ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 115/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele

Prin cererea înregistrată la 19

februarie 2009 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta D.G.P. din M.A.I. a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia,

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei S.V.

În motivarea cererii s-a arătat că la

30 decembrie 2008 pârâta a fost returnată din Belgia, în baza Acordului de

readmisie încheiat între România și Belgia, ratificat prin H.G. nr. 825/1995,

potrivit căruia, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului

său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană

care nu mai

îndeplinește

cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitante.

În drept,

reclamanta a invocat dispozițiile art. 5 și 38 din Legea nr. 248/2005 și

dispozițiile art. 2 din Protocolul adițional nr. 4 la C.E.D.O.

Prin sentința nr.

473 din 13 martie 2009, Tribunalul Galați, secția civilă, a respins acțiunea ca

nefondată.

Pentru a

hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE

a Parlamentului European, statele membre pot restrânge libertatea de circulație

și de ședere a cetățenilor Uniunii pentru motive de ordine publică, siguranță

publică sau sănătate publică, această normă fiind prioritară față de

reglementarea internă, respectiv art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005. '

Apelul

declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă,

prin Decizia nr. 173/A din 21 mai 2009.

Instanța de

apel a reținut că dreptul la libera circulație trebuie analizat prin prisma

normei comunitare în materie, care prevede în mod limitativ 3 situații în care

statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, respectiv

afectarea ordinii publice, a sănătății publice sau a siguranței naționale.

Prin

documentul trimis Comisiei Europene în decembrie 2000, România a acceptat în

întregime acquis-ul comunitar ce are la bază prevederile Tratatelor

constitutive care guvernează libertatea de circulatie a persoanelor, precum și

faptul că instanța națională are obligația să aplice dreptul comunitar și să-i

asigure efectul deplin.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta D.G.P., criticând-o ca fiind nelegală

deoarece, chiar și în condițiile în care România a devenit membru al U.E.,

cetățenii români trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile în

acord cu legislația internă și cu obligațiile asumate de România în calitate de

stat membru al U.E.

Se mai susține

că nu există nici un impediment legal pentru neaplicarea art. 38 și 39 din

Legea nr. 248/2005 începând cu 1 ianuarie 2007, cu atât mai mult cu cât

dispozițiile art. 38 lit. a) au fost declarate în acord cu Constituția României

prin Decizia nr. 901 din 5 decembrie 2006 a Curții Constituționale.

Returnarea

unui cetățean român dintr-un stat membru U.E. și readmisia acestuia în țară în

baza unui Acord de readmisie se aplică evident când s-a încălcat ordinea

juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire

la care se solicită returnarea, iar din documentele întocmite de autoritățile

din Belgia cu privire la pârâtă rezultă că acesta „(...) este susceptibilă de a

fi judecată pentru furt, existând riscul de o nouă atentare la adresa ordinii

publice".

Analizând

recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art.

304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Art. 38 din

Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului

la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în

cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu

semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această

prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția

României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale U.E., precum

și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față

de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare,

iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a

obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform

dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea

Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura

compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data

aderării ce au generat drepturi și obligații, iar față de această prevedere,

legislația comunitară este de imediată aplicare.

De aceea,

legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la

liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale U.E. este garantat de art. 18

din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr. 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest

act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde

condițiile admiterii în U.E. și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit

legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept

absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea

libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor

de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță

națională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate

trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv

pe comportamentul persoanei în cauză.

Prin

urmare, deși calitatea de membru al U.E. nu interzice României dreptul de a

restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate

dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu

care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.

Limitarea

exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute

de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005

trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.

În

cauză, așa cum corect s-a reținut prin hotărârile pronunțate, nu s-a dovedit că

sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă, procesul -verbal întocmit de

organele de frontieră la 30 decembrie 2008 pe Aeroportul Henri Coandă (fila 6,

dosar fond), din care rezultă că pârâta a fost reținută și returnată de poliția

belgiană pentru că s-ar fi făcut vinovată de furt, nejustificând luarea măsurii

restrângerii dreptului la liberă circulație.

Nu s-a făcut

nici o dovadă că pârâta a comis o asemenea faptă sau că a fost judecată și

condamnată pentru săvârșirea vreunei infracțiuni, iar în declarația dată la 30

decembrie 2008, la momentul revenirii în țară, pârâta a arătat că a fost

returnată din Belgia de către autoritățile acestei țări pe motiv de ședere

ilegală.

Întrucât recurenta

reclamantă nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia

dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, instanțele au pronunțat

hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor

legale incidente în materie.

În raport de

aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta D.G.P. împotriva Deciziei nr. 173/A din 21 mai

2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 14 ianuarie 2010.