ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4201/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 08 aprilie 2008 pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția civilă, reclamantul Municipiul Giurgiu, reprezentat prin Primar, s-a adresat instanței formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului Consiliul Județean Giurgiu prin Președintele, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 14.788.880.112 lei (vechi), reprezentând dauna pe care reclamantul a plătit-o la data de 07 aprilie 2004, către SC U.T. SA Giurgiu, în contul subvenției pentru energia termică livrată populației, aferentă anilor 2002 - 2003, obligație ce revenea în sarcina Consiliului Județean Giurgiu.

În apărare, pârâtul a invocat excepțiile privind prescripția dreptului la acțiune și autoritatea de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, deoarece nu există niciun temei juridic pentru o acțiunea în regres a reclamantului, plata pe care acesta a făcut-o, fiind legală. Prin sentința civilă nr. 4 din 15 ianuarie 2009, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a respins excepțiile invocate de pârât, a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 14.788.880.112 lei, cu titlu. În motivarea acestei sentințe, instanța de fond a reținut următoarele: În perioada 2002 - 2004, prin 4 ordine de plată succesive, Primăria Municipiului Giurgiu a achitat către SC U.T.

SA Giurgiu, în contul subvenției la energia termică livrată populației, suma totală de 14.788.880.112 lei. Prin procesul-verbal de conciliere încheiat la data de 22 februarie 2005, între reclamant și uzină, s-a reținut că această sumă nu era datorată de reclamant, însă problema dacă a fost încasată de la Primăria Giurgiu sau de la Consiliul Județean Giurgiu, este o chestiune ce depășește unitatea SC U.T. SA Giurgiu. Procesul-verbal menționat a fost semnat de reprezentanții legali ai reclamantului și ai SC U.T. SA Giurgiu. Prin acțiunea formulată la data de 15 aprilie 2005, reclamantul Municipiul Giurgiu a chemat în judecată SC U.T. SA Giurgiu, solicitând returnarea sumei de 14.788.880.112 lei încasată necuvenit.

Prin sentința comercială nr. 139 din 29 iulie 2005 a Tribunalului Giurgiu a fost admisă acțiunea formulată, dispunându-se obligarea SC U.T. SA Giurgiu la plata către reclamant a sumei de 14.788.880.112 lei, reținându-se că aceasta a fost încasată necuvenit, obligația asigurării subvenției pentru energia termică revenindu-i Consiliului Județean Giurgiu. Prin decizia comercială nr. 4 din 09 ianuarie 2007 a Curții de Apel București s-a reținut, însă, că plata nu a fost făcută din eroare pentru a fi necuvenită, iar neînțelegerile în privința persoanei obligată la plata subvenției există între reclamant și Consiliul Județean Giurgiu, astfel că litigiul trebuia să se poarte între aceste părți și nicidecum între reclamant și prestatorul serviciilor, prin cererea de chemare în judecată supusă analizei Curții de Apel, reclamantul nesolicitând obligarea Consiliului Județean Giurgiu la efectuarea vreunei plăți.

Pentru aceste considerente Curtea de Apel București a respins pe fond acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu SC U.T. SA, hotărârea rămânând irevocabilă prin decizia comercială nr. 1007 din 12 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin respingerea recursului declarat de reclamantul Municipiul Giurgiu. Imediat după soluționarea irevocabilă a acestui litigiu, la data de 11 aprilie 2008, reclamantul a formulat acțiune în regres, îndreptându-se împotriva Consiliului Județean Giurgiu, în calitate de persoană obligată la plata sumei de 14.788.880.112 lei. Instanța de fond învestită cu această acțiune a reținut că dreptul la acțiunea în regres, ce formează obiectul prezentei cauze, s-a născut pentru reclamant, la momentul soluționării irevocabile a litigiului ce a avut ca obiect recuperarea sumei direct de la SC U.T.

