ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 653/2010

Deliberând

asupra recursului civil de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17

februarie 2009 pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, reclamanta D.G.P.

din M.A.I. a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație

în Belgia, pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului P.C.

În motivarea cererii s-a arătat că la 18

august 2008 pârâtul a fost returnat din Belgia, în baza Acordului de readmisie

încheiat între România și Belgia, ratificat prin H.G. nr. 825/1995, potrivit

căruia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la

cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care

nu mai îndeplinește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante

solicitante.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art.

5, 38 și 39 din Legea nr. 248/2005 potrivit cărora, în opinia reclamantei, se

poate dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în

baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Prin sentința civilă nr. 522 din 24 martie

2009,

Tribunalul

Galați, secția civilă,

a

respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut

că potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European,

statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, această normă fiind prioritară față de reglementarea internă,

respectiv art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.

Apelul declarat de reclamanta D.G.P. a fost

respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 206/A

pronunțată la data de 17 iunie 2009.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut că dreptul la libera circulație trebuie analizat prin prisma normei

comunitare în materie, care prevede în mod limitativ 3 situații în care statul

ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, respectiv afectarea

ordinii publice, a sănătății publice sau a siguranței naționale.

Prin documentul trimis Comisiei Europene în

decembrie 2000, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar ce are la

bază prevederile Tratatelor constitutive care guvernează libertatea de circulație

a persoanelor, precum și faptul că instanța națională are obligația să aplice

dreptul comunitar și să-i asigure efectul deplin.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta D.G.P., criticând-o ca fiind nelegală

deoarece, chiar și în condițiile în care România a devenit membru al U.E.,

cetățenii români trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile în

acord cu legislația internă și cu obligațiile asumate de România în calitate de

stat membru al U.E.

Se mai susține că nu

există nici un impediment legal pentru neaplicarea art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005

începând cu 1 ianuarie 2007, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 38 lit. a)

au fost declarate în acord cu Constituția României prin Decizia nr. 685 din 11

septembrie 2007 a Curții Constituționale.

Returnarea unui

cetățean român dintr-un stat membru U.E. și readmisia acestuia în țară în baza

unui Acord de readmisie se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică

interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se

solicită returnarea, iar din documentele întocmite de autoritățile din Belgia

cu privire la pârât rezultă că acesta „(…) s-a făcut vinovat de delict de furt,

existând riscul de o nouă atentare la adresa ordinii publice”.

Analizând recursul în

limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins ca

atare, pentru următoarele considerente:

Art. 38 din Legea nr.

248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate

este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit

căruia prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum și celelalte

reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de

dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare,

iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a

obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor

art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană,

statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea

dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au

generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere, legislația

comunitară este de imediată aplicare.

De aceea, legea

română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la

liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale U.E. este garantat de art. 18

din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr. 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ

este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile

admiterii în U.E. și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației

europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut,

însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății

de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie

poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau

sănătate publică. În alin. 2, textul prevede că măsurile luate trebuie să

respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe

comportamentul persoanei în cauză.

Prin urmare, deși

calitatea de membru al U.E. nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea exercitării

dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27

din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie

interpretate în acord cu legislația comunitară.

În cauză, așa cum

corect s-a reținut prin hotărârile pronunțate, nu s-a dovedit că sunt

îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă, procesul - verbal întocmit de

organele de poliție la data de 18 august 2008 pe Aeroportul Henri Coandă (fila 3,

dosar fond) și ordinul de părăsire a teritoriului cu decizie de returnare la

frontieră și decizie de privare de libertate în acest sens din 13 august 2008,

depus la dosar, din care rezultă că pârâtul a fost reținut și returnat de

poliția belgiană pentru că s-ar fi făcut vinovat de delict de furt,

nejustificând luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

Nu s-a făcut nici o

dovadă că pârâtul a comis o asemenea faptă sau că a fost judecat și condamnat

pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, iar în declarația dată la 18 august

2008, la momentul revenirii în țară, pârâtul a arătat că la data de 11 august

2008 a intrat legal pe teritoriul Belgiei și și-a căutat de muncă în orașul

Bruxelles, iar a treia zi a fost reținut de autoritățile belgiene și condus

într-un centru de detenție, fără însă a fi judecat sau condamnat.

Întrucât recurenta - reclamantă

nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ.,

incidența

vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au

pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legale incidente în materie.

În raport de aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat de reclamanta D.G.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta D.G.P. din M.A.I. împotriva Deciziei nr. 206/A din 17

iunie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședința publică, astăzi 4 februarie 2010.