ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8480/2009

Asupra recursului civil de

față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția civilă, la data de 7

octombrie 2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a

solicitat, în temeiul Legii nr. 248/2005, restrângerea dreptului

la liberă circulație în Belgia față de pârâtul

G.T.M., pentru o

perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea acțiunii s-a

arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia

în

baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, din decizia de

returnare rezultând că acesta s-a făcut vinovat de flagrant delict

de

furt.

S-a mai arătat că dreptul la liberă circulație este în

strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a

tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care astfel fac

parte din dreptul intern.

S-au invocat dispozițiile art. 5 și art. 38 lit. a) din

Legea nr. 248/2005, precum și prevederile art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4

la C.E.D.O.

Prin sentința civilă nr. 1380 din 3 noiembrie

2008,Tribunalul Galați, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea

reclamantei, reținând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, ci art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care

stabilește expres

și limitativ doar trei

cazuri în care autoritățile statelor membre ar putea restrânge libertatea de

circulație a cetățenilor Uniunii, respectiv, afectarea

ordinii publice,

siguranței publice sau sănătății publice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta,

arătând că măsura restrângerii se justifică, în cazul de față, pentru apărarea

ordinii, situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din

Constituție.

A mai arătat că măsura prevăzută de art. 38 lit. a) se

circumscrie

situațiilor expres și limitativ

prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv,

apărarea securității

naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului

migrației ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe

plan intern cât și pe plan extern.

Prin decizia civilă nr.

74/A din 24 februarie 2009, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca

nefondat apelul reclamantei, reținând că

problema care se pune în speță

este aceea a interpretării priorității normelor aplicabile, atunci când există

concurs între norma internă și cea comunitară.

Instanța de apel a arătat că, în conformitate cu

dispozițiile constituționale, normele comunitare se aplică cu prioritate,

astfel încât luarea unei asemenea măsuri restrictive se va raporta la art. 27

din Directiva nr. 2004/38/CE.

Din această perspectivă, condițiile restrângerii libertății

de circulație nu sunt îndeplinite în cauză, astfel încât hotărârea primei

instanțe este conformă legii.

Împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. a formulat recurs reclamanta, apreciind că hotărârea instanței de

apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Î

n susținerea

recursului, a arătat că returnarea unui cetățean român

dintr-un stat

membru UE, în baza unui Acord de readmisie, presupune că s-a încălcat ordinea

juridică internă a acelui stat și chiar dacă acordurile de readmisie nu prevăd,

pentru statul român, o obligație ulterioară de restrângere a dreptului la

liberă circulație, aceasta este reglementată de Legea nr. 248/2005, care

constituie dreptul intern în materie și care vine să complinească acordurile de

readmisie încheiate de România cu diferite state.

Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale garantează dreptul la liberă

circulație

în țară și străinătate, însă

această garanție suportă anumite restricții, astfel

încât dreptul în

discuție nu are un caracter absolut.

Limitările reglementate de Protocolul nr. 4 se referă la

prevederea lor de către lege și la existența unui scop legitim pe care să-1

urmărească privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii

publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților

altora.

Dealtfel, raportat la

circumstanțele concrete ale cauzei, respingerea

cererii de restrângere a

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului

nu se justifică, având în vedere că sunt îndeplinite atât condițiile

limitării prevăzute de Protocolul nr. 4 la C.E.D.O., cât și cele prevăzute de

Legea

nr. 248/2005.

Față de împrejurarea că pârâtul a încălcat, pe teritoriul

unui stat

membru al Uniunii Europene,

dispozițiile legale privind regimul juridic al

străinilor, măsura are un

scop legitim, respectiv, de a preveni săvârșirea unor fapte care să aducă

atingere ordinii publice din acel stat și de a responsabiliza pârâtul privind

respectarea legislației acelui stat.

Recursul este întemeiat și urmează a fi admis, pentru cele

ce succed:

Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate,

fundamentul soluției pronunțate rezidă în raționamentul potrivit căruia sunt

direct incidente prevederile Directivei nr. 2004/38/CE a Parlamentului Europei

și a Consiliului Europei din 29 aprilie 2004, iar norma internă, respectiv,

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, conține

modalități suplimentare și

discriminatorii de restrângere a dreptului la

liberă circulație.

