ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4816/2009

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data 25 iulie 2002, reclamantul Municipiul Giurgiu, prin Primar, a solicitat obligarea pârâților Consiliul Județean Giurgiu și M.L.P.T.L. la plata sumei de 28.539.638.000 rol, reprezentând contravaloarea lucrărilor de branșament, alimentare cu apă și alte utilități la locuințele sociale construite în municipiul Giurgiu. Curtea de Apel București, inițial investită cu acest litigiu, prin sentința nr. 120 din 14 noiembrie 2003, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.L.P.T.L., iar pe fond, a admis în parte acțiunea precizată de reclamantă, obligând Consiliul Județean Giurgiu la plata sumei de 34.409.273.000 rol.

A reținut această instanță că în speță există o răspundere contractuală, bazată pe o convenție încheiată în 2000 între Consiliul Județean Giurgiu și municipiul Giurgiu, convenție la care M.L.P.T.L. nu este parte. Calificând calea de atac exercitată de Consiliul Județean Giurgiu drept apel, în raport cu modificările aduse Codului de procedură civilă, prin O.G. nr. 58/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție în majoritate, prin decizia nr. 751 din 9 februarie 2005, a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea Curții de Apel București.

Acest apel a fost respins, prin decizia civilă nr. 783 din 28 noiembrie 2005, decizie desființată însă în recurs, prin decizia nr. 2571 din 21 septembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, reținându-se că acest litigiu nu are un caracter comercial, părțile implicate fiind autorități publice care nu pot avea calitatea de comercianți, iar actele încheiate între ele nu pot fi calificate, datorită obiectului lor, drept contracte comerciale, acestea nereferindu-se la săvârșirea de către părți de acte de comerț așa cum acestea sunt definite în art. 3 C. com. Stabilindu-se că litigiul este de competența instanțelor de contencios administrativ, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (6) coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc.

civ. s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare, în primă instanță, Curții de Apel București, secția contencios administrativ, motivat de faptul că unul din pârâți este o instituție centrală. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2899 din 15 noiembrie 2007, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu. Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele: La data de 22 decembrie 1998 s-a încheiat contractul între M.L.P.A.T. (ulterior M.L.P.T.L., M.T.C.T. și M.D.L.P.P.) în calitate de investitor și societatea comercială M.K.J.V., în calitate de antreprenor, atât contractul cât și licitația în urma căruia s-a încheiat având la baza H.G.

nr. 687/1997. Finanțarea obiectivului ce a format obiectul acestuia a fost asigurată din credite externe. Prin anexa contractului, s-a convenit că reprezentantul investitorului poate delega unele responsabilități reprezentantului delegat al investitorului (cu excepția celor expres prevăzute a nu fi delegate), prin reprezentanții delegați înțelegându-se „angajații investitorului sau cei ai autorității locale (Consiliul Județean sau Consiliul local) sau ai altei organizații”. Printre acțiunile ce se puteau îndeplini de către reprezentantul delegat al investitorului se numără și punerea la dispoziția antreprenorului a terenului și a utilităților pentru zonele de lucru, obligație pe care investitorul a înțeles să o delege reprezentantului său delegat, în speță, Consiliul Județean Giurgiu.

Convenția încheiată la 16 decembrie 1998 între M.L.P.A.T. și Consiliul Județean Giurgiu a fost încheiată sub condiția suspensivă a încheierii contractului cu antreprenorul, iar Consiliul județean Giurgiu a încheiat cu reclamantul municipiul Giurgiu convenția din 29 martie 2000 prin care delega, la rândul său, pe acesta din urmă să preia, în calitate de beneficiar direct, obligațiile Consiliului Județean Giurgiu, ce decurg din convenția încheiată cu M.L.P.A.T. și care decurgeau, la rândul lor, din contractul încheiat de M.L.P.A.T. și antreprenorul general. Această convenție prezintă un caracter de independență față de contractul comercial din 1998, reprezentând exclusiv voința părților contractante, Consiliul Județean și Consiliul local Giurgiu.

Astfel, litigiul de față vizează exclusiv îndeplinirea obligațiilor asumate, în ceea ce privește executarea lucrărilor de branșament și plata acestora, din sursele de finanțare provenite din creditele externe puse la dispoziția investitorului M.T.C.T., Consiliul județean fiind reprezentantul delegat al acestuia. Prin urmare, față de raportul juridic dedus judecății M.D.L.P.L. este terț, astfel încât, fiind vorba de un litigiu între două autorități locale, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Giurgiu, în raport cu prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004. Împrejurarea că reclamantul a înțeles să cheme în judecată și o autoritate centrală nu prezintă relevanță, competența în prima instanță a instanțelor de contencios administrativ fiind dată de calitatea subiecților raportului juridic dedus judecății.