SA, întrucât înainte de a se stabili dacă SC U.T. SA trebuia să returneze sau nu suma solicitată, reclamantul nu putea cere aceeași sumă de la o altă persoană. În cazul în care suma ar fi fost primită de reclamant de la SC U.T. SA, acesta nu ar mai fi avut niciun interes în promovarea altei acțiuni, pentru recuperarea banilor, litigiul rămânând a se purta atunci între SC U.T. SA și Consiliul Județean Giurgiu. În consecință, excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtul Consiliul Județean Giurgiu, a fost respinsă ca nefondată.

De asemenea, tribunalul a considerat nefondată și excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă, reținând că prezenta cauză are alt obiect decât cea soluționată prin sentința comercială nr. 139/2005 a Tribunalului Giurgiu, respectiv acțiune în regres cu invocarea raporturilor existente între reclamant și Consiliul Județean Giurgiu, în timp ce acțiunea anterioară a avut ca obiect pretenții față de efectuarea unei plăți nedatorate, raporturile analizate în acest proces fiind cele directe, existente între reclamant și SC U.T. SA. Nefiind îndeplinite, așadar, condițiile imperative impuse de art. 166 C. proc. civ. și art. 1201 C. civ., privind identitatea de obiect, părți și cauză, excepția autorității de lucru judecat a fost respinsă.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 115/2001, modificată, privind reglementarea unor măsuri de asigurare a fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice și a gazelor naturale și, de asemenea, a art. 31 din O.G. nr. 87/2003, subvențiile pentru acoperirea diferențelor de preț și de tarif la energia termică livrată populației, inclusiv restanțele din anii precedenți se suportă din bugetul de stat și din bugetele locale, pentru diferența rămasă după achitarea sumelor repartizate din bugetul de stat. Prin H.G. nr. 638/2002 publicată în M.Of. nr. 468 din 01 iulie 2002, Consiliului Județean Giurgiu i-a fost transferat cu titlu gratuit pachetul integral de acțiuni al SC U.T.

SA Giurgiu. Prin adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003, Ministerul Finanțelor Publice a comunicat faptul că toate competențele și atribuțiile în asigurarea funcționalității SC U.T. SA Giurgiu, revin autorității publice a județului. De asemenea, prin H.G. nr. 1230/2003 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003, pentru subvenționarea energiei termice livrate populației s-a alocat județului Giurgiu suma 453.000.000 lei, iar prin Legea nr. 500/2003 pentru aprobarea O.G. nr. 87/2003, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003, anexa nr. 2, s-a alocat județului Giurgiu pentru subvenționarea energiei termice suma de 12.413.000.000 lei.

Această sumă acoperea aproape în totalitate subvenția restantă pe anii 2002 - 2003 și ar fi trebuit repartizată Municipiului Giurgiu, întrucât în județul Giurgiu singura localitate în care se livrează energia termică populației în sistem centralizat este Municipiul Giurgiu. Față de faptul că pârâtul Consiliul Județean Giurgiu, prin hotărârile nr. 35/2004 și nr. 7/2004 și-a asumat responsabilitatea subvenției în anii 2004 - 2005, Tribunalul a apreciat că obligația achitării subvenției la energia termică livrată populației pentru perioada aferentă anilor 2002 - 2003, revenea Consiliului Județean Giurgiu și nu reclamantului Municipiul Giurgiu. Împotriva hotărârii respective în termenul prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. a declarat apel, pârâtul Consiliul Județean Giurgiu, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Prin motivele de apel depuse odată cu cererea s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât dreptul la acțiune s-a născut la data producerii „pagubei”, respectiv în cursul lunii martie 2003, atunci când reclamantul a considerat că suma în litigiu trebuia achitată de către pârât. Apelantul mai arată că obiectul cauzei de față îl constituie subvenția pentru energia termică livrată populației aferentă iernii 2002 - 2003, astfel încât prescripția dreptului de a ridica vreo pretenție asupra acestei subvenții începe să curgă din luna martie 2003, dată la care s-a întrerupt furnizarea energiei termice pentru populație.

Acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 11 aprilie 2008, după 5 ani, dreptul la acțiune fiind prescris. Apelantul critică și soluția dată excepției autorității de lucru judecat, considerând că între litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 54/COM/2005 și litigiul ce formează obiectul prezentului dosar, există identitate de părți, obiect și cauză, în sensul art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

Referitor la fondul cauzei apelantul susține că prima instanță nu a avut în vedere hotărârea pronunțată în dosarul nr. 54/COM/2005, respectiv decizia comercială nr. 4 din 09 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, prin care s-a stabilit irevocabil faptul că plata efectuată de către reclamantul Municipiul Giurgiu a fost legală și că aceasta era autoritatea locală care trebuia să facă plata, iar instanța de fond nu a menționat care ar fi fost „paguba” cauzată Municipiului Giurgiu prin achitarea subvenției; prin decizia nr. 4 din 9 ianuarie 2007, Curtea de Apel București a constatat că reclamanta Primăria Municipiului Giurgiu nu a emis nicio pretenție față de Consiliul Județean Giurgiu, nu a individualizat culpa acesteia și nu a solicitat restituirea vreunei sume de bani de la această pârâtă.

Prin hotărârea respectivă apelantul nu a fost obligat la plata către intimatul-reclamant a vreunei sume de bani cu acest titlu. S-a mai susținut că motivele invocate în susținerea cererii sunt identice cu cele invocate în cererea introductivă ce a făcut obiectul dosarului nr. 54/COM/2005, iar obligația apelantului de plată este întemeiată de către instanța de fond numai prin analogie față de iarna 2004 - 2005, fără a fi indicat niciun temei de drept. Prin decizia nr. 564 din 10 noiembrie 2009 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul Consiliul județean Giurgiu, prin Președinte împotriva sentinței civile nr. 4 din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant Municipiul Giurgiu prin Primar.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârât, în mod corect prima instanță admițând acțiunea civilă în regres formulată de reclamantul Municipiul Giurgiu prin Primar. Astfel s-a constatat că cele două excepții invocate de pârât având ca obiect autoritatea de lucru judecat și prescripția dreptului material la acțiune au fost respinse în mod întemeiat de către Tribunalul Giurgiu, câtă vreme nu a fost întrunită tripla identitate de părți, obiect și cauză, prevăzută de art. 1201 C. civ., iar potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului material la acțiune al reclamantei s-a născut la data la care prima acțiune, formulată de acesta împotriva SC U.T.

SA Giurgiu, a fost respinsă în mod irevocabil, întrucât la momentul respectiv reclamantul a cunoscut pe cel care este răspunzător pentru diminuarea patrimoniului. Pe fondul cauzei s-a reținut că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, întrucât din probele administrate în cauză a reieșit faptul că pârâtul este cel care trebuie să restituie reclamantului suma de 14.788.880,112 lei (ROL), plătită la data de 7 aprilie 2004 către SC U.T. SA Giurgiu, în contul subvenției pentru energia termică livrată populației, aferentă anilor 2002 – 2003. Aceasta întrucât prin H.G. nr. 632/2002 publicată în M.Of. nr. 468 din 1 iulie 2002, Consiliul Județean Giurgiu a devenit unicul acționat al SC U.T.

SA Giurgiu, ca urmare a transferului pachetului integral de acțiuni din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a județului Giurgiu. În temeiul aceleiași hotărâri de guvern a încetat calitatea de unic acționar a Consiliului Local Giurgiu la societatea comercială amintită, ca urmare a abrogării H.G. nr. 187/2002 prin care pachetul integral de acțiuni fusese transferat din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a Municipiului Giurgiu. De la data preluării pachetului integral de acțiuni, toate prerogativele privind asigurarea funcționalității SC U.T. SA Giurgiu au revenit pârâtului, aspect adus la cunoștința autorităților administrației publice a județului prin adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003, înregistrată sub nr. 5635 din 2 decembrie 2003 la Consiliul Județean Giurgiu.

