevede faptul

că oricine poate să circule pe teritoriul Uniunii, respectând scopul de a-și

căuta un loc de muncă și de a munci, cu respectarea art. 5, art. 7 și art. 8

din Directiva 2004/38/CE.

Obligația respectării directivei

revine statului membru gazdă, prin legislația internă, și resortisantului când

acesta se află într-una din situațiile arătate. Astfel, motivarea instanței că

statul român ar trebuie să respecte directiva nu sunt incidente prezentei

cauze, aceasta fiind transpusă în legislația românească prin Legea nr.

102/2005.

Analizând decizia prin prisma

criticilor formulate, a probatoriilor administrate și a textelor de lege

incidente în cauză, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce succed:

Reclamantul a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în Italia, în temeiul

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege,

în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia

a fost returnată persoana, de către tribunal în a cărui rază teritorială se

află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în

străinătate, de către Tribunalul București.

Într-adevăr, astfel cum se susține,

libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se

desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite

art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește

că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să

se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la liberă circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

În legislația primară, art. 18.1 TCE

prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui

liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor

prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 290

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE,

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr.

L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor

statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de

ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind

libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale

Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr.

260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea

Europeană (art. 35) a fost transpusă parțial Directiva Consiliului nr.

38/2004/CE.

Drept urmare, normele din

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamantul nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute de Directivă, instanțele de fond au pronunțat hotărâri legale, date

cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce precede, Înalta Curte

a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins

cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 154 din 3 martie 2008 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie

2008.