ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4201/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4201/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 08 aprilie 2008

pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, reclamantul Municipiul Giurgiu,

reprezentat prin Primar, s-a adresat instanței formulând cerere de chemare în

judecată împotriva pârâtului Consiliul Județean Giurgiu prin Președintele, solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata

sumei de 14.788.880.112 lei (vechi), reprezentând dauna pe care reclamantul a

plătit-o la data de 07 aprilie 2004, către SC U.T. SA Giurgiu, în contul

subvenției pentru energia termică livrată populației, aferentă anilor 2002 -

2003, obligație ce revenea în sarcina Consiliului Județean Giurgiu.

În apărare, pârâtul a invocat

excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru

judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, deoarece nu există

niciun temei juridic pentru o acțiunea în regres a reclamantului, plata pe care

acesta a făcut-o, fiind legală.

Prin sentința civilă nr. 4 din 15

ianuarie 2009, Tribunalul Giurgiu, secția civilă,

a respins excepțiile invocate de

pârât, a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtului la plata

sumei de 14.788.880.112 lei, cu titlu.

În motivarea acestei sentințe,

instanța de fond a reținut următoarele:

În perioada 2002 - 2004, prin 4

ordine de plată succesive, Primăria Municipiului Giurgiu a achitat către SC

U.T. SA Giurgiu, în contul subvenției la energia termică livrată populației,

suma totală de 14.788.880.112 lei.

Prin procesul-verbal de conciliere

încheiat la data de 22 februarie 2005, între reclamant și uzină, s-a reținut că

această sumă nu era datorată de reclamant, însă problema dacă a fost încasată

de la Primăria Giurgiu sau de la Consiliul Județean Giurgiu, este o chestiune

ce depășește unitatea SC U.T. SA Giurgiu.

Procesul-verbal menționat a fost

semnat de reprezentanții legali ai reclamantului și ai SC U.T. SA Giurgiu.

Prin acțiunea formulată la data de

15 aprilie 2005, reclamantul Municipiul Giurgiu a chemat în judecată SC U.T. SA

Giurgiu, solicitând returnarea sumei de 14.788.880.112 lei încasată necuvenit.

Prin sentința comercială nr. 139 din

29 iulie 2005 a Tribunalului Giurgiu a fost admisă acțiunea formulată,

dispunându-se obligarea SC U.T. SA Giurgiu la plata către reclamant a sumei de

14.788.880.112 lei, reținându-se că aceasta a fost încasată necuvenit,

obligația asigurării subvenției pentru energia termică revenindu-i Consiliului

Județean Giurgiu.

Prin decizia comercială nr. 4 din 09

ianuarie 2007 a Curții de Apel București s-a reținut, însă, că plata nu a fost

făcută din eroare pentru a fi necuvenită, iar neînțelegerile în privința

persoanei obligată la plata subvenției există între reclamant și Consiliul

Județean Giurgiu, astfel că litigiul trebuia să se poarte între aceste părți și

nicidecum între reclamant și prestatorul serviciilor, prin cererea de chemare

în judecată supusă analizei Curții de Apel, reclamantul nesolicitând obligarea

Consiliului Județean Giurgiu la efectuarea vreunei plăți.

Pentru aceste considerente Curtea de

Apel București a respins pe fond acțiunea formulată de reclamant în

contradictoriu cu SC U.T. SA, hotărârea rămânând irevocabilă prin decizia comercială

nr. 1007 din 12 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

respingerea recursului declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu.

Imediat după soluționarea

irevocabilă a acestui litigiu, la data de 11 aprilie 2008, reclamantul a

formulat acțiune în regres, îndreptându-se împotriva Consiliului Județean

Giurgiu, în calitate de persoană obligată la plata sumei de 14.788.880.112 lei.

Instanța de fond învestită cu

această acțiune a reținut că dreptul la acțiunea în regres, ce formează

obiectul prezentei cauze, s-a născut pentru reclamant, la momentul soluționării

irevocabile a litigiului ce a avut ca obiect recuperarea sumei direct de la SC U.T.

SA, întrucât înainte de a se stabili dacă SC U.T. SA trebuia să returneze sau

nu suma solicitată, reclamantul nu putea cere aceeași sumă de la o altă

persoană.