Prin urmare pârâtul trebuie să avizeze tarifele la energia termică și să întocmească formalitățile pentru plata subvenției acordate de stat, însă acesta și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit legii, doar pentru iarna 2003 – 2004. În condițiile arătate pentru a se asigura funcționalitatea uzinei și sub presiunea refuzului autorităților fiscale de a vira în contul Municipiului Giurgiu cotele defalcate din impozitul pe venit, cu motivația că nu s-au depus documente care să ateste achitarea subvenției pentru energia termică livrată populației pentru iarna 2002 – 2003, autoritățile administrației publice locale au continuat, practic, să îndeplinească atribuții care, după intrarea în vigoare a H.G.

nr. 638/2002, erau deja în competența Consiliului județean Giurgiu. S-a mai reținut că în anul 2003, prin Legea nr. 500/2003 și H.G. nr. 1230/2003 s-a alocat județului Giurgiu suma totală de 12.413.000.000 lei (ROL) cu titlu de subvenție de la bugetul de stat pentru subvenționarea energiei termice, sumă ce trebuia alocată către Municipiul Giurgiu, potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 115/2001, în condițiile în care la nivelul județului Giurgiu, doar Municipiul Giurgiu este singura localitate în care se livrează în sistem centralizat energie termică populației. Ulterior, deși prin hotărârea nr. 128 din 27 noiembrie 2003 pârâtul a aprobat repartizarea subvenției aferente anului 2003 către Consiliul Local Giurgiu, printr-o altă hotărâre cu nr. 143 din 5 decembrie 2003 s-a stabilit că sumele reprezentând subvenția să rămână la nivelul Consiliului Județean Giurgiu.

S-a concluzionat că reclamantul și-a diminuat patrimoniul, achitând către furnizor suma în litigiu din bugetul propriu, în cadrul subvenției pentru energia termică, iar pârâtul a încasat subvenția de la bugetul de stat, însă nu a repartizat-o reclamantului, așa cum prevăd dispozițiile legale. Împotriva deciziei respective la data de 4 ianuarie 2010, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean Giurgiu, prin Președinte criticând-o ca fiind nelegală și solicitând ca prin hotărârea ce se pronunță să se dispună modificarea acesteia în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în tot, respingându-se acțiunea civilă în regres, formulată de reclamant.

Prin motivele de recurs depuse odată cu cererea s-a susținut că decizia atacată este afectată de motivele de modificare prevăzute în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-au susținut următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sub un dublu aspect, în condițiile în care instanța de apel își întemeiază motivația pe acte normative străine de natura pricinii și care nu-și au aplicarea în speță, iar respingerea excepției autorității de lucru judecat este motivată contradictoriu, cu interpretându-se în mod eronat prevederile art. 1201 C. civ. Referitor la acest motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit instanța de apel face trimitere la Legea nr. 500/2003 pentru aprobarea O.G.

nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003 și la H.G.

nr. 1230/2003 privind alocarea unor resurse din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2003 – întrucât actele normative respective nu pot avea efect retroactiv pentru iarna 2002 – 2003, ele referindu-se la iarna 2003 – 2004, iar obiectul cauzei privește subvenția pentru energia termică aferentă iernii 2002 – 2003. În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat, s-a susținut că în mod greșit, s-a constatat că nu există identitate de părți și cauză, întrucât în dosarul în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 4 din 9 ianuarie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă comercială, a figurat în calitate de pârât în Consiliul Județean Giurgiu, chiar dacă nu a fost obligat la nimic de către instanță, neputându-se susține teza potrivit căreia în procesul respectiv, Consiliul Județean Giurgiu a figurat în calitate de unic acționar al S.C.

U.T. S.A. Giurgiu. Există și identitate de cauză între cele două acțiuni judecătorești, întrucât ambele au fost fundamentate pe solicitarea restituirii unei sume de bani pe care reclamantul, invocându-și propria culpă, susține că ar fi plătit-o nedatorat, fiind irelevant faptul că prima cerere s-a întemeiat pe o plată nedatorată, iar a doua a fost intitulată ca o „acțiune în regres”. 2. Hotărârea recurată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât dreptul material la acțiune nu poate să curgă de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care a fost respinsă acțiunea față de pârâta S.C.

