ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2539/2006

Asupra cererii de recurs de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată că, prin decizia nr. 265 din 21 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr.

6608/2005, s-a admis apelul declarat de pârâtul C.L.O.B. împotriva sentinței

civile nr. 219 din 9 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 2644/2005

în contradictoriu cu reclamanta SC G.L. SA.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de apel a reținut că, la data de 31 din ianuarie 2003, între părți a

intervenit un contract de delegare de gestiune cu termen de valabilitate 10

ani. Potrivit cap. X art. 10, acesta putea înceta în două modalități: la

expirarea duratei și din vina și la cererea operatorului, în speță, al

reclamantei. În cauză, contratul dintre cele doua părți și-a încetat efectele

începând cu data de 1 iulie 2004 la cererea reclamantei prin notificarea 114

din 26 aprilie 2004. Instanța de apel a mai reținut că, H.C.L. nr. 5/2004 nu a

avut și nu putea avea ca efect rezilierea, deoarece venea în contradicție cu

art. 10 cap. X din contractul părților. S-a mai avut în vedere că pârâta

apelantă nu avea posibilitatea contractuală de a solicita rezilierea, iar dacă

ar fi făcut o asemenea solicitare, trebuia materializată numai printr-un act

adițional semnat de ambele părți.

Împotriva deciziei mai sus menționate

a formulat recurs reclamanta.

Recurenta a invocat prevederile art.

304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în

tot a deciziei atacate, în sensul obligării intimatei la plata sumelor

prevăzute în sentința de fond.

În dezvoltarea globală a motivelor

de recurs invocate, recurenta a susținut următoarele:

Rezilierea contractului părților

reprezintă o denunțare unilaterală a relațiilor contractuale din partea

pârâtei, care se bazează pe cauze independente de voința părților. Recurenta

invocă faptul că hotărârile consiliului local sunt obligatorii și indică în drept

art. 46 si 50 din Legea nr. 215/2001. Ea apreciază că, în raport de art. 5 din

această hotărâre, din ianuarie 2004 au încetat efectele contractului și nu de la

data notificării nr. 114 emisă de recurentă. Rațiunea pentru care ea a emis

acea notificare își găsește explicația în faptul că recurenta știa că va pierde

drepturile rezultând din contractul de delegare de gestiune și că, în curând,

va fi pusă în drepturi societatea SC H.P. SA. Recurenta mai învederează că,

deși intimata își anunțase încă din ianuarie intenția de a rezilia contractul,

recurenta a continuat sa furnizeze servicii de apă și canal pentru că așa se

obligase prin contract.

Recurenta considera ca este injust

și este nemulțumită de faptul că este nevoită să achite datoriile intimatei

către terți, fără însă a mai avea dreptul de a exploata în continuare serviciul

public de apă și canalizare, singura ei sursă de venit.

Analizând decizia atacată în raport

de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne că el a

fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care

fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Astfel, instanța de apel s-a

pronunțat asupra tuturor probelor administrate, care au format convingerea

magistraților în soluționarea cauzei. Considerentele deciziei atacate cuprind

elementele esențiale legate de interpretarea și aplicarea clauzelor

contractuale în raporturile dintre părți.

Curtea găsește nefondat și motivul

de recurs invocat de recurentă si prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în

condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat în raport de probele

administrate. Astfel, la dosarul de fond se află contractul părților din care

rezultă că operatorul poate renunța unilateral la contract, însă este obligat

să asigure exploatarea în regim de continuitate și de permanență până la

desemnarea unui alt operator – Cap. X art. 10 alin. (3). Așa s-a și întâmplat

în speță când, prin notificarea nr. 114 din 26 aprilie 2004 recurenta invoca

prevederile contractuale mai sus indicate și învederează intimatei încetarea

efectelor contractului.

În consecință, judecătorul care a

cercetat fondul cauzei în apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părți au fost analizate

din perspectiva contractului ce le-a guvernat relațiile, iar natura juridică a

actelor emise în executarea contractului nu a fost nici schimbată și nici

denaturată de instanța de apel.

Curtea găsește nefondat si motivul

de recurs invocat de recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de fond ar fi recurs

la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit

dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul

eronat. Practic, în cauza dedusă judecății, față de prevederile contractului,

care este legea părților conform art. 969 C. civ. și în raport de probele

administrate rezultă că instanța nu era în situația de a aplica art. 46 și 50 din

Legea nr. 215/2001. Contractul a încetat conform voinței operatorului exprimată

în condițiile unei perfecte respectări a clauzei de la Cap. X art. 10 alin. (3).

H.C.L. nr. 5/2004 nu are nici o

prevedere directă de reziliere a contractului, ci numai mențiunea că intimata

va rezilia contractul. Contractul s-a reziliat, dar conform cauzelor acestuia,

adică prin voința recurentei, în calitate de operator de servicii. Ea a

continuat să presteze serviciul de apă și canal tocmai pentru că așa s-a

obligat, cum și recunoaște în cuprinsul recursului declarat.

Cât privește obligația asumată față

de C. SA, ea este tot o obligație contractuală, art. 7alin. (2) din contract

și, față de prevederile art. 969 C. civ., partea este ținută a o respecta. La

fel și instanța de judecată. Principiul instituit de art. 969 C. civ. este de

fapt o reflectare în plan juridic a normei morale potrivit căreia: „cuvântul

dat trebuie respectat”.

Văzând dispozițiile art. 274 C.

proc. civ. Înalta Curte va obliga recurenta la 4000 RON cheltuieli de judecată

către intimatul C.L.O.B.

Pentru considerentele de fapt și de

drept reținute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta SC G.L. SA BĂICOI împotriva deciziei nr. 265 din 21 noiembrie 2005 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ,

în dosarul nr. 6608/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC G.L. SA BĂICOI cu sediul ales la cabinet de avocatură

S.I. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 265 din 21 noiembrie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Obligă recurenta la 4000 RON

cheltuieli de judecată către intimatul C.L.O. BĂICOI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 20

septembrie 2006