ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5719/2008

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 1

noiembrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a

V

a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Belgia, pentru o

perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtei N.I.C.

În motivarea cererii, s-a arătat că la 1 iunie

2006 pârâta a fost returnată din Belgia, în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 825/1995,

publicată în M.Of. nr. 241/1995.

În motivarea cererii, s-au invocat dispozițiile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora, se poate dispune

restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, pentru o perioadă de

cel mult 3 ani, cu privire la persoana returnată dintr-un stat în baza unui

acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

Tribunalul București, secția a

V

a civilă, prin sentința civilă nr. 361 din 13 martie 2007, a respins

acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație,

solicitată de reclamantă, vine în contradicție cu reglementările europene,

respectiv cu Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Directivă, dreptul de ședere pe teritoriul altui

stat, membru al UE este reglementat pentru o perioadă de cel mult 3 ani, fără

vreo condiție sau formalitate, în afara cerinței de a deține o carte de

identitate valabilă sau un pașaport valabil.

Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație

a cetățenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după

data de 1 ianuarie 2007, poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică,

securitate națională ori sănătate publică, iar reclamanta nu a depus la dosar

nici o dovadă în acest sens.

Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală

de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel București, secția a VII a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia

civilă nr. 4 A pronunțată la data de 25 ianuarie 2008.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este

garantat prin art. 2 din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția pentru

apărarea drepturilor

omului și a

libertăților fundamentale. Acest drept suportă anumite restricții, reglementate

de același document internațional, cerințele limitărilor referindu-se la

prevederea lor de către lege, la existența unui scop legitim pe care sa-1

urmărească și a unui caracter necesar într-o societate democratică, raportată

la existența unei proporționalități între scopul urmărit prin aplicarea

limitărilor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece din

dispozițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, rezultă că singura condiție

necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un

stat cu care tara noastră are încheiat acord de readmisie.

Textul nu condiționează instituirea restricției

decât de returnarea prin acordul de readmisie, dar nu și de verificarea

procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea.

Se mai susține că, prin decizia nr. 855 din 28

noiembrie 2006, Curtea Constituțională a decis că măsura dispusă de art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor expres și limitativ

prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale

și a ordinii publice.

Înalta Curte constată că recursul declarat în

cauză este tardiv, în raport de dispozițiile art. 38 alin. (5) din Legea nr.

248/2005, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 39 alin. (5) din Legea nr.

248/2005, hotărârea curții de apel este supusă recursului în termenul prevăzut

de art. 39 alin. (4) pentru exercitarea apelului, respectiv 5 zile de la

comunicarea hotărârii.

Acest termen se calculează pe zile

libere, conform dispozițiilor art. 101 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că nu se

ia în calcul nici ziua în care el începe să curgă și nici ziua în care se

împlinește. Dacă termenul se sfârșește într-o zi de sărbătoare legală sau când

serviciul este suspendat, el se va prelungi până la sfârșitul primei zile de

lucru următoare.

În speță, din verificarea actelor

dosarului se constată că decizia civilă nr. 4 A, pronunțată la data de 25

ianuarie 2008 de către Curtea de Apel București, secția a VII a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost comunicată

reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte, cu respectarea cerințelor legii,

la data de 19 februarie 2008, dată consemnată de

agentul procedural pe „Dovada de primire și procesul verbal de

predare" (fila 33 din dosarul Curții de Apel București).

În aceste condiții, termenul de recurs

a început să curgă la data de 20 februarie 2008.

Potrivit dispozițiilor art. 101 alin.

(5) C. proc. civ., atunci când termenul se sfârșește într-o zi de sărbătoare

legală sau când serviciul este suspendat, el va prelungi până la sfârșitul

primei zile de lucru următoare.

Procedând la calculul termenului de

recurs conform art. 101 C. proc. civ., reiese că termenul se împlinește la data

de 24 februarie 2008, dar cum aceasta este o zi de duminică, în raport de

dispozițiile art. 101 alin. (5) C. proc. civ., termenul se prelungește până la

sfârșitul zilei de 25 februarie 2008.

Cum reclamanta a declarat recurs la data de 26

februarie 2008, recursul este tardiv formulat.

Reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte avea

posibilitatea să formuleze cerere de repunere în termenul de recurs, ceea ce nu

a făcut.

Conform dispozițiilor art. 103 C. proc. civ.,

"Neexercitarea oricărei căi de atac și

neîndeplinirea oricărui alt act de procedură

în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau

când partea dovedește că a

fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de

voința ei".

Articolul invocat prevede sancțiunea

procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.

Prin natura ei, cererea de repunere în termen

este un incident procedural, motiv pentru care asupra ei se poate pronunța doar

instanța competentă să soluționeze calea de atac ori să îndeplinească un anumit

act de procedură.

În speță, recurenta-reclamantă nu a formulat

nici prin recursul declarat în cauză, nici ulterior, la termenul când s-a

dezbătut recursul, cerere de repunere în termen, astfel că, recursul va fi

respins ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei

Administrative împotriva deciziei nr. 4 A din 25 ianuarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10

octombrie 2008.