ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 106/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 01 martie 2002, sub nr.

914/2002, reclamantele P.A. și B.V. au chemat în judecată pe pârâta Primăria

municipiului Giurgiu, solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață

de 932 mp, situat în municipiul Giurgiu, iar pentru imobilul-construcție

acordarea de măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești.

Prin sentința civilă

nr. 1179 din 23 decembrie 2002, Tribunalul Giurgiu, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă

nr. 283A/19.05.2003, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a admis apelul

declarat de reclamante împotriva sentinței susmenționate, pe care a schimbat-o în

tot, în sensul că a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea

reclamantelor, ca inadmisibilă.

Prin decizia civilă

nr. 4636 din 22 iunie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamante împotriva acestei

din urmă decizii, pe care a casat-o împreună cu sentința de fond nr. 1179 din

23 decembrie 2002 și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Giurgiu, reținând

că, în speță, tribunalul nu a stabilit dacă Primarul municipiului Giurgiu a emis

sau nu dispoziție motivată, pentru a putea determina obiectul ș temeiul juridic

al prezentului litigiu.

În rejudecare, Tribunalul

Giurgiu a pronunțat sentința civilă nr. 259 din 04 mai 2005, prin care a admis acțiunea

reclamantelor; a anulat dispoziția din 18 februarie 2004 emisă de Primarul municipiului

Giurgiu; a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului compus din

teren în suprafață de 924 mp, situat în Giurgiu, a obligat pe pârâtă să plătească

reclamantelor suma de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă

nr. 41A din 07 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva acestei din urmă sentințe.

Prin decizia nr. 1224

din 09 februarie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei

susmenționate, a casat această decizie, precum și sentința nr. 259 din 4 mai 2005

a Tribunalului Giurgiu și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță.

Pentru a decide astfel,

Înalta Curte a reținut că instanța este datoare, în temeiul art. 11 alin. (3) coroborat

cu art. 7 din Legea nr. 10/2001, să confere prioritate restituirii în natură a terenului,

scop în care se impune, față de situația existentă pe teren, refacerea raportului

de expertiză pentru delimitarea suprafeței de teren liberă, de natură a nu afecta

căile de acces și normala utilizare a lucrărilor edificate pe terenul expropriat.

De asemenea, se va avea în vedere și efectuarea unei variante de natură a asigura

restituirea parcelei de 324 mp în integralitate, prin asigurarea unei alte căi de

acces la parcarea betonată.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 135 din 25 septembrie 2008, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis

acțiunea reclamantelor; a anulat dispoziția din 18 februarie 2004 emisă de Primarul

municipiului Giurgiu; a obligat pe pârâtă să emită dispoziție motivată de restituire

în natură a terenului liber de construcții, respectiv pentru parcelele cu suprafața

de 608 mp și 324 mp, identificate conform schiței anexă la raportul de expertiză

întocmit de expert inginer R.E., și de restituire prin echivalent pentru construcțiile

demolate, sub condiția restituirii despăgubirii primite de fostul proprietar.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel ambele părți.

Prin decizia civilă

nr. 444 din 07 iulie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis

ambele apeluri și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că:

- a dispus restituirea

în natură a suprafeței de teren de 584 mp din parcela nr. X și a parcelei nr. Y

în suprafață de 324 mp, identificate prin raportul de expertiză întocmit de expert

R.E. în Dosarul nr. 914/2002 al Tribunalului Giurgiu;

- a respins cererea de

restituire în natură a suprafeței de 24 mp din parcela nr. X, reprezentând trotuar,

astfel cum a fost identificată în același raport de expertiză;

- a obligat-o pe pârâtă

să acorde măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de teren de 24 mp;

- a menținut restul dispozițiilor

sentinței apelate.

Pentru a decide astfel,

curtea de apel s-a raportat la expertiza efectuată în cauză în primul ciclu procesual,

în fond, față de faptul că reclamantele au declarat că nu înțeleg să administreze

o nouă expertiză, conform indicațiilor din decizia de casare.

