ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 503/2013

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 200 din 15 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 23070 1

martie 2007 Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis contestația

formulată de Ș.E.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului

București; a dispus anularea dispoziției nr.

7399

din 12 februarie 2007 emisă de Primăria Municipiului București și a obligat

pârâta

să emită dispoziție de restituire în natură către contestatoare

pentru suprafața de 108,40 mp conform sentinței civile nr. 1140/2005, sub

condiția restituirii despăgubirilor de 427,5 lei, actualizată conform legii și

propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren

imposibil de restituit în natură.

Pentru

a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1140

din 17 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalului București - secția a IV-a civilă

în dosarul nr. 32/2004, s-a admis, în parte, acțiunea celor două persoane mai

sus menționate având ca obiect restituirea în natură a terenului de 180 mp,

fiind obligat pârâtul la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață

de 108,4 mp, reținându-se că această suprafață nu este afectată de construcții

sau de detalii de sistematizare, iar acțiunea soluționată în mod irevocabil

prin sentința mai sus menționată a fost introdusă înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, însă s-a soluționat după această dată, astfel că

nu se justifică în nici un fel încălcarea de către pârâtul din prezenta cauză,

prin emiterea dispoziției atacate, a celor dispuse deja de o instanță

judecătorească.

Prin

urmare, constatând nelegalitatea dispoziției atacate, tribunalul în baza art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a admis contestația și a anulat dispoziția nr.

7399 din 12 februarie 2007 emisă de pârâta Primăria Municipiului București,

pârâta fiind obligată să restituie prin dispoziție reclamantei, suprafața de

108,40 mp, conform sentinței civile nr. 1140/2005, iar față de aspectul că,

pentru terenul expropriat s-au plătit despăgubiri de 427,50 lei conform

adeverinței emise de SC C. SA (fila 47 dosar nr. 23070/3/2007), restituirea terenului

va fi condiționată conform art. 11 din Legea nr. 10/2001 republicată și

modificată de restituirea acestei despăgubiri actualizate conform legii.

Totodată, pârâtul a fost obligat să acorde măsuri reparatorii prin echivalent

pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură.

Împotriva

acestei sentințe au formulat apel reclamanta Ș.E.A. și pârâta Primăria

Municipiului București.

Reclamanta

Ș.E.A. a arătat, în esență, că terenul revendicat este liber și nu este afectat

de elemente de sistematizare, cum în mod greșit s-a reținut prin Dispoziția nr.

7399 din 12 februarie 2007 emisă de Primarul General; că în dosarul

administrativ au fost efectuate 3 expertize care au statuat că terenul

revendicat este liber și poate fi restituit în natură; că sentința atacată nu

analizează această expertiză, o ignoră total și în mod netemeinic reține în

considerente că, prin probele administrate în cadrul contestației, înscrisuri

și raport de expertiză topografică, reclamanta nu a reușit să facă dovada că a

intervenit o situație nouă care să justifice restituirea și a diferenței de

teren până la suprafața de 180 mp; că pe fondul rezolvării notificării

formulate în baza Legii nr. 10/2001 în dosarul administrativ pârâta avea

suficiente înscrisuri pe baza cărora să soluționeze notificarea formulată de

reclamantă și în urma căreia să se dispună restituirea întregii suprafețe de

teren de 180 mp; că nu au fost luate în considerare posibilitățile de

compensare a suprafeței de teren de 68 mp.

Pârâta Primăria Municipiului București a arătat că instanța

de judecată nu a ținut cont de expertiza depusă la dosarul administrativ și

nici de raportul de evaluare a comisiei interne de analizarea notificărilor în

care se specifică foarte clar că terenul care se solicită a fi restituit în

natură este afectat în întregime de elemente de sistematizare - trotuar

carosabil; că instanța nu a stabilit întinderea dreptului de proprietate al

reclamanților și nu

a determinat dacă

imobilul este liber în înțelesul art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Prin

decizia civilă nr. 24/A din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția

a IV a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentința atacată și a

respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru

a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit sentinței civile nr.

