ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3149/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 994 din 29 octombrie 2008 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat invocată de pârât, iar pe fond, a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC G.L. SA Băicoi, pârâtul C.L. Băicoi fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 229.426,62 lei, reactualizată în raport de inflație la data plății, suma reprezentând plată nedatorată.

În esență, instanța de fond a reținut că sentința nr. 219 din 9 mai 2005 a Tribunalului Prahova, definitivă prin decizia nr. 265 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Ploiești și irevocabilă prin decizia nr. 2539 din 20 septembrie 2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, nu întrunește cerințele autorității lucrului judecat prevăzută de art. 1201 C. civ., deoarece în acel litigiu s-a constatat că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu urmare rezilierii unilaterale a contractului de delegare de gestiune nr. 744 din 31 ianuarie 2003 încheiat de pârâtul, pe când, în speța de față, se invocă de către aceeași reclamantă un alt temei al despăgubirilor solicitate, respectiv plata nedatorată.

Pe fondul cauzei instanța a reținut că pârâtul a reziliat unilateral, înainte de termen, contractul încheiat cu reclamanta sub nr. 744/2003, că urmare acestui contract și în temeiul sentinței nr. 1604 din 3 august 2004 a Tribunalului Prahova, reclamanta a plătit către SC C. SA suma de 2.294.266.262 lei (ROL) astfel încât, dispărând temeiul plății contractul de delegare de gestiune, plata făcută de reclamantă în virtutea acestui contract apare din momentul rezilierii, ca fiind făcută fără temei motiv pentru care pârâtul a fost obligat să restituie această sumă achitată de reclamantă către terțul SC C. SA, în contul creanței pe care acesta o deținea față de pârât, considerând că sunt îndeplinite cerințele îmbogățirii fără justă cauză.

Nemulțumit de această sentință pârâtul a declarat apel, apelul său fiind respins prin decizia nr. 34 din 11 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ., primul litigiu având ca obiect angajarea răspunderii contractuale a pârâtului, iar în speța de față, răspunderea pârâtului s-a întemeiat și argumentat pe îmbogățirea fără justă cauză. Pe fondul litigiului instanța de apel a reținut că încheierea contractului nr. 744 din 31 ianuarie 2003 a fost condiționată de plata de către reclamantă a investițiilor efectuate pentru îmbunătățirea alimentării cu apă a orașului Băicoi de către terțul SC C. SA și pe care o datora C.L.

Băicoi, că acest contract a fost reziliat unilateral de C.L. Băicoi după numai un an și 5 luni de la data încheierii lui așa încât reclamanta nu a avut timp suficient de a-și amortiza plata făcută către terț, în contul pârâtului, contractul inițial fiind încheiat pe 10 ani, motiv pentru care s-a considerat că prin rezilierea intempestivă și din voința pârâtului patrimoniul său a beneficiat de o mărire nejustificată, astfel încât pârâtul a fost corect obligat să restituie pârâtei suma neamortizată. Împotriva acestei decizii pârâtul a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.

În dezvoltarea criticilor recurentul apreciază că greșit s-a reținut de către instanțe că rezilierea contractului încheiat cu reclamanta s-a produs unilateral, din culpa sa și nu a reclamantei, acest fapt rezultând din adresa nr. 595 din 23 aprilie 2004. Faptul că reclamanta nu și-a amortizat cheltuielile făcute cu derularea contractului nu poate fi considerat o îmbogățire fără justă cauză, deoarece suma plătită de reclamantă către SC C. SA s-a efectuat în temeiul contractului. De asemenea, recurentul critică greșita rezolvare a excepției autorității lucrului judecat, considerând că, în speță, erau pe deplin aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., fiind întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Câtă vreme reclamanta a făcut plata în temeiul contractului nu se poate vorbi de o îmbogățire fără just temei, cu atât mai mult cu cât inițiativa rezilierii nu le-a aparținut. Intimata-reclamantă a depus astăzi concluzii scrise, iar după închiderea dezbaterilor a invocat nulitatea recursului, criticile invocate nefiind încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., excepție asupra căreia Curtea nu se va pronunța, fiind invocată după închiderea dezbaterilor. Recursul pârâtului este nefondat urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor arăta: Critica recurentului vizând cauza rezilierii și culpa părților în rezilierea contractului nr. 744/2003 vizează netemeinicia deciziei și nu nelegalitatea ei, aspect ce nu poate fi cenzurat pe calea recursului.

Cea de-a doua critică vizând greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1201 C. civ., pe care Curtea o încadrează în considerarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată deoarece în litigiul anterior aceeași reclamantă a invocat răspunderea contractuală a părților pe când, în litigiul de față temeiul angajării răspunderii pârâtului îl constituie îmbogățirea fără just temei așa încât corect instanțele au reținut că nu sunt întrunite cerințele autorității lucrului judecat. În consecință, recursul pârâtului urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele C.L. BĂICOI și O. BĂICOI prin primar împotriva deciziei nr. 34 din 11 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2009.