În acest sens, s-a reținut

că din expertiza efectuată în cauză, aflată la Dosarul nr. 914/2002 al Tribunalului

Giurgiu, rezultă că terenul revendicat de reclamante constă în două parcele, și

anume parcela nr. X în suprafață de 608 mp și parcela nr. Y în suprafață de 324

mp, identificate în schița anexă la raport. Terenul este lipsit de construcții,

însă parcela nr. Y afectează aleea betonată pe o lățime de 12 m, iar parcela

nr. X afectează trotuarul pe lățimea de 1,5 m x 16 m, suprafața afectată fiind de

24 mp.

Față de prevederile

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, curtea

a reținut că, în mod corect, a considerat tribunalul că este posibilă restituirea

în natură a terenului liber.

Curtea a apreciat, însă,

că nu este liberă suprafața de 24 mp, întrucât aceasta este afectată de o amenajare

destinată a deservi nevoile comunității, respectiv trotuarul dinspre strada București,

așa încât pentru suprafața de 24 mp, reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii

în echivalent, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pe de altă parte, raportat

la Decizia în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, care statuează asupra competenței instanței de judecată de a soluționa

în fond contestația formulată în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, curtea

a apreciat că prima instanță trebuia să dispună direct restituirea în natură a terenului

liber, iar nu să oblige unitatea deținătoare în acest sens.

Această decizie a curții

de apel a fost atacată cu recurs de către pârâtă.

Prin decizia nr. 1287

din 26 februarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a respins recursul pârâtei, ca nefondat, reținând că dispozițiile

art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, privind măsurile reparatorii prin echivalent,

sunt incidente în speță numai pentru suprafața de teren de 24 mp, ocupată de trotuar,

celelalte suprafețe din terenul litigios fiind corect restituite în natură, deoarece

sunt libere, în sensul Legii nr. 10/2001.

La data de 19 iulie 2010,

reclamantele au înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu cerere de îndreptare eroare

materială, conform art. 281 C. proc. civ., cu privire la decizia civilă nr. 444

din 07 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În motivarea acestei cereri,

reclamantele au arătat că prin decizia civilă nr. 444 din 07 iulie 2009 s-a dispus

restituirea în natură a suprafeței de 584 mp din parcela nr. X, situată în municipiul

Giurgiu, identificată prin raportul de expertiză efectuat de expert R.E., și s-a

respins cererea de restituire în natură a suprafeței de teren de 24 mp din parcela

nr. X, reprezentând trotuar, identificată prin același raport de expertiză, pentru

această din urmă suprafață pârâta fiind obligată să le acorde măsuri reparatorii

în echivalent.

Reclamantele au arătat

că, în mod nelegal și netemeinic, s-a reținut în raportul de expertiză că imobilul

litigios afectează trotuarul, pe lățimea de 1,5 x 16 m = 24 mp.

Conform schiței de amplasare

a imobilelor situate în municipiul Giurgiu, imobilele sunt amplasate pe aceiași

linie și la același nivel.

Experta R.E. a efectuat

un raport de expertiză la imobil, imobil care a fost restituit prin sentința civilă

nr. 1228 din 18 martie 1998, pronunțată în Dosarul nr. 378/1998 al Judecătoriei

Giurgiu. Or, această sentință face dovada că imobilul restituit nu a afectat trotuarul.

Conform sentinței civile

nr. 299 din 04 iunie 1997 pronunțată în Dosarul nr. 1025/1997 al Tribunalului Giurgiu,

imobilul situat în municipiul Giurgiu, în suprafață de 472,5 mp, a fost restituit,

deci nu a fost afectat trotuarul.

În concluzie, reclamantele

au solicitat să se constate că, în mod nelegal și netemeinic, prin raportul de expertiză

efectuat în cauză s-a stabilit că suprafața de 24 mp din imobilul litigios, situat

în municipiul Giurgiu, este afectată de trotuar și, pe cale de consecință, au solicitat

ca, în baza art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, să se dispună restituirea în natură a suprafeței de teren de 24 mp.

Prin sentința civilă

nr. 147 din 09 septembrie 2010, Tribunalul Giurgiu, secția civilă, a admis excepția

necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de

îndreptare eroare materială în favoarea Curții de Apel București, reținând că cererea

de îndreptare eroare materială vizează o hotărâre a acestei din urmă instanțe.