U.T. S.A. Giurgiu, întrucât reclamantul cunoștea deja paguba și persoana care ar fi fost responsabilă de aceasta. În al doilea rând s-a susținut că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, avându-se în vedere faptul că temeiurile legale invocate de instanța de apel sunt acte normative care nu se pot aplica retroactiv (H.G. nr. 1230/2003 și Legea nr. 500/2003), iar pe de altă parte, deși instanța de apel analizează decizia comercială nr. 4/2007, apreciază în mod greșit asupra faptului că nu ar fi fost analizate raporturile juridice dintre reclamant și Consiliul Județean Giurgiu, referitor la plata subvenției pentru energia termică livrată populației Municipiului Giurgiu. Analizând recursul declarat de pârât prin prisma motivelor de modificare invocate, ce pot fi încadrate doar în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a considerentelor deciziei recurate, Înalta Curte constată că este nefondat și-l va respinge, ca atare, avându-se în vedere considerentele ce vor urma: Astfel în primul rând vor fi analizate motivele de recurs referitoare la soluționarea greșită a celor două excepții invocate de către pârâtul-recurent având ca obiect autoritatea de lucru judecat și prescripția dreptului material la acțiune. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, se va reține că aceasta a fost soluționată corect de către instanța de apel, chiar dacă s-a reținut în mod eronat faptul că nu a existat și identitatea de părți, alături de identitatea de obiect, raportat la acțiunea comercială soluționată prin sentința comercială nr. 139 din 29 iulie 2005 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția comercială, și prin decizia comercială nr. 4 din 3 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a comercială.

Există identitate de părți între cele două acțiuni întrucât prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția comercială, ce a făcut obiectul dosarului nr. 54/Com/2005, reclamantul Municipiul Giurgiu prin Primar a solicitat chemarea în judecată în calitate de pârâți pe SC T. SA Giurgiu și Consiliul Județean Giurgiu, fiind respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această ultimă pârâtă. A fost constatat însă în mod întemeiat faptul că între cele două cereri nu există identitate de cauză, câtă vreme în cadrul primului dosar, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe instituția „plății nedatorate”, iar cea de a doua acțiune a fost intitulată și formulată ca una „în regres”.

Aceasta întrucât, cauza este dată de instituția, de categoria juridică sau de principiul de drept substanțial pe care se întemeiază pretenția reclamantului. Așa cum se afirmă, în materia puterii lucrului judecat, prin cauză se înțelege faptul juridic sau material care constituie temeiul direct și imediat al dreptului subiectiv, ce urmează a fi valorificat; ea nu trebuie confundată cu obiectul sau cu mijloacele de susținere dar nici cu scopul urmărit în proces. Cu alte cuvinte pentru ca într-un proces să ni se dezvăluie cauza, trebuie răspuns la întrebarea „pe ce-și întemeiază partea reclamația sa”. Cum în speță, reclamantul și-a întemeiat cele două acțiuni pe instituții juridice diferite, nu există identitate de cauză, astfel încât nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză, pentru a se putea reține excepția autorității de lucru judecat reglementată de art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ. A fost soluționată corect și cea de a doua excepție având ca obiect prescripția dreptului material la acțiune, întrucât în speță termenul general de prescripție de trei ani de zile a început să curgă, potrivit dispozițiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958 de la data la care cel păgubit a cunoscut atât paguba cât și pe cel răspunzător de producerea acesteia. Ori în cauză până la data rămânerii irevocabile a hotărârii prin care reclamantului i s-a respins acțiunea în pretenții împotriva pârâtei SC T. SA Giurgiu (12 martie 2008) aceasta nu a cunoscut persoana juridică responsabilă cu producerea pagubei.

