ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4816/2009

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data 25 iulie 2002,

reclamantul Municipiul Giurgiu, prin Primar, a solicitat obligarea pârâților

Consiliul Județean Giurgiu și M.L.P.T.L. la plata sumei de 28.539.638.000 rol,

reprezentând contravaloarea lucrărilor de branșament, alimentare cu apă și alte

utilități la locuințele sociale construite în municipiul Giurgiu.

Curtea de Apel București,

inițial investită cu acest litigiu, prin sentința nr. 120 din 14 noiembrie 2003,

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.L.P.T.L., iar

pe fond, a admis în parte acțiunea precizată de reclamantă, obligând Consiliul

Județean Giurgiu la plata sumei de 34.409.273.000 rol.

A reținut această instanță

că în speță există o răspundere contractuală, bazată pe o convenție încheiată

în 2000 între Consiliul Județean Giurgiu și municipiul Giurgiu, convenție la

care M.L.P.T.L. nu este parte.

Calificând calea de atac

exercitată de Consiliul Județean Giurgiu drept apel, în raport cu modificările

aduse Codului de procedură civilă, prin O.G. nr. 58/2003, Înalta Curte de

Casație și Justiție în majoritate, prin decizia nr. 751 din 9 februarie 2005, a

declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții de Apel

București.

Acest apel a fost respins,

prin decizia civilă nr. 783 din 28 noiembrie 2005, decizie desființată însă în

recurs, prin decizia nr. 2571 din 21 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția comercială, reținându-se că acest litigiu nu are un

caracter comercial, părțile implicate fiind autorități publice care nu pot avea

calitatea de comercianți, iar actele încheiate între ele nu pot fi calificate,

datorită obiectului lor, drept contracte comerciale, acestea nereferindu-se la

săvârșirea de către părți de acte de comerț așa cum acestea sunt definite în art.

3 C. com.

Stabilindu-se că litigiul

este de competența instanțelor de contencios administrativ, în considerarea

dispozițiilor art. 312 alin. (6) coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ. s-a

dispus trimiterea cauzei spre  soluționare, în primă instanță, Curții de Apel

București, secția contencios administrativ, motivat de faptul că unul din

pârâți este o instituție centrală.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2899 din 15

noiembrie 2007, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu,

declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu.

Pentru a dispune astfel,

instanța a reținut următoarele:

La data de 22 decembrie 1998

s-a încheiat contractul între M.L.P.A.T. (ulterior M.L.P.T.L., M.T.C.T. și M.D.L.P.P.)

în calitate de investitor și societatea comercială M.K.J.V., în calitate de

antreprenor, atât contractul cât și licitația în urma căruia s-a încheiat având

la baza H.G. nr. 687/1997. Finanțarea obiectivului ce a format obiectul

acestuia a fost asigurată din credite externe.

Prin anexa contractului, s-a

convenit că reprezentantul investitorului poate delega unele responsabilități

reprezentantului delegat al investitorului (cu excepția celor expres prevăzute

a nu fi delegate), prin reprezentanții delegați înțelegându-se „angajații

investitorului sau cei ai autorității locale (Consiliul Județean sau Consiliul

local) sau ai altei organizații”.

Printre acțiunile ce se

puteau îndeplini de către reprezentantul delegat al investitorului se numără și

punerea la dispoziția antreprenorului a terenului și a utilităților pentru

zonele de lucru, obligație pe care investitorul a înțeles să o delege

reprezentantului său delegat, în speță, Consiliul Județean Giurgiu.

Convenția încheiată la 16

decembrie 1998 între M.L.P.A.T. și Consiliul Județean Giurgiu a fost încheiată

sub condiția suspensivă a încheierii contractului cu antreprenorul, iar

Consiliul județean Giurgiu a încheiat cu reclamantul municipiul Giurgiu

convenția din 29 martie 2000 prin care delega, la rândul său, pe acesta din

urmă să preia, în calitate de beneficiar direct, obligațiile Consiliului

Județean Giurgiu, ce decurg din convenția încheiată cu M.L.P.A.T. și care

decurgeau, la rândul lor, din contractul încheiat de M.L.P.A.T. și

antreprenorul general.

Această convenție prezintă

un caracter de independență față de contractul comercial din 1998, reprezentând

exclusiv voința părților contractante, Consiliul Județean și Consiliul local

Giurgiu.

Astfel, litigiul de față

vizează exclusiv îndeplinirea obligațiilor asumate, în ceea ce privește executarea

lucrărilor de branșament și plata acestora, din sursele de finanțare provenite

din creditele externe puse la dispoziția investitorului M.T.C.T., Consiliul

județean fiind reprezentantul delegat al acestuia.

Prin urmare, față de

raportul juridic dedus judecății M.D.L.P.L. este terț, astfel încât, fiind

vorba de un litigiu între două autorități locale, competența de soluționare a

cauzei revine Tribunalului Giurgiu, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr.

