ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu

sub nr. 1822/122 din 25 septembrie 2007 reclamanții D.M.M. și V.A.R. au

formulat contestație împotriva Dispoziției nr. 11733 din 14 august 2007 emisă

de Primarul municipiului Giurgiu.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în

baza Legii nr. 10/2001, autoarea lor C.D., în prezent decedată, a notificat la

data de 03 mai 2001 Primăria municipiului Giurgiu cu privire la imobilul situat

în municipiul Giurgiu, B-dul CFR, compus din casă de locuit și terenul aferent,

imobil care a fost expropriat în baza Decretului nr. 116/1985 al fostului

Consiliu de Stat al Republicii Socialiste România, la data formulării

notificării, susnumita solicitând restituirea în natură a terenului neafectat

de construcții și acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate și

terenul ocupat de blocul de locuințe al SC D. SA

Au mai arătat reclamanții că terenul solicitat a fost

de 500 mp, însă ulterior au intrat în posesia documentației întocmite la

momentul exproprierii, documentație din care rezultă că autorii lor au fost

expropriați de pe terenul în suprafață de 620 mp și construcție de 220,11 mp,

imobil situat în Giurgiu, B-dul. CFR.

S-a mai învederat că prin Dispoziția contestată s-a

respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești, fără însă a se arăta

motivul pentru care nu se restituie în natură o suprafață de aproximativ 300 mp

din proprietatea revendicată, suprafață ce nu a fost afectată de construirea

blocului SC D. SA și pe care în prezent locuitorii blocului și-au amplasat

construcții cu caracter provizoriu, respectiv garaje, fără ca adevărații

proprietari să poată beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001, referitoare la

restituirea în natură a unor imobile, acolo unde este posibil, prin aceeași

Dispoziție propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale

și înaintarea dosarului la AVAS pentru soluționarea dosarului.

La termenul de judecată din data de 22 noiembrie 2007 instanța,

față de faptul că terenul în litigiu se află în proprietatea SC D. SA în baza

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis

la 20 decembrie 1993 de Ministerul Transporturilor, a dispus introducerea în

cauză, în calitate de pârâtă a SC D. SA, iar la termenul de judecată din 7

februarie 2008, instanța a dispus introducerea în cauză a AVAS București.

La data de 19 august 2008 reclamanții au depus la

dosar o cerere precizatoare prin care au arătat că înțeleg să solicite să se

constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor emis la 20 decembrie 1993 de Ministerul

Transporturilor pentru suprafața de 620 mp teren intravilan situat în mun.

Giurgiu, bd. CFR, dat în administrarea SC D. SA.

La termenul de judecată din 04 septembrie 2008

reclamantul D.M. a învederat instanței că înțelege să invoce excepția de

nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor din 20 decembrie 1993 emis de către Ministerul Transporturilor,

întrucât actul este invocat de pârâta SC D. SA ca fiind titlul său de

proprietate pentru terenul ce face obiectul cauzei de față.

La același termen, instanța în baza art. 4 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 10 alin. (1) din aceeași lege și la art.

3 pct. 1 C. proc. civ. a sesizat Curtea de Apel București - Secția Contencios

Administrativ și Fiscal ca și instanță competentă să judece excepția de

nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor emis la 20 decembrie 1993 de către Ministerul Transporturilor,

excepție invocată de reclamantul D.M.M. și a dispus suspendarea judecății

cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Prin sentința civilă nr. 2000 din 13 mai 2009 Curtea

de Apel București a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanți,

reținând că certificatul anterior menționat are caracterul unui act

administrativ individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

astfel că în raport de data emiterii – anul 1993 – acest act nu mai poate fi

analizat în baza unei norme intrate în vigoare după emiterea sa, fără a se

încălca dreptul la un proces echitabil și fără a se aduce atingere principiului

securității raporturilor juridice.