Învestită prin declinare,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din 28

februarie 2011, a respins cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel,

curtea a reținut că cererea formulată de reclamante nu îndeplinește condițiile

art. 281 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că nu s-a indicat o eroare materială

strecurată în decizia civilă a cărei rectificare s-a solicitat, în sensul acestor

dispoziții legale, nemulțumirea părților vizând raportul de expertiză efectuat în

cauză.

Împotriva încheierii susmenționate

au declarat recurs reclamantele, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct.

6, 7, 8 și 9 C. proc. civ..

Fără a dezvolta separat

aceste motive, recurentele au formulat următoarele critici:

recizat cele solicitate

de instanță, arătând că este o eroare ce putea și trebuia îndreptată de către instanța

de judecată, curtea de apel le-a respins cererea ca neîntemeiată, deși cererea lor

este și legitimă, și actuală, și întemeiată.

Chiar dacă nu ar fi precizat

în concret ce îndreptare se cuvine să efectueze instanța, recurentele susțin că

potrivit art. 129 C. proc. civ., instanța trebuia să observe și să cerceteze toate

aspectele/înscrisurile legale și să se pronunțe în consecință.

nu este motivată.

restituirea suprafeței de trotuar în cauze similare cu a lor, pe aceeași stradă

din municipiul Giurgiu, grație expertizelor efectuate în acele cauze, pe cale de

consecință și în vederea aplicării unitare a legii, cât și ca precedent, urma ca

și lor să le fie admisă cererea, anume restituirea în natură și a diferenței de

teren de 24 mp, care nu reprezintă trotuar în totalitate.

În concluzie, recurentele

au solicitat admiterea recursului, în sensul de a se dispune, pe lângă suprafețele

de teren de 584 și 324 mp, și restituirea celei de 24 mp.

Examinând decizia atacată

prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu preliminar, este

de observat că, prin cererea de recurs, au fost invocate numai formal motivele de

modificare prevăzute de art. 304 pct. 6 și 8 C. proc. civ., nefiind dezvoltată nicio

critică de natură a se subsuma ipotezelor pe care aceste motive le reglementează

- acordarea a mai mult decât s-a cerut ori a ceea ce nu s-a cerut (art. 304

pct. 6), respectiv interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, înțeles

ca operațiune juridică, negotium juris, iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii

(art. 304 pct. 8).

Criticile formulate de

recurente aduc în discuție încălcarea rolului activ de către instanță, nemotivarea

încheierii recurate și pronunțarea acesteia cu nesocotirea dispozițiilor legale

în materia îndreptării erorilor materiale, ceea ce atrage încadrarea recursului

în cazurile de casare și modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 și 9, din a

căror perspectivă va fi analizat în continuare.

Astfel, critica privind

nemotivarea încheierii recurate este nefondată.

Contrar susținerilor recurentelor,

curtea de apel și-a motivat soluția, sens în care a reținut, în considerentele încheierii

pronunțate la data de 28 februarie 2011, că cererea reclamantelor nu îndeplinește

condițiile art. 281 alin. (1) C. proc. civ., nefiind indicată nicio eroare materială

în sensul acestor dispoziții legale, nemulțumirea părților vizând raportul de expertiză

efectuat în cauză.

Motivarea curții de apel

respectă exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței la darea soluției, ceea

ce face inaplicabil, în speță, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ..

Recurentele invocă și

încălcarea dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., referitoare la rolul activ al instanței,

susținând că în baza acestor dispoziții, instanța trebuia să cerceteze toate aspectele/înscrisurile

legale și să se pronunțe în consecință, în sensul admiterii cererii lor de îndreptare

eroare materială, chiar și în cazul în care ele nu ar fi arătat care este eroarea

materială ce trebuie îndreptată.

