ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 503/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 200 din 15 februarie 2010 pronunțată în dosarul nr. 23070 1 martie 2007 Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis contestația formulată de Ș.E.A. în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București; a dispus anularea dispoziției nr. 7399 din 12 februarie 2007 emisă de Primăria Municipiului București și a obligat pârâta să emită dispoziție de restituire în natură către contestatoare pentru suprafața de 108,40 mp conform sentinței civile nr. 1140/2005, sub condiția restituirii despăgubirilor de 427,5 lei, actualizată conform legii și propunere de măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 1140 din 17 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalului București - secția a IV-a civilă în dosarul nr. 32/2004, s-a admis, în parte, acțiunea celor două persoane mai sus menționate având ca obiect restituirea în natură a terenului de 180 mp, fiind obligat pârâtul la restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 108,4 mp, reținându-se că această suprafață nu este afectată de construcții sau de detalii de sistematizare, iar acțiunea soluționată în mod irevocabil prin sentința mai sus menționată a fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, însă s-a soluționat după această dată, astfel că nu se justifică în nici un fel încălcarea de către pârâtul din prezenta cauză, prin emiterea dispoziției atacate, a celor dispuse deja de o instanță judecătorească.

Prin urmare, constatând nelegalitatea dispoziției atacate, tribunalul în baza art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, a admis contestația și a anulat dispoziția nr. 7399 din 12 februarie 2007 emisă de pârâta Primăria Municipiului București, pârâta fiind obligată să restituie prin dispoziție reclamantei, suprafața de 108,40 mp, conform sentinței civile nr. 1140/2005, iar față de aspectul că, pentru terenul expropriat s-au plătit despăgubiri de 427,50 lei conform adeverinței emise de SC C. SA (fila 47 dosar nr. 23070/3/2007), restituirea terenului va fi condiționată conform art. 11 din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată de restituirea acestei despăgubiri actualizate conform legii. Totodată, pârâtul a fost obligat să acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren imposibil de restituit în natură.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanta Ș.E.A. și pârâta Primăria Municipiului București. Reclamanta Ș.E.A.

a arătat, în esență, că terenul revendicat este liber și nu este afectat de elemente de sistematizare, cum în mod greșit s-a reținut prin Dispoziția nr. 7399 din 12 februarie 2007 emisă de Primarul General; că în dosarul administrativ au fost efectuate 3 expertize care au statuat că terenul revendicat este liber și poate fi restituit în natură; că sentința atacată nu analizează această expertiză, o ignoră total și în mod netemeinic reține în considerente că, prin probele administrate în cadrul contestației, înscrisuri și raport de expertiză topografică, reclamanta nu a reușit să facă dovada că a intervenit o situație nouă care să justifice restituirea și a diferenței de teren până la suprafața de 180 mp; că pe fondul rezolvării notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001 în dosarul administrativ pârâta avea suficiente înscrisuri pe baza cărora să soluționeze notificarea formulată de reclamantă și în urma căreia să se dispună restituirea întregii suprafețe de teren de 180 mp; că nu au fost luate în considerare posibilitățile de compensare a suprafeței de teren de 68 mp.

Pârâta Primăria Municipiului București a arătat că instanța de judecată nu a ținut cont de expertiza depusă la dosarul administrativ și nici de raportul de evaluare a comisiei interne de analizarea notificărilor în care se specifică foarte clar că terenul care se solicită a fi restituit în natură este afectat în întregime de elemente de sistematizare - trotuar carosabil; că instanța nu a stabilit întinderea dreptului de proprietate al reclamanților și nu a determinat dacă imobilul este liber în înțelesul art. 10 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 24/A din 18 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis apelurile, a schimbat în tot sentința atacată și a respins acțiunea pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit sentinței civile nr. 1140 din 17 octombrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 32/2004 de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă (rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 125 din 15 martie 2006 și irevocabilă prin decizia civilă nr. 10036 din 07 decembrie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală), s-a admis în parte cererea completată formulată la 14 septembrie 2000 de reclamanții P.A. și Ș.E.A. și a fost obligat pârâtul Municipiul București, prin Primarul General la restituirea imobilului teren în suprafață de 108,4 mp situat în București. După introducerea acțiunii în revendicare soluționată prin hotărârea judecătorească menționată anterior, P.A.

și Ș.E. A. au formulat și notificare în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 1389 din 18 iulie 2001, pentru restituirea în natură a aceluiași teren. Prin dispoziția nr. 1379 din 12 februarie 2007 emisă de Primăria Municipiului București, s-a respins cererea pentru restituirea în natură a imobilului din București, întrucât terenul este afectat de elemente de sistematizare iar construcția a fost demolată și s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul imposibil de restituit de 180 mp și pentru construcția demolată. La data emiterii acestei dispoziții era, însă, deja pronunțată hotărârea judecătorească de restituire în natură a suprafeței de 108,4 mp din str. Intrarea Vânători, astfel încât, acest teren nu mai putea face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001.

Ambele părți aveau cunoștință de existența hotărârii judecătorești și chiar dacă ea nu fusese pusă în executare, Primăria Municipiului București trebuia să facă mențiune în dispoziție despre împrejurarea că terenul solicitat prin notificare a fost restituit parțial - 108,4 mp, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar cuantumul despăgubirilor trebuia calculat în raport doar de suprafața de 67 mp ocupată de alei și trotuare imposibil de restituit în natură și de valoarea construcției demolate.

Față de considerentele anterioare, instanța de apel a constatat că sunt îndeplinite elementele autorității de lucru judecat conform art. 1201 C. civ., deoarece prezentul litigiu are aceleași părți și vizează restituirea în natură a aceluiași teren ce a făcut obiectul sentinței civile nr. 1840 din 17 mai 2005. Chiar dacă cele două cereri de chemare în judecată au temeiuri diferite, părțile au urmărit în ambele cereri aceeași finalitate, respectiv, restituirea în natură a terenului, din str. Intrarea Vânători.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta Ș.E.A., arătând că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1201 C. civ., în sensul că în cele două acțiuni cauza nu este identică (în cauza soluționată prin sentința civilă nr. 1840 din 17 mai 2005 cauza a constituit-o o acțiune în revendicare, iar în prezentul dosar cauza o constituie anularea dispoziției de restituire), și nici obiectul nu este identic (în primul dosar reclamanta se judeca cu statul pentru un teren de care a fost lipsită abuziv, în timp ce în prezenta cauză se judecă cu Primăria Municipiului București pentru anularea unei dispoziții emise de această entitate). Înalta Curte constată perimat recursul, în considerarea următoarelor argumente: Recursul declarat de reclamanta Ș.E.A.

împotriva deciziei civile nr. 24/A din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 16 februarie 2011, judecata cauzei fiind suspendată la data de 16 noiembrie 2011, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., data de la care nici una din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ. la data de 17 decembrie 2012, părțile fiind legal citate pentru termenul din 6 februarie 2013. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an". Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată. Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data când a intervenit suspendarea, respectiv, 16 noiembrie 2011, și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume, 17 decembrie 2012, nici una din părți nu a întrerupt cursul judecății, lăsând în nelucrare recursul. Față de cele ce preced, având în vedere că lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părții, înalta Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamanta Ș.E.A. împotriva deciziei nr. 24/A din 18 ianuarie 2011 a Curții de Apel București - secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2013