Prin sentința civilă nr. 175 din 28 octombrie 2010

pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale

pasive invocate de Municipiul Giurgiu prin Primar, Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului și SC D. SA, invocate de aceștia prin

întâmpinările formulate în cauză. S-a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamanții D.M. și V.A.R., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Giurgiu

prin Primar și SC D. SA și s-a respins ca prematur introdusă acțiunea formulată

de reclamanții D.M. și V.A.R., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului, luându-se act că pârâții nu au solicitat

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că în

conformitate cu Dispoziția Primarului Municipiului Giurgiu nr. 11733 din 07

august 2007 s-a respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești formulate

de notificatorii D.M.M. și V.A.R. (reclamanții din cauză), s-a propus acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul-construcție în

suprafață desfășurată de 220,11 mp, situat în Municipiul Giurgiu, bd. CFR, dispunându-se

totodată comunicarea dispoziției și a dosarului aferent la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru soluționarea notificării privind

imobilul-teren situat la aceeași adresă.

Prin contestația formulată, reclamanții au solicitat,

inițial, în contradictoriu doar cu Municipiul Giurgiu prin Primar restituirea

în natură a terenului expropriat de la autorii lor, D.N. și D.C., potrivit

Decretului de expropriere nr. 116/1985, cel puțin a părții neafectate de

construcții în prezent, apreciată ca fiind de 300 mp, în totalitatea lui,

terenul expropriat având o suprafață de 620 mp.

Tribunalul a reținut că potrivit susținerilor

pârâtului Municipiul Giurgiu prin Primar și probatoriului administrat, a

rezultat că în prezent terenul în litigiu se află în proprietatea SC D. SA

conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate a terenurilor

emis la 20 decembrie 1993 de către Ministerul Transporturilor motiv pentru care

la solicitarea reclamantului, a fost citată în cauză în calitate de pârâtă și

această societate, precum și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului, dat fiind că SC D. SA este o societate integral privatizată, conform

Statutului și contractului de vânzare-cumpărare acțiuni din 30 septembrie 1998.

Față de situația juridică a terenului, instanța a pus

în discuția reclamanților dacă înțeleg eventual să-și precizeze acțiunea

raportat la aceasta, însă la termenul din 29 mai 2008 reclamantul D.M.M.,

personal, a învederat că nu înțelege să facă acest lucru, solicitând judecarea

cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată inițial.

Cu toate acestea, la 19 august 2008 același reclamant

a depus la dosar o cerere prin care a solicitat să se constate nulitatea

absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor pentru suprafața de 620 mp în litigiu, cerere pe care

tribunalul a înaintat-o spre soluționare Curții de Apel București – Secția

contencios administrativ, care prin sentința civilă nr. 2000 din 13 mai 2009 a

respins excepția de nelegalitate, pentru motivele arătate în cele preced.

Raportat la situația de fapt reținută, la obiectul

cererii reclamanților (contestare Dispoziție Primar), dar în special la dreptul

pe care aceștia doresc în final să și-l valorifice, anume restituirea în natură

a terenului de care au fost deposedați autorii lor prin Decretul de expropriere

nr. 116/1985, tribunalul a considerat că au calitate procesuală pasivă în cauză

toți cei trei pârâți chemați în judecată, dat fiind că Municipiul Giurgiu prin

Primar, pe de o parte, este cel care a emis Dispoziția contestată, iar pe de

altă parte că SC D. SA și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

sunt: prima, actualul dobânditor al terenului, care cel puțin pentru

opozabilitate este necesar să stea în proces, câtă vreme se solicită

restituirea în natură a unui teren ce în prezent îi aparține, iar cea de-a

doua, instituția publică care a efectuat privatizarea, urmare căreia terenul în

litigiu a ajuns în patrimoniul SC D. SA, aceasta (A.V.A.S.) fiind în fapt, cea

căreia îi revine potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 obligația de

a soluționa notificarea în ceea ce privește terenul în litigiu de 620 mp, având

în vedere situația lui juridică actuală.

Cât privește fondul cauzei deduse judecății și ținând cont

că reclamanții, deși li s-a pus în vedere de către instanță, nu au înțeles

să-și precizeze, să-și modifice acțiunea, insistând în judecarea ei în forma

inițială, instanța neputându-se substitui voinței acestora dat fiind principiul

disponibilității ce guvernează procesul civil, cu atât mai mult cu cât până în

final au beneficiat de asistență juridică calificată prin avocat, prima

instanță a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 29 alin. (1) raportat la art. 21

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Așa cum s-a arătat anterior, a rezultat din probele

dosarului, în special din Statutul SC D. SA, adresa acesteia nr. 261 din 29

ianuarie 2002 și din fișa de informații de la Oficiul Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul Giurgiu că aceasta este o societate cu capital integral

privat, la care statul nu mai are nicio cotă de participare încă de la apariția

Legii nr. 10/2001, astfel că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001, privatizarea în acest caz făcându-se de către fostul F.P.S.

