ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8480/2009

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la data de 7 octombrie 2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea dreptului la liberă circulație în Belgia față de pârâtul G.T.M., pentru o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, din decizia de returnare rezultând că acesta s-a făcut vinovat de flagrant delict de furt. S-a mai arătat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care astfel fac parte din dreptul intern.

S-au invocat dispozițiile art. 5 și art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, precum și prevederile art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la C.E.D.O. Prin sentința civilă nr. 1380 din 3 noiembrie 2008,Tribunalul Galați, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, ci art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care stabilește expres și limitativ doar trei cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv, afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, arătând că măsura restrângerii se justifică, în cazul de față, pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

A mai arătat că măsura prevăzută de art. 38 lit. a) se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv, apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern cât și pe plan extern. Prin decizia civilă nr. 74/A din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând că problema care se pune în speță este aceea a interpretării priorității normelor aplicabile, atunci când există concurs între norma internă și cea comunitară. Instanța de apel a arătat că, în conformitate cu dispozițiile constituționale, normele comunitare se aplică cu prioritate, astfel încât luarea unei asemenea măsuri restrictive se va raporta la art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Din această perspectivă, condițiile restrângerii libertății de circulație nu sunt îndeplinite în cauză, astfel încât hotărârea primei instanțe este conformă legii. Împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a formulat recurs reclamanta, apreciind că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. Î n susținerea recursului, a arătat că returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru UE, în baza unui Acord de readmisie, presupune că s-a încălcat ordinea juridică internă a acelui stat și chiar dacă acordurile de readmisie nu prevăd, pentru statul român, o obligație ulterioară de restrângere a dreptului la liberă circulație, aceasta este reglementată de Legea nr. 248/2005, care constituie dreptul intern în materie și care vine să complinească acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state.

Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează dreptul la liberă circulație în țară și străinătate, însă această garanție suportă anumite restricții, astfel încât dreptul în discuție nu are un caracter absolut. Limitările reglementate de Protocolul nr. 4 se referă la prevederea lor de către lege și la existența unui scop legitim pe care să-1 urmărească privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora. Dealtfel, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, respingerea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului nu se justifică, având în vedere că sunt îndeplinite atât condițiile limitării prevăzute de Protocolul nr. 4 la C.E.D.O., cât și cele prevăzute de Legea nr. 248/2005.

Față de împrejurarea că pârâtul a încălcat, pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dispozițiile legale privind regimul juridic al străinilor, măsura are un scop legitim, respectiv, de a preveni săvârșirea unor fapte care să aducă atingere ordinii publice din acel stat și de a responsabiliza pârâtul privind respectarea legislației acelui stat. Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, pentru cele ce succed: Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, fundamentul soluției pronunțate rezidă în raționamentul potrivit căruia sunt direct incidente prevederile Directivei nr. 2004/38/CE a Parlamentului Europei și a Consiliului Europei din 29 aprilie 2004, iar norma internă, respectiv, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, conține modalități suplimentare și discriminatorii de restrângere a dreptului la liberă circulație.

În raport de această abordare, este nelegal refuzul judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al incidenței dreptului comunitar, fără a lua în calcul eventualele ipoteze de armonizare a celor două categorii de norme și fără a-și raporta raționamentul la situația concretă dedusă judecății. În acest sens, este de observat că norma internă nu a fost nici abrogată, nici declarată neconstituțională, și nici nu vine în conflict cu norma comunitară, deși problema care trebuia analizată era într-adevăr aceea a preeminenței dreptului comunitar și a aplicării corecte a normei de drept incidente, fie ea națională sau comunitară, ori a coroborării acestora în același timp.

Instanțele ar fi trebuit să ia în considerare circumstanțele în care pârâtul a fost returnat, respectiv, faptul că măsura returnării a fost determinată de săvârșirea, de către acesta, a unor fapte antisociale, dovedind astfel că nu înțelege să se conformeze regulilor de drept existente pe teritoriul statului respectiv.

Altfel, însăși legislația europeană, prin Protocolul Adițional nr. 4 statuează că dreptul la liberă circulație comportă anumite restricții, enumerând drept scopuri legitime ale limitării liberei circulații securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora, etc. La fel, art. 27 din Directiva 2004/38/CE statuează că „statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică". Î n contextul dat, art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu contravine legislației europene în materie, întrucât returnarea pârâtului în baza acordului de readmisie s-a realizat pentru un motiv de ordine publică, și anume, prinderea în „flagrant delict de furt", așa cum se arată în decizia de returnare.

Chiar dacă fapta pârâtului nu a fost sancționată printr-o hotărâre de condamnare, ea este atestată de un document oficial, iar împrejurarea că nu a fost sancționată în conformitate cu dispozițiile legii penale, impune cu atât mai mult aplicarea unei sancțiuni civile, sub forma unei măsuri restrictive privind libertatea de mișcare, care să prevină, pe viitor, orice atitudine ilicită. Dispozițiile art. 27 alin. (3) din Directiva nr. 2004/38/CE prevăd că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză. Or, în speță, restrângerea dreptului la liberă circulație pe o perioadă determinată se impune tocmai prin raportare la conduita pârâtului, și nu cum în mod greșit au reținut instanțele doar pe motiv de ședere ilegală în Anglia, context în care principiul proporționalității este pe deplin respectat.

Soluția este în acord și cu jurisprudența comunitară (cauza Jipa c. României), care presupune ca la fundamentul măsurii restrictive a libertății să se afle conduita persoanei, care să reprezinte o amenințarea reală, perpetuă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, nefiind vorba doar, așa cum au reținut instanțele anterioare, de ședere ilegală pe teritoriul altui stat, ci de comportamentul infracțional al intimatului-pârât (surprins în flagrant delict de furt). Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului reclamantei și, schimbând în tot sentința de fond, va admite acțiunea introductivă de instanță, în sensul restrângerii dreptului la liberă circulație a pârâtului G.T.M.

pe o perioadă de 3 ani, de la data pronunțării prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 74/A din 24 februarie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Schimbă în tot sentința nr. 1380 din 3 noiembrie 2008 a Tribunalului Galați, secția civilă, în sensul că admite acțiunea și restrânge dreptul la liberă circulație a pârâtului G.T.M. pe teritoriul Belgiei pe o perioadă de 3 ani, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009