ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5315/2011

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 18 iulie 2008, reclamanta I.V. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, legalitatea dispoziției din 13 iunie 2008 emisă de pârâtul Municipiul Giurgiu prin Primar, în contradictoriu cu care a solicitat anularea dispoziției și obligarea acestuia, la restituirea în natură a terenului în suprafață de 168 m.p. situat în Giurgiu, strada București, și la despăgubiri bănești, pentru construcția demolată.

Prin sentința civilă nr. 48 din 19 martie 2009, Tribunalul Giurgiu a respins, ca nefondată, contestația reținând că terenul este imposibil de restituit în natură, deoarece este afectat de amenajări de utilitate publică, respectiv alee, bordură, parc - spațiu verde și amenajări subterane (conducte apă, canalizare, gaz, etc). Referitor la petitul privind acordarea de despăgubiri bănești, pentru construcția demolată, instanța de fond l-a respins, cu motivarea că, în raport de momentul emiterii dispoziției atacate, pretenția reclamantei nu are fundament în legislația în vigoare, prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, persoanele îndreptățite putând beneficia de despăgubiri în condițiile legii speciale.

În raport de procedura specială de acordare a despăgubirilor și având în vedere, concluziile raportului de expertiză privind stabilirea unor valori de circulație cu privire la imobile, instanța a stabilit că nu poate avea în vedere valoarea stabilită prin expertiză, deoarece prețuirea imobilului, urmează a fi efectuată de către evaluatorii desemnați de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar numai în măsura în care valoarea imobilului, propusă de aceasta, nu ar fi reală, reclamanta ar putea-o contesta în justiție. Împotriva sentinței Tribunalului Giurgiu a declarat apel, reclamanta I.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 548/A din 07 octombrie 2010 a respins ca nefondat, apelul reclamantei, menținând soluția instanței de fond.

Decizia pronunțată de instanța de apel a făcut obiectul recursului declarat de reclamantă, care a adus critici, întemeiate în drept, pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora instanțele au reținut eronat, fără probe concludente, că terenul este ocupat. La data de 15 iunie 2011, înaintea primului termen de judecată stabilit la 21 iunie 2011, recurenta-reclamantă I.V. a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței supreme, o cerere prin care solicită instanței, a lua act de manifestarea sa de voință de a renunța la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 548/A din 07 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Constatând că actul de dispoziție procedural, formulat de reclamantă, întrunește toate condițiile de fond și de formă, pentru a produce efectele juridice ale manifestării de voință, în sensul de a renunța la judecată, în temeiul art. 246 alin. (1) C. proc. civ. și, față de împrejurarea că acest act, poate avea loc, din punct de vedere al momentului renunțării, în tot cursul judecății, în fața primei instanței, a instanței de apel, ori în recurs, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, Înalta Curte de Casație și Justiție, va face aplicarea acestor dispoziții legale, ce se înscriu în principiul disponibilității ce guvernează procesul civil și va lua act de renunțarea reclamantei la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea reclamantei I.V. la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 548/A din 07 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 iunie 2011.