(Fondul Proprietății de Stat) al cărui succesor în drepturi este A.V.A.S.

(Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului).

Or, în atare situație, tribunalul a reținut că prin

dispoziția contestată cu nr. 11733 din 07 august 2007, în mod corect Primarul

Municipiului Giurgiu, având în vedere situația juridică actuală a terenului în

litigiu, aflat în patrimoniul SC D. SA, a transmis notificarea cu privire la

acesta către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, entitatea

care a efectuat privatizarea și căreia îi revine obligația de a emite o decizie

referitor la suprafața respectivă.

Astfel, Municipiul Giurgiu prin Primar în ceea ce-l

privește, a acționat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, atunci

când s-a pronunțat prin Dispoziția contestată doar asupra imobilului

construcție, care nu mai există fizic, în prezent fiind demolat, pentru teren

această atribuție nerevenindu-i, ci ea căzând în sarcina A.V.A.S., căruia în

mod corect i-a transmis notificarea, motiv pentru care acțiunea reclamanților

îndreptată împotriva sa este nefondată, ca de altfel și împotriva pârâtei SC D.

SA, câtă vreme nu numai că acesteia nu-i incumbă obligația conform legii de a

emite vreo dispoziție în acest sens, dar reclamanții nici nu au înțeles să conteste

în cadrul prezentului litigiu valabilitatea actelor de înstrăinare efectuate în

cursul privatizării, proces încheiat, așa cum am arătat, anterior apariției

Legii nr. 10/2001, aceștia nefăcând dovada că au solicitat imobilul anterior

notificării depuse odată cu apariția Legii nr. 10/2001 și înregistrată la

Primăria mun. Giurgiu sub nr. 434 din 09 mai 2001, acțiunea lor neavând nici

caracterul unei acțiuni în revendicare.

Cât privește pe pârâta Autoritatea pentru

Valorificarea Activelor Statului aceasta, așa cum s-a arătat prin întâmpinare,

până în prezent nu a emis nicio decizie, întrucât chiar reclamantul D.M.M. a

solicitat, așa cum reiese din înscrisul aflat la fila 228 din dosar, „amânarea

soluționării notificării nr. 434 din 09 mai 2001 trimisă de Primăria

Municipiului Giurgiu, deoarece a înaintat acțiune în instanță la Tribunalul Giurgiu, contestând Dispoziția nr. 11733 din 14 august 2007 emisă de Primarul mun.

Giurgiu”.

Prin urmare, față de cele arătate anterior, tribunalul

a considerat că în ceea ce privește pe pârâta A.V.A.S. acțiunea reclamanților

este prematur introdusă, în condițiile în care această instituție nu a

soluționat notificarea reclamanților vizând terenul în litigiu, tocmai datorită

cererii acestora de amânare a soluționării până la soluționarea contestației

împotriva Dispoziției Primarului nr. 11733 din 14 august 2007, astfel că

acțiunea sa nu poate fi în nici un caz interpretată ca un refuz de soluționare,

urmând ca reclamanții să se adreseze instanței, eventual, în situația în care

vor fi nemulțumiți de respectiva decizie ce urmează a fi emisă.

Prin decizia nr.

202A

din 15 mai 2012 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de apelanții - reclamanți D.M.M. și V.A.R.

împotriva sentinței civile nr. 175 din 28 octombrie 2010, pronunțată de

Tribunalul Giurgiu – Secția Civilă, fiind obligați apelanții la 700 lei

cheltuieli de judecată către intimata SC D. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că

autoarea reclamantului D.M.M. a notificat la data de 03 mai 2001 Primăria

municipiului Giurgiu, solicitând restituirea în natură a imobilului expropriat

prin Decretul nr. 116/1985 al fostului Consiliu de Stat al Republicii

Socialiste România.

