ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3180/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe data de 9 noiembrie 2005, contestatorii F.M., T.G., P.I., V.V., I.P. și S.E. s-au adresat instanței formulând contestație împotriva deciziei nr. 37 din 27 septembrie 2001 emisă de intimata U.S.A.N.V.I.I.B. Iași și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea deciziei respective cu consecința restituirii în natură a terenului situat în Iași, județul Iași, în suprafață de 2,82 ha. Prin sentința civilă nr. 1231 din 24 mai 2006 Tribunalul Iași, secția civilă, a respins, ca tardiv formulată, contestația promovată de contestatori împotriva Deciziei nr. 37/2001 emisă de intimată.

Prin decizia civilă nr. 167 din 29 noiembrie 2006 Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatori. Prin decizia civilă nr. 6455 din 5 octombrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 4503/45/2006 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți F.M., C.I., P.I., V.V., T.G., I.P. și S.E., a casat decizia civilă nr. 167 din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel Iași în sensul admiterii apelului declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1231 din 24 mai 2006 a Tribunalului Iași; a desființat hotărârea respectivă și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de casare a reținut că este greșită soluția dată de către Tribunalul Iași și menținută de Curtea de Apel Iași prin care s-a respins, ca tardiv formulată, acțiunea reclamanților, întrucât imobilul ce face obiectul litigiului intră sub incidența art. 16 pct. 1 din Legea nr. 10/2001, fiind ocupat de o instituție de învățământ superior, așa cum rezultă din decizia nr. 37 din 27 septembrie 2001 emisă de pârâtă anterior apariției Legii nr. 247/2005/. S-a mai reținut că decizia respectivă nu a fost valorificată până la apariția Legii nr. 247/2005 , în condițiile în care această lege a intrat în vigoare pe data de 22 iulie 2005, iar reclamanții au introdus acțiunea pe data de 10 noiembrie 2005 înăuntrul termenului de 12 luni prevăzut de art. II alin. (1), Titlul I din aceeași lege.

Prin sentința civilă nr. 1131 din 10 iunie 2009 Tribunalul Iași, secția civilă, a respins cererea formulată de reclamanții F.M., T.G., P.I. și V.V., în contradictoriu cu pârâta U.S.A.N.V.I.I.B. Iași - pentru excepția autorității de lucru judecat-conform dispozițiilor art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ. A respins cererea reclamanților I.P. și S.E., în contradictoriu cu aceeași pârâtă. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut cu privire la primii patru reclamanți, că în cauză, există autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 42 din 27 ianuarie 2003 a aceleiași instanțe, fiind îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Referitor la ultimii doi pârâți, s-a reținut că deși nu au fost părți în dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 42 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Iași, această hotărâre le este opozabilă acestora ca o prezumție de lucru judecat, conform principiului „ res judicata pro veritate habetur ”. Prin decizia civilă nr. 165 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins , ca nefondat, apelul declarat de reclamanți.

Împotriva deciziei respective la data de 8 decembrie 2009, în termen legal, au declarat recurs reclamanții, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât instanța de apel a menținut greșit hotărârea Tribunalului Iași prin care cererea le-a fost respinsă în mod eronat, pe baza excepției autorității de lucru judecat, precum și faptul că s-a nesocotit decizia de casare pronunțată anterior în cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție. În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând recursul declarat de reclamanți din perspectiva motivului de recurs de ordine publică, prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., reportate la prevederile art. II alin. (2) Titlul I din Legea nr. 247/2005, motiv invocat din oficiu dec către instanță și pus în discuția părților la termenul din data de 21 mai 2010, Înalta Curte constată că este întemeiat, și-l va admite, avându-se în vedere considerentele ce se succed: Potrivit dispozițiilor art. II alin (1) și (2) Titlul I din Legea nr. 247/2005 se va reține faptul că „Deciziile sau Dispozițiile ori, după caz, ordinele conducătorilor autorităților administrației publice centrale, având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-2 decembrie 1989, republicată, cu modificările aduse de prezentul titlu, emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi și nevalorificate, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul unității deținătoare, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Hotărârea pronunțată de prima instanță poate fi atacată cu recurs la curtea de apel. Prin urmare, în cazul imobilelor prevăzute la alineatul unu și care face trimitere la cele enumerate la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, hotărârea pronunțată în primă instanță este supusă, prin derogare de la dreptul comun, unei singure căi de atac, aceea a recursului. În cauză, este cert că imobilul teren aflat în litigiu, intră în categoria celor prevăzute în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum s-a stabilit prin decizia de casare pronunțată anterior în cauză de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, ( decizia nr. 6455 din 5 octombrie 2007 ). În consecință, hotărârea pronunțată de către Tribunalul Iași în primă instanță, trebuie supusă unei singure căi de atac, aceea a recursului, în mod greșit Curtea de Apel Iași soluționând cauza ca o instanță de apel, și nu ca o instanță de recurs.

Ori, în condițiile în care normele de competență jurisdicțională de ordin material a curților de apel prevăzute în art. 3 pct. 2 și 3 C. proc. civ. au un caracter absolut și imperativ, se impune admiterea recursului declarat de către reclamanți, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel, pentru a soluționa cauza în mod irevocabil, ca instanță de recurs, și nu în mod definitiv, ca instanță de apel.

Cu ocazia rejudecării, vor fi analizate motivele de recurs formulate de reclamanți, urmând a se stabili dacă hotărârea primei instanțe a respectat considerentele deciziei de casare pronunțate anterior în cauză de Înalta Curte de Casație și Justiție, și dacă există într-adevăr autoritate de lucru judecat în raport de sentința civilă nr. 42 din 27 ianuarie 2003 a Tribunalului Iași, ținându-se cont de faptul că această ultimă hotărâre s-a pronunțat în temeiul Legii nr. 10/2001, nemodificată iar cea de-a doua cerere a fost formulată de reclamanți în temeiul art. II alin. (1) titlul I al Legii nr. 247/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții F.M., P.I., V.V., T.G., I.P., S.E. împotriva deciziei nr. 165 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel lași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, ca instanță de recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 mai 2010.