ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1777/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1777/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra
recursului de față,
Din
examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 13 decembrie 2006 pe rolul
Tribunalului Bihor-Oradea, secția civilă, reclamanta
Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei
Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera
circulație în statele membre ale Uniunii Europene, pentru o perioadă de
cel mult 3 ani, a pârâtului S.F.S.
În motivarea cererii s-a arătat că la 24
octombrie 2006 pârâtul a fost returnat din Belgia, în baza Acordului de
readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr.
825/1995, publicată în M.Of. nr. 241/1995 și, potrivit dispozițiilor art. 38
lit. a) din Legea nr. 248/2005, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr.
5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație a cetățenilor
români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la
persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie
încheiat între România și acel stat.
Prin sentința civilă nr. 214/C din 20
februarie 2007 Tribunalul Bihor, secția civila, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut că, potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005,
restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români
poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a
fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între
România și acel stat.
Aceste prevederi vor fi interpretate prin
coroborare cu dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, care consacră
libertatea de circulație a persoanelor și care, la alin. (3), prevede că
exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea
care, prevăzute de lege, constituie măsuri pentru o societate democratică,
pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice.
Apelul declarat de Direcția Generală de
Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin
decizia civilă nr. 306/A pronunțată la data de 14 iunie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a
reținut că după data de 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea
Europeană, restrângerea libertății de circulație a cetățenilor români nu se mai
poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu și anume
a Directivei nr. 38/2004 și a Regulamentului 1612/1968.
Potrivit acestor norme, accesul la libera
circulație nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităților
privind intrarea, circulația și ieșirea străinilor din țară.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală deoarece
din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005,
rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii
exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a
returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat
acord de readmisie.
Prin urmare, autoritățile române nu au
competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei
actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci doar de a lua act de
această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din
legislația națională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera
circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Belgia.
Recursul nu este fondat.
Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind
regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost
modificată prin O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.
Ca urmare a acestor modificări a fost
introdus art. 6
1
, potrivit căruia cartea de identitate valabilă
constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători
în statele membre ale Uniunii Europene.
Potrivit art. 17 din Tratatul de
constituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie
2007, data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană
care are cetățenia unui stat membru.
Așa cum s-a apreciat în jurisprudența
Curții Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un
drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică
proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în
vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.
Efectul direct al dreptului comunitar
conferă acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații
noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește
dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din
tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui
drept conferit de acestea.
Strâns legat de principiul efectului
direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea
de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru
protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei
prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul
comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul
liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în
speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu
legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod
direct și prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la
art. 2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din
data de 19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea
dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de
către cetățenii Uniunii, precum și restrângerile acestui drept, din motive de
ordine publică sau sănătate publică.
Potrivit art. 27 alin. (1) din Directivă,
statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a
cetățenilor Uniunii și a membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru
motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului
proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a
individului în cauză.
România este începând cu 1 ianuarie 2007,
membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți
românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă
circulație în toate statele membre.
Prin urmare, în măsura în care
dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin O.G. nr.
5/2006 potrivit căreia, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat
restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului S.F.S. îi
creează o situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării
dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în
condițiile în care în sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile
prevăzute de art. 27 din Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.
2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță.
Întrucât reclamanta nu a probat, în
condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare
prevăzute în Directivă, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală, dată cu
aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente.
În raport de aceste considerente, în
temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul
Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 306/A din 14 iunie
2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 martie 2008.