Reclamanții au învederat instanței de fond că autoarea

lor a fost expropriată pentru o suprafață de 620 mp și construcție de 220,20

mp, imobil situat în Giurgiu, B-dul CFR.

Primăria municipiului Giurgiu s-a pronunțat asupra

notificării și a emis dispoziția nr. 11733 din 14 august 2007, prin care s-a

respins cererea de acordare a despăgubirilor bănești formulată de notificatorii

D.M.M. și V.A.R., propunându-se acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale și dispunându-se totodată comunicarea dispoziției și a dosarului

aferent la A.V.A.S pentru soluționarea notificării privind imobilul teren

situat în Giurgiu, B-dul CFR.

Din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv adresa nr.

4120 din 10 octombrie 2002 emisă de SC A.T. SA Giurgiu, rezultă că imobilul

expropriat conform Decretului nr. 116/1985, poz. 67, a fost demolat și a fost acordată o despăgubire în valoare de 80.315 lei pentru imobilul preluat

de stat.

În raport de situația imobilului compus din

construcție demolată și teren expropriat, Primăria municipiului Giurgiu este

competentă să propună despăgubiri numai pentru imobilul construcție demolat,

având suprafața desfășurată de 220,11 mp, situat în Giurgiu B-dul CFR potrivit

dispozițiilor art. 10.8 din H.G. nr. 250/2007 privind aprobarea Normelor

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Acest aspect este reținut în art. 2 din dispoziția nr.

11733 din 14 august 2007 a unității deținătoare, respectiv cea care a primit

notificarea autoarei reclamanților.

Din documentele depuse la dosarul cauzei, rezultă că

imobilul teren este proprietatea SC D. SA Giurgiu, societate privatizată care a

dobândit în patrimoniul său terenul expropriat și situat în Giurgiu B-dul CFR.

În favoarea intimatei pârâte s-a emis certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO nr. 00228 din

20 decembrie 1993 emis de Ministerul Transporturilor, ceea ce dovedește

legalitatea deținerii imobilului ce face obiectul litigiului.

Din adresa nr. 261 din 29 ianuarie 2002 și din

informațiile oferite de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

Giurgiu SC D. SA Giurgiu rezultă că aceasta este o societate cu capital

integral privat, la care statul nu mai are nicio cotă de participare încă de la

apariția Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că, în

speță, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

potrivit cărora, pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți

comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2),

persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor

solicitate.

În consecință, chiar dacă pe teren se află în prezent

o serie de garaje ce constituie construcții provizorii, acest aspect reprezintă

o situație de fapt, în cauză existând un impediment juridic pentru restituirea

în natură a imobilului.

Aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 permite numai acordarea de despăgubiri în situația unor societăți

integral privatizate, împiedicând restituirea în natură a imobilelor, astfel

încât susținerile apelantului sunt nefondate.

În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția

publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, în cauza de

față acesta fiind A.V.A.S –ul, așa cum corect s-a statuat și în dispoziția

emisă de Primăria municipiului Giurgiu.

S-a reținut și că este nefondată susținerea

apelanților cu privire la modificarea de acțiune depusă în fața instanței de

fond. Este adevărat că la fila 260 din dosarul instanței de fond se găsește o

copie a acțiunii în constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea SC D. SA

Giurgiu, însă aceasta poarta ștampila Registraturii Tribunalului Giurgiu.

Pe de altă parte, prin încheierea din data de 04

septembrie 2008, instanța a luat act de solicitarea reclamanților, care arată

că înțeleg să formuleze o acțiune pe cale separată, și că în prezentul litigiu,

înțeleg să ridice excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului emis în favoarea SC D. SA Giurgiu, în

conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Ca urmare a excepției de nelegalitate invocate de

reclamantul D.M., instanța de fond, Tribunalul Giurgiu a înaintat dosarul Curții

de Apel București, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal și a suspendat

judecarea cauzei până la soluționarea excepției de nelegalitate.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de

Contencios Administrativ și Fiscal prin sentința civilă nr. 2000 din 13 mai 2009

pronunțată în dosarul nr. 1822/122/2007 a respins excepția de nelegalitate

invocată de reclamanții D.M.M. și V.A.R. în contradictoriu cu SC D. SA Giurgiu

și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii .

După soluționarea excepției de nelegalitate,

Tribunalul Giurgiu a reluat judecarea cauzei în cadrul procesual stabilit de

reclamanți, respectiv cel al contestației prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Cadrul procesual stabilit prin sesizarea instanței de

fond nu a fost schimbat pe parcursul judecării cauzei, instanța pronunțându-se

în limitele investirii sale, în raport de situația de fapt dedusă judecății și

de dispozițiile legale incidente în cauză.

Față de caracterul acțiunii formulate de reclamanți,

în raport de legea specială, ținând cont și de dispozițiile deciziei nr. 33/2008

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

instanța nu era ținută să analizeze titlurile părților, astfel încât curtea de

apel a constatat că susținerea apelanților este nefondată și sub acest aspect.

Astfel, s-a arătat că, potrivit dispozițiilor deciziei

menționate, concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în

favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant,

chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială, ceea ce înseamnă

că, stabilindu-se cadrul procesual ca fiind o contestație formulată în baza

Legii nr. 10/2001, instanța trebuia să aibă în vedere dispozițiile actului

normativ menționat și să analizeze susținerile părților în raport de legea

specială.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a SC D.

SA Giurgiu, instanța de apel a apreciat că Tribunalul Giurgiu în mod corect a

menținut-o în cauză, deoarece a fost investită cu o acțiune privind restituirea

în natură de la unitatea deținătoare.

Astfel, s-a reținut că acțiunea este nefondată față de

această pârâtă ca urmare a aplicațiunii dispozițiilor art. 29 alin. (1)

raportat la art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, iar pronunțarea

instanței față de aceasta nu o vatămă sub nici un aspect, în situația în care

acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în

termen legal,

reclamanții D.M.M. și V.A.R.,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții au

arătat că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra celui de-al

doilea motiv de apel, referitor la nepronunțarea instanței de fond cu privire

la contestația împotriva deciziei primarului municipiului Giurgiu.

Recurenții - reclamanți au susținut că instanța de

fond nu a stabilit cadrul procesual al litigiului, respectiv dacă în cauză se

impune citarea Municipiului Giurgiu, a Primarului mun. Giurgiu sau a ambilor.

Este evident că nu a fost introdus în cauză și emitentul dispoziției, ci doar

Municipiul Giurgiu.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui

motiv, mulțumindu-se să rețină faptul că instanța de fond s-ar fi pronunțat în

limitele învestirii sale.

Recurenții - reclamanți au mai susținut că în mod

greșit instanța de apel a respins calea de atac exercitată pe considerentul că

instanța de fond a respectat dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 33/2008

și că acțiunea ar fi nefondată ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 29 alin.

(1) raportat la art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Au considerat recurenții că s-au încălcat prevederile art.

129 C. proc. civ., având în vedere că, chiar instanța de judecată a reținut

faptul că la 19 august 2008 aceștia au solicitat constatarea nulității absolute

parțiale a titlului pârâtei.

Recurenții au arătat că, în condițiile în care la

introducerea contestației nu au avut cunoștință de faptul că s-a emis titlu

pentru pârâta SC D. SA, când aceasta și AVAS au fost introduse în cauză

ulterior, a fost completată și precizată acțiunea în raport de momentul la care

au aflat situația juridică a imobilului.

Instanța de judecată a dispus introducerea în cauză a

pârâtelor SC D. SA și AVAS, recurenții arătând că în tot cursul procesului

și-au manifestat în mod clar poziția procesuală în sensul solicitării

restituirii în natură a imobilului.

În momentul în care pârâta SC D. SA a invocat un

drept, reclamanții au solicitat obligarea acesteia la restituirea bunului, cu

atât mai mult cu cât terenul este liber, fiind primit abuziv deoarece nu avea

legătură cu obiectul de activitate al societății.

