ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5403/2009

Asupra recursului civil de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 2060/3/2008 din 1 aprilie 2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâtul T.A.C., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună admiterea acțiunii, în sensul restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, pe o perioadă de cel mult trei ani, în Belgia. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 24 noiembrie 2007, în baza acordului dintre cele două state privind readmisia persoanelor aflate în situația ilegală, ratificat prin H.G. nr. 825/1995. Prin sentința civilă nr. 599 din 1 aprilie 2008, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins acțiunea formulată de reclamantă, reținând, în esență, că, la data de 24 noiembrie 2007 pârâtul T.A.C.

a fost returnat de autoritățile din Belgia pentru ședere ilegală pe teritoriul acestui stat, împrejurare care rezultă din înscrisurile depuse la dosar, între care și declarația olografă dată de pârât la data menționată. Cererea reclamantei a fost întemeiată pe Legea nr. 248/2005 care, la art. 38 și art. 39 prevede condițiile în care exercitarea dreptului la liberă circulație este limitată, incluzând și situația persoanei care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, precum și situația persoanei care prin activitatea sa pe teritoriul unui stat ar aduce atingere gravă intereselor României sau relațiilor bilaterale dintre România și acel stat.

În raport de efectul direct al Directivei comunitare, din normele căreia rezultă, fără echivoc, faptul că, împrejurarea că autoritățile altui stat au dispus expulzarea pârâtului, nu este prin ea însăși suficientă pentru ca tribunalul să interzică dreptul la liberă circulație al unui cetățean român pe teritoriul acelui stat, libertatea de circulație sub acest aspect neputând fi îngrădită decât dacă situația invocată de reclamantă prin cererea sa poate fi încadrată într-una din cele trei cazuri ce constituie excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor. Cum tribunalul a reținut că din actele depuse de reclamantă în susținerea cererii sale nu s-a dovedit, în speță, existența niciunuia dintre cazurile de excepție arătate, a constatat că acțiunea este neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii așa cum a fost formulată. Prin decizia civilă nr. 785A din 3 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul, reținând, în esență, că în cauză nu rezultă din probele administrate, după cum corect a reținut instanța de fond, că prezența intimatului ar reprezenta o amenințare reală și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al țării din care el a fost returnat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, pe care a criticat-o sub următoarele aspecte : - Deși este adevărat că în acordurile de readmisie încheiat de România cu diferite state nu se menționează nicio obligație pentru Statul Român, ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român, însă nu este mai puțin adevărat că o atare obligație este stipulată prin Legea nr. 248/2005, în art. 38 și urm., care constituie dreptul intern în materie și care vine să complinească acordurile de readmisie încheiate de România cu diferite state, inclusiv cu Belgia.

- De asemenea, prin Decizia 855 din 28 noiembrie 2006 a Curții Constituționale a fost respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, astfel că obligațiile prevăzute în această lege trebuie respectate de toți cetățenii români care călătoresc în străinătate. - Deși Protocolul adițional nr. 4 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale garantează la art. 2 dreptul la liberă circulație în țară și străinătate, această garanție suportă anumite restricții, ceea ce înseamnă că dreptul în discuție nu are un caracter absolut, putând cunoaște anumite limitări, raportat la exigențele de securitate națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale și protecția drepturilor și libertăților altora.

Analizând lucrările dosarului, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. în acord cu dispozițiile art. 20 din Constituția României, privind raportul dintre legislația națională și legislația comunitară, urmează să se facă aplicarea principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența sa de Curtea de Justiție a Comunității Europene, în special a principiului supremației dreptului comunitar și a obligației de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar. 2. Deși instanțele naționale nu au competența de a se pronunța asupra legalității sau temeiniciei măsurii de expulzare dispusă de autoritățile belgiene, împrejurarea că acestea au dispus expulzarea pârâtului nu este ea însăși suficientă pentru instanța română de a interzice exercitarea dreptului la libera circulație al cetățeanului său pe teritoriul Belgiei.

3. Articolul 25 din Constituția României stabilește că persoanele cu cetățenia română au dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, excepțiile de la această regulă regăsindu-se în cuprinsul Legii nr. 248/2005, art. 38 și art. 39, cât și în cuprinsul legislației comunitare, art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE; 4. Legea internă prevede posibilitatea iar nu obligativitatea restrângerii dreptului la liberă circulație, în timp ce art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE prevede în mod limitativ situațiile în care se poate dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație: afectarea ordinii publice, a siguranței publice și a sănătății publice.

5. Simpla nerespectare a condițiilor prevăzute de legea belgiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, în situația dată, măsura restrângerii dreptului la libera circulație în Belgia, ar fi disproporționată față de starea de fapt. În baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 785A din data de 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 mai 2009.