În cazul în care suma ar fi fost

primită de reclamant de la SC U.T. SA, acesta nu ar mai fi avut niciun interes

în promovarea altei acțiuni, pentru recuperarea banilor, litigiul rămânând a se

purta atunci între SC U.T. SA și Consiliul Județean Giurgiu.

În consecință, excepția prescripției

dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Consiliul Județean Giurgiu, a fost

respinsă ca nefondată.

De asemenea, tribunalul a considerat

nefondată și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă,

reținând că prezenta cauză are alt obiect decât cea soluționată prin sentința

comercială nr. 139/2005 a Tribunalului Giurgiu, respectiv acțiune în regres cu

invocarea raporturilor existente între reclamant și Consiliul Județean Giurgiu,

în timp ce acțiunea anterioară a avut ca obiect pretenții față de efectuarea

unei plăți nedatorate, raporturile analizate în acest proces fiind cele

directe, existente între reclamant și SC U.T. SA.

Nefiind îndeplinite, așadar, condițiile

imperative impuse de art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., privind

identitatea de obiect, părți și cauză, excepția autorității de lucru judecat a

fost respinsă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a

reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 115/2001, modificată,

privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea

furnizării energiei termice și a gazelor naturale și, de asemenea, a art. 31

din O.G. nr. 87/2003, subvențiile pentru acoperirea diferențelor de preț și de

tarif la energia termică livrată populației, inclusiv restanțele din anii

precedenți se suportă din bugetul de stat și din bugetele locale, pentru

diferența rămasă după achitarea sumelor repartizate din bugetul de stat.

Prin H.G. nr. 638/2002 publicată în M.Of.

nr. 468 din 01 iulie 2002, Consiliului Județean Giurgiu i-a fost transferat cu

titlu gratuit pachetul integral de acțiuni

al

SC

U.T. SA Giurgiu.

Prin adresa nr. 43281 din 25

noiembrie 2003, Ministerul Finanțelor Publice a comunicat faptul că toate

competențele și atribuțiile în asigurarea funcționalității SC U.T. SA Giurgiu,

revin autorității publice a județului.

De asemenea, prin H.G. nr. 1230/2003

privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția

Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003, pentru subvenționarea

energiei termice livrate populației s-a alocat județului Giurgiu suma

453.000.000 lei, iar prin Legea nr. 500/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 87/2003,

cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003, anexa nr. 2, s-a

alocat județului Giurgiu pentru subvenționarea energiei termice suma de

12.413.000.000 lei.

Această sumă acoperea aproape în

totalitate subvenția restantă pe anii 2002 - 2003 și ar fi trebuit repartizată

Municipiului Giurgiu, întrucât în județul Giurgiu singura localitate în care se

livrează energia termică populației în sistem centralizat este Municipiul

Giurgiu.

Față de faptul că pârâtul Consiliul

Județean Giurgiu, prin hotărârile nr. 35/2004 și nr. 7/2004 și-a asumat

responsabilitatea subvenției în anii 2004 - 2005, Tribunalul a apreciat că

obligația achitării subvenției la energia termică livrată populației pentru

perioada aferentă anilor 2002 - 2003, revenea Consiliului Județean Giurgiu și

nu reclamantului Municipiul Giurgiu.

Împotriva hotărârii respective în

termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. a declarat apel, pârâtul

Consiliul Județean Giurgiu, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Prin motivele de apel depuse odată

cu cererea s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția

prescripției dreptului material la acțiune, întrucât dreptul la acțiune s-a născut

la data producerii „pagubei”, respectiv în cursul lunii martie 2003, atunci când

reclamantul a considerat că suma în litigiu trebuia achitată de către pârât.

Apelantul mai arată că obiectul

cauzei de față îl constituie subvenția pentru energia termică livrată

populației aferentă iernii 2002 - 2003, astfel încât prescripția dreptului de a

ridica vreo pretenție asupra acestei subvenții începe să curgă din luna martie

2003, dată la care s-a întrerupt furnizarea energiei termice pentru populație.

Acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 11 aprilie 2008, după 5 ani,

dreptul la acțiune fiind prescris.