Referitor la această decizie comercială cu nr. 4 din 9 ianuarie 2007 a Curții Apel București, secția IV-a comercială, se va reține faptul că a analizat raporturile juridice comerciale existente și derulate între reclamantă și pârâta SC T. SA Giurgiu, nu și cele dintre Municipiul Giurgiu și Consiliul Județean Giurgiu, astfel încât chiar dacă instanța comercială a stabilit că plata efectuată de reclamantă a fost datorată, aceasta nu exclude recuperarea sumelor de bani plătite cu titlu de subvenție de la pârâta, care, într-adevăr, conform actelor normative arătate avea obligația să achite debitul respectiv. Pe fondul cauzei, motivele de recurs formulate de pârât sunt, de asemenea nefondate, întrucât alături de actele normative invocate prin cererea de recurs (H.G.

nr. 1239/2003 și Legea nr. 500/2003), care într-adevăr se referă la iarna 2003 - 2004, în condițiile în care obiectul acțiunii privește subvenția acordată pentru energia termică livrată populației pentru iarna 2002 - 2003, însă instanța de apel nu și-a întemeiat în întregime decizia recurată pe acestea. Alături de actele normative respective Curtea de Apel București a făcut trimitere la H.G. nr. 638/2002; pe H.G. nr. 187/2002 și O.U.G. nr. 115/2001, alături de adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003 a Ministerului Finanțelor Publice. Esențial este faptul că prin H.G. nr. 638/2002 a fost abrogată H.G. nr. 187/2002, Consiliul Județean Giurgiu devenind unicul acționar al S.C. U.T. S.A.

Giurgiu, ca urmare a preluării pachetului integral de acțiuni din proprietatea privată a statului, în cea a județului – de la data respectivă pârâtul preluând toate competențele privind asigurarea funcționalității uzinei electrice, respectiv avizarea prețului subvenției și plata acesteia către furnizorul de energie termică livrată populației. Aceste acte normative au fost înregistrate târziu în registratura recurentului, din cauza Ministerului Finanțelor Publice care a adus acest aspect la cunoștința autorităților administrației publice locale cu adresa nr. 43281 din 25 noiembrie 2003 înregistrată la Consiliul Județean Giurgiu sub nr. 5635 din 2 decembrie 2003. Datorită acestor inadvertențe, pentru iarna 2002-2003, reclamanta a fost nevoită să achite ca și până atunci subvenția primită de la stat pentru achitarea energiei termice livrate populației deși potrivit legii această obligație revenea recurentei.

Se va reține astfel că în mod corect instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe care a constatat faptul că reclamantul și-a diminuat patrimoniul, achitând către furnizorul de energie termică suma în litigiu cu titlu de subvenție pentru iarna 2002 – 2003, din bugetul propriu, iar pârâtul a încasat subvenția de la bugetul de stat, însă nu a repartizat-o reclamantului așa cum prevedeau dispozițiile legale, în acest mod pârâtul majorându-și patrimoniul pe seama diminuării patrimoniului reclamantului. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că nu subzistă motivul de modificare prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Giurgiu.

În baza art. 274 C. proc. civ., fiind în culpă procesuală va fi obligat recurentul către intimatul reclamant la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reduse în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât cheltuielile solicitate în cuantum de 35700 lei nu sunt justificate, în raport de valoarea pricinii, dar mai ales ținându-se cont de raportul de proporționalitate dintre onorariul pretins și volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză. Astfel în speță, recursul promovat de pârât s-a soluționat la primul termen, iar apărătorul desemnat de către intimat în apărare nu a formulat întâmpinare, ci doar note de ședință. Prin urmare onorariu solicitat este mult prea mare în raport de complexitatea litigiului și de activitatea prestată de avocatul intimatului-reclamant în apărarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean Giurgiu prin Președinte, împotriva deciziei nr. 564 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Obligă pe recurentul-pârât la plata către intimatul-reclamant Municipiul Giurgiu prin Primar la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2010.