ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2800/2009

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de fată, a reținut

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la 23

iunie 2008 reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului

la libera circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult

3 ani a pârâtului C.P.

în motivarea cererii

s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia în

baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară,

ratificat prin H.G. nr. 825/1995, pentru ședere ilegală.

Prin

sentința civilă nr. 849 din 14 iulie 2008 Tribunalul Galați, secția

civilă, a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, după mai multe

considerații de ordin teoretic, faptul că nu sunt incidente în cauză

motivele de ordine publică, siguranța publică sau sănătatea publică pentru a se

restricționa

de către statele membre libertatea de circulație și de

ședere a cetățenilor

Uniunii și a membrilor

lor de familie, indiferent de naționalitate.

Apelul declarat de

Direcția Generală de Pașapoarte București din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative a fost respins ca nefondat

prin

decizia civilă nr. 145 A din 10 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel

Galați, secția civilă.

În considerentele

hotărârii sale instanța de apel a arătat că norma comunitară înscrisă în art.

27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ trei situații în care

statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor.

În aceste

condiții, norma internă prevede o categorie mai largă de

situații posibile când poate dispune restrângerea

dreptului cetățeanului român

la

libera sa circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute

de

norma comunitară. Norma internă este parțial incompatibilă cu norma

comunitară.

Reclamanta nu a făcut

dovada că pârâtul s-ar afla într-una din acele situații ce ar impune

restricționarea dreptului la liberă circulație în spațiul Uniunii Europene.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei

Administrative critica, motivată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., vizând

următoarele aspecte:

Chiar și în

condițiile actuale în care România este stat membru al

Uniunii Europene, cetățenii români, dobândind statutul de cetățeni ai

Uniunii

Europene, trebuie să-și

exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din aceasta în acord cu

legislația actuală și a obligațiilor asumate de românia în

calitate de

stat membru al Uniunii Europene.

Returnarea unui

cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii

Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a

încălcat

ordinea juridică interioară

a respectivului stat membru din Uniunea Europeană

de către cetățeanul

român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia

că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii

de returnare.

Chiar dacă art. 40 al Directivei 2004/3 8/CE prevede transpunerea în

legislația internă, directiva nu face parte

de drept din legislația internă, ci impune statelor membre o obligație de

rezultat și lasă autorităților naționale

competențele

legate de forma și mijloacele utilizate în acest scop.

Obligația statului

român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul

la liberă circulație al respectivului cetățean

român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.

Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la

liberă

circulație se stabilesc

prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului

instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot

circula în

străinătate.

Analizând

hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele

de recurs și în raport

de dovezile administrate în primă instanță, înalta Curte a

apreciat că recursul nu

este întemeiat pentru următoarele considerente:

Reclamanta

a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la

libera circulație în Franța în temeiul art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind

regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform

art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a)

măsura se dispune, la solicitarea Direcției

Generale de Pașapoarte, cu privire

la

statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul

în a

cărui rază teritorială se află

domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are

domiciliul în

străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea

acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa

unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate

fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate

în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută,

ea

trebuind

să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care

trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare

dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea

exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație,

ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează

de drept.

În

legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii

are dreptul de a circula și de a locui liber pe

teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de

tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația

secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind

libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de

familie

ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a

Regulamentului

(CEE) nr. 1.612/68 și de

abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE,

72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și

93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30

aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la

liberă

circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate

publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul

României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și Spațiului Economic

European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data

aderării României la Uniunea Europeană (art.

35) a fost transpusă Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE.

Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu

prioritate în raport cu normele de drept

intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența

vreunuia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele de fond

au pronunțat hotărâri legale, date cu

aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite

cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința

păstrării hotărârii atacate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva

deciziei civile nr. nr.

145 A din 10 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 martie 2009.