ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2089/2013

ÎNALTA URTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 1252 din 21 octombrie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

1557/122/2010 al Tribunalului Giurgiu, secția civilă, s-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC D. SRL Bolboca împotriva pârâtei SC U.T. SA

Giurgiu cu consecința obligării acesteia la plata sumei de 1.294.977 RON

reprezentând debit principal, 165.025,26 RON cu titlu de despăgubiri și 19.384

RON cheltuieli de judecată către reclamantă, fiind respinsă acțiunea  față de

pârâții Consiliul Județean Giurgiu și Consiliul Local al Municipiului Giurgiu.

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că reclamanta a solicitat obligarea

pârâților în solidar la plata sumelor de 1.294.927,30 RON reprezentând

contravaloarea marfă, 82.403,76 RON și 124.096,87 dolari SUA cu titlu de

despăgubiri.

Invocând dispozițiile art. 1576-1590

C. civ. raportat la art. 969, 1073 și 1075 C. civ., reclamanta a arătat în

motivarea acțiunii că în temeiul contractului de depozit încheiat la data de 18

octombrie 2005 a livrat pârâtei SC U.T. SA Giurgiu, în vederea depozitării,

huilă energetică în valoare de 6.137.834 RON. Prin actul adițional din data de

11 ianuarie 2006 acest contract a fost novat într-unul de vânzare-cumpărare, în

baza căruia pârâta a cumpărat produsele indicate în Anexa nr. 1 și i-a achitat

reclamantei cu titlu de preț o parte din contravaloarea mărfii, în sumă ed

2.594.927,30 RON.

De asemenea, reclamanta a precizat că

anterior novației, respectiv la data de 11 noiembrie 2005 a fost de acord să

preia prin cesiune de creanță, o creanță a pârâtei SC U.T. SA Giurgiu împotriva

pârâtului Consiliul Județean Giurgiu, care la rândul său datora Municipiului

Giurgiu suma de 2.718.313 RON rezulată din furnizarea energiei termice

unităților școlare aflate în administrarea Primăriei Giurgiu. După plata

parțială efectuată de pârâtul Consiliul Județean Giurgiu către reclamantă a

rămas o diferență neachitată pentru care s-a încheiat actul adițional Anexa nr.

1 la contractul de cesiune conținând eșalonări de plată, ultima rată având

scadența în luna iunie 2006, însă de la data de 11 aprilie 2006 niciuna din

pârâte nu a plătit diferența de preț declanșând  o serie de litigii legate de

cele două contracte de cesiune de creanță încă nesoluționate irevocabil.

În acest context, prima instanță a arătat

că litigiul dintre autoritățile publice locale privind anularea contractelor de

cesiune încheiate la 14 octombrie 2005 și la 10 noiembrie 2005 a fost

soluționat în fond în 2010, dar hotărârea judecătorească nu este irevocabilă,

iar situația incertă cu privire la întinderea obligațiilor de plată ale

autorităților publice locale între ele și respectiv către pârâta SC U.T. SA

Giurgiu este confirmată de litigiile aflate pe rolul instanțelor și de

mențiunile din contractele de cesiune în care nu se face referire la titlul de

creanță al reclamantei, astfel încât nu se poate aprecia că există raporturi

obligaționale între pârâtele autorități publice și reclamantă.

Prin urmare, obligațiile  de plată au

caracter comercial, derivă din contractul de vânzare-cumpărare încheiat între

cele două societăți comerciale, iar pârâta cumpărătoare a recunoscut existența

contractului, plata parțială a prețului și neachitarea diferenței cu consecința

admiterii acțiunii față de această pârâtă și a respingerii față de celelalte părți,

în speță nefiind îndeplinite condițiile pentru obligarea acestora în solidar.

S-a apreciat că este întemeiată și

solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei SC U.T. SA Giurgiu la plata

despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a

nerestituirii la scadență a împrumutului ce a făcut obiectul contractului de

credit bancar.

Prin decizia civilă nr. 291 din 12

iunie 2012 Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis apelul

formulat de pârâta SC U.T. SA Giurgiu, a schimbat sentința în sensul admiterii

excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerii acțiunii

reclamantei ca fiind prescrisă. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca

nefondat.

În argumentarea soluției pronunțate,

instanța de apel a arătat că în speță nu există solidaritatea pasivă invocată

de reclamantă, deoarece contractele de cesiune de creanță se referă la

furnizarea agentului termic unor unități școlare din Municipiul Giurgiu până la

data de 31 decembrie 2004, iar creanța reclamantei, izvorâtă din contractul de

vânzare-cumpărare încheiat doar cu pârâta SC U.T. SA Giurgiu la data de 11

ianuarie 2006, este ulterioară contractelor de cesiune încheiate în anul 2005.