Apelantul critică și soluția dată

excepției autorității de lucru judecat, considerând că între litigiul ce a

format obiectul dosarului nr. 54/COM/2005 și litigiul ce formează obiectul

prezentului dosar, există identitate de părți, obiect și cauză, în sensul art. 1201

C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Referitor la fondul cauzei apelantul

susține că prima instanță nu a avut în vedere hotărârea pronunțată în dosarul

nr. 54/COM/2005, respectiv decizia comercială nr. 4 din 09 ianuarie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a stabilit irevocabil

faptul că plata efectuată de către reclamantul Municipiul Giurgiu a fost legală

și că aceasta era autoritatea locală care trebuia să facă plata, iar instanța

de fond nu a menționat care ar fi fost „paguba” cauzată Municipiului Giurgiu

prin achitarea subvenției; prin decizia nr. 4 din 9 ianuarie 2007, Curtea de

Apel București a constatat că reclamanta Primăria Municipiului Giurgiu nu a

emis nicio pretenție față de Consiliul Județean Giurgiu, nu a individualizat

culpa acesteia și nu a solicitat restituirea vreunei sume de bani de la această

pârâtă. Prin hotărârea respectivă apelantul nu a fost obligat la plata către

intimatul-reclamant a vreunei sume de bani cu acest titlu.

S-a mai susținut că motivele

invocate în susținerea cererii sunt identice cu cele invocate în cererea

introductivă ce a făcut obiectul dosarului nr. 54/COM/2005, iar obligația apelantului

de plată este întemeiată de către instanța de fond numai prin analogie față de

iarna 2004 - 2005, fără a fi indicat niciun temei de drept.

Prin decizia nr. 564 din 10

noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul județean Giurgiu, prin Președinte

împotriva sentinței civile nr. 4 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul

Giurgiu, secția civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul

Giurgiu prin Primar.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către

pârât, în mod corect prima instanță admițând acțiunea civilă în regres

formulată de reclamantul Municipiul Giurgiu prin Primar.

Astfel s-a constatat că cele două

excepții invocate de pârât având ca obiect autoritatea de lucru judecat și

prescripția dreptului material la acțiune au fost respinse în mod întemeiat de

către Tribunalul Giurgiu, câtă vreme nu a fost întrunită tripla identitate de

părți, obiect și cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ., iar potrivit

dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului material

la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care prima acțiune, formulată

de acesta împotriva SC U.T. SA Giurgiu, a fost respinsă în mod irevocabil,

întrucât la momentul respectiv reclamantul a cunoscut pe cel care este

răspunzător pentru diminuarea patrimoniului.

Pe fondul cauzei s-a reținut că

hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, întrucât din probele

administrate în cauză a reieșit faptul că pârâtul este cel care trebuie să

restituie reclamantului suma de 14.788.880,112 lei (ROL), plătită la data de 7

aprilie 2004 către SC U.T. SA Giurgiu, în contul subvenției pentru energia

termică livrată populației, aferentă anilor 2002 – 2003.

Aceasta întrucât prin H.G. nr.

632/2002 publicată în M.Of. nr. 468 din 1 iulie 2002, Consiliul Județean

Giurgiu a devenit unicul acționat al SC U.T. SA Giurgiu, ca urmare a

transferului pachetului integral de acțiuni din proprietatea privată a statului

în proprietatea privată a județului Giurgiu. În temeiul aceleiași hotărâri de

guvern a încetat calitatea de unic acționar a Consiliului Local Giurgiu la

societatea comercială amintită, ca urmare a abrogării H.G. nr. 187/2002 prin

care pachetul integral de acțiuni fusese transferat din proprietatea privată a

statului în proprietatea privată a Municipiului Giurgiu.

De la data preluării pachetului

integral de acțiuni, toate prerogativele privind asigurarea funcționalității SC

U.T. SA Giurgiu au revenit pârâtului, aspect adus la cunoștința autorităților

administrației publice a județului prin adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003,

înregistrată sub nr. 5635 din 2 decembrie 2003 la Consiliul Județean Giurgiu.

Prin urmare pârâtul trebuie să

avizeze tarifele la energia termică și să întocmească formalitățile pentru

plata subvenției acordate de stat, însă acesta și-a îndeplinit obligațiile ce-i

reveneau potrivit legii, doar pentru iarna 2003 – 2004.

