ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10086/2009

Asupra recursului civil de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 860/122 din 25 aprilie 2007, reclamantul G.N.Șt.S. a chemat în judecată pe pârâtul P. Giurgiu, solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să anuleze dispoziția nr. 9418 din 30 martie 2008 emisă de pârât și să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 86,80 m.p. situat în Municipiul Giurgiu, str. Vlad Țepeș, județul Giurgiu. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin dispoziția atacată s-a respins cererea sa de restituire în natură a terenului respectiv, propunându-se acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru imobilul arătat, ce a fost proprietatea defunctei B.P.A., al cărei moștenitor legal este reclamantul, susținând că terenul este liber și poate fi retrocedat în natură, rețelele subterane și amenajările supraterane putând fi deviate pe alte trasee.

Reclamantul a mai arătat că dreptul la despăgubiri este iluzoriu, în condițiile în care nu este reglementat termenul de acordare și nici sursele de finanțare disponibile, prin propunerea primarului fiind încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F. Prin sentința civilă nr. 295 din 10 decembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, a fost respinsă acțiunea reclamantului. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că terenul solicitat de reclamant nu poate fi restituit în natură, deoarece, din concluziile raportului de expertiză existent la dosarul cauzei, rezultă că acesta este ocupat de spațiu verde, trotuar și parcare, iar în subteran există o rețea secundară de apă potabilă și o rețea de iluminat public.

Mai mult, acest teren se învecinează pe toate laturile cu teren afectat acelorași destinații și care este subtraversat de canal subteran și de rețele de iluminat public. Prin urmare, prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3), raportat la art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) din Legea nr. 10/2001 și că, în mod corect, pârâtul a respins cererea de restituire în natură a acestui teren, propunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. S-a mai reținut de către prima instanță că sintagma „amenajări de utilitate publică” își găsește deplina aplicare în speța de față, relativ la situația de fapt a terenului solicitat a fi restituit în natură.

Totodată, prima instanță a mai reținut că nu poate fi vorba de o încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului, câtă vreme există o propunere de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale, respectiv în condițiile Legii nr. 247/2005, în acest sens fiind și jurisprudența C.E.D.O., așa după cum rezultă din cauza R. contra României. Împotriva acestei decizii, a declarat apel reclamantul G.N.Șt.S. Prin decizia civilă nr. 687/ A din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, deși Legea nr. 10/2001, republicată consacră principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv de S.R., în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, totuși, atât C.E.D.O.

cât și Curtea Constituțională au recunoscut că statul are o marjă de apreciere în a reglementa modalitatea de reparare pe care o consideră adecvată, cu respectarea unui echilibru între interesul particular și cel public. În speță, terenul a cărui restituire în natură s-a solicitat este ocupat de amenajări de utilitate publică, astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 și 11 din Legea nr. 10/2001, republicată. S-a mai reținut că nu există o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F. câtă vreme reclamantul urmează să beneficieze de o despăgubire justă și echitabilă pentru imobilul respectiv. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, aducându-i următoarele critici.

Potrivit raportului de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expertul tehnic S.I., rețelele de apă potabilă și iluminat public subterane, precum și amenajările supraterane, se pot devia pe alte trasee, astfel încât este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 85,25 m.p. Acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F., câtă vreme nu este reglementat termenul de acordare a acestora și nici nu există surse disponibile ale Statului Român pentru a face față unor astfel de obligații financiare. Recurentul-reclamant consideră că așa-zisele amenajări de utilitate publică pot fi deviate pe alte trasee, astfel încât terenul respectiv să-i poată fi restituit în natură.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: 1. Hotărârea instanței de apel este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2) teza a II-a și ale art. 11 alin. (3) din această lege, din raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză rezultând că suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură este afectată unor servituți legale și altor amenajări de utilitate publică.

În cauza de față nu ne aflăm în ipotezele prevăzute de art. 10 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 10/2001,republicată, amenajările de interes public existente pe acest teren nefiind construcții ușoare sau demontabile, aceste lucrări fiind finalizate, deci neabandonate, și fiind necesare unității deținătoare. 2. Nici critica cu privire la încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F. nu poate fi reținută atâta timp cât reclamantul urmează să beneficieze de alte măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat, fapt ce este posibil și potrivit jurisprudenței C.E.D.O., tocmai pentru a se păstra un just echilibru între interesul particular și interesul public, terenul respectiv neputând fi restituit în natură, fiind afectat de amenajări de utilitate publică și de servituți legale.

Este nefondată critica recurentului-reclamant cu privire la faptul că ar fi iluzorie despăgubirea stabilită ca urmare a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, acesta având la îndemână acțiunile prevăzute de Legea nr. 247/2005 pentru obținerea efectivă a acestor despăgubiri. Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul G.N.Șt.S. împotriva deciziei nr. 687/ A din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2009.