1140 din 17 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 32/2004 de Tribunalul

București - Secția a IV-a Civilă (rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 125

din 15 martie 2006 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 10036 din 07

decembrie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de

Proprietate Intelectuală), s-a admis în parte cererea completată formulată la

14 septembrie 2000 de reclamanții P.A. și Ș.E.A. și a fost obligat pârâtul

Municipiul București, prin Primarul General la restituirea imobilului teren în

suprafață de 108,4 mp situat în București.

După introducerea acțiunii în revendicare soluționată prin

hotărârea

judecătorească menționată

anterior, P.A. și Ș.E.

A. au formulat și notificare în baza Legii nr. 10/2001,

înregistrată sub nr. 1389 din 18 iulie 2001, pentru restituirea în natură a

aceluiași teren. Prin dispoziția nr. 1379 din 12 februarie 2007 emisă de

Primăria Municipiului București, s-a respins cererea pentru restituirea în

natură a imobilului din București, întrucât terenul este afectat de elemente de

sistematizare iar construcția a fost demolată și s-au acordat măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul imposibil de restituit de 180 mp și

pentru construcția demolată.

La data emiterii acestei dispoziții era, însă, deja

pronunțată hotărârea judecătorească de restituire în natură a suprafeței de

108,4 mp din str. Intrarea Vânători, astfel încât, acest teren nu mai putea

face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001. Ambele părți aveau

cunoștință de existența hotărârii judecătorești și chiar dacă ea nu fusese pusă

în executare, Primăria Municipiului București trebuia să facă mențiune în

dispoziție despre împrejurarea că terenul solicitat prin notificare a fost

restituit parțial - 108,4

mp, printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă, iar cuantumul despăgubirilor

trebuia

calculat în raport doar de suprafața de 67 mp ocupată de alei și trotuare

imposibil de restituit în natură și de valoarea construcției demolate.

Față

de considerentele anterioare, instanța de apel a constatat că sunt

îndeplinite elementele autorității de lucru

judecat conform art. 1201 C. civ.,

deoarece prezentul litigiu are

aceleași părți și vizează restituirea în natură a aceluiași teren ce a făcut

obiectul sentinței civile nr. 1840 din 17 mai 2005.

Chiar dacă cele două cereri de chemare în judecată au temeiuri

diferite, părțile

au urmărit în ambele cereri aceeași finalitate,

respectiv, restituirea în natură a terenului, din str. Intrarea Vânători.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs reclamanta Ș.E.A., arătând că în cauză nu

sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ., în sensul că în cele două

acțiuni cauza nu este identică (în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 1840

din 17 mai 2005 cauza a constituit-o o acțiune în revendicare, iar în prezentul

dosar cauza o constituie anularea dispoziției de restituire), și nici obiectul

nu este identic (în primul dosar reclamanta se judeca cu statul pentru un teren

de care a fost lipsită abuziv, în

timp ce

în prezenta cauză se judecă cu Primăria Municipiului București pentru

anularea

unei dispoziții emise de această entitate).

Înalta

Curte constată perimat recursul, în considerarea următoarelor argumente:

Recursul

declarat de reclamanta Ș.E.A. împotriva deciziei civile nr. 24/A din 18

ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost

înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16

februarie 2011, judecata cauzei fiind suspendată la data de 16 noiembrie 2011,

în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., data de la care nici una

din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina

care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art.

252 alin. (1) C. proc. civ. la data de 17 decembrie 2012, părțile fiind legal

citate pentru termenul din 6 februarie 2013.

Potrivit

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare

în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an".

Perimării

i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă

atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea

termenului prevăzut de lege,

cât și o prezumție de desistare, dedusă din

faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată

ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind

judecata, excepția de perimare este peremptorie,

întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în

care acesta se

află și este absolută, întrucât este reglementată de

norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul

unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se

constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții,

existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de

stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

În

speță, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv, 16 noiembrie 2011,

și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume, 17 decembrie 2012, nici

una din părți nu a întrerupt cursul judecății, lăsând în nelucrare recursul.

Față

de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează

culpei părții, înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 248

alin. (1) C. proc. civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată

perimat recursul declarat de reclamanta Ș.E.A. împotriva deciziei nr. 24/A din

18 ianuarie 2011 a Curții de Apel București - secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie

2013