ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5898/2009

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1247 din 3 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V a civilă, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu paratul D.A. prin care s-a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului în Elveția pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul Legii nr. 248/2005. Pentru a dispune în acest sens, instanța a avut în vedere următoarele motive: Dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului rămân, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România le-a ratificat și care fac astfel parte din dreptul intern.

Art. 2 alin. (3) din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevede că „ exercitarea acestor drepturi ( care compun libertatea de circulație) nu pot face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora”. Limitările acestor drepturi trebuie deci să fie protejate de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, necesitate ce trebuie analizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor individului și mijloacele folosite pentru realizarea lui.

Tribunalul a apreciat că raportul de proporționalitate între interesul general al societății, justificat pe aspecte de ordin general vizând stoparea migrației ilegale, și interesul particular al persoanei supuse acestei măsuri de limitare nu a fost respectat, justul echilibru fiind rupt.

Prin decizia civilă nr. 806 A din 10 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III- civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte – Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pentru următoarele motive: În mod corect prima instanță a înlăturat aplicabilitatea art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 în raport de prevederile art. 20 alin. (2) din Constituția României, cu referire la art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin intermediul căruia statele membre ale Consiliului Europei, printre care se numără și Elveția, au garantat anumite drepturi și libertăți fundamentale tuturor acelora care se află sub jurisdicția lor, inclusiv dreptul la liberă circulație.

Returnarea pârâtului, pe motiv de ședere ilegală, nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanțele române să interzică dreptul de circulație al cetățeanului său, atât timp cât fapta pârâtului nu constituie, prin ea însăși, a amenințare reală prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, iar sancțiunea solicitată este disproporționată în raport cu fapta imputată. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă. În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Elveția la data de 13 aprilie 2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, țară care nu este membră a Uniunii Europene.

În conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, condiția necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastă are încheiat acord de readmisie, care nu poate fi cenzurată. Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de lege. Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005. Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se justifică în cazul de față pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituție, în temeiul art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția Europeană. Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Tribunalul a reținut că dreptul cetățenilor la liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce privește motivele și condițiile acestor limitări, acestea nu pot fi regăsite în speță.

Curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul la liberă circulație poate fi limitat, dar că în cauză nu sunt motive temeinice pentru luarea acestei măsuri. Contrar susținerilor recurentei, simpla returnare a pârâtului nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la liberă circulație în acest stat. Având în vedere prevederile Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, este justă concluzia că returnarea pârâtului pentru neîndeplinirea formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea din țară nu reprezintă o împrejurare de natură a justifica persistența unei ingerințe atât de semnificative în libertatea de circulație a acestuia; ingerința nu poate fi privită ca necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea ei, iar situația pârâtului nu se încadrează în niciunul din cazurile care permit restrângerea libertății de circulație a persoanelor.

Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 806 A din 10 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 mai 2009.