554/2004.

Împrejurarea că reclamantul a

înțeles să cheme în judecată și o autoritate centrală nu prezintă relevanță,

competența în prima instanță a instanțelor de contencios administrativ fiind

dată de calitatea subiecților raportului juridic dedus judecății.

A mai reținut această

instanță că, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de

recurs a dezlegat doar problema naturii litigiului, trimițând cauza la instanța

de contencios administrativ, fără a face, în considerentele deciziei, analiza

instanței de contencios administrativ competente, în raport de organul

autorităților publice titulare ale raportului juridic dedus judecății.

Tribunalul Giurgiu, prin

sentința civilă nr. 100/CAF din 2 aprilie 2009, s-a declarat, la rândul său,

necompetent material în soluționarea cauzei și a declinat competența în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Această instanță a apreciat

că pentru determinarea competenței materiale în speță este incident criteriul

valoric instituit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, întrucât

obiectul acțiunii îl formează un act administrativ cu o valoare de peste

500.000 lei, aceasta revine, în primă instanță, secției de contencios

administrativ a Curții de Apel.

Prin sentința nr. 2899 din 15

noiembrie 2007 a Curții de Apel București nu s-a avut în vedere valoarea

actului, trecându-se, totodată, peste decizia obligatorie a Înaltei Curți de

Casație și Justiție care, făcând o apreciere de ansamblu a legii contenciosului

administrativ, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea

respectivei instanțe.

Au fost avute în vedere și

statuările sentinței civile nr. 16 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Giurgiu,

prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate

de Consiliul Județean Giurgiu împotriva Municipiului Giurgiu, având ca obiect întoarcerea

executării, pentru suma de 885.000 ron încasată de acesta în baza sentinței

comerciale nr. 120 din 14 noiembrie 2003, desființată ulterior, în respectiva

cauză competența materială fiind determinată în raport de dezlegarea dată de

Înalta Curte naturii litigiului și de valoarea obiectului acțiunii.

Constatând ivit conflictul

negativ de competență, Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea dosarului Înaltei

Curți, în vederea soluționării acestuia.

Pronunțându-se asupra

acestui conflict negativ de competență, în condițiile art. 22 alin. (3) și (5) C.

proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, în considerarea argumentelor în continuare arătate.

Competența de atribuțiune a instanțelor

este determinată, obiectiv, prin lege, pe baza unor criterii generale și

impersonale, fiind subiectivă însă prin cererea de chemare în judecată, ca element

al acțiunii civile. În consecință, pentru verificarea competenței instanței nu

interesează momentul stabilirii situației juridice dintre părți, ci acela al

introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a degenerării acelei

situații într-o stare conflictuală, susceptibilă de rezolvare numai prin

mijlocirea instanței.

În speță, problema de drept

a determinării competenței materiale pentru soluționarea cauzei a fost

dezlegată, într-un al doilea ciclu procesual, de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2571 din 21 septembrie 2006.

Instanța Supremă a stabilit

natura litigiului, procedând și la individualizarea instanței de contencios

administrativ competente, în considerarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc.

civ., motivat de faptul că unul dintre pârâți este o instituție centrală.

În aceste condiții sunt

incidente în cauză prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit

cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de

drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorul fondului.

Pe de altă parte, fără a

contesta faptul că în litigiile de contencios administrativ competența

materială este determinată de calitatea subiecților raportului juridic dedus

judecății, neavând relevanță, de principiu, împrejurarea că reclamantul a

înțeles să cheme în judecată și o autoritate publică centrală, dacă aceasta nu

este subiect al respectivului raport, se impune precizarea că, în speță,

raportat la natura complexă a raporturilor juridice stabilite între părți, la

susținerile acestora cu privire la limitele în care a operat delegarea de

responsabilități și la modalitatea de gestionare a creditelor externe în

discuție, stabilirea situației juridice dintre părți, în etapă procesuală a

soluționării excepției necompetenței materiale, nu era legalmente posibilă,

fiind de natură să antameze soluția asupra fondului cauzei și asupra excepției

lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul poziționat în categoria

autorităților publice centrale.

Totodată, în raport cu

prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, criteriul valoric - la

care a făcut referire Tribunalul Giurgiu – este aplicabil numai în cazul

litigiilor privind taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora, nu și a celor grefate pe un contract administrativ, situație în

care competența materială se determină în raport de criteriul poziționării

autorităților publice implicate în sistemul administrației publice.

Față de cele expuse, în

temeiul art. 22 pct. 5, coroborat cu art. 315 C. proc. civ. și art. 10 din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de

soluționare a cauzei privind Municipiul Giurgiu, prin Primar, Consiliul

Județean Giurgiu și M.D.L.P.L., în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2009.