Recurenții - reclamanți au susținut că au înțeles să

atace actul de privatizare, prin ridicarea excepției de nelegalitate a titlului

pârâtei SC D. SA, excepție respinsă în mod corect de Curtea de Apel București,

deoarece actul administrativ era unul individual și existent anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Însă, așa cum a arătat Curtea de Apel București cu

ocazia respingerii excepției de nelegalitate, nu este afectat dreptul

reclamanților din prezenta cauză de a solicita restituirea bunului.

Recurenții - reclamanți au mai arătat că instanța de

apel a făcut trimitere la art. 29 și la art. 21 din Legea nr. 10/2001, pe

considerentul că SC D. SA este o societate cu capital integral privat,

făcându-se chiar mențiunea că societatea avea capital integral privat la

apariția Legii nr. 10/2001 și au susținut că acest aspect este nereal în raport

de înscrisurile depuse la dosarul cauzei din care rezultă faptul că actul de

privatizare s-a realizat la 09 octombrie 2001 ( act adițional la contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni ) și finalizat la 10 septembrie 2003 odată cu

desființarea PAS.

Or, raportat la prevederile art. 21 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, au susținut recurenții că este evident faptul că valoarea

bunului a cărui restituire se solicită în prezenta cauză este foarte redusă în

raport de valoarea acțiunilor pe care le deținea Statul la momentul apariției

Legii nr. 10/2001.

O altă critică formulată de recurenții - reclamanți se

referă la respingerea cererii de analizare a titlurilor părților.

Astfel, recurenții au susținut că, în condițiile în

care au solicitat restituirea în natură a imobilului, instanța era datoare să

analizeze titlurile invocate de părți și să se pronunțe cu privire la

caracterizarea acestora, nu în sensul în care impune o acțiune în revendicare

în baza dreptului comun, ci în sensul legalității titlurilor.

Față de înscrisurile depuse de recurenții - reclamanți

și de intimata - pârâtă SC D. SA în dovedirea dreptului de proprietate,

recurenții au susținut că sunt îndreptățiți să își redobândească proprietatea

garantată constituțional, având un bun în sensul art. 1 din Protocolul 1

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că titlul

pârâtei este emis de o autoritate care nu era proprietarul bunului, în

condițiile în care bunul nu a servit activității societății, nu este folosit

pentru desfășurarea activității, ci este ocupat parțial de unele garaje montate

abuziv, fără autorizație, iar restul este liber.

Examinând decizia recurată în limita criticilor

formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Susținerile recurenților - reclamanți referitoare la

nepronunțarea instanței de fond asupra contestației împotriva deciziei

Primarului municipiului Giurgiu și neanalizarea de către instanța de apel a

motivului de apel invocat pe acest aspect sunt neîntemeiate, atâta timp cât,

așa cum rezultă din considerentele hotărârilor pronunțate în cauză, instanțele

anterioare au soluționat contestația prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001

și s-au pronunțat asupra tuturor motivelor de fapt și de drept invocate de

părți.

Faptul că prin prezentul demers judiciar, reclamanții

nu au obținut restituirea în natură a imobilului solicitat nu echivalează cu nepronunțarea

instanței asupra contestației formulate de aceștia.

Nu pot fi primite nici criticile referitoare la

împrejurarea că instanța nu a stabilit cadrul procesual al litigiului, prin

aceea că nu a fost introdus în cauză și emitentul dispoziției, ci doar

Municipiul Giurgiu.

Referitor la acest aspect, se constată că potrivit

dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, în cazul imobilelor

deținute de unitățile administrativ teritoriale, restituirea în natură sau prin

echivalent a imobilelor se face prin dispoziția motivată a primarilor. Deși în

forma inițială a Legii nr. 10/2001 legiuitorul a înțeles că unitatea

deținătoare era primăria (art. 20. alin. (3) în redactarea inițială), după

modificarea prin Legea nr. 247/2005, unitatea deținătoare a fost considerată ca

fiind unitatea administrativ teritorială, în speță Municipiul Giurgiu.

Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 215/2001

privind administrația publică locală, sunt persoane juridice de drept public

comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ

teritoriale.

Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin

reprezentanții lor legali, primarii și prefecții, conform art. 67 alin. (1) din

Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ.

În raport de aceste dispoziții, Legea nr. 247/2005 a

prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea

imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii

stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ

teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana

îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.