În condițiile arătate pentru a se

asigura funcționalitatea uzinei și sub presiunea refuzului autorităților fiscale

de a vira în contul Municipiului Giurgiu cotele defalcate din impozitul pe

venit, cu motivația că nu s-au depus documente care să ateste achitarea

subvenției pentru energia termică livrată populației pentru iarna 2002 – 2003,

autoritățile administrației publice locale au continuat, practic, să

îndeplinească atribuții care, după intrarea în vigoare a H.G. nr. 638/2002,

erau deja în competența Consiliului județean Giurgiu.

S-a mai reținut că în anul 2003,

prin Legea nr. 500/2003 și H.G. nr. 1230/2003 s-a alocat județului Giurgiu suma

totală de 12.413.000.000 lei (ROL) cu titlu de subvenție de la bugetul de stat

pentru subvenționarea energiei termice, sumă ce trebuia alocată către

Municipiul Giurgiu, potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 115/2001, în

condițiile în care la nivelul județului Giurgiu, doar Municipiul Giurgiu este

singura localitate în care se livrează în sistem centralizat energie termică

populației.

Ulterior, deși prin hotărârea nr.

128 din 27 noiembrie 2003 pârâtul a aprobat repartizarea subvenției aferente

anului 2003 către Consiliul Local Giurgiu, printr-o altă hotărâre cu nr. 143

din 5 decembrie 2003 s-a stabilit că sumele reprezentând subvenția să rămână la

nivelul Consiliului Județean Giurgiu.

S-a concluzionat că reclamantul și-a

diminuat patrimoniul, achitând către furnizor suma în litigiu din bugetul

propriu, în cadrul subvenției pentru energia termică, iar pârâtul a încasat

subvenția de la bugetul de stat, însă nu a repartizat-o reclamantului, așa cum

prevăd dispozițiile legale.

Împotriva deciziei respective la

data de 4 ianuarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean

Giurgiu, prin Președinte criticând-o ca fiind nelegală și solicitând ca prin

hotărârea ce se pronunță să se dispună modificarea acesteia în sensul admiterii

apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în

tot, respingându-se acțiunea civilă în regres, formulată de reclamant.

Prin motivele de recurs depuse odată

cu cererea s-a susținut că decizia atacată este afectată de motivele de

modificare prevăzute în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-au susținut următoarele:

Apel București, secția a IV-a civilă cuprinde motive contradictorii ori străine

de natura pricinii sub un dublu aspect, în condițiile în care instanța de apel

își întemeiază motivația pe acte normative străine de natura pricinii și care

nu-și au aplicarea în speță, iar respingerea excepției autorității de lucru

judecat este motivată contradictoriu, cu interpretându-se în mod eronat prevederile

art. 1201 C. civ.

Referitor la acest motiv de recurs

s-a susținut că în mod greșit instanța de apel face trimitere la Legea nr.

500/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului

de stat pe anul 2003 și la H.G. nr. 1230/2003 privind alocarea unor resurse din

Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de

stat pe anul 2003 – întrucât actele normative respective nu pot avea efect

retroactiv pentru iarna 2002 – 2003, ele referindu-se la iarna 2003 – 2004, iar

obiectul cauzei privește subvenția pentru energia termică aferentă iernii 2002

– 2003.

În ceea ce privește autoritatea de

lucru judecat, s-a susținut că în mod greșit, s-a constatat că nu există

identitate de părți și cauză, întrucât în dosarul în care s-a pronunțat decizia

civilă nr. 4 din 9 ianuarie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă

comercială, a figurat în calitate de pârât în Consiliul Județean Giurgiu, chiar

dacă nu a fost obligat la nimic de către instanță, neputându-se susține teza

potrivit căreia în procesul respectiv, Consiliul Județean Giurgiu a figurat în

calitate de unic acționar al S.C. U.T. S.A. Giurgiu.