În consecință, arată instanța de apel

având în vedere că prin  contractele de vânzare-cumpărare din 11 ianuarie 2006

s-a convenit că prețul huilei cumpărate de pârâta SC U.T. SA Giurgiu să se

achite în perioada februarie-august 2006, iar ultima plată parțială pe care a

efectuat-o pârâtul Consiliul Județean Giurgiu în numele pârâtei SC U.T. SA

Giurgiu s-a înregistrat la 11 aprilie 2006, adică cu mai mult de 3 ani

anteriori promovării cererii de chemare în judecată la data de 17 iunie 2010,

rezultă că excepția invocată de această pârâtă este întemeiată și va fi admisă.

S-au înlăturat apărările reclamantei

cu privire la excepția prescripției cu motivarea că somația de plată formulată

de reclamantă a fost respinsă irevocabil astfel încât termenul e prescripție nu

a fost întrerupt, iar celelalte litigii se referă fie la Consiliul Județean

Giurgiu în calitate de pârât, fie la demersurile altor părți în justiție,

situație în care aceste aspecte nu sunt concludente pentru soluționarea

excepției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC D. SRL Holboca criticând-o pentru motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 2, 6, 8 și 9 C. proc. civ., dar ulterior, a precizat

că înțelege să susțină doar criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. derivate din soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului

material la acțiune.

În dezvoltarea criticilor, recurenta

invocă faptul că prin decizia recurată în mod greșit s-a admis excepția

prescripției deoarece, dacă în raportul juridic inițial reclamanta avea

calitatea de creditoare și pârâta SC U.T. SA Giurgiu era debitoare, prin

contractele de cesiune de creanță, pârâtul Consiliul Județean Giurgiu a devenit

debitor și în consecință debitul pârâtei SC U.T. SA Giurgiu a fost stins prin

plata cu creanța cedată, situație în care nu putea curge termenul de prescripție.

În aceste condiții, susține recurenta,

instanța de apel a calculat termenul de prescripție asupra unei creanțe stinse

și a ignorat faptul că în urma desființării irevocabile a contractelor de

cesiune de creanță, părțile au fost repuse în situația anterioară. Prin urmare

având în vedere că în perioada 2005-2012 creanța cedată s-a aflat în litigiu

rezultă că, termenul de prescripție nu putea curge deoarece nu mai există un

raport juridic între cele două societăți comerciale.

Analizând recursul formulat, din

această perspectivă, Înalta Curte constată că este fondat.

Astfel, excepția prescripției

dreptului material la acțiune al reclamantei a fost invocat de pârâta SC U.T.

SA Giurgiu prin întâmpinarea depusă la prima instanță, argumentându-se că la

data de 10 noiembrie 2005 a stabilit de comun acord  cu reclamanta SC D. SRL

Holboca ca plata pentru combustibilul achiziționat în baza contractului de

depozit din 18 octombrie 2005 să o efectueze Consiliul Județean Giurgiu pentru

care a încheiat contractul de cesiune de creanță din 2005 în care Consiliul

Județean Giurgiu avea calitatea de debitor cedat, preluat prin cesiune de la

Consiliul Local Giurgiu conform contractului de cesiune de creanță din 14

octombrie 2005 având ca titlu executoriu sentința civilă din 2003.

Având în vedere că acest titlu

executoriu a fost desființat prin decizia nr. 2571 din 21 septembrie 2006 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta a apreciat că la data pronunțării

acestei decizii a început să curgă termenul de prescripție, care nu a fost

întrerupt în condițiile art. 17 din Decretul nr. 167/1958, astfel încât

termenul de prescripție s-a împlinit anterior introducerii acțiunii.

Prin încheierea din 3 noiembrie 2010,

tribunalul a respins excepția invocată fără a prezenta și argumentele avute în

vedere, iar prin sentință nu se face nicio referire sub acest aspect.

Prin apelul formulat, pârâta SC U.T.

SA Giurgiu a criticat modul de soluționare a excepției precum și omisiunea

primei instanțe de a motiva această soluție. Totodată a precizat că prin art.