În redactarea acestui text, legiuitorul a înțeles să

folosească denumirea de unitate administrativ teritorială pentru a desemna

persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, respectiv comuna,

orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică,

capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub

incidența acestui act normativ.

De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr.

247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în procedura de restituire a

imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ teritorială în

exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al

persoanei juridice de drept public, primarul fiind abilitat să emită dispoziția

motivată.

Prin urmare, în mod corect a fost citat ca parte în

procesul pendinte

Municipiul Giurgiu,

prin primar.

Totodată, se constată că în mod corect instanța de apel

a reținut că tribunalul a soluționat cauza în limitele investirii, făcându-se o

aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în cauză, în raport de

situația de fapt stabilită.

Astfel, prin dispoziția contestată de reclamanți, a

fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor bănești, a fost propusă

acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale pentru imobilul -

construcție în prezent demolat și s-a dispus comunicarea dispoziției și a

dosarului aferent la AVAS pentru soluționarea notificării privind

imobilul-teren.

În mod corect și legal instanțele anterioare au

menținut această dispoziție, constatându-se că terenul în litigiu se află în

proprietatea intimatei SC D. SA, conform certificatului de atestare a dreptului

de proprietate a terenurilor

emis la 20

decembrie 1993, iar față de împrejurarea că această societate era integral

privatizată la apariția Legii nr. 10/2001, s-a reținut aplicabilitatea

dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și existența unui

impediment juridic la restituirea în natură a terenului.

Totodată, se reține că instanța de fond a respectat

dispozițiile art. 129 C. proc. civ., iar în exercitarea rolului său activ, așa

cum rezultă din încheierea de ședință din 29 mai 2008 ( fila 246 dosar fond),

i-a pus în vedere reclamantului necesitatea precizării acțiunii, în raport de

situația juridică a terenului în litigiu rezultată din probele administrate în

cauză, și anume că terenul se află în proprietatea

SC D. SA, iar reclamantul a arătat că nu înțelege

să-și precizeze acțiunea introductivă, solicitând să se judece cererea de

chemare în judecată așa cum a fost formulată inițial.

Cât privește cererea formulată de reclamant la 19

august 2008, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

deținut de intimata SC D. SA, așa cum corect a reținut și instanța de apel,

referitor la această cerere, prin încheierea din 4 septembrie 2008 a Tribunalului Giurgiu, instanța de fond a luat act de poziția reclamanților în sensul că, în

prezenta cauză, înțeleg de fapt ca prin cererea depusă să invoce excepția de

nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, excepție ce a fost respinsă de Curtea de Apel București - Secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal prin sentința nr. 2000 din 13 mai 2009.

Prin urmare, instanța a acționat în concordanță cu

solicitările și conduita procesuală a reclamanților, cu respectarea

principiului disponibilității, neputându-se substitui voinței părților.

În ceea ce privește criticile formulate direct în

recurs referitoare la momentul privatizării și la structura acționariatului

SC D. SA la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

se constată că aceste aspecte nu au fost invocate în apel, fiind omisso medio,

astfel că sancțiunea este aceea a neanalizării lor de către instanța de recurs.

Nici susținerile recurenților - reclamanți referitoare

la obligația instanței de a proceda la analizarea titlurilor de proprietate

invocate de părți prin prisma legalității acestora nu sunt întemeiate.

Așa cum în mod just a reținut și instanța de apel, în

cadrul prezentului dosar, obiectul judecății l-a constituit contestația

formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 împotriva dispoziției prin

care s-a soluționat notificarea formulată potrivit prevederilor aceluiași act

normativ.

Or, în acest cadru procesual determinat prin acțiunea

introductivă, instanța avea obligația să soluționeze cauza în raport de

dispozițiile legii speciale incidente în materie, așa cum s-a și procedat.

Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul declarat de

reclamanții D.M.M. și V.A.R.

Având în vedere că recurenții au căzut în pretenții, vor fi obligați la

plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de

intimata SC D. SA

,

reprezentând onorariul de avocat ( fila 24 dosar recurs), în conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanții D.M.M. și V.A.R. împotriva deciziei nr. 202A din 15 mai 2012 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenții D.M.M. și V.A.R. la plata sumei

de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata SC D. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie

2013.