ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4470/2009

Deliberând asupra recursului

civil de față, retine următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 12 mai 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a

III a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerul

Internelor și Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administrației și

Internelor) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație

în Belgia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei M.A.T.

În motivarea

cererii a arătat că pârâta a fost returnată din Belgia la data de 1 martie 2008

în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat

prin H.G. nr. 825/1995, publicată în M.Of. nr. 241/1995.

Reclamanta a apreciat

că în speță sunt incidente dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005,

modificată și completată de O.G. nr. 5/2006 și art. 2 alin. (3) din Protocolul

Adițional nr. 4 la C.E.D.O.

În susținerea cererii

au fost depuse, în copie, talonul de returnare a pârâtei și declarația olografă

dată de aceasta la 1.03.2008.

Astfel învestit

Tribunalul București, secția a III a civilă, prin sentința civilă nr. 1226 din

14 august 2008, a respins acțiunea.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut, în esență, că în cauză, măsura restrângerii

exercitării dreptului la liberă circulație trebuie analizată prin raportarea

dispozițiilor Legii nr. 248/2005 la legislația comunitară.

Astfel,

restricționarea libertății de circulație și ședere pe teritoriul statelor

membre poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță

națională sau sănătate publică iar măsurile luate trebuie să se întemeieze

exclusiv pe conduita persoanei în cauză.

În speță, instanța a

constatat că nu există nicio dovadă, care să ateste că prin, comportamentul

său, pârâta reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru

valorile fundamentale ale societății.

Împotriva sentinței primei

instanțe a declarat apel reclamanta.

Critica acesteia a vizat, în

esență, faptul că măsura restrictivă solicitată a fi aplicată pârâtei se

justifică, în speță, pentru apărarea ordinii publice și a securității

naționale, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România

spre statele europene prezintă interes atât în plan intern, cât și în plan

extern.

Apelanta a susținut că prin

elaborarea Legii nr. 248/2005 s-a asigurat implementarea atât a prevederilor

constituționale, cât și a art. 2 din Protocolul 4 la Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

S-au invocat

prevederile deciziei nr. 685 din 11 septembrie 2007 a Curții Constituționale,

prin care s-a reținut că măsura dispusă în baza art. 38 lit. a) din lege se

circumscrie situațiilor expres și limitative prevăzute de art. 53 din

Constituție.

S-a susținut că nu

există nici un impediment legal pentru ca dispozițiile art. 38 și art. 39 să nu

fie aplicate începând cu 1 ianuarie 2007.

Hotărârea primei

instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

care, prin decizia nr. 703 din 29 septembrie 2008, a respins apelul formulat de

reclamantă, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel Curtea a reținut că, după aderarea României la Uniunea Europeană la data

de 1 ianuarie 2007, pârâta M.A.T. se bucură de statutul de cetățean al Uniunii

în baza art. 17 din Tratat și, de la acea data, beneficiază de drepturile

conferite de acest statut, inclusiv împotriva statului membru de origine,

respectiv România.

În ceea ce privește

dreptul la liberă circulație, art. 18 din Tratatul CE prevede că fiecare

cetățean al Uniunii va avea dreptul de a se deplasa și de a-și stabili

reședința în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor

și condițiilor stabilite de tratat și de măsurile adoptate pentru a asigura

eficiență acestuia.

Restrângerea

dreptului pârâtei la libera circulație pe teritoriul Belgiei, a fost solicitată

motivat de expulzarea pârâtei de pe teritoriul belgian, rară a se indica alte

circumstanțe reale sau personale referitoare la conduita acesteia.

În raport de aceasta,

prima instanță în mod corect a avut în vedere că limitarea acestui drept

fundamental este permisă numai în situațiile de excepție expres și limitativ

determinate, respectiv pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau

sănătate publică, cu respectarea principiului proporționalității între măsura

restrictivă aplicată și conduita persoanei în cauză.

Atât timp cât

reclamanta nu a produs probe din care să rezulte că pârâta ar avea o conduită

de natură a pune în pericol valorile menționate, nu exista temei pentru a se

aplica acestuia o măsură restrictivă precum cea solicitată de reclamantă.

Curtea a

apreciat că stabilirea de către Curtea Constituțională a faptului că

prevederile Legii nr. 248/2005 nu contravin dispozițiilor înscrise în

Constituția României, nu poate constitui un impediment pentru ca instanța de

judecată, în considerarea plenitudinii de jurisdicție recunoscută de lege, să

asigure aplicarea și respectarea legislației în vigoare, care include și

dreptul comunitar, supus principiilor aplicării lui cu prioritate față de legea

națională și aplicării lui directe, pentru situația în care nu s-a realizat transpunerea

lui în legea națională.

Împotriva hotărârii

instanței de apel a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte

vizând următoarele aspecte:

Din prevederile art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 rezultă că singura condiție necesară pentru

dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în

străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie.

Deși în acordurile de

readmisie încheiate de România cu diferite state nu se menționează nici o

obligație pentru statul român ca ulterior readmisiei cetățeanului român

returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean

român, însă, o atare obligație este expres stipulată în art. 38 lit. a) din

legea menționată.

Această măsura se

circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de Constituție, respectiv

apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că

problema controlului migrației ilegale din România spre statele europene

prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.

Analizând recursul în

limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9

C. proc. civ., se constată că acesta este nu este fondat, urmând a fi respins

pentru următoarele considerente:

Reclamanta a

solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatei la libera circulație în

statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39

alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune,

la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe

teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui

rază teritorială se află domiciliul acestei persoane iar când aceasta are

domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar,

luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în

lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de

apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.

Totuși libertatea de

circulație a cetățenilor români trebuie să se desfășoare cu respectarea

cerințelor legii materiale speciale la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a

din Constituție, ea nefiind din acest punct de vedere absolută.

Legea nr. 248/2005

privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu

stabilește că prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român trebuie

să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct

restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o

asemenea restrângere operează de drept.

Potrivit art. 18.1

TCE, orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe

teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de

tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

Directiva Consiliului

nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004

privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și

membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a

Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE;

68/360/CEE; 72/194/CEE; 73/148/CEE; 75/34/CEE; 75/35/CEE; 90/364/CEE;

90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 158

din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor

membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine

publică, securitate publică sau sănătate publică.

Prin O.U.G.

nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor

statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată

prin Legea nr. 260/2005 și care a intrat în vigoare la data aderării României

la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului

nr.38/2004/CE.

Drept urmare, normele

de reglementare comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât

reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia

dintre cauzele de limitare prevăzute de Directivă, instanțele de fond și de

apel au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a

prevederilor legii materiale incidente.

În raport de

cele ce preced, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca

nefondat și, va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 703 din data

de 29septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 aprilie 2009.