2.3. din contractul de cesiune din 10 noiembrie 2005 s-a menționat expres că

cesionarea creanței în sumă de 2.594.927,30 RON reprezintă stingerea obligației

de plată dintre SC U.T. SA Giurgiu și reclamantă, astfel că această obligație

s-a transmis în sarcina debitorului cedat Consiliul Județean Giurgiu, care și-a

însușit-o prin semnătură și a efectuat plăți în sumă de 1.300.000 RON. Deși

contractele de cesiune au fost anulate prin sentința civilă nr. 350 din 15

iulie 2008, obligația de plată subzistă în continuare în sarcina Consiliului

Județean Giurgiu, deoarece această hotărâre nu este irevocabilă.

În această ordine de idei, Înalta

Curte observă că prin decizia recurată s-a admis excepția prescripției

dreptului material la acțiune cu motivarea că termenul de prescripție trebuie

calculat începând cu data de 11 aprilie 2006 când pârâtul Consiliul Județean

Giurgiu a efectuat în numele pârâtei SC U.T. SA Giurgiu ultima plată parțială

datorată în baza contractului de vânzare-cumpărare din 11 ianuarie 2006, deși

prin motivele de apel pârâta a invocat faptul că termenul de prescripție a

început să curgă la 21 septembrie 2006.

De asemenea, reține instanța de apel

că celelalte litigii de care se mai prevalează reclamanta în combaterea

excepției prescripției se referă la demersurile în justiție ale altor părți,

situație în care nu au relevanță pentru soluționarea acestei excepții.

Această referire, în termeni generali,

nu permite identificarea raționamentului avut în vedere pentru înlăturarea

apărărilor reclamantei, în condițiile în care pârâta SC U.T. SA a susținut în

mod constant faptul că obligația sa de plată s-a stins prin contractul de

cesiune de creanță încheiat la 10 noiembrie 2005 în baza căruia, de altfel,

debitorul cedat a și efectuat plăți parțiale. Prin urmare, sub acest aspect

este insuficient argumentată concluzia instanței potrivit căreia Consiliul

Județean Giurgiu a efectuat plăți în numele pârâtei SC U.T. SA Giurgiu , în

condițiile în care aceasta a invocat stingerea obligației sale de plată ca

efect al încheierii contractului de cesiune, în baza căruia calitatea de

debitor a fost preluată de Consiliul Județean Giurgiu.

În egală măsură, deși este real faptul

că cele două contracte de cesiune s-au încheiat în octombrie și noiembrie 2005,

adică anterior contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 11 ianuarie 2006

de reclamanta cu pârâta SC U.T SA Giurgiu, în cuprinsul acestui din urmă

contract se face referire la contractul de depozit încheiat între aceste părți

la data de 18 octombrie 2005, prima instanță apreciind că a intervenit o

novație.

În alți termeni faptul că contractul

de vânzare-cumpărare este ulterior contractelor de cesiune, nu constituie un

argument suficient pentru a se aprecia lipsa unei legături între aceste

convenții, deoarece în contractul de cesiune din 10 noiembrie 2005 încheiat

între reclamantă în calitate de cesionar, pârâta SC U.T. SA Giurgiu, în

calitatea de cedent și debitorul cedat Consiliul Județean Giurgiu se precizează

că valoarea totală a creanțelor rezultă din contractul de cesiune încheiat

între  Consiliul Local Giurgiu și Consiliul Județean Giurgiu.

Din această perspectivă, tocmai în

considerarea raporturilor juridice complexe dintre părți și a litigiilor

derulate în legătură cu aceste contracte se impunea clarificarea stării de fapt

în privința momentului în care a început să curgă termenul de prescripție, a

cauzelor de întrerupere având în vedere și desființarea contractului de

cesiune.

Pe de altă parte, prin sentința civilă

nr. 350/2008 al Tribunalului Giurgiu, rămasă irevocabilă prin decizia civilă

nr. 1123/2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, s-a

constatat nulitatea absolută a contractelor de cesiune încheiate între părțile

din prezentul litigiu, motiv pentru care având în vedere că principalul efect

al nulității constă în repunerea părților în situația anterioară, rezultă că

instanța d apel în analizarea excepției prescripției dreptului material la

acțiune trebuia să examineze și aceste hotărâri judecătorești existente la data

pronunțării deciziei recurate.

În concluzie, constatând că admiterea

excepției prescripției este insuficient argumentată, iar starea de fapt nu a

fost corect stabilită cauza nefiind soluționată pe fond sunt incidente

dispozițiile art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar soluția ce se impune

este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare, având în vedere și dipozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC D. SRL Holboca împotriva deciziei civile nr. 291 din 12 iunie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează

și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

28 mai 2013.