Există și identitate de cauză între

cele două acțiuni judecătorești, întrucât ambele au fost fundamentate pe

solicitarea restituirii unei sume de bani pe care reclamantul, invocându-și

propria culpă, susține că ar fi plătit-o nedatorat, fiind irelevant faptul că

prima cerere s-a întemeiat pe o plată nedatorată, iar a doua a fost intitulată

ca o „acțiune în regres”.

de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea acestui motiv de

recurs s-a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției

dreptului material la acțiune, întrucât dreptul material la acțiune nu poate să

curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a

fost respinsă acțiunea față de pârâta S.C. U.T. S.A. Giurgiu, întrucât

reclamantul cunoștea deja paguba și persoana care ar fi fost responsabilă de

aceasta.

În al doilea rând s-a susținut că

decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, avându-se în vedere

faptul că temeiurile legale invocate de instanța de apel sunt acte normative

care nu se pot aplica retroactiv (H.G. nr. 1230/2003 și Legea nr. 500/2003),

iar pe de altă parte, deși instanța de apel analizează decizia comercială nr.

4/2007, apreciază în mod greșit asupra faptului că nu ar fi fost analizate

raporturile juridice dintre reclamant și Consiliul Județean Giurgiu, referitor

la plata subvenției pentru energia termică livrată populației Municipiului

Giurgiu.

Analizând recursul declarat de pârât

prin prisma motivelor de modificare invocate, ce pot fi încadrate doar în

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a considerentelor deciziei

recurate, Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge, ca atare,

avându-se în vedere considerentele ce vor urma:

Astfel în primul rând vor fi

analizate motivele de recurs referitoare la soluționarea greșită a celor două

excepții invocate de către pârâtul-recurent având ca obiect autoritatea de

lucru judecat și prescripția dreptului material la acțiune.

În ceea ce privește excepția

autorității de lucru judecat, se va reține că aceasta a fost soluționată corect

de către instanța de apel, chiar dacă s-a reținut în mod eronat faptul că nu a

existat și identitatea de părți, alături de identitatea de obiect, raportat la

acțiunea comercială soluționată prin sentința comercială nr. 139 din 29 iulie 2005

pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția comercială, și prin decizia comercială

nr. 4 din 3 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a comercială.

Există identitate de părți între

cele două acțiuni întrucât prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Giurgiu, secția comercială, ce a făcut obiectul dosarului nr. 54/Com/2005,

reclamantul Municipiul Giurgiu prin Primar a solicitat chemarea în judecată în

calitate de pârâți pe SC T. SA Giurgiu și Consiliul Județean Giurgiu, fiind

respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această ultimă

pârâtă.

A fost constatat însă în mod

întemeiat faptul că între cele două cereri nu există identitate de cauză, câtă

vreme în cadrul primului dosar, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe

instituția „plății nedatorate”, iar cea de a doua acțiune a fost intitulată și

formulată ca una „în regres”.

Aceasta întrucât, cauza este dată de

instituția, de categoria juridică sau de principiul de drept substanțial pe

care se întemeiază pretenția reclamantului. Așa cum se afirmă, în materia

puterii lucrului judecat, prin cauză se înțelege faptul juridic sau material

care constituie temeiul direct și imediat al dreptului subiectiv, ce urmează a

fi valorificat; ea nu trebuie confundată cu obiectul sau cu mijloacele de

susținere dar nici cu scopul urmărit în proces.

Cu alte cuvinte pentru ca într-un

proces să ni se dezvăluie cauza, trebuie răspuns la întrebarea „pe ce-și

întemeiază partea reclamația sa”.

Cum în speță, reclamantul și-a

întemeiat cele două acțiuni pe instituții juridice diferite, nu există

identitate de cauză, astfel încât nu există tripla identitate de părți, obiect

și cauză, pentru a se putea reține excepția autorității de lucru judecat

reglementată de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

A fost soluționată corect și cea de

a doua excepție având ca obiect prescripția dreptului material la acțiune,

întrucât în speță termenul general de prescripție de trei ani de zile a început

să curgă, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 de la data la

care cel păgubit a cunoscut atât paguba cât și pe cel răspunzător de producerea

acesteia.

Ori în cauză până la data rămânerii

irevocabile a hotărârii prin care reclamantului i s-a respins acțiunea în

pretenții împotriva pârâtei SC T. SA Giurgiu (12 martie 2008) aceasta nu a

cunoscut persoana juridică responsabilă cu producerea pagubei.