Principiul rolului activ

al judecătorului se referă la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului,

în limitele legii și în cadrul procesual stabilit prin voința reclamantului. Ca

atare, în virtutea acestui principiu, instanța trebuia să se pronunțe asupra cererii

formulate de reclamante, în limitele motivelor invocate și a dispozițiilor legale

incidente, sens în care curtea de apel a și procedat, ajungând la concluzia corectă

că ceea ce reclamantele pretind a fi o eroare materială nu are semnificația dată

acestei noțiuni de art. 281 C. proc. civ..

Prin urmare, nu se poate

reține încălcarea rolului activ de către curtea de apel, critica în acest sens nefiind

fondată, cu consecința inaplicabilității, în speță, a cazului de casare prevăzut

de art. 304 pct. 5 C. proc. civ..

De asemenea, nu se poate

imputa curții de apel că prin soluția pronunțată, aceea de respingere a cererii

reclamantelor de îndreptare eroare materială, a încălcat sau aplicat greșit dispozițiile

art. 281 C. proc. civ..

Astfel, prin cererea formulată

la data de 19 iulie 2010, întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ., reclamantele

au arătat că prin decizia civilă nr. 444 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel București

li s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de teren de 24 mp din

imobilul litigios, dispunându-se acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru

această suprafață, față de constatarea din raportul de expertiză efectuat în cauză,

în sensul că suprafața de 24 mp este afectată de trotuar. Reclamantele au susținut

că această constatare din raportul de expertiză este greșită și au arătat probele

care, în opinia lor, ar conduce la concluzia că suprafața de 24 mp în litigiu nu

este afectată de trotuar, ci este liberă, motiv pentru care au solicitat ca, în

baza art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, să se dispună restituirea în natură a suprafeței de 24 mp.

Rezultă că, prin motivele

invocate, reclamantele repun în discuție aspecte de fond ale litigiului, legate

de stabilirea situației de fapt privind destinația suprafeței de 24 mp în litigiu,

în raport de probele administrate, și aplicarea legii în ce privește forma de reparație

pentru această suprafață, solicitând ca soluția dată prin decizia nr. 444 din

07 iulie 2009 a Curții de Apel București, în ce privește suprafața de 24 mp, să

fie schimbată, ceea ce nu este posibil în procedura îndreptării erorilor materiale,

reglementată de art. 281 C. proc. civ..

Noțiunea de greșeală materială

are, în sensul textului de lege susmenționat, înțelesul de eroare materială vizibilă,

săvârșită cu ocazia redactării hotărârii, care nu pune în discuție soluția dată

pe fondul cauzei, sens în care sunt erorile sau omisiunile cu privire la numele,

calitatea și susținerile părților sau cele de calcul și altele asemenea. Nu pot

fi asimilate noțiunii de greșeală materială și, în consecință, nu pot fi îndreptate

pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ., eventualele greșeli de

judecată, care privesc fondul pricinii, acestea putând fi remediate numai în căile

de atac.

Or, așa cum corect a reținut

și curtea de apel, prin cererea formulată de reclamante la data de 19 iulie 2010

nu se invocă nicio eroare materială în sensul art. 281 C. proc. civ., ci se tinde

la schimbarea soluției date pe fondul cauzei în ce privește forma de reparație pentru

suprafața de 24 mp din terenul litigios, pe motiv că instanța și-a întemeiat această

soluție pe un raport de expertiză greșit întocmit. Ceea ce invocă reclamantele vizează,

în fapt, eventuale greșeli de judecată, care repun în discuție fondul pricinii,

a căror valorificare era posibilă doar prin intermediul căilor de atac exercitate

împotriva hotărârii, iar nu în procedura reglementată de art. 281 C. proc. civ.,

care vizează exclusiv îndreptarea erorilor materiale, iar nu a celor de judecată.

Pentru aceste considerente,

care complinesc, în parte, motivarea curții de apel, încheierea recurată, prin care

s-a respins cererea de îndreptare eroare materială cu privire la decizia civilă

nr. 444 din 07 iulie 2009, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor

art. 281 C. proc. civ., astfel că nu sunt întrunite cerințele cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..

Față de toate considerentele

prezentate, recursul reclamantelor apare ca nefondat și va fi respins ca atare,

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantele P.A. și B.V. împotriva încheierii din 28 februarie

2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 ianuarie 2013.