În raport de această abordare, este nelegal refuzul

judecătorului național de a aplica dreptul intern pentru simplul motiv al

incidenței dreptului comunitar, fără a lua în calcul eventualele ipoteze de

armonizare a celor două categorii de norme și fără a-și raporta raționamentul

la situația concretă dedusă judecății.

În acest sens, este de observat că norma internă nu a fost

nici abrogată, nici declarată neconstituțională, și nici nu vine în conflict cu

norma comunitară, deși problema care trebuia analizată era într-adevăr aceea a

preeminenței dreptului comunitar și a aplicării corecte a normei de drept

incidente, fie ea națională sau comunitară, ori a coroborării acestora în

același timp.

Instanțele ar fi trebuit să ia în considerare

circumstanțele în care pârâtul a fost returnat, respectiv, faptul că măsura

returnării a fost determinată de săvârșirea, de către acesta, a unor fapte

antisociale, dovedind astfel că nu înțelege să se conformeze regulilor de drept

existente pe teritoriul statului respectiv.

Altfel, însăși

legislația europeană, prin Protocolul Adițional nr. 4

statuează că

dreptul la liberă circulație comportă anumite restricții,

enumerând drept scopuri legitime ale limitării

liberei circulații securitatea

națională, siguranța publică, menținerea

ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și

libertăților altora, etc.

La fel, art. 27 din Directiva 2004/38/CE statuează că

„statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie,

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică".

Î

n contextul dat, art.

38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu contravine

legislației europene în

materie, întrucât returnarea pârâtului în baza acordului de readmisie s-a

realizat pentru un motiv de ordine publică, și anume, prinderea în „flagrant

delict de furt", așa cum se arată în decizia de returnare.

Chiar dacă fapta

pârâtului nu a fost sancționată printr-o hotărâre de

condamnare, ea este

atestată de un document oficial, iar împrejurarea că nu a fost sancționată în

conformitate cu dispozițiile legii penale, impune

cu atât mai mult aplicarea unei sancțiuni civile, sub forma unei măsuri

restrictive

privind libertatea de mișcare, care să prevină, pe viitor, orice atitudine

ilicită.

Dispozițiile art. 27 alin. (3) din Directiva nr. 2004/38/CE

prevăd că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se

bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză.

Or, în speță,

restrângerea dreptului la liberă circulație pe o perioadă

determinată se

impune tocmai prin raportare la conduita pârâtului, și nu

cum în mod greșit au reținut instanțele doar pe

motiv de ședere ilegală în

Anglia, context în care principiul

proporționalității este pe deplin respectat.

Soluția este în acord și cu jurisprudența comunitară (cauza

Jipa c. României), care presupune ca la fundamentul măsurii restrictive a

libertății să se afle conduita persoanei, care să reprezinte o amenințarea reală,

perpetuă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al

societății, nefiind vorba doar, așa cum au reținut instanțele anterioare, de

ședere ilegală pe teritoriul altui stat, ci de

comportamentul infracțional al

intimatului-pârât (surprins în flagrant

delict de furt).

Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (2)

C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia recurată în

sensul admiterii apelului reclamantei și, schimbând în tot sentința de fond, va

admite acțiunea introductivă de instanță, în sensul restrângerii dreptului la

liberă circulație a pârâtului G.T.M. pe o perioadă de 3 ani, de la data

pronunțării prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurentul-reclamant Ministerul Administrației și Internelor, Direcția Generală

de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 74/A din 24 februarie 2009 a Curții

de Apel Galați, secția civilă.

Schimbă în tot sentința nr. 1380 din 3 noiembrie 2008 a

Tribunalului Galați, secția civilă, în sensul că admite acțiunea și restrânge

dreptul la liberă circulație a pârâtului G.T.M. pe teritoriul Belgiei pe o

perioadă de 3 ani, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 21 octombrie 2009