A mai reținut această instanță că, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de recurs a dezlegat doar problema naturii litigiului, trimițând cauza la instanța de contencios administrativ, fără a face, în considerentele deciziei, analiza instanței de contencios administrativ competente, în raport de organul autorităților publice titulare ale raportului juridic dedus judecății. Tribunalul Giurgiu, prin sentința civilă nr. 100/CAF din 2 aprilie 2009, s-a declarat, la rândul său, necompetent material în soluționarea cauzei și a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Această instanță a apreciat că pentru determinarea competenței materiale în speță este incident criteriul valoric instituit prin art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și, întrucât obiectul acțiunii îl formează un act administrativ cu o valoare de peste 500.000 lei, aceasta revine, în primă instanță, secției de contencios administrativ a Curții de Apel. Prin sentința nr. 2899 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel București nu s-a avut în vedere valoarea actului, trecându-se, totodată, peste decizia obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție care, făcând o apreciere de ansamblu a legii contenciosului administrativ, a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea respectivei instanțe.

Au fost avute în vedere și statuările sentinței civile nr. 16 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Giurgiu, prin care s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii formulate de Consiliul Județean Giurgiu împotriva Municipiului Giurgiu, având ca obiect întoarcerea executării, pentru suma de 885.000 ron încasată de acesta în baza sentinței comerciale nr. 120 din 14 noiembrie 2003, desființată ulterior, în respectiva cauză competența materială fiind determinată în raport de dezlegarea dată de Înalta Curte naturii litigiului și de valoarea obiectului acțiunii. Constatând ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Giurgiu a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți, în vederea soluționării acestuia.

Pronunțându-se asupra acestui conflict negativ de competență, în condițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în considerarea argumentelor în continuare arătate. Competența de atribuțiune a instanțelor este determinată, obiectiv, prin lege, pe baza unor criterii generale și impersonale, fiind subiectivă însă prin cererea de chemare în judecată, ca element al acțiunii civile. În consecință, pentru verificarea competenței instanței nu interesează momentul stabilirii situației juridice dintre părți, ci acela al introducerii cererii de chemare în judecată, ca urmare a degenerării acelei situații într-o stare conflictuală, susceptibilă de rezolvare numai prin mijlocirea instanței.

În speță, problema de drept a determinării competenței materiale pentru soluționarea cauzei a fost dezlegată, într-un al doilea ciclu procesual, de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2571 din 21 septembrie 2006. Instanța Supremă a stabilit natura litigiului, procedând și la individualizarea instanței de contencios administrativ competente, în considerarea dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că unul dintre pârâți este o instituție centrală. În aceste condiții sunt incidente în cauză prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorul fondului.

Pe de altă parte, fără a contesta faptul că în litigiile de contencios administrativ competența materială este determinată de calitatea subiecților raportului juridic dedus judecății, neavând relevanță, de principiu, împrejurarea că reclamantul a înțeles să cheme în judecată și o autoritate publică centrală, dacă aceasta nu este subiect al respectivului raport, se impune precizarea că, în speță, raportat la natura complexă a raporturilor juridice stabilite între părți, la susținerile acestora cu privire la limitele în care a operat delegarea de responsabilități și la modalitatea de gestionare a creditelor externe în discuție, stabilirea situației juridice dintre părți, în etapă procesuală a soluționării excepției necompetenței materiale, nu era legalmente posibilă, fiind de natură să antameze soluția asupra fondului cauzei și asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul poziționat în categoria autorităților publice centrale.

Totodată, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, criteriul valoric - la care a făcut referire Tribunalul Giurgiu – este aplicabil numai în cazul litigiilor privind taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, nu și a celor grefate pe un contract administrativ, situație în care competența materială se determină în raport de criteriul poziționării autorităților publice implicate în sistemul administrației publice. Față de cele expuse, în temeiul art. 22 pct. 5, coroborat cu art. 315 C. proc. civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bucureșt, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind Municipiul Giurgiu, prin Primar, Consiliul Județean Giurgiu și M.D.L.P.L., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.