Referitor la această decizie

comercială cu nr. 4 din 9 ianuarie 2007 a Curții Apel București, secția IV-a

comercială, se va reține faptul că a analizat raporturile juridice comerciale

existente și derulate între reclamantă și pârâta SC T. SA Giurgiu, nu și cele

dintre Municipiul Giurgiu și Consiliul Județean Giurgiu, astfel încât chiar

dacă instanța comercială a stabilit că plata efectuată de reclamantă a fost

datorată, aceasta nu exclude recuperarea sumelor de bani plătite cu titlu de subvenție

de la pârâta, care, într-adevăr, conform actelor normative arătate avea

obligația să achite debitul respectiv.

Pe fondul cauzei, motivele de recurs

formulate de pârât sunt, de asemenea nefondate, întrucât alături de actele

normative invocate prin cererea de recurs (H.G. nr. 1239/2003 și Legea nr.

500/2003), care într-adevăr se referă la iarna 2003 - 2004, în condițiile în

care obiectul acțiunii privește subvenția acordată pentru energia termică

livrată populației pentru iarna 2002 - 2003, însă instanța de apel nu și-a

întemeiat în întregime decizia recurată pe acestea.

Alături de actele normative

respective Curtea de Apel București a făcut trimitere la H.G. nr. 638/2002; pe

H.G. nr. 187/2002 și O.U.G. nr. 115/2001, alături de adresa nr. 43281 din 25

noiembrie 2003 a Ministerului Finanțelor Publice.

Esențial este faptul că prin H.G.

nr. 638/2002 a fost abrogată H.G. nr. 187/2002, Consiliul Județean Giurgiu

devenind unicul acționar al S.C. U.T. S.A. Giurgiu, ca urmare a preluării

pachetului integral de acțiuni din proprietatea privată a statului, în cea a

județului – de la data respectivă pârâtul preluând toate competențele privind

asigurarea funcționalității uzinei electrice, respectiv avizarea prețului

subvenției și plata acesteia către furnizorul de energie termică livrată

populației.

Aceste acte normative au fost înregistrate

târziu în registratura recurentului, din cauza Ministerului Finanțelor Publice

care a adus acest aspect la cunoștința autorităților administrației publice

locale cu adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003 înregistrată la Consiliul

Județean Giurgiu sub nr. 5635 din 2 decembrie 2003.

Datorită acestor inadvertențe,

pentru iarna 2002-2003, reclamanta a fost nevoită să achite ca și până atunci

subvenția primită de la stat pentru achitarea energiei termice livrate

populației deși potrivit legii această obligație revenea recurentei.

Se va reține astfel că în mod corect

instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe care a constatat faptul

că reclamantul și-a diminuat patrimoniul, achitând către furnizorul de energie

termică suma în litigiu cu titlu de subvenție pentru iarna 2002 – 2003, din

bugetul propriu, iar pârâtul a încasat subvenția de la bugetul de stat, însă nu

a repartizat-o reclamantului așa cum prevedeau dispozițiile legale, în acest

mod pârâtul majorându-și patrimoniul pe seama diminuării patrimoniului

reclamantului.

Față de cele arătate, Înalta Curte

constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Giurgiu.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

fiind în culpă procesuală va fi obligat recurentul către intimatul reclamant la

plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reduse în raport de prevederile

art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât cheltuielile solicitate în cuantum

de 35700 lei nu sunt justificate, în raport de valoarea pricinii, dar mai ales

ținându-se cont de raportul de proporționalitate dintre onorariul pretins și

volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză.

Astfel în speță, recursul promovat

de pârât s-a soluționat la primul termen, iar apărătorul desemnat de către

intimat în apărare nu a formulat întâmpinare, ci doar note de ședință.

Prin urmare onorariu solicitat este

mult prea mare în raport de complexitatea litigiului și de activitatea prestată

de avocatul intimatului-reclamant în apărarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâtul Consiliul Județean Giurgiu prin Președinte, împotriva deciziei nr. 564

din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă.

Obligă pe recurentul-pârât la plata

către intimatul-reclamant Municipiul Giurgiu prin Primar la plata sumei de 1000

lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie

2010.