ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2539/2006

Asupra cererii de recurs de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin decizia nr. 265 din 21 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 6608/2005, s-a admis apelul declarat de pârâtul C.L.O.B. împotriva sentinței civile nr. 219 din 9 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 2644/2005 în contradictoriu cu reclamanta SC G.L. SA. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că, la data de 31 din ianuarie 2003, între părți a intervenit un contract de delegare de gestiune cu termen de valabilitate 10 ani. Potrivit cap. X art. 10, acesta putea înceta în două modalități: la expirarea duratei și din vina și la cererea operatorului, în speță, al reclamantei.

În cauză, contratul dintre cele doua părți și-a încetat efectele începând cu data de 1 iulie 2004 la cererea reclamantei prin notificarea 114 din 26 aprilie 2004. Instanța de apel a mai reținut că, H.C.L. nr. 5/2004 nu a avut și nu putea avea ca efect rezilierea, deoarece venea în contradicție cu art. 10 cap. X din contractul părților. S-a mai avut în vedere că pârâta apelantă nu avea posibilitatea contractuală de a solicita rezilierea, iar dacă ar fi făcut o asemenea solicitare, trebuia materializată numai printr-un act adițional semnat de ambele părți. Împotriva deciziei mai sus menționate a formulat recurs reclamanta. Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul obligării intimatei la plata sumelor prevăzute în sentința de fond.

În dezvoltarea globală a motivelor de recurs invocate, recurenta a susținut următoarele: Rezilierea contractului părților reprezintă o denunțare unilaterală a relațiilor contractuale din partea pârâtei, care se bazează pe cauze independente de voința părților. Recurenta invocă faptul că hotărârile consiliului local sunt obligatorii și indică în drept art. 46 si 50 din Legea nr. 215/2001. Ea apreciază că, în raport de art. 5 din această hotărâre, din ianuarie 2004 au încetat efectele contractului și nu de la data notificării nr. 114 emisă de recurentă. Rațiunea pentru care ea a emis acea notificare își găsește explicația în faptul că recurenta știa că va pierde drepturile rezultând din contractul de delegare de gestiune și că, în curând, va fi pusă în drepturi societatea SC H.P.

SA. Recurenta mai învederează că, deși intimata își anunțase încă din ianuarie intenția de a rezilia contractul, recurenta a continuat sa furnizeze servicii de apă și canal pentru că așa se obligase prin contract. Recurenta considera ca este injust și este nemulțumită de faptul că este nevoită să achite datoriile intimatei către terți, fără însă a mai avea dreptul de a exploata în continuare serviciul public de apă și canalizare, singura ei sursă de venit. Analizând decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne că el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac.

Astfel, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate, care au format convingerea magistraților în soluționarea cauzei. Considerentele deciziei atacate cuprind elementele esențiale legate de interpretarea și aplicarea clauzelor contractuale în raporturile dintre părți. Curtea găsește nefondat și motivul de recurs invocat de recurentă si prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat în raport de probele administrate. Astfel, la dosarul de fond se află contractul părților din care rezultă că operatorul poate renunța unilateral la contract, însă este obligat să asigure exploatarea în regim de continuitate și de permanență până la desemnarea unui alt operator – Cap. X art. 10 alin. (3). Așa s-a și întâmplat în speță când, prin notificarea nr. 114 din 26 aprilie 2004 recurenta invoca prevederile contractuale mai sus indicate și învederează intimatei încetarea efectelor contractului.

În consecință, judecătorul care a cercetat fondul cauzei în apel nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părți au fost analizate din perspectiva contractului ce le-a guvernat relațiile, iar natura juridică a actelor emise în executarea contractului nu a fost nici schimbată și nici denaturată de instanța de apel. Curtea găsește nefondat si motivul de recurs invocat de recurentă și prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de fond ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Practic, în cauza dedusă judecății, față de prevederile contractului, care este legea părților conform art. 969 C. civ. și în raport de probele administrate rezultă că instanța nu era în situația de a aplica art. 46 și 50 din Legea nr. 215/2001. Contractul a încetat conform voinței operatorului exprimată în condițiile unei perfecte respectări a clauzei de la Cap. X art. 10 alin. (3). H.C.L. nr. 5/2004 nu are nici o prevedere directă de reziliere a contractului, ci numai mențiunea că intimata va rezilia contractul. Contractul s-a reziliat, dar conform cauzelor acestuia, adică prin voința recurentei, în calitate de operator de servicii. Ea a continuat să presteze serviciul de apă și canal tocmai pentru că așa s-a obligat, cum și recunoaște în cuprinsul recursului declarat.

Cât privește obligația asumată față de C. SA, ea este tot o obligație contractuală, art. 7alin. (2) din contract și, față de prevederile art. 969 C. civ., partea este ținută a o respecta. La fel și instanța de judecată. Principiul instituit de art. 969 C. civ. este de fapt o reflectare în plan juridic a normei morale potrivit căreia: „cuvântul dat trebuie respectat”. Văzând dispozițiile art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va obliga recurenta la 4000 RON cheltuieli de judecată către intimatul C.L.O.B. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.L. SA BĂICOI împotriva deciziei nr. 265 din 21 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 6608/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.L. SA BĂICOI cu sediul ales la cabinet de avocatură S.I. BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 265 din 21 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenta la 4000 RON cheltuieli de judecată către intimatul C.L.O. BĂICOI. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică azi 20 septembrie 2006