ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10086/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10086/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului civil de

față;

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Giurgiu sub nr. 860/122 din 25 aprilie 2007, reclamantul G.N.Șt.S.

a chemat în judecată pe pârâtul P. Giurgiu, solicitând instanței, ca prin sentința

ce o va pronunța, să anuleze dispoziția nr. 9418 din 30 martie 2008 emisă de

pârât și să dispună restituirea în natură a terenului în suprafață de 86,80

m.p. situat în Municipiul Giurgiu, str. Vlad Țepeș, județul Giurgiu.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că prin dispoziția atacată s-a respins cererea sa de

restituire în natură a terenului respectiv, propunându-se acordarea de

despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru imobilul arătat, ce a fost

proprietatea defunctei B.P.A., al cărei moștenitor legal este reclamantul,

susținând că terenul este liber și poate fi retrocedat în natură, rețelele

subterane și amenajările supraterane putând fi deviate pe alte trasee.

Reclamantul a mai arătat că

dreptul la despăgubiri este iluzoriu, în condițiile în care nu este reglementat

termenul de acordare și nici sursele de finanțare disponibile, prin propunerea

primarului fiind încălcate dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F.

Prin sentința civilă nr.  295

din 10 decembrie 2007 a Tribunalului Giurgiu, secția civilă, a fost respinsă

acțiunea reclamantului.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că terenul solicitat de reclamant nu poate fi

restituit în natură, deoarece, din concluziile raportului de expertiză existent

la dosarul cauzei, rezultă că acesta este ocupat de spațiu verde, trotuar și

parcare, iar în subteran există o rețea secundară de apă potabilă și o rețea de

iluminat public.

Mai mult, acest teren se

învecinează pe toate laturile cu teren afectat acelorași destinații și care

este subtraversat de canal subteran și de rețele de iluminat public.

Prin urmare, prima instanță

a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3), raportat

la art. 10 alin. (3), (4), (5) și (6) din Legea nr. 10/2001 și că, în mod

corect, pârâtul a respins cererea de restituire în natură a acestui teren,

propunând acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a mai reținut de către

prima instanță că sintagma „amenajări de utilitate publică” își găsește deplina

aplicare în speța de față, relativ la situația de fapt a terenului solicitat a

fi restituit în natură.

Totodată, prima instanță a

mai reținut că nu poate fi vorba de o încălcare a dreptului de proprietate al

reclamantului, câtă vreme există o propunere de acordare de despăgubiri în

condițiile legii speciale, respectiv în condițiile Legii nr. 247/2005, în acest

sens fiind și jurisprudența C.E.D.O., așa după cum rezultă din cauza R. contra

României.

Împotriva acestei decizii, a

declarat apel reclamantul G.N.Șt.S.

Prin decizia civilă nr. 687/

A din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamant.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, deși Legea nr. 10/2001, republicată consacră

principiul restituirii în natură al imobilelor preluate abuziv de S.R., în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, totuși, atât C.E.D.O. cât și Curtea

Constituțională au recunoscut că statul are o marjă de apreciere în a

reglementa modalitatea de reparare pe care o consideră adecvată, cu respectarea

unui echilibru între interesul particular și cel public.

În speță, terenul a cărui

restituire în natură s-a solicitat este ocupat de amenajări de utilitate

publică, astfel că prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.

10 și 11 din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-a mai reținut că nu există

o încălcare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F. câtă vreme reclamantul urmează să beneficieze de o despăgubire justă și

echitabilă pentru imobilul respectiv.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamantul, aducându-i următoarele critici.

Potrivit raportului de

expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de către expertul tehnic S.I.,

rețelele de apă potabilă și iluminat public subterane, precum și amenajările

supraterane, se pot devia pe alte trasee, astfel încât este posibilă

restituirea în natură a suprafeței de 85,25 m.p.

Acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent constituie o încălcare a dispozițiilor art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F., câtă vreme nu este reglementat

termenul de acordare a acestora și nici nu există surse disponibile ale

Statului Român pentru a face față unor astfel de obligații financiare.

Recurentul-reclamant consideră

că așa-zisele amenajări de utilitate publică pot fi deviate pe alte trasee, astfel

încât terenul respectiv să-i poată fi restituit în natură.

Recursul a fost întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

S-a solicitat judecarea

cauzei în lipsă.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

apel este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

republicată, deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (2)

teza a II-a și ale art. 11 alin. (3) din această lege, din raportul de

expertiză judiciară efectuat în cauză rezultând că suprafața de teren

solicitată a fi restituită în natură este afectată unor servituți legale și

altor amenajări de utilitate publică.

În cauza de față nu ne aflăm

în ipotezele prevăzute de art. 10 alin. (3), (4) și (5) din Legea nr. 10/2001,republicată,

amenajările de interes public existente pe acest teren nefiind construcții

ușoare sau demontabile, aceste lucrări fiind finalizate, deci neabandonate, și

fiind necesare unității deținătoare.

la încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.A.D.O.L.F. nu poate fi reținută atâta timp cât reclamantul urmează să beneficieze de alte

măsuri reparatorii pentru imobilul expropriat, fapt ce este posibil și potrivit

jurisprudenței C.E.D.O., tocmai pentru a se păstra un just echilibru între

interesul particular și interesul public, terenul respectiv neputând fi

restituit în natură, fiind afectat de amenajări de utilitate publică și de

servituți legale.

Este nefondată critica

recurentului-reclamant cu privire la faptul că ar fi iluzorie despăgubirea

stabilită ca urmare a acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, acesta

având la îndemână acțiunile prevăzute de Legea nr. 247/2005 pentru obținerea

efectivă a acestor despăgubiri.

Având în vedere cele de mai

sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul G.N.Șt.S. împotriva deciziei nr. 687/ A din 29

septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 decembrie 2009.